Întărirea mecanismului insolvenței în România

§ 1. Măsuri premergătoare lichidării

Art. 151

(1)Vor fi puse sub sigilii: magazinele, magaziile, depozitele, birourile, corespondenţa comercială, arhiva, dispozitivele de stocare şi prelucrare a informaţiei, contractele, mărfurile şi orice alte bunuri mobile aparţinând averii debitorului.

(2)În situaţia prevăzută la art. 93, inventarul bunurilor debitorului se va face după obţinerea relaţiilor scrise privind situaţia bunurilor debitorului. Dacă în urma demersurilor efectuate potrivit prevederilor art. 94-96, administratorul judiciar nu identifică niciun bun, inventarul se încheie pe baza comunicărilor scrise transmise de autorităţile relevante.

(3)Nu vor fi puse sub sigilii:

a)obiectele care vor trebui valorificate de urgenţă pentru a se evita deteriorarea lor materială sau pierderea din valoare;

b)registrele de contabilitate;

c)cambiile şi alte titluri de valoare scadente sau care urmează a fi scadente în scurt timp, precum şi acţiunile ori alte titluri de participaţie ale debitorului, care vor fi preluate de lichidatorul judiciar pentru a fi încasate sau pentru a efectua activităţile de conservare necesare;

d)numerarul pe care lichidatorul judiciar îl va depune în bancă în contul averii debitorului.

(4)În timpul acţiunii de sigilare, lichidatorul judiciar va lua măsurile necesare pentru conservarea bunurilor.

Art. 152

(1)Dacă averea debitorului poate fi inventariată complet într-o singură zi, lichidatorul judiciar va putea proceda imediat la inventariere, fără a aplica sigiliile. În toate celelalte cazuri se va proceda la inventariere în cel mai scurt timp posibil. Administratorul special va trebui să fie de faţă şi să asiste la inventar, dacă judecătorul-sindic dispune astfel. Dacă administratorul special nu se va prezenta, el nu va putea contesta datele din inventar.

(2)Pe măsura desfăşurării inventarierii, lichidatorul judiciar ia în posesie bunurile, devenind depozitarul lor judiciar.

Comentariu
Deși Legea nr. 85/2014 nu prevede expres un termen pentru realizarea inventarului după deschiderea procedurii de faliment, în concordanță cu principiul prevăzut la art. 4 pct. 3, inventarierea se va efectua într-o perioadă de timp utilă și rezonabilă pentru a se putea trece cât mai repede la etapele ulterioare ale procedurii, respectiv evaluarea și apoi valorificarea activelor.

Inventarierea are loc după obținerea relațiilor scrise de la autorități cu privire la bunurile debitorului, potrivit art. 94-96, relații care se pun la dispoziția lichidatorului, în mod gratuit, conform tezei ultime a art. 96. Inventarul este esențial pentru a obține o imagine corectă a patrimoniului, este baza pentru corectarea situațiilor financiare și pentru creionarea strategiei de valorificare a activelor, ce urmează a se concretiza după realizarea evaluării. Lichidatorul trebuie să cunoască și să înțeleagă natura afacerii, tipul activelor, în ce măsură acestea permit nașterea unor afaceri independente (separarea pe ansambluri funcționale), dacă există drepturi de proprietate intelectuală atașate acestor active etc. Toate aceste elemente nu pot fi desprinse decât din inventarierea patrimoniului.

A se vedea și comentariile de la art. 153 în legătură cu valorificarea de urgență a bunurilor.

Potrivit dispozițiilor alin. (4) al art. 151, în timpul acțiunii de sigilare, lichidatorul judiciar va lua măsurile necesare pentru conservare. În majoritatea cazurilor, conservarea înseamnă, de fapt, asigurarea pazei activelor.
Jurisprudența
Față de refuzul OCPI de a furniza în mod gratuit informațiile solicitate de lichidator, judecătorul-sindic a dispus transmiterea către OCPI a unei adrese prin care se pune acestei instituții în vedere să furnizeze informațiile solicitate în termen de 24 de ore, sub sancțiunea amenzii judiciare, raportat la dispozițiile art. 96 din Legea nr. 85/2014 coroborat cu art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. i) din Codul de procedură civilă¹⁶³. (Tribunalul Specializat Cluj, Încheierea din 11.02.2015).
Art. 153

(1)Inventarul va trebui să descrie toate bunurile identificate ale debitorului.

