Conferință științifică internațională, Chișinău, 22-23 septembrie 2020, ediția a II-a
~ 535 ~
Angajații unei uzine au fost avertizați în taină de o colegă că bolșevicii se pregătesc să-i adune
în interiorul fabricii după care să o arunce în aer, pentru a sabota transmiterea bunurilor în mâinile
învingătorilor. Câțiva muncitori de la fabrica de tutun nu au crezut vorbelor preventive și
au fost
asasinați deîndată cum au intrat în atelierele lor. Crima s-a repetat, după spusele fetelor, și la alte câ-
teva întreprinderi industriale din Chișinău. Ele însele s-au aflat în pericol,
dar s-au salvat, căci nu au
intrat în incinta fabricii unde lucrau. Mai spuneau fetele că în mulțimile de închisori sovietice, zeci
de deținuți politici au ars de vii.
În drum spre centrul orașului, o altă dramă de o „tristețe covârșitoare” i s-a înfățișat reporterului.
Zeci de familii rătăcite și înspăimântate se întorceau în oraș după ce ore în șir au urmărit neputincioși
de departe cum le ard casele. Instantaneul în care, sub cerul plumburiu, descumpăniți, soțul și soția
cu copilul lor căutau să salveze, printre ruine și praf, vreun obiect de folos de prin fosta lor gospodărie
e dezolant și răvășitor.
Virgil Gheorghiu găsea Chișinăul
ca o bolgie sub perdele de fum, în grămezi de dărâmături
și moloz, mormane de cenușă și cărbune. Prezentând coșmarul la lumina zilei, reportajul său
are inflexiuni fataliste, dar și proteste virulente. Pe măsură ce îi descria situația, scriitorul îi de-
plângea destinul sfâșietor și îi depăna poveștile triste. Aspectul de altădată al orașului
era pierdut
ireversibil, căci grozăviile care i s-au aplicat deliberat și minuțios în zilele în care a devenit teatrul
de operațiuni militare ale celor două puteri care au investit resurse uriașe în industria războiului
erau copleșitoare. Au fost suficiente câteva ore ca tot ce era mai de preţ în acest oraș – fabrici,
magazine, mori clădirile din centru, școli să piară de mâna unor soldați necruțători. Și pentru că
toate acestea li se părea prea puțin acestor dărâmători abrutizați ai civilizației, au mai otrăvit și
vinurile. Pierderile umane în aceste condiții erau extrem de greu de estimat.
Clădirile cele mai răsărite
de pe strada Alexandru cel Bun, „impresionant de largă, pe care
poate face șarjă un escadron de cavalerie” erau trecute prin pârjol și își etalau grav și dizgrațios ceea
ce le-a mai rămas: „moloz afumat și pereți înnegriți de fum”. Cu cât martorul ocular înainta spre
oraș, cu atât devenea mai clară cumplita dramă a Chișinăului. Piața era arsă, pomii – schingiuiți,
primăria avea zidurile surpate, construcția monumentală a Mitropoliei nu mai exista decât cu
câțiva pereți ruinați. Fostul hotel „Londra” era devastat. Cofetăria, cinematograful și librăria din
preajmă zăceau sub o spumă cenușie. Cupola catedralei fumega, arătând bucăți de cer prin gău-
rile enorme produse de bombe.
În fața catedralei o femeie în vârstă plângea înăbușit. La întrebarea ce i s-a întâmplat, bă-
trâna răspundea zguduită, arătând spre cupolă: „Ne-au ars credința!” Chiar în primele zile de
ocupație, comuniștii au închis toate capelele de pe lângă coli, regimente și instituții superioare
de învățământ. Capela Mitropoliei a fost transformată în sală de cinematograf, capela Liceului
„Regina Maria” – în muzeu, capela Școlii Eparhiale – în sală de gimnastică,
iar biserica Liceului
Militar – în sală de dans. Palatul Mitropolitan și capela mitropoliei au fost transformate în loca-
luri pentru „pionierii bolșevici”
5
.
În locul clădirii Liceului Militar a rămas un morman uriaș de dărâmături, întregul zid al
fațadei s-a prăbușit. Bolșevicii au pus în toate colțurile clădirii dinamită și au aruncat-o în aer.
Biserica liceului era devastată, cineva adunase icoanele în mijlocul sălii și le dăduse foc. Totul
era afumat, distrus și murdar înăuntru. Printre dărâmături și moloz se întrezăreau turpitudinile
anterioare: pomi tăiați, curtea plină de bălării. O lume în extincție, a cărei final părea să fie mai
concret ca niciodată. Aproape un an cât bolșevicii s-au aflat la Chișinău, au reușit să-și impună
frenetic valorile și simbolurile. Statuile regilor au fost înlocuite
cu cele ale lui Stalin, bisericile au
fost transformate în cinematografe și săli de teatru. Crucile au fost date jos și înlocuite cu secera
și ciocanul și portretele lui Stalin și Lenin.
Autorul reportajelor care au depășit de departe jurnalismul are de spus
mai multe despre
cultura noilor stăpâni ai orașului. Relatările localnicilor despre bolșevicii care se aruncau asupra
produselor civilizației vestice, inaccesibile lor până atunci pot părea neverosimile spre a fi crezu-
5
Mariana Țăranu,
Do'stlaringiz bilan baham: 
