Conferință științifică internațională, Chișinău, 22-23 septembrie 2020, ediția a II-a
~ 555 ~
De strălucirea, de vivacitatea acțiunii unei piese de teatru îți dai seama în timpul reprezentației,
prin lectură, de trăinicia ei.”
5
O altă viziune despre „viața” operei literare se conturează în a doua jumătate a secolului al
XIX-lea. Hermeneuții intenționaliști – adepții metodei biografice și ai criticii genetice – conside-
ră opera literară o expresie a identității, a conștiinței scriitorului. Mai târziu, sub influența psiha-
nalizei lui Sigmund Freud, existența operei literare se fundamentează pe realizările inconștiente
ale autorului. În lucrarea
Teoria literaturii
(1967), René Wellek și Austin Warren susțin totuși că:
„Semnificația totală a unei opere literare nu poate fi definită numai prin semnificația acesteia
pentru autor și contemporanii lui, ea este mai degrabă, rezultatul unui proces de creștere, adică al
istoriei aprecierilor critice făcute de numeroșii ei cititori în decursul vremurilor.”
6
Printre herme-
neuticile anti-intenționaliste ale secolului al XX-lea se înscriu și cercetările sociologului francez
Robert Escarpit, prin care se înțelege că lumea fictivă există într-o strânsă corelație cu realitatea
socială. Tot aici, realismul socialist ajunge să substituie indisponibilitatea formei cu superiorita-
tea conținutului, adică cu mesajul ideologic.
Ideea că opera literară este o asociere obiectivă între formă și conținut cunoaște abordări
multiple: unele echilibrate, altele disproporționale. Această modalitate de existență a operei lite-
rare apare odată cu critica romantică germană, cu Samuel Taylor Coleridge și simboliștii francezi
– De Sanctis și Benedetto Croce
7
. La Benedetto Croce conținutul este deja formă, la Stéphane
Mallarmé conținutul este un efect al formei, iar la Paul Valéry – o formă impură/mixtă. In-
teresul pentru formă crește progresiv spre sfârșitul secolului al XIX-lea, dar își atinge apoteo-
zul abia la începutul secolului al XX-lea, atunci când se profilează o mișcare teoretică aparte,
numită prin analogie
formalism
. Pentru formaliștii ruși opera literară este doar formă. Viktor
Shklovsky consideră conținutul doar un aspect al formei și literaritatea, artisticul se compune
din forme și procedee
8
. În cursul deceniilor următoare (anii ’20–’40) se fac cunoscute și opiniile
reprezentanților formalismului american: promotorii
New Criticism-
ului. De pildă, John Crowe
Ranson deosebește între textură și structură. Prima dimensiune reprezintă substanța concretă a
operei provenită din substanța concretă a realității, cea de-a doua marchează activitatea structu-
ratoare. Pentru Yvor Winters forma este o componentă morală, iar pentru Oskar Walzer opera
este o formă plăsmuită, sensibilă, o formă care poate fi doar trăită, nu adresată rațiunii, deci ope-
ra este o structură omogenă, complexă formată din influența formei interioare, spirituale asupra
formei exterioare, stilistice
9
. Paralel cu mișcarea de natură formalistă din contextul american,
în Europa, datorită activității Cercului lingvistic de la Praga, apare un nou model de existență
a operei literare numit structuralism. Altoit prin anii ’30 din revendicările formalismului rus,
fenomenologia lui Edmund Husserl și filosofia formelor a lui Ernst Cassirer, structuralismul se
face cunoscut, mai ales, în Polonia și Cehoslovacia. Acum, determinarea strict formală și lingvis-
tică a operei este depășită și se promovează o viziune estetică totalizantă. „Opera devine astfel o
totalitate compusă din diferite straturi eterogene.”
10
Reprezentantul de bază al structuralismului
este polonezul Roman Ingarden. După filozoful polonez, opera nu este nici ideală, nici reală/
materială, ci este intențională. „Prin forma ei internă de organizare, opera integrează intenții
(ale creatorului) pe care lectura le actualizează, le face reale.”
11
Acum opera devine structură,
care se manifestă și se completează datorită experienței estetice a cititorului. Patru straturi alcă-
tuiesc sistemul operei: 1) Formațiunile fonetice ale limbii; 2) Semnificația cuvântului sau sensul
5
Émile Faguet,
Do'stlaringiz bilan baham: 