(2)Actul de inventar va fi semnat de lichidatorul judiciar şi de administratorul special, iar dacă acesta nu participă la inventariere, numai de către lichidatorul judiciar.

(3)În vederea conservării patrimoniului, în cazul în care în averea debitorului nu există suficiente lichidităţi, lichidatorul judiciar va putea valorifica de urgenţă bunuri ale debitorului, cu prioritate pe cele asupra cărora nu există cauze de preferinţă, pentru obţinerea acestor lichidităţi, fără aprobarea creditorilor. Valorificarea se va efectua prin licitaţie publică, după evaluarea prealabilă, pornind de la valoarea de lichidare indicată de evaluator.

Comentariu
Dispozițiile alin. (3) al art. 153 mențin soluția legii anterioare cu privire la valorificarea de urgență a bunurilor de către lichidator, fără aprobarea creditorilor.

Precizarea suplimentară introdusă de noua lege se referă la valorificarea cu prioritate a bunurilor negrevate de garanții. Este firesc, de altfel ,ca activele ce fac obiectul unor cauze de preferință să beneficieze de o protecție suplimentară și să nu fie „consumate” pentru cheltuielile generale ale procedurii.

Dacă art. 159 prevede plata cheltuielilor legate de conservarea bunurilor grevate de garanții din vânzarea acestor bunuri, la art. 161 pct. 1 nu se face nicio precizare cu privire la natura bunurilor a căror conservare se suportă din vânzarea bunurilor negrevate. În consecință, sumele obținute din vânzarea bunurilor libere de sarcini pot contribui la susținerea cheltuielilor de conservare ale bunurilor grevate, dar sumele obținute din valorificarea bunurilor grevate de sarcini nu pot susține cheltuielile generale de procedură prevăzute la art. 161 pct. 1. Desigur, în cazul în care se procedează la valorificarea de urgență a bunurilor libere de sarcini în temeiul art. 153, dacă din sumele obținute se suportă și cheltuieli corespunzătoare bunurilor afectate de sarcini, acestea trebuie calculate și deduse din sumele ce se distribuie creditorilor garantați.
Jurisprudență

S-a apreciat că urgenţa soluţionării cererii este determinată de împrejurarea că, nefiind predate bunurile, lichidatorul judiciar se află în imposibilitate de a evalua temeinic şi de a valorifica patrimoniul debitoarei. Or, potrivit dispoziţiilor art. 115 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 277/2009, „în vederea conservării patrimoniului, în cazul în care în averea debitoarei nu există suficiente lichidităţi, lichidatorul va putea valorifica de urgenţă bunuri ale debitorului pentru obţinerea acestor lichidităţi, fără aprobarea creditorilor. Valorificarea se va efectua prin licitaţie publică, după evaluarea prealabilă, pornind de la valoarea de lichidare indicată de evaluator. Măsura se impune şi pentru prevenirea unei pagube iminente, care nu s-ar putea repara dacă situaţia avută în vedere se perpetuează, în condiţiile în care, aşa cum a precizat lichidatorul judiciar, până în momentul actual nu sunt realizate venituri în contul debitoarei nici pentru acoperirea cheltuielilor de procedură şi nici pentru îndestularea creanţelor creditorilor înscrişi în tabelul definitiv consolidat. (Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal, Decizia nr. 164/2.02.2010)
SUBSECŢIUNEA 2: § 2. Efectuarea lichidării
Art. 154

(1)Lichidarea bunurilor din averea debitorului va fi efectuată de lichidatorul judiciar sub controlul judecătorului-sindic. Pentru maximizarea valorii averii debitorului, lichidatorul judiciar va face toate demersurile de expunere pe piaţă, într-o formă adecvată, a acestora, cheltuielile de publicitate fiind suportate din averea debitorului.

(2)Lichidarea va începe îndată după finalizarea de către lichidatorul judiciar a inventarierii şi depunerea raportului de evaluare. Bunurile vor putea fi vândute în bloc sau individual. Orice vânzare în bloc a bunurilor, ca subansamblu funcţional, indiferent dacă se face în reorganizare sau în faliment, poate fi considerată transfer de active, dacă îndeplineşte dispoziţiile art. 128 alin. (7) din Legea nr. 571/2003. Tipul de vânzare a bunurilor, respectiv licitaţie publică, negociere directă sau o combinaţie a celor două şi regulamentul de vânzare corespunzător modalităţii de vânzare pentru care se optează sunt aprobate de adunarea creditorilor, pe baza propunerii lichidatorului judiciar. În cazul licitaţiei publice, publicitatea se va face şi prin afişare pe site-ul Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România. În vederea evaluării bunurilor din averea debitorului, cu acordul comitetului creditorilor, lichidatorul judiciar poate să angajeze, în numele debitorului, un evaluator şi să îi stabilească onorariul. Evaluatorii trebuie să fie membri ai Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România, iar evaluarea trebuie efectuată în conformitate cu standardele internaţionale de evaluare.

(3)Bunurile din averea debitorului vor fi evaluate atât în bloc, cât şi individual. Evaluarea în bloc are în vedere fie evaluarea totalităţii bunurilor din averea debitorului, fie evaluarea subansamblurilor funcţionale.
Comentariu
Dispozițiile art. 154 dau eficiență principiilor enunțate în partea de început a legii, la art. 4, în special al maximizării averii debitoarei printr-o procedură eficientă, prin utilizarea unor mecanisme adecvate de comunicare, într-un termen rezonabil, cu un minim de costuri, prin intermediul lichidatorului judiciar, aflat sub controlul judecătorului-sindic. Lichidatorul judiciar decide cea mai adecvată formă de expunere a activelor pe piață și face demersurile de expunere, în vedere acoperirii masei credale prin lichidarea integrală a acestora.¹⁶⁴

În baza raportului de evaluare, lichidatorul judiciar va determina care este cea mai bună metodă de valorificare, fie în bloc, fie individual, fie o combinație, prin licitație publică, negociere directă sau prin combinație. Propunerea lichidatorului va fi înaintată spre aprobare adunării creditorilor sub forma regulamentului de vânzare. Adunarea creditorilor poate fie să adopte regulamentul în forma propusă de lichidator, fie să propună amendamente, completări, modificări ale acestuia. În acest caz, regulamentul urmează a fi adaptat de către lichidatorul judiciar conform cerințelor creditorilor. În cazul în care nu se reușește votarea unui regulament, legiuitorul a prevăzut un remediu la art. 156 alin. (2), teza a II-a, respectiv trecerea la organizarea de licitații publice conform prevederilor Codului de procedură civilă.

Aceeași soluție a fost adoptată și pentru imposibilitatea de vânzare a activelor într-un termen rezonabil, în baza unui regulament aprobat. În cazul vânzării la licitație, metoda de vânzare este compatibilă cu prezentarea bunului în caietul de sarcini și elaborarea regulamentului cuprinzând instrucțiunile de desfășurare a licitației.

Noțiunea de “subansamblu funcțional” este definită la art. 5 pct. 65 și este adaptată realităților din practică, prin excluderea condiției existenței unui acces la drumul public și la folosirea utilităților (astfel cum se prevedea în reglementarea anterioară). Așadar, sunt permise diverse combinații de active în diverse forme de subansambluri funcționale, în funcție de natura, destinația și atractivitatea acestora.
Jurisprudență
Odată aprobat în adunarea creditorilor, regulamentul devine, pentru procedura de insolvență a acelui debitor, o regulă de procedură cu putere obligatorie, reprezentând și pentru ofertanți - ca participanți incidentali la procedură - o obligație de conformare la niște reguli agreate de creditori. În consecință, Regulamentul cuprinzând instrucțiunile de desfășurare a licitației reprezintă reguli convenționale obligatorii în cadrul procedurii, și care nu au caracter de recomandare. (Curtea de Apel București, Secția a VI-a Comercială, Decizia nr. 273/15.02.2011)
Art. 155

Raportul de evaluare va fi depus la dosarul cauzei, iar un anunţ cu privire la depunerea acestuia şi un extras cuprinzând o sinteză a sa se vor publica în BPI. Creditorii vor putea consulta raportul de evaluare în locaţia indicată prin anunţ de către lichidatorul judiciar.

Comentariu
Prin raportate la prevederile art. 63 alin. (1), care fac trimitere la art. 62, raportul de evaluare poate fi contestat în conformitate cu procedura prevăzută la art. 62, în termenul de 5 zile de la publicarea în BPI, de către lichidatorul judiciar, a unui anunț cu privire la depunerea acestuia şi a unui extras cuprinzând o sinteză a raportului.

În cazul în care se formulează obiecțiuni la raportul de expertiză, lichidatorul judiciar nu mai poate convoca adunarea creditorilor în vedere aprobării tipului de vânzare, conform art. 156 alin. (1), întrucât este necesară soluționarea în prealabil a acestor obiecțiuni. În acest caz, termenul de 15 zile pentru convocarea adunării creditorilor, conform art. 156 alin. (1), ar trebui să curgă de la data publicării hotărârii de soluționare a obiecțiunilor în BPI.
Art. 156

(1)Lichidatorul judiciar va convoca adunarea creditorilor în termen de maximum 15 zile de la data depunerii raportului de evaluare la dosarul cauzei, în vederea stabilirii tipului de vânzare.

(2)În cazul vânzării bunurilor prin licitaţie publică, aceasta se va putea efectua şi potrivit Codului de procedură civilă. În cazul în care adunarea creditorilor nu aprobă un regulament de vânzare, potrivit art. 154 alin. (2), sau în ipoteza în care, deşi a fost aprobat un regulament de vânzare, bunurile nu au fost valorificate într-un termen rezonabil, la cererea lichidatorului judiciar, aprobată de judecătorul-sindic, vânzarea bunurilor se va efectua prin licitaţie publică, potrivit Codului de procedură civilă.

(3)În cazul vânzării prin negociere directă, lichidatorul judiciar va supune aprobării adunării creditorilor şi regulamentul de vânzare.

(4)Vânzarea activelor se va face după efectuarea publicaţiilor de vânzare de către administratorul judiciar/lichidator, într-un ziar de largă circulaţie. Persoanele interesate vor putea inspecta bunurile supuse vânzării după efectuarea publicaţiilor de vânzare.
Comentariu
Tipul de vânzare va fi aprobat de adunarea creditorilor, eliminându-se, astfel, etapa consultării comitetului creditorilor, prevăzută în reglementarea anterioară.

Sub imperiul Legii nr.85/2006, vânzarea bunurilor prin licitație publică, potrivit Codului de procedură civilă, a suscitat dezbateri, în raport de dispozițiile normei de trimitere conținută de art. 149 - preluat de Legea nr. 85/2015 în cadrul art. 342 alin. (1). Tocmai de aceea, noile dispoziții ale art. 156 alin. (2) permit o astfel de vânzare, în două situații punctuale: (i) adunarea creditorilor nu aprobă un regulament de vânzare sau (ii) regulamentul de vânzare, astfel aprobat, nu a condus la valorificare într-un termen rezonabil.

