Implications for the development

nu pot
ieși, ci că 
nu vor
să iasă, nu le interesează strada, 
n-au timp de pierdut”
25
. Într-un alt context ele se deplasează în litiere, în trăsuri, iar acele care 
au mașini merg în ele. Scriitoarea se întreabă la un moment dat: „trebuie neapărat ca femeile să 
meargă pe jos?”
26
. Lucru obișnuit în țările din Europa (inclusiv și România).
O legendă spune că femeile indiene poartă în priviri, alături de inevitabila fascinație a oricărei 
femei orientale, o mândrie reținută dar puternică: „ele sunt femeile ce și-au batjocorit bărbații 
când s-au întors odată de la luptă sub pretext că orice rezistență e zadarnică. Ele și-au amenințat 
bărbații că, dacă nu se înapoiază, le vor lua vestmintele de războinici, le vor da haine femeiești și 
îi vor pune să legene copii și să pregătească bucatele, pornind ele împotriva năvălitorilor. Drept 
care bărbații au plecat din nou - și nu s-a mai întors nici unul”
27
.
Maitreyi Devi vine cu un șir de auto-imagotipuri, în care se adeveresc unele credințe ale oc-
cidentalilor despre femeia indiană în general. Ea aduce mărturii precum ar fi faptul că femeile 
trăiesc mereu în ipostaza de a nu avea prioritate în fața bărbaților, deoarece bărbatul ei o ține 
„mereu sub teroare cu tensiunea lui și o face sclava voinței sale”
28
. Femeia, ca orice om are păre-
rile ei personale, dar nu și le impune niciodată, observa scriitoarea indiană. Într-un alt context: 
„femeile indiene au canoanele rigide în ceea ce privește puritatea trupească. Desigur că nici eu nu 
eram liberă de canoane”
29
. Autoarea explică cum are loc acest lucru în societatea indiană, adică 
indiencele nu pot iubi pe nimeni decât pe soții lor. Dacă vreuna încearcă să facă altfel, se conside-
ră că săvârșește un act degradant. Ceea ce mai atenționează scriitoarea este că într-adevăr există 
femei căsătorite în India, care sunt asuprite de bărbații lor și le folosesc doar ca sclave. Ceea ce 
e cu adevărat dureros este că ele nu pot să se întoarcă acasă niciodată: „oricât ar suferi o femeie, 
casa soțului ei este singurul loc pentru ea”
30
. Când stăpânul casei este bolnav, femeia indiană îl 
consideră o zeitate și face totul pentru el, stă lângă el zi și noapte, fără să se obosească, iar bărbații 
acceptă acest serviciu. „Aceasta este atitudinea tuturor bărbaților indieni și nevasta probabil se 
reface prin însăși munca ce o prestează, prin servirea soțului și prin virtutea acumulată, dar 
pentru asta bărbatul ei nici măcar nu trebuie să-i fie recunoscător. Această lipsă de recunoștință 
22
Ibidem, p. 159-160. 
23
Ibidem, p. 161.
24
Mircea Eliade, 
Nopți la Serampore. Secretul doctorului Honigberger
, Biblioteca Maharajahului. 
Mușătești: Tana, 2017, p. 34.
25
Mircea Eliade, 
India
, p. 160.
26
Maitreyi Devi, 
Dragostea nu moare
, p. 51.
27
Mircea Eliade, 
India
, p. 49-50.
28
Maitreyi Devi, 
Dragostea nu moare
, p. 107.
29
Ibidem, p. 61.
30
Ibidem, p. 69.

