Istoria imperiului bizantin

33 Anecdota graeca, voi. V.

34 Mahomet et le monophysisme, în „Melanges Ch. Diehl", I-er voi. Paris, 1930, pp. 107-119. , ,-.,.,

432
în Himyar, alãturi de regatul de Axum, e unul din actele însemnate ale politicii sale externe35.

3. Asocierea lui lustinian la imperiu. Moartea lui Iustin I

în primãvara anului 527, Iustin cãzu greu bolnav. Ascultând de sfaturile senatului, îl coopta la tron pe lustinian. în ziua de l aprilie 527, el conferi nepotului sãu demnitatea de Augustus, iar la 4 aprilie îl puse pe patriarh sã-1 încoroneze. Actul încoronãrii se sãvârsi în marele Triklinos al palatului, iar ceremoniile urmãtoare avurã loc în Delphax, unde se aflau adunate gãrzile, si nu în Hippodrom. Odatã cu el, Theodora, sotia lui lustinian, a fost încoronatã Augusta, împãratul nu a pregetat sã abroge pentru aceasta legea care interzicea înaltilor demnitari ai Statului de a se cãsãtori cu femei de conditie servilã.

Iustin se întrema apoi, dar pentru scurtã vreme, si dãdu, împreunã cu Justinian, legea ereticilor si a ma-niheenilor, promulgatã între 4 aprilie si l august 527.

35 în legãturã cu regatul de Axum, trebuie mentionat si studiul colegului C. Marinescu, Le pretrejean. Son pays, explication de son nom, apãrut în „Biilletin de la section historique de l'Acad. Roum., t. X (1923), pp. 73-112. Se cunoaste curiozitatea stârnitã de misteriosul suveran crestin, fabulos de bogat si puternic, botezat de oamenii Evului Mediu cu numele enigmatic de „Pretre Jean". Autorul îl identificã în mod plauzibil cu împãratul Etiopiei. De asemenea si N. lorga, Cenni sulle relazioni tra l'Abissinia e l'Europa catolica nei secoli XIV-XV con un itinerario inedito del secolo XIV (Estrato del volume primo), Palermo, 1910 (Cente-nario della nascita de Michele Amari). [V. si Supra, n. 24 si 29].

433

NICOLAF. BÃNESCU

A murit în ziua de l august 527, din pricina unei ulceratii la picior, provenitã din rana pe care o primise într-una din campaniile sale.

IUSTINIAN I, ULTIMUL MARE ÎMPÃRAT ROMAN (527 APRILIE l - 565 NOIEMBRIE 13-14)

1. Personalitatea împãratului*

lustinian I avea 45 de ani când s-a urcat pe tronul imperiului. El era, ca si unchiul sãu, un traco-illyr de limbã latinã.

Charles Diehl aratã cât e de greu sã judecãm personalitatea marelui împãrat, cu toate cã avem multe izvoare asupra domniei sale.

Istoricul cel mai însemnat al domniei lui lustinian e, fãrã discutie, Prokopios din Caesarea Palestinei. El a însotit pe Belisarie în toate campaniile sale, a trãit la Constantinopol, în societatea înaltã a Curtii imperiale, a fost deci în mãsurã sã observe de aproape faptele si oamenii37. Opera sa e, ca atare, foarte pretioasã pentru aprecierea îndelungatei si glorioasei domnii a lui lustinian.

Prokopios ne-a lãsat trei lucrãri asupra epocii sale: una, în 8 cãrti, asupra Rãzboielor, Ynep i&v 7tohâ(j.a>v koyoi (cu persii, cu vandalii si cu gotii); una asupra Edificiilor, Ilepi Kiicr^aTcov (De Aedificiis) si, în sfârsit,

36 Opere capitale asupra marelui împãrat: Ch. Diehl, Justinien et la civilisation byzantine au Vl-e siecle, Paris, Leroux, 1901, rezumatã apoi în „The Cambridge Medieval History", voi. II, cap. I-II (pp. 1-50); E. Stein, Histoire du Bas-Empire II, publiee par Remy Palanque, Paris, 1949; B. Rubin, Das Zeitalter Justinians, Erster Bd., Berlin, Walter de Gruyter et Co., 1960.