În cazul adjudecării unui bun în contul creanței de către un creditor, acesta va avea obligația de a achita toate sumele ce ar fi fost datorate dacă bunul ar fi fost valorificat către un terț, conform art. 159 și/sau 161, în temeiul dispozițiilor exprese ale art. 175 alin. (3).
Jurisprudență
Această contestaţie trebuie să fie respinsă de judecătorul-sindic întrucât nu erau aplicabile prevederile art. 504 C.pr.civ. privind repetarea publicaţiei, datorită incompatibilităţii lor cu principiul celerităţii prevăzut de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, conform normei de principiu din art. 128 al aceleiaşi legi. (Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ, decizia nr. 509 din 25 martie 2003)
Art. 157

Valorile mobiliare vor fi vândute în condiţiile Legii nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 158

(1)Lichidatorul judiciar va încheia contracte de vânzare; sumele realizate din vânzări vor fi depuse în contul prevăzut la art. 39 alin. (2).

(2)Dacă vânzarea activelor se va face prin licitaţie publică, procesul-verbal de adjudecare semnat de lichidatorul judiciar constituie titlu de proprietate. Când legea impune pentru transferul dreptului de proprietate forma autentică, contractele vor fi perfectate de notarul public pe baza procesului-verbal de licitaţie.
Comentariu
Potrivit dispozițiilor art. 158 alin.(2), în cazul în care vânzarea se face prin licitație publică, titlul de proprietate este reprezentat de procesul verbal de adjudecare.

Din aceleași dispoziții reiese că în cazul în care pentru transferul dreptului de proprietate, legea nu impune forma autentică, nu se mai impune încheierea separată a unui contract de vânzare. Când legea impune pentru transferul dreptului de proprietate forma autentică, contractele vor fi perfectate de notarul public pe baza procesului-verbal de licitație¹⁶⁵.

Dacă procedura de vânzare este cea prin negociere, atunci titlul de proprietate va fi contractul de vânzare încheiat fie sub semnătură privată, fie în formă autentică, conform dispozițiilor legale incidente, întrucât legea dă valoare de titlu de proprietate doar procesului verbal de licitație.

Referitor la costurile de vânzare, în raport de principiul maximizării averii debitoarei, acestea rămân în sarcina cumpărătorului.

Actul de înstrăinare semnat de lichidatorul judiciar este actul în temeiul căruia se operează radierea de la Cartea Funciară a oricăror sarcini și intedicții, conform art. 91 alin. (2) și prin excepție de la prevederile art. 885 alin. (2) din Codul civil.


SUBSECŢIUNEA 3: § 3. Distribuirea sumelor realizate în urma lichidării
Art. 159

(1)Fondurile obţinute din vânzarea bunurilor şi drepturilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de cauze de preferinţă, vor fi distribuite în următoarea ordine:

1.taxe, timbre şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, precum şi cheltuielile avansate de creditor în cadrul procedurii de executare silită, creanţele furnizorilor de utilităţi născute ulterior deschiderii procedurii, în condiţiile art. 77, remuneraţiile datorate la data distribuirii persoanelor angajate în interesul comun al tuturor creditorilor, în condiţiile art. 57 alin. (2), art. 61 şi 63, care se vor suporta pro rata, în raport cu valoarea tuturor bunurilor din averea debitorului;

2.creanţele creditorilor beneficiari ai unei cauze de preferinţă născute în timpul procedurii de insolvenţă. Aceste creanţe cuprind capitalul, dobânzile, precum şi alte accesorii, după caz;

3.creanţele creditorilor beneficiari ai unei cauze de preferinţă, cuprinzând tot capitalul, dobânzile, majorările şi penalităţile de orice fel, inclusiv cheltuielile, precum şi cele corespunzătoare art. 105 alin. (3) şi art. 123 alin. (11) lit. a).

(2)În cazul în care sumele realizate din vânzarea acestor bunuri ar fi insuficiente pentru plata în întregime a respectivelor creanţe, creditorii vor avea, pentru diferenţă, creanţe chirografare sau bugetare, după caz, care vor veni în concurs cu cele cuprinse în categoria corespunzătoare, potrivit naturii lor, prevăzute la art. 161, şi vor fi supuse dispoziţiilor art. 80. Dacă după plata sumelor prevăzute la alin. (1) rezultă o diferenţă în plus, aceasta va fi depusă, prin grija lichidatorului judiciar, în contul averii debitorului.

