Conferință științifică internațională, Chișinău, 22-23 septembrie 2020, ediția a II-a
~ 525 ~
raschivescu a citit fragmentul și a exclamat: „Dar băiatul ăsta e un Soljeniţîn român!” Cuvintele
lui au fost premonitorii, romanul
Ostinato
nu a apărut în
original, însă a fost publicat în germană
și în franceză chiar în anul morții lui M.R. Paraschivescu, 1971.
Așa cum reiese din notele informatorilor prezenți la Cenaclul literar de la Uniunea Scriitori-
lor, condus de M.R. Paraschivescu, pe 9 mai 1969, Paul Goma a citit din
Ostinato
. Oniricii l-au
apreciat în mod deosebit. Vintilă Ivănceanu „s-a arătat sceptic privind apariția romanului, dar
în el vede adevăratul realism, elogiind pe autor pentru curajul și geniul său”
3
, asemănându-l cu
„sovieticul Soljenițîn, evocările lor fiind cotate «eroice»”. Dumitru Țepeneag, mai spune lt.-mj.
Victor Achim, în Nota-raport din 21 mai 1969, „susținea că nu este nevoie să se discute apariția
romanului, cunoscută fiind «furia» cenzorului; important este că romanul s-a scris.
Considera
cartea cel mai bun roman după 23 August. Face unele speculații cu categoriile filozofice necesita-
te, posibilitate, realitate strecurând intenționat între necesitate și realitate «securitate», înțelegând
că scriind realitate, trebuie să scrii despre securitate”. M.R. Paraschivescu a adus la cenaclu și o
echipă a televiziunii vest-germane. Un student din public i-a scris ulterior unei tinere din Brașov:
„mi-a plăcut teribil. Ceva picant, în argoul pușcăriei fără a cădea în latura pitorescului.
Un roman
care sigur nu se va publica pentru că e lipsit de echivoc și-i plin de realism. Cenzura l-a interzis”.
Achim a notat și influența nefastă a Cenaclului, „activitatea dușmănoasă” a participanților, a
propus redactarea unui buletin informativ „pentru organele de partid”.
Pe nota informatorului „Petrică”, din aceeași zi, e scrisă o apostilă: „Față de relatările informa-
torului cu privire la ideile romanului predat editurii, apreciez că s-ar impune o analiză de factori
competenți înainte de a fi tipărită [sic]”
4
. Dintr-o notă semnată „Ruxandra” în 4 iunie 1969, aflăm
că Goma punea pe seama lecturii de la Cenaclu convocarea lui de către ofițerul
Victor Achim la
o întâlnire. Mai spune că Mihai Gafița îi respinsese romanul pe motiv că era „dușmănos” și că
„se pare că la editură există un referat făcut de N. Breban, ulterior acestei întâmplări, referat care
recomandă publicarea cărții”
5
.
Din cauza „dușmăniei” sale manifeste și a refuzului de a colabora cu Securitatea
6
, în 1969
Direcția Presei i-a respins romanul
Ostinato
și Securitatea i-a avizat negativ cererea de a călători
în Italia și Austria.
Într-o scrisoare din februarie 1970, interceptată de Securitate, Paul Goma îl împuternicește
pe Dieter Schlesak să traducă
Ostinato
în germană, alături de Marie-Thérèse Kerschbaumer, și îi
trimite rezumatele altor două romane: „Alba” și „În cerc”. Este interesant
comentariul celui care
a transcris: „nu știm, mai ales al doilea roman, dacă ar putea apare la noi, de altfel nu reiese că
expeditorul ar încerca să le publice în țară”
7
. După respingerea
Ostinato
, în martie 1970 Cartea
Românească (M. Preda și M. Gafița) va respinge
Ușa noastră cea de toate zilele
(trimis toamna
în Occident). În toamna 1971, editura Suhrkamp a lansat
Ostinato
la Târgul de carte de la Fran-
kfurt, apărând și la Gallimard, cu titlul
Do'stlaringiz bilan baham: