Istoria imperiului bizantin

Opera sa cuprinde: 1) douã scrieri dogmatice {Contra lui Eunomios si Asupra Sfântului Spirit); 2) o serie de omilii, dintre care cele mai însemnate sunt: Hexaimeron (nouã cuvântãri asupra operei celor sase zile), cincisprezece cuvântãri Asupra Psalmilor, omiliile Contra cãmãtarilor si cea Cãtre tineri asupra felului de a trage folos din autorii profani; 3) scrierile zise ascetice; 4) o culegere de scrisori, în numãr de 365, cele mai multe din epoca episcopatului sãu (370-379) si constituind unul din cele mai interesante documente pentru istoria secolului al IV-lea. Un mare numãr de alte opere ale sale nu ni s-au mai pãstrat.

Vasile cel Mare a fost, prin temperament, un orator. Hrãnit cu filosofia greacã, în special cu doctrinele lui Platon si Plotin, el le foloseste în formã crestinã cu multã dexteritate, în interpretarea textelor biblice înlãturã orice alegorie, cãci aceste texte trebuie luate în-

385

NICOLAE BANESCU

tocmai, totul fiind real în povestirea biblicã. Stilul sãu e al unui scriitor de rasã. Plin de reminiscentele literaturii clasice si de acelea ale Scripturii, el a îmbinat aceste douã elemente cu multã gratie si usurintã'83.

Grigorie de Nazianz a fost în strânsã prietenie cu Vasile cel Mare, apropiati prin comunitatea de idei si prin geniu. Se deosebesc totusi unul de altul prin caracter si spirit. Vasile era un om de actiune, Grigorie un meditativ, cãutând retragerea departe de lume. El si-a fãcut mai întâi învãtãtura în scolile din Caesarea, a cercetat apoi pe maestrii cu renume la Caesarea Palestinei, la Alexandria si la Atena, unde rãmase vreo zece ani si unde strânse prietenia cu Vasile. întors în Cappadocia, cu tot talentul sãu de orator, cãutã singurãtatea. Tatãl sãu, episcop de Nazianz, voia sã-1 aibã de ajutor si-1 decise a primi preotia (361), dar a trebuit sã treacã un timp pentru a se consacra sacerdotiului, în 371, Vasile, atunci episcop în Caesarea, ridicã la rang de episcopat târgul Sasima, obiect de litigiu cu episcopul Anthim de Tyana, si-1 convinse pe Grigorie a primi sã fie numit acolo episcop. Târgul zgomotos si grosolan îl scârbi si el fugi în singurãtate. Tatãl sãu îl aduse ca ajutor la Nazianz si, în 374, Grigorie îi urmã în Scaun. Dar, dupã un an, îsi pãrãsi episcopatul si plecã sã trãiascã în retragere la Seleucia Isauriei. Acolo aflã, în 379, de moartea lui Vasile, si-i pronuntã elogiul funebru.

încurajati de venirea la tron a lui Theodosius I, ortodocsii din Constantinopol, oprimati de arieni, îl chemarã sã le fie conducãtor. Grigorie veni în capitala

I8H Croiset, op. cit., p. 934 si urm.

386

ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN

imperiului si, timp de doi ani, avu de luptat cu adversarii. Când, în 381, Sinodul ecumenic se adunã la Constantinopol, cei dintâi episcopi sositi îl aleserã patriarh al metropolei, dar regularitatea alegerii sale fu contestatã de noii sositi. Atunci, descurajat de luptã, Grigorie pãrãseste înalta demnitate (iunie 381) si se retrage la Nazianzos, reluându-si ocupatiile de episcop. Dar, în 383, el face sã se aleagã alt episcop si se retrage definitiv din viata activã, la 53 ele ani, pe-trecându-si cei din urmã ani la domeniul sãu pãrintesc, unde muri cãtre 390.