(3)Un creditor beneficiar al unei cauze de preferinţă este îndreptăţit să participe la orice distribuire de sumă făcută înaintea vânzării bunului grevat de o cauză de preferinţă în favoarea sa. Sumele primite din acest fel de distribuiri vor fi scăzute din cele pe care creditorul ar fi îndreptăţit să le primească ulterior din preţul obţinut prin vânzarea bunului grevat de o cauză de preferinţă, dacă aceasta este necesară pentru a împiedica un astfel de creditor să primească mai mult decât ar fi primit dacă bunul grevat de o cauză de preferinţă în favoarea sa ar fi fost vândut anterior distribuirii.
Comentariu
Dispozițiile art. 159 instituie o ordine de distribuire specială, derogatorie de la prevederile Codului de Procedură Civilă privind executarea silită, dat fiind scopul procedurii insolvenţei, respectiv instituirea unei proceduri colective.intră sub incidența reglementării cazurile în care bunul ce se valorifică formează obiectul unei cauze de preferinţă instituită de un creditor îndreptățit să participe la procedură.

Conform prevederilor art. 2383 alin. (2) din Codul civil, obiectul ipotecilor se extinde și la fructele naturale şi industriale ale imobilului ipotecat produse după notarea începerii urmăririi silite sau, după caz, după notarea deschiderii procedurii insolvenţei. De asemenea, extinderea se aplică și asupra chiriilor și arenzilor imobilelor date în locațiune. Practica judiciară a stabilit aplicarea acestor reguli și pentru contractile încheiate sub imperiul Codului civil de la 1864 (Curtea de Apel Piteşti, Decizia nr. 726/R – COM/09.03.2012). Astfel, la momentul efectuării distribuirilor, este necesar a se face delimitarea veniturilor, în funcție de garanțiile existente și de veniturile generate. În doctrină se recomandă a se utiliza un calcul proporțional cu raportul suprafața utilizată/suprafața totală sau alte caracteristici tehnice ale bunului vândut dacă, de exemplu, suntem în prezența doar a unei părți grevate dintr-un imobil sau în prezența mai multor garanții pe diferite părți ale uni bun.¹⁶⁶

Totodată, este necesară a se face și repartizarea cheltuielilor de administrare și conservare. O modalitate optimă de repartizare a fost considerată de doctrină o continuare a ținerii contabilității de gestiune a debitorului sau, dacă aceasta nu exista la data deschiderii procedurii, implementarea unei astfel de contabilități¹⁶⁷. O soluție alternativă, dacă se valorifică un activ funcțional, este de a se estima nivelul cheltuielilor de conservare și administrare printr-o eventuală extrapolare de la un activ similar aflat în conservare.

În cazul vânzării bunurilor în bloc, ca subansamble funcţionale, anumite costuri efectuate, spre exemplu, cu furnizorii, în scopul bunei administrări şi funcționări a unor bunuri diferite, ca un tot unitar, sunt suportate de pe prima poziţie de distribuire, pro rata, ca fiind aferente administrării şi vânzării fiecăruia dintre bunurile respective.

Remuneraţiile persoanelor angajate în interesul comun al tuturor creditorilor, în condiţiile art. 57 alin. (2), art. 61 şi 63 (art. 19 alin. (2), 23 și 24 din Legea nr. 85/2006), se suportă pro-rata de creditorii garantați. Aceștia nu suportă, astfel, toate costurile generate de toate activele, ci doar cota-parte aferentă părții garantate a activelor, care se stabilește în raport cu valoarea tuturor bunurilor din averea debitorului¹⁶⁸.

Această separare a cheltuielilor rezultă, din interpretarea textului de lege, doar pentru costurile cu persoanele angajate în condițiile art. 57 alin. (2), art. 61 și art. 63, astfel încât, pentru costurile de conservare și administrare se menține regula conform căreia acestea se suportă direct de activele de care sunt legate în mod direct.

