Întărirea mecanismului insolvenței în România

Comentariu
Formularea contestaţiei debitorului la cererea de deschidere a procedurii este supusă aceloraşi termene ca şi în cazul entităţilor de drept comun. De asemenea, regulile procedurale de drept comun prevăzute de art. 72 din lege sunt aplicabile şi instituţiilor de credit.

În privinţa probatoriului, proba cu înscrisuri ar putea fi insuficientă pentru a susţine contestaţia instituţiei de credit debitoare cu privire la starea de insolvenţă, astfel cum aceasta este definită de prevederile art. 5 pct. 30 lit. a) şi b) din lege.

Cum cererea BNR de deschidere a procedurii trebuie însoţită şi de dovada retragerii autorizaţiei, în condiţiile art. 219 alin. 2, în cadul contestaţiei la o asemenea cerere judecătorul sindic nu va mai avea nevoie de altfel de probatorii cu privire la starea de insolvenţă. Măsura retragerii autorizaţiei se poate contesta în condiţiile art. 275 din OUG nr. 99/1999.

După deschiderea procedurii, publicitatea acesteia se face în condiţiile de drept comun în materia insolvenţei, cu diferenţa că, suplimentar, vor fi notificaţi individual BNR şi Fondul de Garantare a depozitelor în sistemul bancar, iar această comunicare către respectivele instituţii va fi efectuată chiar de judecătorul sindic, pentru maximă celeritate. Publicitatea deschiderii procedurii va trebui făcută şi în două ziare de circulaţie naţională.

Pentru sucursalele băncilor române deschise în străinătate, deschiderea procedurii se va notifica îndată de către BNR după ce primeşte la rândul său notificarea, autorităţii de supraveghere bancară din ţara gazdă a sucursalei respective.

Pentru aplicare imediată, după finalizarea decontărilor aferente zilei respective, BNR va închide conturile deschise de instituţia de credit debitoare la aceasta. După primirea ordinului lichidatorului judiciar desemnat în cauză, BNR va transfera în conturile de tip "cont tip instituţie de credit în faliment" deschise la o bancă potrivit art. 209, disponibilităţile existente în conturile închise.

În registrului comerţului , , în înscrisuri şi pe site-uri, va figura mențiunea "instituţie de credit în faliment".
Art. 222

După ce s-a dispus deschiderea procedurii falimentului potrivit art. 221, este interzis, sub sancţiunea nulităţii, persoanelor care au deţinut funcţii de conducere, precum şi acţionarilor semnificativi ai instituţiei de credit debitoare să înstrăineze fără acordul judecătorului-sindic acţiunile deţinute la instituţia de credit debitoare.

Comentariu
Legiuitorul nu interzice, ci condiţionează posibilitatea înstrăinării acţiunilor deţinute de persoanele care au deţinut funcţii de conducere, precum şi acţionarilor semnificativi ai instituţiei de credit debitoare de acordul judecătorului sindic. Cum în cadrul sistemului unitar de administrare a societăţilor organul de administrare este consiliul de administraţie, iar organul de conducere este reprezentat de directorii societăţii, în doctrină s-a apreciat că interdicţia de înstrăinare, în acest caz, nu îi priveşte pe membrii consiliului de administraţie, ci doar pe directorii societăţii care, în accepţiunea legii, au deţinut funcţii de conducere²⁵⁵. Judecătorul sindic ar avea de apreciat în ce măsură solicitarea de înstrăinare a acţiunilor impietează asupra desfăşurării în bune condiţii a procedurii.

Sancţiunea înstrăinării fără acordul judecătorului sindic este nulitatea absolută, pentru încălcarea unei condiţii de formă imperative. Terţii care ar dobândi prin cesiune acţiunile au posibilitatea şi obligaţia de minimă diligenţă de a se informa cu privire la înregistrarea la Registrul Comerţului a menţiunii cu privire la starea de faliment a instituţiei de credit.
Art. 223

Salariaţii instituţiei de credit aflate în procedura falimentului vor desemna două persoane care să îi reprezinte în cursul procedurii pentru recuperarea creanţelor reprezentând salariile şi alte drepturi băneşti.

Comentariu
Indiferent de faptul că salariaţii instituţiei de credit erau organizaţi în sindicat sau nu, reprezentarea intereselor în cadrul procedurii este o instituţie specială. De aceea, reprezentarea intereselor salariaţilor instituţiei de credit debitoare se va efectua prin intermediul celor doi reprezentanţi desemnaţi în acest scop.
Art. 224

(1)Toate cheltuielile vor fi suportate din averea instituţiei de credit debitoare.

(2)Onorariul lichidatorului judiciar va fi plătit trimestrial numai după prezentarea de către acesta a rapoartelor lunare prevăzute la art. 209 lit. k) privind fondurile obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe şi a calculului privind onorariul cuvenit, precum şi a raportului prevăzut la art. 97. Judecătorul-sindic poate prelungi cu cel mult o lună termenul de prezentare a raportului şi a planului de distribuţie. Planul de distribuţie va fi înregistrat la grefa tribunalului şi lichidatorul judiciar îl va publica în BPI. Oricare dintre creditori poate formula obiecţiuni la raportul lichidatorului judiciar şi la planul de distribuţie în termen de 10 zile de la publicarea în BPI. Judecătorul-sindic va ţine cu lichidatorul judiciar şi cu creditorii, în termen de 20 de zile de la publicarea în BPI a raportului, o şedinţă în care va soluţiona deodată, prin sentinţă, toate obiecţiunile.
Comentariu
Raportul lichidatorului prevăzut de art. 209 lit. k) se va depune de către lichidator împreună cu planul de distribuţie de fonduri. Conform art. 209 lit. k) un extras al raportului împreună cu planul de distribuţie vor fi comunicate în BPI. Înainte de depunerea la dosarul cauzei şi publicarea în BPI raportul se comunică BNR.