Opera sa se compune din discursuri, scrisori si poezii. Sunt vestite între discursuri elogiile funebre tinute la moartea lui Athanasios si a Iui Vasile cel Mare si cele cinci Discursuri de teologie, expuneri ale doctrinei ortodoxe, care triumfase la întâiul Sinod ecumenic din 325. Scrisorile sunt aproape toate din epoca retragerii si se referã la incidente private, interesante pentru cunoasterea omului. In ultimii ani, a compus o întinsã operã poeticã, pe care editorii moderni o împart în douã cãrti: Poeme teologice si Poeme istorice. La acestea se adaugã 129 epitafe si 94 mici bucãti gnomice sau epigrame. Grigorie a întrebuintat în poemele sale metrul clasic, dar s-a exersat si în versificatia zisã „ritmicã", întemeiatã nu pe cantitatea silabelor, ci pe numãrul lor si pe accent. Dar, cum aratã Croiset, nu în poezie aflãm geniul sãu, ci în oratorie. Elocventa sa are mai multã amploare si strãlucire decât a lui Vasile cel Mare484.

Un loc mai mic ocupã, alãturi de aceste genii, Grigorie de Nyssa. El este mai mult teolog decât orator sau scriitor, închinat Bisericii, a fost numit de fratele

387

NICOLAE BANESCU

sãu (371) episcop al micului oras Nyssa din Cappadocia. Sub Valens, a avut de luptat împotriva arienilor, iar la Sinodul din Constantinopol apare ca unul din teologii cei mai ascultati ai Orientului.

Scrierile sale numeroase se referã mai ales la exegezã. Avem de la el si vreo cincizeci de discursuri tratând mai mult despre moralã. A lãsat si scrisori. Reputatia sa se întemeiazã înainte de toate pe opera-i dogmaticã.

Antiochia Siriei, care se numãra în aceastã epocã între marile metropole intelectuale ale Orientului, vestitã prin scolile sale, ne-a dat strãlucita figurã a lui loan Chrysostom (Gurã-de-Aur), care trebuie asezat alãturi de marii cappadocieni. Viata sa atât de agitatã a fost schitatã, în liniile sale mari, mai înainte485. El a lãsat în urma sa o operã considerabilã, care cuprinde trei feluri de scrieri: tratate, discursuri si scrisori.

Tratatele privesc chestiuni de moralã religioasã (Asupra penitentei, Contra adversarilor vietii monastice, Asupra sacerdotiului, Despre cãsãtoria unicã, Celor ce întretin la dânsii fecioare, Unei tinere vãduve s.a.).

Discursurile cuprind toatã seria omiliilor, în care intrã minunatele predici tinute fie la Antiochia, fie la Constantinopol.

Scrisorile sunt aproape toate din perioada exilului. Scrise în cea mai mare parte la Kukusos, ele se adreseazã numerosilor prieteni lãsati în urma sa si au

484 Ibidem, pp. 940-948.

485 Vezi capitolul privitor la Domnia lui Arcadios.

388
ca scop sã le sustinã curajul. Unele privesc misiunile pe care le încuraja sau le punea la cale.

în toatã aceastã operã imensã, Chrysostom nu se preocupa atât de dogmã, cât, mai presus de toate, de moralã. Silindu-se a trezi în fratii sãi virtutile crestine, el a biciuit îndrãznet viciile, relele moravuri, prejudecãti ce rodeau la temelia societãtii în aceastã epocã de lungã agonie a pãgânismului. Rareori o elocventã a fost atât de spontanã si atât de puternicã. Ea a smuls întotdeauna admiratia ascultãtorilor si ne captiveazã si astã2i numai la simpla lecturã.

scoala Antiohiei era, în opozitie cu cea din Alexandria Egiptului, scoala exegezei literare. Reprezentantul de frunte al acestei scoli a fost Theodor de Mopsuestia, nãscut cãtre 350 la Antiochia. El a urmat acolo lectiile lui Libanios, a fost apoi atras de Chrysostom la viata asceticã si, la 20 de ani, s-a retras în mãnãstirea organizatã de Diodor din Tarsos, unde si-a continuat studiile sub directia acestuia, în 383, a fost hirotonit preot, si timp de zece ani a predat învãtãmântul la Antiochia. în 392 a fost chemat la episcopatul din Mopsuestia, în Cilicia, unde a rãmas pânã la sfârsitul vietii (428).

Ca scriitor, a dat o serie de Comentarii asupra Scripturii si diferite opere de controversã teologicã, între care un mare tratat Asupra întrupãrii. Nu ni s-au pãstrat din toate acestea decât fragmente si traduceri în limba latinã si sirianã. El tine un loc însemnat în istoria dogmelor si a literaturii prin explicarea îndrãzneatã a principiilor de exegezã ale învãtãtorului sãu. A fost un adversar al exegezei alegorice, caracteristicã scolii alexandrine si a deosebit în Christos

389

NICOLAE HÃNESCU

douã persoane, pentru a înlãtura credinta cã o persoanã divinã a putut suferi si muri, fiind astfel initiatorul direct al nestorianismului. De aceea, Sinoadele care au condamnat pe Nestorius 1-au lovit si pe el cu anatema, dupã moarte486.

Alexandria Egiptului era de asemenea una din marile metropole culturale ale Orientului. Ea a dat Bisericii figura impunãtoare a Sf. Athanasios cel Mare, care umple jumãtate din secolul al IV-lea cu zgomotul luptelor sale pentru adevãrata credintã. Arianismul, fãcând din Fiul lui Dumnezeu o creaturã, agita adânc în aceastã epocã spiritele credinciosilor. Pãrintele ereziei, Arios, fusese osândit în Sinodul de la Niceea si trimis în exil. Adversarul sãu principal fusese Athanasios, care contribuise mai mult decât altii la formularea dogmei „consubstantialitãtii" (6/ioouaia). Ales episcop de Alexandria în 328, el strãbãtu sub cinci împãrati o viatã de lupte îndârjite, alungat de cinci ori din Scaunul de patriarh, în care totusi si-a încheiat viata.

Athanasios a desfãsurat o mare activitate literarã, care e în strânsã legãturã cu luptele sale teologice. Discursul Contra gentililor combate politeismul pãgân în stilul vechilor apologeti. Cel Despre întruparea Verbului apãrã credinta în întruparea lui Christos. Celelalte scrieri sunt aproape toate împotriva doctrinei arienilor. Biografia Sf. Anton, întemeietorul cãlugãrimii egiptene, schiteazã icoana idealã a vietii ascetice. Ea s-a bucurat de timpuriu de traduceri în limba latinã si în limba sirianã.

Croiset, op. cit., pp. 927-928. ,!, ;.\:4. jjji ii!

390

ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN

Ca gânditor, Athanasios pãtrunde în miezul lucrurilor; el cere ca sufletul omenesc sã meargã drept la Dumnezeul unic din care totul purcede.

Energicul teolog e si un abil orator, prin temperament. El stie perfect sã construiascã o demonstratie, sã punã faptele povestite în argumente si sã le conducã metodic la concluzia pe care o impun.

Prin implacabila sa luptã în apãrarea ortodoxiei, el a trecut la urmasi ca un adevãrat atlet al lui Christos,, si a fost supranumit „cel Mare".

Alexandria 1-a dat si pe patriarhul Cyril, dusmanul neîmpãcat al lui Nestorios. El a compus un mare numãr de scrisori si cuvântãri, tratate dogmatice, opere de polemicã si de exegezã, care alcãtuiesc un izvor din cele mai însemnate pentru istoria eclesiasticã a secolului al V-lea.

Egiptul 1-a produs si pe Synesios din Kyrene, un om exceptional, pãgân mai întâi, orator si filosof, trecut apoi la crestinism si devenit episcop.

Nãscut cãtre 370 dintr-o distinsã familie pãgânã din Pentapolis, el si-a primit cultura în scolile superioare din Alexandria, unde fu initiat în filosofia neoplatonismului de renumita Hypatia, fiica matematicianului Theon. Scrisorile ce ni s-au pãstrat de la Synesios mãrturisesc recunostinta duioasã si admiratia adâncã ce i-a pãstrat-o tot timpul vietii.

în 399, Synesios a fost trimis de patria sa la Con-stantinopol, într-o misiune pe lângã împãratul Arca-dius. Cu acest prilej compuse cunoscuta-i cuvântare Despre suveranitate (Jlepi jSamAeta^), operã plinã de nobile sentimente si de sinceritate. Dupã ce a stat acolo câtva timp, se întoarse la Kyrene, se cãsãtori cu o

391
crestinã si petrecu mai multi ani la domeniul sãu, la sud de Kyrene, în marginea pustiului, ocupându-se cu economia proprietãtii sale, cu vânãtoarea si cu studiile filosofice, participând si la luptele cu briganzii Libiei, care nãvãleau în tinut, în anul 411, Synesios fu chemat de toti în fruntea episcopatului de Ptolemais, în care fu întãrit de patriarhul Alexandriei, desi fãcuse, cu multã loialitate, rezervele sale asupra doctrinei si disciplinei.

Opera lui Synesios formeazã o tranzitie între literatura pãgânã si cea crestinã a acestor din urmã secole, si sunt o mãrturie a studiilor sale multilaterale. Ea se compune din discursuri, scrisori si imnuri.

Printre scrierile de tinerete trebuie citatã cuvântarea menitã a fi cititã dinaintea lui Arcadius, la care fusese în misiune, spre a cere pentru patria sa o usurare de impozite. Aceastã cuvântare, intitulatã Despre suveranitate (Flepi Paaikeiaq) e privitã ca manifestul anti-german al partidei nationaliste din capitala imperiului. Demougeot, care-i analizeazã ideile, crede cã aceastã îndrãzneatã cuvântare n-a putut fi pronuntatã niciodatã, si Synesios s-a mãrginit a o publica487. Elogiul cheliei e o compozitie sofisticã, spiritualã. Povestirile egiptene povestesc lupta lui Osiris si a lui Typhon, sub care în realitate se ascund prefectul pretoriului

487 Vezi domnia lui Arcadius, § 3- [Se poate adãuga aici Chr. Lacombrade, Synesios de Cyrene, hellene et chretien, (These...), Paris, Les Belles Lettres, 1951 si Idem, Le discours sur la royaute de Synesios de Cyrene ã l'empereur Arcadios, traducere, însotitã de note si comentarii (These complementaire...), Paris, Les Belles Lettres, 1951.1 •••• '.fftfe' •' "îR'Hxr^'i t/« .'••'.o;; i.vîjb <>•

392

ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN

Aurelian si relatiile dintre el si fratele sãu Caesarios. Tratatul Despre vise e un document al superstitiilor neoplatonice.

Dar o importantã cu mult mai însemnatã decât toate acestea o are corespondenta lui Synesios. Ea cuprinde peste 150 de scrisori, cãtre prieteni si cãtre Hypatia, foarte instructive, fiindcã ne introduc în viata epocii.

Ca poet, Synesios a compus zece imnuri în dialectul doric si în metru antic.

c. Hagiografia. Oientul a produs si pe cel mai însemnat istoric al monahismului egiptean, pe Palladios, originar din Asia. El s-a nãscut în 364, în Galatia, si a dobândit o culturã clasicã temeinicã, în ,388, a fãcut o cãlãtorie în Egipt pentru a cunoaste pe cãlugãrii vestiti acolo, si s-a întors în Asia Micã trecând prin Palestina. Ales episcop de Helenopolis, în Bithynia, a fost amestecat în cearta origenistilor si exilat de Arcadius în Egiptul de Sus, unde petrecu mai multi ani. La întoarcere, avu episcopatul de Aspuna, în Galatia.

Scrierea sa fundamentalã e AavaiaKov (Historia Lausiaca), scrisã pe la 420 si numitã astfel dupã sambelanul imperial Lausos, cãruia i-a fost închinatã. Cunoscãtor perfect al vietii solitarilor egipteni si palestinieni, el ne înfãtiseazã în prima linie în aceastã operã, parte din experienta proprie, parte din cele auzite de la altii, istoria cãlugãrimii din Egipt si Palestina. Lucrarea constituie deci pentru noi un izvor de cãpetenie pentru cunoasterea vechii istorii a monahismului. Ea a avut o întinsã rãspândire mai ales în mãnã-

393

NICOLAE BANESCU

stiri, si a fost de timpuriu tradusã în limba latinã si în mai multe limbi orientale.