37 Cronologia carierei istoricului a fost stabilitã de J. Bury, în Appendix, nr. l, la voi. IV al operei lui Gibbon, editate de el.

435
un fel de memorii, numite de obicei Istoria secretã, fiindcã nu s-a publicat decât dupã moartea împãratului, cel mai devreme cãtre sfârsitul secolului al Vl-lea. în Suda aceste Memorii sunt intitulate Anekdota („lucruri inedite"), în cea dintâi dintre aceste lucrãri, Prokopios e plin de admiratie pentru lustinian si Belisarie; în a doua, însirând constructiile civile, militare si religioase ale domniei, ne face un entuziast panegiric al împãratului, socotit mai presus de cei mai mari oameni ai Antichitãtii: el i-a strivit pe barbari, a redat imperiului provinciile pierdute si a întemeiat numeroase orase; punând capãt rãtãcirilor, a ridicat credinta pe o singurã temelie, a pus rânduialã în legiuirile nesigure de mai înainte, a iertat dusmanilor sãi, dând pilda unei clemente superioare, a ajutat pe sãraci - într-un cuvânt, a fãcut sã domneascã fericirea în imperiu: eu&xi/iovi )3i

33 De Aedificiis, I, l (ed. Haury).

39 Procopii Caesariensis 'AveKdora, Arcana Historia, qui est liber nonus Historiarum ex Bibliotbeca Vaticana Nicolaus Alemannus protulit, Latine reddidit, notis illustravit... Lugduni [= Lyon], 1623.

436
iesit din cercul opozitiei dinastice. Dar Feiix Dahn, în Prokopios von Caesarea40, a pus în luminã, destul de convingãtor, analogiile de stil si de gândire dintre Anekdcta si celelalte opere ale istoricului. Studierea principiilor ritmicii cunoscute a prozei bizantine, care-si aflã aplicarea nu numai în scrierea despre Rãzboaie, ci si în pamfletul despre care e vorba, a dus la aceeasi concluzie în favoarea autenticitãtii41.

Jacob Haury a adus, la rândul sãu, în sprijinul acestei concluzii, probe evidente, relevând pasaje din scrierea despre Rãzboaie, ce corespund pasajelor respective din Anekdota si De Aedificiis'*2'. Cãutând o explicatie a operei de ponegrire, Haury a stabilit cã ea a fost scrisã în 55043, în momentul în care Propkopios îsi publica cele 7 cãrti ale Rãzboaielor (a opta a fost adãugat în 553-554), si în aceastã epocã istoricul se afla în-tr-o stare de spirit care ne face sã întelegem opera sa. Jignit în patriotismul sãu, el este indignat de insuccesele lui Belisarie si de neglijentele lui lustinian. si atunci îsi va fi vãrsat toatã amãrãciunea în aceste Memorii, în care a pus toatã ura si toatã patima sa, de neexprimat în public sau în cãrtile scrise pentru slãvirea domniei. Dar pasiunea 1-a târât sã facã din povestirea sa, dupã justa expresie a lui Stein, „o satirã grotescã" pe soco-

* Berlin, 1865.

41 Vezi A.W. De Groot, Untersuchungen zum byzantinischen Prosarhythmus (Prokopios von Casarea), Groningen (Holland), 1918.