---

Conferință științifică internațională, Chișinău, 22-23 septembrie 2020, ediția a II-a
~ 551 ~
nu trebuie considerată o greșeală din partea lui. Chiar dacă nu e bolnav, cele mai bune bucăți 
sunt puse deoparte pentru el, când doarme, întreaga casă trebuie să păstreze liniștea, dar el poate 
tuna și fulgera oricând, chiar dacă ceilalți se odihnesc. Chiar și cei considerați foarte civilizați se 
comportau în același mod”
31
. Femeia indiancă accepta probabil această, să zicem umilință, căci 
bărbatul este acel care câștigă pâinea.
Un alt imagotip negativ se referă la faptul că indiencele sunt „nespălate” și „murdare”. În ro-
manul 
Maitreyi
se pot întâlni mai multe scene în acest sens, deoarece femeile indiene în general 
erau considerate „dezgustătoare” și „murdare”
32
. Clara, o femeie de origine indo-europeană, spu-
ne despre Maitreyi că nu este urâtă, doar că i se pare „murdară, ca orice indiană”. Și eroina cărții 
lui Eliade și-o amintește după patruzeci și doi de ani pe verișoara sa Khoka, care locuia în casa 
lor tocmai în perioada când se afla și autorul român: „Khoka stă în fața mea; pot să-i văd degetele 
de la picioare, cu unghii murdare, și marginea sărăcăciosului său 
dhuti
măturând podeaua”
33
. 
Femeile indiene și-au creat propriul set de imagotipuri despre femeile din Occident. În pri-
mul rând, ele nu le înțeleg pe cele din Occident în ceea ce privește vestimentația și ocupația 
lor, iar, în al doilea rând, se amuză pe seama acestora atunci când privesc vreun film european. 
Ele consideră că femeia europeană are un haz nespus, doar din simplul motiv pentru că face 
lucruri de bărbat. Femeia orientală recunoaște că și ele se amuză prin casă, imitând bărbații lor 
și maimuțărindu-le aerul lor de superioritate. Dar odată cu introducerea cinematografelor de 
cartier, acestea se amuză mai bine atunci când privesc actrițele albe. Acest amuzament câteodată 
trece limita, deoarece se întâmplă și atunci când pe ecran e o tragedie, iar soții lor nu întârzie să le 
mustre. Femeia orientală se confesează la un moment dat: „e admirabil să fii europeană, dar cum 
rezistă ele unui comic atât de prelungit? Noi am muri de plictiseală. Ele văd atât de mulți oameni, 
încât nu mai au timp să gândească asupra lor, să învețe sau să se ferească de ei. Au o viață foarte 
monotonă. […] n-am auzit în viața mea ceva mai monoton și mai zgomotos ca această muzică 
[jazz]. Aud totuși, că jazzul exaltă femeile albe. Ciudat”
34
. De fapt, indiencele nu erau obișnuite să 
aprecieze muzica occidentală: „unii o descriau ca pe urletul șacalilor și lătratul câinilor”
35
. 
În Europa, în special în România, este un obicei frumos în care bărbații ajută femeile să co-
boare din transport, le deschid ușa, le sărută mâna când o întâlnesc sau când se despart de ea, de 
care femeia indiană nu se bucură. De aceea, Maitrey (atât personajul din opera lui Eliade, cât și 
scriitoarea) este entuziasmată de acest obicei și se bucură nespus când un român, un prieten al lui 
Eliade vine peste ani și-i sărută mâna, sau atunci când în Europa cineva i-a sărutat mâna, a înțeles 
îndată că acel om venea din țara lui Eliade. Acest aspect occidental vine în contrast cu situația din 
India, care este prezentată în felul următor: „numai când îi salutăm pe cei mai în vârstă, trebuie 
să le atingem picioarele și apoi să ne atingem propria frunte: asta înseamnă că le-am șters praful 
de pe picioare, pentru a le arăta respectul pe care li-l purtăm, și se numește 
pranam
. Vârstnicii îi 
binecuvântează, în astfel de situații, pe tinerii, atingându-le capetele”
36
.
Imaginea femeii occidentale în mentalul oriental variază de la imagotipuri pozitive la cele ne-
gative. Dintre toate acele patru femei engleze, care erau vecinele scriitoarei indiene, doar una era 
o gospodină desăvârșită: „despre celelalte nici n-ar trebui să vorbesc” se confesează scriitoarea, 
„ele își omoară timpul jucând tenis și bridge, bând, dansând, flirtând din când în când cu fiecare 
dintre soții celorlalte doamne. Nu se sinchisesc de nimic. Bărbații lor sunt ignoranți și băutori. 
Poate că în adâncul ființei lor sunt și ei la fel de umani ca și noi, dar eu n-am cum să văd asta. Nu 
am nici suficientă sensibilitate ca să le pot percepe calitățile ascunse”
37
. 
31
Ibidem, p. 90-91.
32
Mircea Eliade, 
Maitreyi
, p. 6.
33
Maitreyi Devi, 
Dragostea nu moare
, p. 13.
34
Mircea Eliade, 
India
, p. 160-161.
35
Maitreyi Devi, 
Dragostea nu moare
, p. 24.
36
Ibidem, p. 16-17.
37
Ibidem, p. 160-161.

---

Patrimoniul cultural de ieri: implicații în dezvoltarea societății durabile de mâine
~ 552 ~
Nici în opera lui Eliade femeia tânără (domnișoarele) atât de origine occidentală (engleză, 
germană), cât și anglo-indiană nu se bucură de o imagine pozitivă. De exemplu, Catherine, o 
tânără, se prostituează după despărțirea de iubitul ei; Ruth este concupiscentă și întotdeauna 
disponibilă, având un mare apetit sexual etc. Unele tinere anglo-indiene nu se bucură nici ele de 
o apreciere din partea occidentalului, cum ar fi fiicele doamnei Perris, Hellen și Isis: prima fuge 
de acasă, iar cea de-a doua trece printr-o criză erotică puternică.
Opera lui Eliade despre India ne oferă ocazia specială de a cunoaște prin oglinzi reflectându-
se reciproc femeia indiană și cea europeană. De aici decurge o sumă de imagotipuri, întrunind 
prejudecăți și clișee de percepție, dar și atitudinea scriitorului român. Prin textele sale imagoti-
pice, Eliade a creat imaginea multilaterală a femeii orientale în literatura română și prin aceasta 
a completat vasta, foarte variata și valoroasa sa colecție de hetero-imagotipuri despre Celălalt/ 
Străin din Orient.

---

Conferință științifică internațională, Chișinău, 22-23 septembrie 2020, ediția a II-a