Altã scriere a lui Palladios, compusã în exilul sãu din Egipt, e Dialogul istoric despre viata Sf. loan Cbrysostom, al cãrui devotat admirator a fost. Scrierea, în forma unui dialog, e un izvor însemnat pentru viata ilustrului prelat488.

d. Poezia religioasã, în aceastã primã perioadã a istoriei bizantine, apare si poezia religioasã ritmicã, ale cãrei începuturi au fost schitate cu multã eruditie de K. Krumbacher189.

Aceastã poezie crestinã nu mai îmbracã versul clasic, construit dupã cantitatea silabelor, cãci vocalismul nou nu mai cunoaste vocale lungi si scurte, ci numai isochrone. Principiul formei noi este numãrul silabelor si accentul. Krumbacher deosebeste trei epoci principale în dezvoltarea istoricã a poeziei religioase: epoca pregãtirii, în care cântecele ce-1 glorificau pe Dumnezeu erau compuse din cuvinte ale Sfintei Scripturi; epoca de înflorire, în care imnurile religioase de larg cuprins ajung la desãvârsire; si cea din urmã, care începe cu o nouã formã arhitectonicã de poezie, asa-zisele Kanones.

în cadrul expunerii noastre ne intereaseazã epoca imnurilor religioase care începe în secolul al V-lea si înfloreste mai cu seamã în secolele al Vl-lea si al VII-lea. Reprezentantul ei principal a fost Romanos, supranumit Melodul (6 MeÃcodog), care a dat imnului religios, dupã expresia lui Krumbacher, caracterul cel

** N. Turchi, La civiltã bizantina, Torino, 1915, p. 153-

489 Geschichte der byzant. Litteratur, ed. a Il-a, p. 963 si urm.

394

ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN

mai solemn si mai sublim. Putinele date asupra vietii sale se aflã aproape numai într-o veche legendã cuprinsã în Minee, la data ele l octombrie, ziua sãrbãtorii sale. Pãstratã în patru diferite versiuni mentionate de Krumbacher, ea ne povesteste cã Romanos s-a nãscut într-un oras din Siria, a slujit ca diacon în biserica învierii din Berytos, a venit apoi, sub împãratul Anastasios, la Constantinopol, unde a fost, ca preot, în legãturã cu biserica Theotokos ev roîg Kvpov, si a obtinut printr-un vis miraculos darul poetic al imnurilor, compunând aprox. 1000 de kontakia. Manuscrisul de mâna sa a fost pãstrat în biserica Theotokos, si în aceeasi bisericã vestitã a fost sãrbãtoritã îndeosebi aniversarea sa.

Faptul cã legenda nu precizeazã sub care anume din cei doi Anastasios a venit Romanos la Constan-tinopole a fãcut ca unii savanti sã punã acest eveniment în timpul domniei lui Anastasios al II-lea (713-715), pe când altii îl pun în cea a lui Anastasios I. O lungã discutie a împãrtit pe cercetãtori în aceastã privintã. Dar argumentele produse de Krumbacher ne fac a admite cã Romanos si-a început cariera poeticã sub Anastasios I (491-518). Foarte mult pretuit ele întemeietorul bizantinologiei, Romanos caracterizeazã, dupã cum spune acesta, „cea mai însemnatã fazã a istoriei poeziei grecesti a imnurilor, si într-însul acest gen apare în perfectiunea sa cea mai înaltã"490.

