Patrimoniul cultural de ieri: implicații în dezvoltarea societății durabile de mâine
~ 384 ~
cu precădere morcovul, specie ce își are originea la Curbura Carpaţilor, dovadă că și astăzi îl
întâlnim într-un procent destul de mare în flora spontană.
Plantele, dintotdeauna au fost pentru om cea mai importantă și sigură sursă de hrană. Stu-
diile paleoetnobotanice realizate în șantierele arheologice din judeţul Buzău demonstrează că în
această zonă, horticultura, în special legumicultura, se practicau încă din perioada preistorică. În
sit-urile arheologice de la Buzău s-au găsit unelte agricole și seminţe de plante de cultură, printre
acestea și seminţe de plante legumicole ce se cultivă și în prezent.
Cetatea de pe culmea Pietrei cu Lilieci de la Târcov, a fost extrem de importantă în a doua
jumătate a secolului I d. Hr. Ea a funcţionat în timpul domniei regelui Decebal, pe o culme greu
accesibilă, la 735 de metri altitudine,într-un punct de observație de unde vrășmașii puteau fi
văzuți şi de la 50 de kilometri/km. distanță, inclusiv pe cursul râului Buzău. Situată pe un platou
acropolă, lung de aproape 200 de metri și o succesiune de trei terase fortificate cu ziduri de piatră
și lemn, pe punctul cel mai înalt al așezării, cu un perete vertical împădurit, acesta era imposibil
de cucerit de cotropitori. Din urmă cu două mii de ani, din locuințele dacilor, a fost recoltat
material arheologic destul de bogat, au fost dezgropate fragmente de ceramică (cești, vase semi-
sferice cu marginea lată, toarte cu șa și prag), ustensile, arme și bijuterii.
În mod fericit, mai multe tezaure, mărturie a continuităţii şi hărniciei geţilor au fost
descoperite în ţinutul Buzăului. Tezaurul arheologic de la Pietroasa (Cloșca cu puii de aur), des-
coperit pe Dealurile Istriței, în conexiune cu momentele importante care s-au derulat la Buzău în
secolul al V-lea, îl atribuie: vizigoților; scito-sarmaţilor; iranienilor; ostrogoţilor și mai recent da-
cilor. Altele două, ambele de la Pîrscov (unul monetar datând de 2000 de ani
6
și altul cuprinzând
mai multe obiecte din aur, datat în secolul al V-lea d. Hr.
7
), demonstrează toate trei, o intensă
activitate comercială în zona de contact cu marile rute comerciale dintre Dunăre, Pontul Euxin
și spaţiul extra și intracarpatic.
În urma cercetărilor arheologice, istorice, geografice, lingvistice şi etnografice, s-a constatat
că în toţi munţii și zonele învecinate acestora de pe întreg teritoriul geto-dacilor, viaţa omenească
s-a desfășurat prin activităţi economice productive: agricultură montană și de şes, creşterea vite-
lor şi păstorit, exploatarea lemnului, metalurgie, culesul fructelor, vânătoare, pescuit etc.
8
Agricultura dezvoltată de autohtoni în Curbura Carpaţilor, a fost influențată de existenţa
apelor curgătoare repezi, a pădurilor bogate, cu lemn de construcție din abundenţă, metalurgie
dezvoltată și cunoașterea roatei carului. Agricultura montană a creat în timp, în ţinutul de la
Curbura Carpaţilor, condiţiile favorabile pentru satisfacerea necesităţilor curente ale locuitorilor,
de la izolarea tribală, la forma colectivă de proprietate bazată pe comunitatea de neam, ulterior
la formele de proprietate private.
Şi păstoritul a fost una din ocupaţiile de bază ale geto-dacilor. Creșterea oilor pe aceste
meleaguri a asigurat materia primă necesară producerii casnice a îmbrăcămintei. Din analiza
îmbrăcămintei de pe Columna traiană și de pe monumentul de la Adamclisi, se deduce faptul că
unele piese de port ale dacilor erau lucrate din postav bătut la piuă. Deși până acum nu se cunosc
menţiuni scrise despre pive, ele au existat desigur şi în Carpaţi, în același timp cu cele amintite la
Pola de unde se alimentau pieţele Illyricumului.
9
6
Dumitru Scoroșanu,
Do'stlaringiz bilan baham: