Implications for the development

Lingvistică și poetică
, in: „Probleme de stilistică”. București: Editura Științifică, 
1964.
18
Aliona Grati, 
Cuvântul celuilalt. Dialogismul romanului românesc,
Chișinău: Institutul de Filologie 
al AȘM, S. C. Profesional Service SRL, 2011.
19
Gheorghe Crăciun,
 Introducere în teoria literaturii,
Chișinău: Cartier, 2003.
20
Hans-Robert Jauss, 
Experiența estetică și hermeneutica literară, 
București: Univers, 1983, p. 28.
21
Ibidem.
22
Wolfgang Iser, 
Actul lecturii. O teorie a efectului estetic
, Traducere din limba germană, note și prefață 
de Romanița Constantinescu, Pitești: Paralela 45, 2006.
23
Umberto Eco, 
Opera deschisă,
București: Editura pentru literatura universală, 1969. 
24
Matei Călinescu, 
A citi, a (re)citi. Către o poetică a (re)lecturii 
– cu un capitol inedit despre Mateiu 
I. Caragiale (2002), trad. din lb. engleză: Virgil Stanciu, Iași: Polirom, 2003. 
25
Paul Cornea, 
Introducere în teoria lecturii,
București: Minerva, 1988. 
26
Gheorghe Crăciun,
 Introducere în teoria literaturii,
Chișinău: Cartier, 2003, p. 131.
27
Ibidem, p. 122.
28
Valentina Enciu, 
Introducere în teoria literaturii
, p. 40.

---

Patrimoniul cultural de ieri: implicații în dezvoltarea societății durabile de mâine
~ 558 ~
discurs și ca obiect estetic (receptarea cititorului). Este evident că cititorul este acela care prin 
actul său de lectură îi acordă textului realitate sens. Totodată opera „nu este un corp neînsuflețit
căruia trebuie să i se adauge sau să i se împrumute o viață, ea este mai degrabă o existență vie, 
care cere să trăiască din nou și mereu”
29
. Umberto Eco argumentează că opera este deschisă mul-
tiplelor interpretări
30
, astfel „cu cât are parte de mai multe lecturi, cu atât o carte devine în mai 
mare măsură ea însăși”
31
. 
În concluzie, opera literară este un produs al realității, determinat în timp și spațiu. Deci, 
ca și orice alt obiect real își are propria existență. Trăirea îi este influențată nu numai de de 
circumstanțele apariției, sau de particularităţile formale și de conținut, ci în mare parte de con-
textul receptării. În același timp, chiar dacă opera literară este un obiect al experienței de lectură, 
nu poate fi redusă la orice. „Ea este o construcție obiectivă, autosuficientă care se revelează prin 
lectură.”
32
„Este altceva decât crede că a lăsat în ea cel care a creat-o și mai mult decât descoperă 
în ea cel care o interpretează.”
33
Prin urmare, este rezultatul unei experiențe totalizante și glo-
balizante. Odată ființată, opera se lansează într-un parcurs ce se numește „viață”. Această cale 
este marcată de procese, fenomene, interpretări multiple pe care le suportă și care-i descoperă 
unicitatea. Pentru a-și întreține existența, opera are nevoie de condiții și mijloace speciale care 
i-ar asigura prezența continuă. Anume lectura reprezintă acel mijloc ce o actualizează mereu în 
ipostaze diferite și o prezintă în plenitudinea ei. În plan diacronic, viața operei nu este altceva de-
cât istoria lecturilor ei. Succesiunea interpretărilor, perspectivelor de lectură asigură viabilitatea 
operei literare.
29
Luigi Pareyson, 
Estetica. Teoria formativității,
Traducere și prefață de Marian Papahagi, București: 
Univers, 1977.
30
Umberto Eco, 
Opera deschisă,
București: Editura pentru literatura universală, 1969.
31
Gheorghe Crăciun, 
Introducere în teoria literaturii
, p. 122.
32
Valentina Enciu, 
Introducere în teoria literaturii
. Suport de curs, p. 31.
33
Gheorghe Crăciun, 
Introducere în teoria literaturii
, Chișinău: Cartier, 2003.

---

Conferință științifică internațională, Chișinău, 22-23 septembrie 2020, ediția a II-a