42 V. articolele: Prokop verweist auf seine Anekdota, BZ, 36 (1936), pp. 1-4; Prokop und der KaiserJustinian, BZ, 37, 1937, pp. 1-9-

43 Prokopiana, Augsburg, 1892, pp. 9-21

437

NICOLAE BANESCU

teala împãratului si împãrãtesei, a lui Belisarie si a An-toninei44. Justinian e caracterizat ca un om pervers si usor de amãgit, un amestec de slãbiciune si coruptie, de prefãcãtorie si cruzime, un suflet perfid si mincinos, sperjur, fãrã loialitate si fãrã credintã. „Pare cã natura, luând toatã perversitatea de la ceilalti oameni, a pus-o în sufletul acestui bãrbat"45, în lunga sa domnie, marea preocupare a lui Justinian ar fi fost sã adune bani. Cei însãrcinati a strânge dãrile, nesuferitii (popo-Ã.OtOI, sunt niste „demoni setosi de sânge" 5ai/ioveg Tra/lctyzvafoi, ca aceia pe care poetii îi numesc vampiri si care urmãresc distrugerea omenirii si, de aceea, ei îmbracã chipul omenesc46, împãratul însusi e nãscut dintr-un asemenea demon, cãci noaptea, dupã câte spun servitorii palatului, „oameni perfect sãnãtosi", el se ridica adesea de pe tronul sãu si rãtãcea prin apartamente. Apoi capul lui lustinian se fãcea deodatã nevãzut si trupul decapitat rãtãcea astfel singur, pânã când, la urmã, capul se întoarce iarãsi la trup. Altii povesteau cã, fiind aproape de împãrat, figura sa se prefãcea pe neasteptate într-o masã de carne informã, cãci nici sprâncenele, nici ochii nu se mai vedeau la locul lor si nimic nu mai era de recunoscut, însirând aceste' bârfe colportate de prostimea din Constantinopol pe socoteala lui lustinian, Prokopios a fost, totusi, destul.... de prudent spre a adãuga: „Acestea le scriu nu vãzân-du-le însumi, ci auzindu-le de la cei ce afirmã cã le-au vãzut atunci".

44 Histoire du Bas-Empire, p. 720.

45 Anekdota, 8, 24 si urm. (ed. Haury).

46 Ibidem, 12, 13-14.

438
Aceste lucruri rãspândite în public si culese de istoric în opera sa de ponegrire, aduc pe planul întâi ceea ce s-a numit demonologie* lui Prokopios, iar istoricii din vremea noastrã s-au oprit cu interes asupra ei.

Eruditul Berthold Rubin, atât de original în expunerile sale,a lãmurit, pe baza unui bogat material documentar, sensul si tendinta politicã a expresiei ãp%cov dai^ovaiv din Istoria secretã a lui Prokopios: „Der Zweite der Welt nach Goth und allerchristlichste, vie-leicht sogar christusgleiche Kaiser stiirzt in die Ab-griinde eines infernalischen Hasses und findet wie die gefallene Engel Luzifer seinen standesgemãssen Platz an der Spize der hollischen Hierarchie. Der frommste aller Fiirsten dieser Welt verwandelt sich in den Furs-ten der Dãmonen, Sai^iovcov ãpxcov47.

Citând aceastã interpretare a lui Rubin, învãtatul sârb K. Gantar socoteste interesant sã cerceteze un alt motiv al demonologiei lui Prokopios48, motivul demonilor fãrã cap. El mentioneazã între probele naturii demonice a lui lustinian tocmai acel pasaj în care Prokopios aduce mãrturia celor doi servitori de încredere care vorbesc despre plimbarea lui lustinian noaptea, fãrã cap, prin palat. Gantar precizeazã în mod documentat cã teama de cei fãrã cap era înnãscutã la cei

47 Der Fiirst der Dãmonen, BZ, 44, 1951, pp. 469-481. [Tradus, pasajul sunã astfel: „Al doilea în lume dupã Dumnezeu, împãratul cel crestin, poate chiar egal al lui Christos, se prãbuseste în abisurile unei uri infernale si, asemenea îngerului cãzut Luci-fer, îsi gãseste locul cuvenit în vârful ierarhiei iadului. Cel mai evlavios principe al acestei lumi (se transformã în) cãpetenia demonilor".]

48 Kaiser lustinian als kopfloser Dãmon, în BZ, 54, 1961, pp. 1-3.

439
vechi si chiar la popoarele primitive de astãzi; aceastã conceptie se întâlnea mai ales la vechii egipteni, unde era rãspândit cultul lui Osiris fãrã cap, care a lãsat urmele sale în papirusuri magice elenistice.

în apreciata sa lucrare asupra lui lustinian, Charles Diehl se întreabã, pe drept cuvânt, despre aceste douã portrete atât de contradictorii unde este adevãrul si declarã cã el stã la mijloc: nici în laudele exagerate din cartea Edificiilor, nici în povestile naive si scandaloase din Anekdota49.

lustinian avea 45 de ani când a ajuns pe tron. El a domnit 38 de ani si, cum se întâmplã de obicei, observã savantul francez, la capãtul unei lungi domnii, în administratia statului în cei din urmã ani ai domniei sale s-a insinuat destrãbãlarea, împãratul, bãtrân, se dezinteresa de opera pe care mai înainte o condusese cu multã energie, lãsa armata sã decadã, fortãretele sã se ruineze, asista tot mai indiferent la abuzurile functionarilor sãi si îsi petrecea timpul în lungi si sterile discutii teologice.

Sunt în Anekdota, cum s-a spus adesea, si lucruri adevãrate ce se pot recunoaste confruntându-le cu alte scrieri din aceeasi epocã; dar sunt si nãscociri grosolane, iar lucrarea trebuie folositã cu precautie. Spre a ne face o idee exactã despre lustinian, avem afarã de Prokopios, pe Agathias, din acelasi timp, pe Eva-grios, scriitorul bisericesc din a doua jumãtate a secolului al Vl-lea, pe Malalas, din epoca lui lustinian, pe loan din Nikiu, episcop egiptean de la sfârsitul veacu-> lui al VH-lea, operã pãstratã într-o versiune etiopia-

49Justinien, p. 12.

440
na50. Cu ajutorul lor putem controla spusele lui Proko-pios si schita mai aproape de adevãr portretul marelui împãrat.

în ce priveste fizicul, lustinian, dupã descrierea lui Prokopios, era de talie mijlocie, cu fata rotundã, pielita obrazului coloratã. Malalas adaugã cã avea nasul drept, pielea albã, fata îmbujoratã, pãrul buclat, figura rotundã, un început de chelie, pãrul si barba cãrunte31. Spre a-si face o idee apropiatã de înfãtisarea fizicã a lui lustinian, Ch. Diehl comparã aceste descrieri cu portretele în mozaic pãstrate la San-Vitale si la San-Apollinare Nuovo din Ravenna, unul din 547, celãlalt cu vreo zece ani mai în urmã. în portretul de la San-Vitale, figura împãratului e mai lunguiatã, pãrul ondulat, mustata micã, nasul drept, subtire; în cel de la San-Apollinare Nuovo, lustinian ne apare mai gras, cu figura rotundã, cu o expresie mai molaticã. Mustata a dispãrut si masca aceasta grasã nu mai are nimic din energia figurii dintâi. Acesta e, dupã Ch. Diehl, lustinian îmbãtrânit, asa cum ne apare la sfârsitul domniei52.

învãtatul francez ne schiteazã apoi, în toatã amploarea lui, portretul moral al marelui împãrat, cum reiese din mãrturiile izvoarelor.

în mijlocul ceremonialului greoi al Curtii, lustinian se deosebeste prin simplitatea vietii si obiceiurilor sale. Blând, amabil, oricine se putea apropia de el. Milos fatã de sãraci, are multã grijã de operele de cari-

50 Editia Zotenberg, Notices et Extraits des manuscrits de la Bibliotheque Nationale, XXIV, l, Paris, 1883, pp. 125-605.

51 P. 425 (Bonn).

52 Op. cit., pp. 14-15.

441
tate. Modest în traiul sãu zilnic, nu bea niciodatã vin, mânca putin, mai cu seamã legume, socotind, dupã spusele lui Prokopios, un lucru josnic satisfacerea poftelor fizice si, adesea, se ridica de la masã dupã ce gusta de câteva ori din mâncare. Când religia prescria, se supunea la post o zi si douã nopti. Dormea putin, se scula odatã cu zorile si se culca foarte târziu. Uneori se scula pe la miezul noptii, spre a se apuca de lucru, loan Lydos, care scrie în veacul al Vl-lea un tratat asupra magistraturilor, îl caracterizeazã drept „cel mai neadormit dintre toti împãratii" (TG)V nãvicav /3acn-Aecav or/ptOTvoTarov)". Activitatea sa extraordinarã e recunoscutã, de altfel, si de Prokopios.