490 Ibidem, p. 669. Bibliografia asupra celebrului imnograf la p. 671. •

395

NICOLAE BANESCU

2. Literatura pãgânã.

în aceastã epocã de triumf al crestinismului, exista încã alãturi pãgânismul. Persistenta sa se datoreste multor cauze, rezumate atât de bine de Brooks: patriotismul roman, care vedea încã în adorarea zeilor unica salvare a cetãtii eterne; cultul Cybelei si Isidei, al lui Mithra si Orpheus, cu visurile lor de nemurire; traditia puternicã a împãratului stoic Marc Aureliu; idealurile înalte ale neoplatonismului, care însufletea miscarea intelectualã a epocii.

a. Sofistica. Dar cea mai trainicã si mai persistentã influentã conservatoare era aceea a retoricii, a „sofisticii", cum se chema elocventa de aparat, care stãpânea educatia tinerimii. Ea îi deschidea calea cãtre succes în viatã, si instrumentele cu care forma spiritele erau pentru profesor mitologia si istoria pãgânã491.

încã din secolul al II-lea d.Hr., ceea ce ne izbeste în istoria literaturii grecesti e popularitatea de care se bucura sofistica. Odatã cu pierderea libertãtii grecesti, elocventa nu-si mai putea afla loc în agora; ea si-a cãutat refugiul în scoli, unde a continuat a se exercita si a se produce chiar în afarã, dinaintea unui public ales, sau în ceremonii. Sofistica rãspundea unei trebuinte profunde a elenismului de atunci, îi procura iluzia frumusetii literare. Toti reprezentantii sãi ilustri au fost profesori de retoricã. Erau „sofisti" în toate

491 Vezi interesantele consideratii ale lui Brooks, Thoughts and ideas of the Period, în „Cambridge Med. History", voi. I, p. 568 si

urm.

396
pãrtile imperiului roman, în Occident ca si în Orient, în toate orasele care aveau institutii analoge cu facultãtile sau universitãtile noastre492. Cele mai vestite din aceste asezãminte se gãseau în Orient, adicã în lumea greacã. Ele erau îndeosebi înfloritoare în Constan-tinopol si Atena. Odatã cu strãmutarea centrului politic în noua capitalã a lumii, aceasta dobândise o importantã fireascã, si ea se manifesta si în domeniul intelectual; dar Atena, cu mãretia monumentelor ce o împodobeau, cu limba si traditiile sale, era privitã ca adevãratul centru al clasicismului, în epoca lui Constantin si a urmasilor sãi, ea trãia spiritual din mostenirea strãlucitã ce i-o lãsase antichitatea. Nu e de mirare deci cã din toate pãrtile imperiului tinerii setosi de a-si întregi educatia se îmbulzeau în metropola cugetãrii elene, unde aflau profesori eminenti si un mediu literar distins. La scolile ei nu veneau numai pãgânii: crestinii însisi erau atrasi de farmecul învãtãmântului lor, si reprezentanti din cei mai ilustri ai literaturii religioase, un Vasile cel Mare, un Grigorie de Nazianz au fost printre elevi; iar la Antiochia Siriei, loan Chrysostom a fost elevul admirat al celebrului Libanios.

între marii sofisti ai timpului, ale cãror opere ni s-au transmis, Himerios, Libanios si Themistios formeazã treimea vestitã a veacului al IV-lea.

Himerios din Bithynia s-a nãscut în Prusias (Brusa), la o datã nesigurã (dupã unii, cãtre 315) si a urmat la scolile din Atena, unde apoi si-a avut catedra sa de re-

492 Em. Burnouf, Histoire de la litterature grecque, t. IP, Paris,

1885, p. 389. •:•.-*." l> ;';.••: .

397

N1COLAE IUNESCU

tor. La 362, si-a întrerupt activitatea, chemat de împãratul Iulian pe lângã el. Dupã moartea acestuia, si-a reluat învãtãmântul la Atena si 1-a continuat pânã la sfârsitul vietii. El si-a câstigat acolo o mare celebritate ca profesor, prin strãlucirea formei. Libanios îl caracterizeazã pentru aceastã calitate TOV ecr$T]/jacri 'ka.ti-npov. Vasile cel Mare si Grigorie de Nazianz au putut fi astfel atrasi printre auditorii sãi.

Himerios a fost numai om de scoalã, a stat departe de viata politicã. El a compus 80 de cuvântãri, din care s-au pãstrat integral numai 24, unele, simple amplificãri ele scoalã asupra unor subiecte fictive, altele — opere ele circumstantã.