Referitor la cheltuielile avansate de creditor în procedurile de executare silită, dacă, de exemplu, bunul valorificat este rezultatul unei acțiuni în anulare sau a fost recuperat în patrimoniul debitorului prin alte mijloace prevăzute de lege, acestea rămân a fi suportate de creditorul în beneficiul căruia a fost recuperat activul, iar nu pro-rata de către toți creditorii procedurii.Același raționament se aplică și în privinţa creanţelor furnizorilor de utilităţi prevăzuţi de art. 77, care nu se pot suporta pro rata, ci va trebui să se ţină seama de contribuția concretă a acelor cheltuieli la vânzarea bunului grevat, la conservarea și administrarea acestuia.

În privinţa ordinii instituite de art. 159 alin. (1) pct. 2, aceasta are în vedere o extindere a superpriorităţii finanțării în procedură, ca și concept nou introdus de Legea nr. 85/2014, avându-se în vedere aici atât cauzele de preferință născute în timpul perioadei de observație, cât și cele născute ca urmare a unui plan de reorganizare confirmat de judecătorul-sindic. Creditorii de pe această poziție vor avea dreptul să își recupereze întreg capitalul, dobânzile și accesoriile¹⁶⁹.

În cazul în care creditorii beneficiari ai unor clauze de preferință au insituite și garanții asupra unor active libere de sarcini, și asupra unor bunuri grevate de sarcini, s-a considerat în doctrină¹⁷⁰ că aceștia se vor îndestula mai întâi din valoarea bunurilor libere de sarcini la intrarea în procedură, și abia ulterior din cea a bunurilor anterior grevate de sarcini.

În cazul în care în patrimoniul debitorului nu există active libere de sarcinii, iar creditorii deja garantați nu își dau acordul pentru insituirea unor garanții suplimentare, atunci, conform art. 87 alin. (4) din lege, suma de distribuit creditorilor de la pct. 2 diminuează proporțional recuperarea tuturor creditorilor garantați, raportat la întreaga valoare a bunurilor sau drepturilor grevate de sarcini.

Creanţele provenite din contracte de leasing reziliate înainte de data deschiderii procedurii insolvenţei, în condiţiile art. 105 alin. (3) lit.a), atunci când finanţatorul este de acord cu transferul proprietăţii bunului către debitor, capătă beneficiul unei ipoteci legale, venind în concurs cu creanţele beneficiare de cauze de preferinţă anterioare deschiderii pocedurii. La fel şi creanţele provenind din contracte de leasing financiar reziliate în timpul procedurii, dacă finanţatorul a agreat transferul proprietăţii bunului către debitor, situaţie în care ratele şi accesoriile înregistrate nu vor putea depăşi valoarea de piaţă a bunurilor stabilită de un evaluator independent, conform art. 123 alin. (11) lit.a). Cu privire la rangul acestora, acesta va fi similar cu cel al operaţiunii de leasing iniţiale, respectiv, creanţa va avea rangul cu care fusese înscrisă în registrul de publicitate operaţiunea de leasing în sine, ca şi cauză de preferinţă pentru rezerva proprietăţii, conform art. 2374 din Codul civil.

Sumele care se distribuie în cadrul ordinii de preferință de la art. 159 alin. (1) au în vedere capitalul, dobânzile, majorările și penalitățile, alte accesorii, inclusiv cheltuieli. Acestea din urmă nu au în vedere cheltuielile de la pct. 1, distinct prevăzute de legiuitor, ci eventuale alte cheltuieli efectuate cu încheierea sau derularea contractelor din care izvorăsc respectivele creanţe, cu constituirea sau conservarea cauzelor de preferinţă.

Conform art. 80 alin. (1) din lege, după deschiderea procedurii insolvenței nu mai pot fi calculate accesorii pentru plata cu întârziere a creanțelor. Totuși, art. 159 alin. (1) pct. 2 și 3 instituie o excepție de la această regulă, coroborat cu prevederile art. 103 din lege, astfel încât dacă valoarea de vânzare a activului grevat de sarcini este mai mare decât valoarea creanței garantate, atunci creditorul garantat va avea dreptul de a-și calcula penalități, majorări de întârziere, dobânzi până la concurența sumei de distribuit. Această regulă se aplică inclusiv în eventualitatea în care o parte din creanța creditorului garantat a fost cuprinsă la creanțe chirografare în baza raportului de evaluare.

În cazul în care creditorii beneficiari de cauze de preferinţă nu sunt îndestulaţi din valorificarea bunurilor grevate în favoarea lor, aceştia au pentru diferenţă creanţă care va putea participa la distribuiri de sume provenite din valorificarea bunurilor negrevate, însă vor veni în concurs cu ceilalţi creditori conform ordinii de prioritate pe care art. 161 o dă creanţei lor după natura acesteia.
Art. 160

(1)La fiecare 3 luni, calculate de la data începerii lichidării, lichidatorul judiciar va prezenta comitetului creditorilor un raport asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe, precum şi un plan de distribuire între creditori, dacă este cazul. Raportul şi planul se înregistrează la grefa tribunalului şi se publică în BPI. Raportul va prevedea şi plata onorariului său şi a celorlalte cheltuieli prevăzute la art. 159 alin. (1) pct. 1 sau art. 161 pct. 1, după caz.

(2)Raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe va cuprinde, cel puţin, următoarele:

a)soldul aflat în contul de lichidare după ultima distribuire;

b)încasările efectuate de către lichidatorul judiciar din valorificarea fiecărui bun şi din recuperarea creanţelor;

c)cuantumul dobânzilor sau al altor venituri de care beneficiază averea debitorului ca urmare a păstrării în conturi bancare a sumelor nedistribuite sau prin administrarea bunurilor existente în averea debitorului;

d)totalul sumelor aflate în contul de lichidare.

(3)Planul de distribuire între creditori cuprinde în mod obligatoriu următoarele date referitoare la fiecare creditor pentru care se face distribuirea:

a)actualizările aduse tabelului definitiv de creanţe;

b)sumele distribuite deja;

c)sumele rămase după ajustarea tabelului definitiv şi distribuirile efectuate deja;

d)sumele ce fac obiectul distribuirii;

e)sume rămase de plată după efectuarea distribuirii.

(4)Pentru motive temeinice, judecătorul-sindic poate prelungi cu cel mult o lună sau poate scurta termenul de prezentare a raportului şi a planului de distribuire. Planul de distribuire va fi înregistrat la grefa tribunalului şi lichidatorul judiciar va notifica aceasta fiecărui creditor. O copie de pe raport şi o copie de pe planul de distribuire vor fi afişate la uşa tribunalului.

(5)Comitetul creditorilor sau orice creditor poate formula contestaţii la raport şi la plan în termen de 15 zile de la publicarea acestora în BPI. O copie de pe contestaţie se comunică de urgenţă lichidatorului judiciar. În termen de 5 zile lucrătoare de la expirarea termenului de formulare a contestaţiilor, dacă nu se depune nicio contestaţie, lichidatorul judiciar va proceda la plata efectivă a sumelor distribuite. În cazul în care s-au depus contestaţii, lichidatorul judiciar va reţine de la distribuire sumele supuse contestaţiei în condiţiile alin. (6), făcând plata sumelor necontestate.

(6)În termen de 20 de zile de la publicare, judecătorul-sindic, în şedinţă, cu citarea lichidatorului judiciar, a debitorului şi a creditorilor, soluţionează deodată, prin sentinţă, toate contestaţiile. În termen de 5 zile lucrătoare de la data când hotărârea de soluţionare a contestaţiilor devine executorie, lichidatorul judiciar procedează la plata efectivă a sumelor distribuite, conform hotărârii instanţelor de judecată.