Altã trãsãturã caracteristicã a lui lustinian era vanitatea, destul de pronuntatã. Ea se manifestã în multe chipuri, dar mai ales în faptul cã împodobea cu numele sãu orase, functiuni publice (cele create în domnia sa), ba chiar si o clasã de studenti de drept54. Aceastã vanitate 1-a fãcut sã-si atribuie o capacitate universalã, pânã si în materie de teologie, scriind tratate si susti-nându-si pãrerile în discutii cu înaltii prelati.

în împrejurãri grave, împãratul arãta adesea un suflet nehotãrât si slab. Se stie cât de mult îsi pierduse cumpãtul în timpul rãscoalei de la Hippodrom, cunoscutã sub numele de Nika. Numai atitudinea energicã a Theodorei i-a salvat atunci tronul.

Curioasã la un autocrat ca el era slãbiciunea cu care se lãsa influentat de lingusitori.

53 De mag., III, 55.

^ Anekdota, 11, 2. Cf. E. Stein, Histoire du Bas-Empire, II, p.

277.

442
Risipa nebunã de bani, nu atât pentru satisfacerea nevoilor sale, cum observã cu drept cuvânt Stein, cât spre a mãri prestigiul si gloria monarhiei, e încã una din scãderile domniei sale, subliniatã cu indignare de Prokopios, împãratul fiind nevoit sã tolereze abuzurile celor obligati, prin functia lor, sã-i procure banii de care avea necontenit nevoie.

Alãturi de aceste evidente scãderi, deosebim însã în personalitatea lui lustinian si însusiri de primã ordine. Putini suverani au avut mai mult sentimentul maiestãtii imperiale, cultul respectuos al traditiei romane. In ordonantele sale, lustinian evocã necontenit vechile amintiri ale Romei. Visul sãu a fost de a reconstrui unitatea romanã de odinioarã, în care aventurierii germani îsi tãiaserã suveranitãti si trebuie sã recunoastem cã a izbutit a face din acest vis aproape o realitate55.

Din sentimentul acestei maiestãti imperiale a iesit -ca sã întrebuintãm expresia fericitã a lui Ch. Diehl — una din cele mai mari opere ale istoriei: legislatia lui lustinian, care a dat Europei moderne bazele dreptului sãu56, operã imensã, pe care Stein o socoteste mai glorioasã decât rãzboaiele lui Belisarie si Narses, mai importantã decât strãlucirile Sfintei Sofii57.

Aceeasi înaltã idee a maiestãtii imperiale a impus mãretia de care lustinian a stiut sã se înconjoare în lunga sa domnie. Rareori aparatul imperial a fost mai strãlucit.

55 Ch. Diehl, Justinien, 22 si urm.

* Ibidem, p. 24.

57 Histoire du Bas-Empire, II, p. 402.

443
Dar alãturi de traditia romanã, lustinian întrupeazã tot atât de mult si ideea crestinã. El este capul suprem al Bisericii si campionul religiei, isapostolos, egalul Apostolilor, împãratul se socotea reprezentantul lui Dumnezeu pe pãmânt, rãspunzãtor fatã de el de administratia imperiului lui Christos. întreprinderile sale militare au ceva din entuziasmul cruciadelor: suveranul nu putea suferi sã-i vadã pe dreptcredinciosi supusi ereticilor arieni, în toate operele sale mari el a simtit mâna ocrotitoare a Divinitãtii si proclamã acest lucru în novellele sale58.

Nu putem uita cã aceeasi idee crestinã a inspirat si misiunile care au dus, în timpul lui lustinian, ortodoxia si civilizatia Bizantului de la un capãt la celãlalt al lumii cunoscute pe atunci.

