Implications for the development

vadului de moară și a 
morii de apă.
17
 
În timp, străbunii noștri au elaborat o serie de reguli ce au constituit „obiceiul mo-
rilor”. Moara de apă medievală trebuie privită ca un complex civilizaţional rural, în care cel mai 
important element era 
vadul de moară 
ce cuprindea: 
●
dreptul de acces la apă; 
●
 terenul pe care 
se așezau: moara propriu zisă/mecanismul, locul pentru staţionarea carelor, locul pentru pășunatul 
vitelor de la care, grădina pentru personalul morii.
18
Dacă moara de apă se construia 
„din pustie,” 
se folosea o procedură simbolică folosită și la în-
temeierea prisăcilor, ce consta în aruncarea unei arme (săgeţi, topor, etc.) din centrul locului spre 
cele patru puncte cardinale, care dădeau perimetrul morii ce era apoi îngrădit.
19
Când accesul la 
apă nu era posibil se construia o aducţiune – numită scoc – de la un rău sau pârâu.
În fine, numai cine avea dreptul de vad putea construi o moară, titularul vadului putând să-l 
închirieze sau să-l vândă prin tranzacţii judiciare. Mai mult, construirea fără drept a unei mori 
pe un vad străin, constituia o 
cotropire 
ce se sancţiona cu desfiinţarea morii, ca de altfel și
 reaua 
așezare a unei mori („rău puse”, „prea aproape”, „înghesuită”) 
deoarece puteau provoca ridicarea 
nivelului apei sau înecarea morii din aval, ce îndreptăţeau la despăgubiri pentru pagubele făcute.
Unirea mai multor sate devălmașe în 
„obști de obști”
, confederaţii sau uniuni de obști, pe 
obști de teritorii mai vaste, a determinat denumirea acestora ca „ţară», „
câmpulung
”. Începând 
cu secolul al IX-lea constatăm generalizarea menţiunilor despre ţări, o diversitatea a denumirilor, 
concomitent cu afirmarea personalității etnice a românilor, care atestă organizarea autohtonilor 
în formațiuni politice proprii, răspândite pe întregul teritoriu locuit de ei. Noile denumiri alături 
de ţară, denumire predominantă, generică, sunt: 
voievodat, cnezat, câmpulung, câmp.
Î
n ceea ce priveşte hidrografia zonei, studiile indică faptul că în perioada la care ne referim, 
din râul Buzău se ramificau mai multe braţe, unele secate în timp, rezultând un teren mlăştinos, 
altele au devenit bălţi sau au fost amenajate şi folosite precum Iazul Morilor deviaţia naturală 
a râului Buzău şi şanţurile adiacente. Inclusiv acesta, de-a lungul timpului, a suferit modificări 
fizico-geografice, ca urmare a unor fenomene naturale precum cutremurele, zona Carpaţilor de 
Curbură fiind cunoscută pentru acestea, sau ploi diluviene creatoare de revărsări și inundaţii. 
Așadar Iazul Morilor străbătea codrii intrând dinspre nord spre actualul Parc Crâng, apoi se 
arcuia spre actuala Piaţa Daciei și de acolo către Parcul Marghiloman și din nou spre răul Buzău. 
Un drum spectaculos, ce a căpătat o importanță aparte pentru urbe, Iazul Morii având o valoare 
deosebită din perspectiva legăturii pe care a creat – o între comunitate și spațiul urban. Intuim 
că, prin potențialul său, a conectat diverse zone ale actualului oraș într-o structură unitară. Tot-
odată el răspundea nevoilor de aprovizionare cu apă, de curățenie și de igienă a așezării, aflată în 
continuă și activă transformare.
La sfârșitul secolului al X-lea, în rândurile populaţiei străromânești se cunoșteau și se prac-
ticau toate meșteșugurile menite să satisfacă trebuinţele primordiale ale maselor de ţărani, şi 
anume: confecţionarea uneltelor necesare practicării diferitelor ocupaţii; diferite unelte agricole 
pentru gospodării,hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, apărare etc. Experienţa meșteșugărească de 
17
Cernea Emil, Molcuţ Emil, 
Istoria statului șu dreptului românesc, 
Edit Press Mihaela S.R.L., Bucu-
rești 2001, p. 105.
18
X.X.X., 
Documenta Romaniae Historica, B, Ţara Românească
, vol. XI, Editura Academiei, București, 
1985, nr. 125.
19
Cernea Emil, Molcuţ Emil, 
op. cit.
, p. 106.

---

Patrimoniul cultural de ieri: implicații în dezvoltarea societății durabile de mâine
~ 388 ~
care populaţia băștinașă dădea dovadă încă din primele secole ale mileniului trecut, este relevată 
și de cercetările din arhivele cehoslovace şi poloneze, conform cărora, la începutul evului mediu, 
meșteșugurile pentru prelucrarea lemnului constituiau unul dintre elementele importante ale 
valahilor.
20
Diferenţierea meşteşugurilor pe teritoriul României a apărut, mai cu seamă, ca o necesitate 
economică a gospodăriilor și așezărilor agricole. Fără îndoială că prin produsele meșteșugărești 
s-au îndestulat şi alte nevoi ale economici sătești în general şi ale gospodăriei individuale în spe-
cial, în primul rând cele ale îndeletnicirilor legate de păstorit și creșterea vitelor.
Uneltele, instalaţiile și construcţiile cu rol funcţional în practicarea unui meșteșug sau a in-
dustriei ţărăneşti identificate în arealul Curburii Carpaţilor, constituie, dacă efectuăm o temeini-
că documentare, importante artefacte pentru cunoașterea avuţiei tehnice milenare a poporului 
nostru şi a moştenirii lăsate de strămoşi.
Viaţa economică medievală în ţinuturile buzoienilor era preponderent naturală, având un 
caracter mixt, agrar și pastoral. Caracteristică era existenţa în paralel a mai multor forme de pro-
prietate: – mare proprietate feudală; – proprietatea obști sătești; – proprietatea ţăranilor liberi; 
– proprietatea meșteșugarilor (mori, ateliere, unelte); – proprietatea ţăranilor aserviţi (gospodă-
riile și uneltele lor); – proprietatea robilor (sălașul și uneltele).
Separarea meșteșugurilor de agricultură, existenţa unor drumuri comerciale prin care se asi-
gurau activităţile de negoţ, sunt elemente care au determinat apariţia târgurilor și apoi materiali-
zarea formelor de viaţă urbană. Astfel și Buzăul a evoluat de la o așezare rurală care s-a dezvoltat 
datorită unor condiţii favorabile, mai ales prin poziţionarea sa într-o zonă propice care a permis 
o populare intensă, dar și de situarea la încrucișarea unor importante drumuri comerciale. Po-
ziţia târgului Buzăului la ieșirea râului omonim dintre dealuri, la încrucișarea unor importante 
drumuri comerciale medievale ce legau: Valahia (spre capitala ţării Târgoviște ulterior București, 
mai departe către Giurgiu, Sofia, Istanbul, Atena), cu Transilvania (prin puternicul centru meș-
teșugăresc și negustoresc al Brașovului spre Buda, Pesta și Viena), cu Moldova (fiind punctul 
obligatoriu de trecere spre această provincie datorită singurului vad favorabil trecerii către Iași, 
Suceava, Lvov sau Kiev) și Dobrogea (către porturile dunărene de la Brăila, Galaţi, teritoriile 
st