Patrimoniul cultural de ieri: implicații în dezvoltarea societății durabile de mâine
~ 534 ~
industriale au fost complet distruse sau grav avariate prin minare și incendiere
2
. Un cadru din
film surprinde ceea ce a rămas din clădirea Palatului Mitropolitan, vestit prin faptul că în sălile
ei au concertat Șaleapin și Enescu. Altul ne arată zidurile scorojite ale primăriei orașului. Ra-
portul arhitecților și inginerilor enumeră și alte pierderi care au alcătuit patrimoniul orașului.
Au pierit, fiind aruncate în aer, Mitropolia veche, Banca Națională, Banca Comercială, Banca
Basarabiei, Camera de Comerț, Liceul Militar, toate hotelurile și tipografiile, uzina de apă, postul
de radio, uzina și depoul de tramvaie, Imprimeria Statului, Inspectoratul Poliției, Prefectura, ca-
zarmele,
fabricile de bere, ulei, săpun și tutun etc. În privința gradului de distrugere a clădirilor
Chișinăului ne putem da seama inclusiv din fotografiile din arhivele Chișinăului. Dărâmături,
praf, frânturi de mobilier etc. Zidurile negre ale clădirilor erau dărâmate și nimic nu mai părea
bun de recuperat. Este una dintre cele mai triste povești ale Chișinăului.
Primele imagini ale Chișinăului incendiat și ruinat au fost înregistrate de călătorii din timpul
războaielor – reporterii. Încă în seara zilei de 15 iulie 1941, când unitățile armatei germano-ro-
mâne se aflau la 8 km de orașul pe care îl împresurau, au putut vedea de la înălțime panorama ne-
închipuitului prăpăd
3
. Corespondentul militar Virgil Gheorghiu a oprit în preajma Chișinăului
pe 17 iulie. Cunoștea bine localitatea, căci, între 1928 și 1936, își făcuse studiile la Liceul Militar
„Regele Ferdinand I”. Siluetele frânte și fumegânde ale caselor conturându-se la orizont l-au în-
grozit pe omul obișnuit deja cu peisajele de război:
„După o jumătate de ceas, suntem în apropiere de Chișinău. Orașul nu se vede încă,
dar pie-
trele de pe marginea șoselei ne arată că mai avem de parcurs vreo 9 kilometri. Urcăm o pantă.
În vârful ei se află piatra kilometrului 7. În vale se vede, imens, cu casele albe, cu acoperișurile
roșii, Chișinăul.
Din zece părți, dintr-o sută de părți ale orașului, se înalță spre cerul plumburiu al acelei amiezi
de iulie, coloane de fum. Cu cât ne apropiem mai mult, cu atât ne dăm seama că întregul oraș este
incendiat. Chișinăul arde!
Simt cum mi se preling de pe gene două lacrimi fierbinţi. După București, acest oraș era cel
mai mare ca întindere, din întreaga țară. L-am lăsat anul trecut încărcat de frumusețea lui de oraș
și credeam că, oricât de devastat ar fi, îl vom găsi la fel de bun și prietenos. Dar Chișinăul
pare a
fi transformat ca și Bălți, ca și Storojineț, ca și Orhei, în mormane de cenușă. Numai mahalalele
nu ard.
Din centru se înalță nenumărate perdele de fum. Priveam cu ochii aburiți tabloul orașului
care arde. Mai avem trei kilometri până la Chișinău. Nu am avut tăria să intru în oraș. Mă gân-
deam să rămân acolo și să pornesc pentru a mă obișnui cu ideea că Chișinăul nu mai este”
4
.
Contactul agresiv cu această realitate nu putea fi decât șocant, de aceea, pentru a oferi o versiune
autentică a ei, reporterul a dat cuvântul celor întâlniți în cale. Două fete, ambele foste eleve de clasa
a patra a Liceului Eparhial din Chișinău, obligate de bolșevici să lucreze la fabrica de tutun, se aflau
acum în bejenie prin lanurile de grâu de lângă oraș, unde s-au retras cu mamele și surorile lor când
au început bubuiturile. Simțindu-se în siguranță, au început să-și depene durerile și experiențele
traumatizante ale familiilor lor din timpul regimului comunist. Una din ele avea câteva fotografii
cu fratele ei deportat de două luni în Siberia, cu tatăl
ei ucis de NKVD, cu un tânăr recrutat de ar-
mata bolșevică și o poză cu regele Mihai I decupată dintr-un ziar. Fetele erau murdare de pământ,
înfometate și voiau să bea apă. Îi spuneau reporterului povești îngrozitoare despre cum „echipele de
distrugere mergeau pe străzi, din casă în casă, aprindeau fitilul dinamitei, turnau gaz și dădeau foc”,
evacuând preventiv populația din oraș ca să nu aibă martori oculari. Tot atunci au pornit crimele
bandelor de bolșevici. Populația s-a retras pe dealurile din jurul orașului.
2
Do'stlaringiz bilan baham: 