2. Colaboratorii civili ai lui lustinian.

Theodora. Pentru întelegerea evenimentelor domniei lui lustinian trebuie sã cunoastem si cealaltã figurã care, alãturi de împãrat, a avut un loc însemnat în imperiu si a avut adesea un rol covârsitor în guvernare.

înainte de descoperirea lui Alemanni, se stia putin despre Theodora59. Mãrturiile scriitorilor o arãtau ca o femeie energicã si se stie cu câtã hotãrâre a intervenit în grava crizã provocatã de rãscoala din 532. Se mai

58 Diehl, Justinien, p. 26 si urm.

59 Pentru biografia împãrãtesei, vezi Charles Diehl, Theodora, imperatrice de Byzance, Paris, 1904; acelasi, Figures byzantines, I-ere serie, IV ed., Paris, 1909, pp. 51-75; Bury, History, II, p. 27 si urm.

444
stie, din aceste putine mãrturii, cã Theodora exercitase o mare influentã si în certurile religioase. Istoria secretã a lui Prokopios destãinuia acum lucruri extraordinare.

în primii ani ai veacului al Vl-lea, trãia la Constanti-nopol un sãrac cu numele Akakios, paznic al ursilor de la Hippodrom. El era tatãl Theodorei. Orfanã de timpuriu, a crescut, împreunã cu surorile sale, sub supravegherea slabã a mamei, în lumea suspectã a culiselor Hippodromului. Sora sa, Comito, se produse în teatru si obtinu succese. Theodora, desi micã, a apãrut alãturi de ea, în roluri de cameristã. Când ajunse mare, a fost atrasã de viata scenei pe care o cunoscuse si a figurat în pantomime, atrãgând atentia prin vioiciunea sa spiritualã.

Prokopios ne povesteste apoi, cu un mare lux de amãnunte, aventurile scandaloase ale Theodorei. Dacã e sã-1 credem, lumea se ferea de ea ori de câte ori o întâlnea pe strãzile capitalei, aceastã simplã întâlnire fiind socotitã de rãu augur60.

Theodora a pãrãsit o bucatã de vreme capitala, spre a însoti un guvernator, Hekebolus, în provincia Pentapolis din Africa. Certându-se apoi cu el, a plecat si a petrecut un timp în obscuritate, prin marile centre ale Orientului, fiind admiratã pretutindeni pentru frumusetea ei. Se întoarse iarãsi în Capitalã61. Ea avea atunci între 20-25 de ani. Aici s-a întâlnit pe lustinian, mostenitorul tronului. O traditie pãstratã multã vreme pretinde cã Theodora ducea în acel moment o viatã

60 Anekdota, 9.25 (ed. Haury).

61 Ibidem, 9, 27-28.

445

NICOLAE BANESCU

retrasã si corectã, într-o locuintã modestã unde-si petrecea timpul torcând lânã, ca matroanele din epoca bunã a Romei. Ea i-a plãcut lui lustinian, care s-a aprins de iubire pentru ea si nu numai cã a coplesit-o de bogãtii, dar a vrut s-o ia chiar de sotie. S-a lovit însã de împotrivirea hotãrâtã a împãrãtesei Euphemia, care nu era încântatã s-o vadã pe Theodora urmându-i la tron. Dar când Euphemia muri, în 523, lustinian, care tinea atâta loc în domnia unchiului sãu, obtinu de la acesta pentru Theodora înalta demnitate de patriciu. Apoi, când lustinian fu asociat la tron, în 527, Theodora a fost încoronatã alãturi de el, solemn, de cãtre Patriarh, la Sfânta Sofia, si ea putu atunci primi în Hippodrom, care vãzuse debuturile sale, aclamatiile zgomotoase ale populatiei.

Acesta e romanul Theodorei, povestit de Prokopi-os. De trei secole, el a fãcut ocolul lumii.