Libanios s-a nãscut la 314 în Antiochia Siriei, din pãrinti bogati. Pasionat de elocventã, a studiat la Atena, dar s-a pregãtit mai ales pentru oratorie, citind si recitindu-i pe oratorii attici. A profesat un timp la Atena, apoi la Constãritinopole, la Niceea, la Nicome-dia, unde a stat cinci ani, si în cele din urmã se întoarse în orasul sãu natal, Antiochia, exercitându-si acolo învãtãmântul pânã la sfârsitul vietii (c. 393). El a fost recunoscut ca cel dintâi dintre maestrii elocventei în Siria greacã. Elevii sãi cei mai distinsi au fost crestinii: loan Chrysostom, pe care 1-ar fi lãsat urmasul sãu, dacã crestinii „nu i 1-ar fi smuls", cum s-a exprimat el însusi, Vasile cel Mare, Theodor de Mopsuestia, Grigorie de Nazianz. S-a bucurat de mare credit sub împãratul Iulian, care-1 numi quaestor. Moartea neprevãzutã a tânãrului suveran a fost pentru el o mare loviturã, îl plânse ca prieten si ca apãrãtor al elenismului, cele mai scumpe sperante ale sale risipindu-se odatã cu disparitia lui. , .Y8fc .q ,?Mi

398
Libanios a scris mult, si din scrierile sale ni s-au pãstrat o mare parte. Scrieri de scoalã, amplificãri pe o temã fictivã (jueAerai), modele ele exercitii pregãtitoare (.Kpojv^vãajJiaia), descrieri (eKqpãaeiq), povestiri, elogii, monodia la moartea lui Iulian si un epi-taphios închinat acestuia, rjfiojtoiîoci, în care se face a vorbi un personaj istoric sau legendar în anumite situatii, lucrãri critice asupra lui Demosthenes, constând din Viata oratorului si din argumente (vnofieasu; ) indicând prilejul si subiectul discursurilor sale. A compus apoi discursuri, cele mai multe referitoare la evenimente contemporane, celelalte fiind amplificatii de scoalã. Deosebit de interesant e Panerigicul adresat orasului sãu natal, Avno%iK6q, compus dupã toate regulile artei.

Libanios a lãsat si o întinsã corespondentã, adresatã cãtre oameni de tot felul: pãgâni sau crestini, împãrati, demnitari, episcopi, retori, filosofi, si atingând subiecte foarte variate.

Ca scriitor, a impresionat prin adânca sa cunostintã a autorilor clasici. Studiase cu pasiune pe poeti, pe istorici, pe moralisti, si prin aceasta limba sa pãrea contemporanilor de o mare bogãtie si puritate.

Themistios a fost un mare personaj, amestecat în evenimentele politice ale timpului. Nãscut în Paphla-gonia (c. 317), si-a fãcut mai întâi educatia pe lângã tatãl sãu, care se ocupa cu filosofia si cu literatura clasicã, apoi la Constantinopol, unde deschise o scoalã, între 345 si 360 compuse Parafraze la operele lui Aristotel, pentru a face ideile greu de înteles ale marelui filosof accesibile tuturor, în 350, tinu o cuvântare

399
dinaintea lui Constantiu, care, în 355, îl numi senator, iar în 358-359 - proconsul.

Themistios stiu sã-si atragã, favoarea împãratilor pânã la Theodosius I, ajungând unul din oamenii cu vazã ai imperiului. El a salutat urcarea pe tron a lui Iulian, sperând un nou Herakles si Dionysos; salutã apoi, în numele Senatului, pe Jovian, cu prilejul Consulatului. Dupã aceea, tinu o cuvântare pentru Valens, dupã victoria acestuia asupra lui Prokopios, una pentru consulatul fiului sãu si alta pentru pacea lui Valens cu gotii; iar la decenaliile lui Valens si Valentinian (373), el a pronuntat cuvântarea solemnã la Antiochia. în 377, trimis la Roma, a tinut discursul la decenaliile lui Gratian. în sfârsit, a rostit sase cuvântãri sub Theodosius cel Mare, care 1-a numit prefect al orasului (384).