Implications for the development

Arta de a citi,
București: Albatros, 1977, p. 48.
6
Rene Wellek, Austin Warren, 
Teoria literaturii
, Traducere de Rodica Tiniș. Studiu introductiv și note 
de Sorin Alexandrescu, București: Editura pentru literatura universală, 1967, p. 71.
7
Gheorghe Crăciun,
 Introducere în teoria literaturii,
Chișinău: Cartier, 2003, p. 125. 
8
Aliona Grati, 
Dicționar de teorie literară. 1001 de concepte operaţionale și instrumente de analiză a 
textului literar
, Chișinău: ARC, 2018, p. 199.
9
Gheorghe Crăciun,
 Introducere în teoria literaturii
, p. 126-127.
10
Ibidem, p. 128.
11
Ibidem.

---

Patrimoniul cultural de ieri: implicații în dezvoltarea societății durabile de mâine
~ 556 ~
frazei; 3) Obiectele reprezentate; 4) Imaginile prin care e înfățișată lumea reprezentată. Ultimul 
strat aparține în egală măsură atât operei, cât și cititorului. Straturile sunt rețele cu goluri și pli-
nuri, pentru că informațiile oferite de text sunt mereu incomplete. „Conștiința și sensibilitatea 
cititorului au rolul de a completa aceste insuficiențe, transformând indeterminarea obiectivă a 
operei într-o determinare subiectivă. Apare astfel obiectul estetic care nu este altceva decât opera 
literară concretizată într-un act de lectură.”
12
De menționat este faptul că modalitatea în care se 
actualizează opera literară nu reprezintă decizia deliberată a cititorului, ci se conține ca o strate-
gie de lectură chiar în structura operei propriu-zise. Deci, pentru că prin actul de lectură opera 
trebuie să devină ea însăși, nu alta, fiecare creație literară presupune automat și un propriu „ghid 
de lectură”. În felul acesta cititorul va realiza o interpretare adecvată și care nu va fi străină tex-
tului. Observăm că odată cu structuralismul s-a renunțat la tradiționala distincție dintre formă 
și conținut, care în critica tradițională cauza exagerări inadmisibile. „Fenomenul literar nu este 
numai textul, ci și cititorul său și ansamblul de reacții posibile ale cititorului față de text”
13
În 
studiul 
Introducere în teoria lecturii 
(1998), Paul Cornea subliniază că cititorul are un triplu rol: 
de înțelegere, de evaluare (apreciere afectivă sau axiologică) și de cooperare
14
. 
În perioada de după structuralism se formează o nouă modalitate de existență a operei li-
terare. Post-structuralismul a legat existența operei literare de influența/intenția nemijlocită a 
cititorului, aruncând, astfel, perspectiva de abordare a literaturii într-un alt tip de extremă. Mai 
ales în spațiul anglo-saxon, fenomenul a fost cercetat și conceptualizat prin numeroase studii – 
intitulate generic 
Reader-Responce Criticism
. După Jonathan Culler sensul operei literare este 
chiar experiența cititorului, iar interpretarea unei creați artistice se rezumă la a reconstitui istoria 
lecturii ei
15
. Cronologic, post-structuralismul s-a impus în a doua jumătate a secolului al XX-lea 
prin decostructivism, studiile de gen, postcolonialism și Noul istoricism. 
Ținând cont de toate modalitățile/perspectivele amintite, se constată faptul că modul în care 
există opera literară rămâne a fi în continuare un segment problematic și indefinit. Fără îndo-
ială opera nu este doar experiența și subconștientul autorului, nu se rezumă doar la formă sau 
conținut și nu reprezintă numai trăirea și receptarea cititorului. Întradevăr, ea începe să trăiască 
odată cu lectura, dar lectura nu o definește în totalitate, nu se identifică cu aceasta, lectura este 
un act particular. 
Veșnica dilemă a extremelor teoretice readuce în discuție antogonismul clasic – abordarea in-
trinsecă și abordarea extrinsecă. În terminologia modernă a textualiștilor această opoziție este cu-
noscută ca abordare intratextuală și abordare extratextuală. Așa fiind, modalitățile/perspectivele 
amintite se racordează cu una dintre aceste extremități. Pe de o parte, formaliștii, structuraliștii 
și adepții