Bury socoteste cã acest capitol al biografiei împãrãtesei, întemeiat numai pe mãrturiile dusmanilor sãi, are mai mult valoare de zugrãvire a moravurilor contemporane decât de stigmatizare a moravurilor Theodorei. Desigur, nu poate fi inventat totul în naratiunea lui Prokopios si - cum observã Diehl - fãrã a crede cã Theodora, înainte de a urca pe tronul imperiului, a avut o viatã necondamnabilã, trebuie sã admitem totusi cã istoricul a exagerat mult trãsãturile acestui portret, schitat cu urã si patimã. Ceea ce e sigur, dupã mãrturisirea chiar a lui Prokopios, este cã, odatã înãltatã pe tron, ea a fost cea mai corectã si mai austerã femeie.

Ca fizic, Theodora era de o mare frumusete, iar Prokopios se exprimã în aceastã privintã cu multã ad-

446

ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN

miratie. Descriind Thermele lui Arcadius din Constan-tinopol, unde împãratul clãdi un atrium împodobit cu splendide coloane si o multime de statui de bronz si de marmurã, Prokopios ne spune cã acolo se înãltã si Theodorei o statuie frumoasã, dar mai prejos de frumusetea împãrãtesei, „fiindcã frumusetea ei este cu neputintã omului a o spune în cuvinte si a o imagina"62. Dar chiar în opera de ponegrire, Prokopios mãrturiseste frumusetea deosebitã a Theodorei: „era, de altfel, foarte frumoasã - scrie el - si plinã de gratie, dar micã de talie si debilã nu cu desãvârsire, ci numai cât palidã, cu o privire totdeauna vioaie si plinã de expresie"63.

Din tot acest farmec, portretul ce ni s-a pãstrat la Sân-Vitale, spune Ch. Diehl, unde Theodora apare în mijlocul doamnelor Curtii, ca lustinian între demnitarii sãi, nu mai are nimic. Sub lunga mantie imperialã, statura împãrãtesei pare mai înaltã si mai subtire, sub greaua diademã ce-i acoperã fruntea, sub peruca sub care abia ghicim pãrul cel negru, fata delicatã, cu ovalul slãbit, cu nasul drept si subtire, are o gravitate solemnã, aproape melancolicã. Singuri ochii mari, negri, par a avea ceva din vioiciunea de care amintea Prokopios.

Dar influenta pe care Theodora o exercita asupra lui lustinian era datoratã - cum aratã Bury - mai mult

62 De Aedificiis, I, 11.

63 Anekdota, 10, 11. [Traducerea fãcutã de H. Mihãescu aceluiasi pasaj sunã astfel; „De altfel Theodora avea o înfãtisare plãcutã si frumoasã, statura mãruntã si fata putin cam palidã, dar nu prea mult, si o privire totdeauna sãlbaticã si pãtrunzãtoare" (Prokopios, Istoria secretã, ed. H. Mihãescu, Bucuresti, 1972, p. 95)J

447

•pw
însusirilor sale intelectuale decât farmecului sãu fizic. Aceastã influentã era recunoscutã de împãrat în mod public. lustinian afirmã, în adevãr, într-o novellã, semnalatã de învãtatul englez, cã a avut-o pãrtasã pe împãrãteasã la mãsurile pe care le lua. La sfârsitul novellei (ea era privitoare la numirea guvernatorilor de provincie), se impunea demnitarilor un jurãmânt de credintã lui lustinian si Theodorei.

Atunci când împãratul se afla în dezacord cu dorintele ei, lustinian nu pregeta sã lucreze independent. Vederile lor se deosebeau mai cu seamã în ceea ce privea politica religioasã. Theodora era o monofizitã devotatã si întotdeauna a cãutat sã-i protejeze pe monofiziti. Puterea sa, în actiunea pe care o desfãsura, se datora independentei sale economice. Basilissa avea la dispozitie mari mijloace financiare, de care nu dãdea socotealã. Vaste domenii în Asia Micã erau atribuite împãrãtesei, conduse de un „Curator al Casei divine a Augustei" (Curator divinae domus serenissimae Augustae) si lustinian pare a fi sporit considerabil aceste domenii, cu prilejul cãsãtoriei sale64.