Rolul BNR este acela de a interveni în situaţia în care există anumite aspecte de lămurit sau neconcordante cu prevederile legale. La aceste rapoarte, în calitate de autoritate de supraveghere, BNR poate trimite din oficiu sau la cerere puncte de vedere către lichidatorul judiciar sau către judecătorul sindic.

Astfel cum a fost menționat la nivel doctrinar²⁵⁶, „Legea interzice plăți pe alte unități de timp decât trimestrial, fapt ce denotă că plățile făcute cu încălcarea acestei norme vor fi lovite de nulitate.”
Art. 225

După emiterea hotărârii judecătoreşti privind deschiderea procedurii falimentului unei instituţii de credit, lichidatorul judiciar întocmeşte raportul prevăzut la art. 97, care trebuie să includă, între altele, şi propuneri privind modalitatea de lichidare a bunurilor şi drepturilor din averea instituţiei de credit debitoare. Modalităţile de lichidare a bunurilor şi drepturilor din averea instituţiei de credit debitoare pot fi următoarele:

1.tranzacţii privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive;

2.vânzarea de bunuri, cum ar fi: clădiri, terenuri, valori mobiliare, operaţiuni de lichidare care se realizează cu respectarea prevederilor secţiunii a 7-a a cap. I;

3.alte tehnici de valorificare a activelor, cum ar fi cesiuni de creanţă ori novaţii, realizate în interesul procedurii falimentului la o valoare negociată.
Comentariu
Raportul privind cauzele şi împrejurările care au condus la apariţia insolvenţei se va întocmi în termenul de 40 de zile prevăzut de art. 97 din lege, iar lichidatorul, în funcţie de împrejurări, va putea solicita judecătorului sindic o prelungire a termenului de depunere a raportului în condiţiile art. 97 din lege.

Legiuitorul comprimă în acelaşi raport atât cauzele insolvenţei, cât şi propunerile cu privire la modalitatea de lichidare a bunurilor. Modalitatea de valorificare, cuprinsă în respectivul raport, va fi supusă votului creditorilor în condiţiile art. 156.

Modalitatea specifică unei asemenea proceduri de faliment este aceea de tranzacţii privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive, cu aplicarea în acest caz a prevederilor Secţiunii a 3-a dedicată integral, iar pentru vânzarea de bunuri, cum ar fi: clădiri, terenuri, valori mobiliare vor fi aplicabile în completare, după caz, prevederile art. 154 – 158, în funcţie de compatibilitatea cu modalitatea de lichidare propusă. În cazul transmiterii doar a componentei de active, respectiv a creanţelor, nu va fi necesar să se îndeplinească cerinţele de fond şi procedurale ale secţiunii a 3-a.

Caracterul de titlu executoriu al contractelor de credit, consacrat de prevederile art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 nu va avea de suferit prin cesionarea respectivei creanţe, datorită faptului că ceea ce capătă caracter executoriu este creanţa care dobândeşte o asemenea calitate şi odată cu transferul creanţei aceasta va fi dobândită cu toate atributele ei indiferent dacă dobânditorul are sau nu calitatea de instituţie de credit. (Inalta Curte de Casație și Justiție, Decizia nr. 3/2014, publicată în monitorul Oficial nr. 437/16.06.2014) ²⁵⁷
SECŢIUNEA 3: Tranzacţii privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive
Art. 226

(1)²⁵⁸Tranzacţiile privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive reprezintă modalitatea de lichidare prin care o instituţie de credit cu o situaţie financiară bună achiziţionează, parţial sau total, activele instituţiei de credit debitoare şi îşi asumă, parţial sau total, pasivele acesteia, incluzând totalitatea depozitelor garantate.

(2)Tranzacţiile privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive pot fi efectuate la vedere sau la termen, cu opţiune.

(3)Pentru tranzacţiile privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive, lichidatorul judiciar poate să perceapă de la instituţia de credit achizitoare o primă negociată, în funcţie de calitatea activelor cumpărate şi a pasivelor asumate, plătibilă la momentul transferului proprietăţii, precum şi o primă pentru exercitarea opţiunii, în funcţie de termenul opţiunii, plătibilă la momentul negocierii. După cumpărare, pentru activele care fac obiectul unor operaţiuni frauduloase, pentru care se probează că au la bază fraude sau că provin din furturi de instrumente financiare, părţile pot modifica tranzacţia iniţială, urmând ca instituţia de credit achizitoare să primească de la lichidatorul judiciar, în contravaloare, alte active ori sume de bani.

(4)²⁵⁹Lichidatorul judiciar poate formula propunerea privind modalitatea de lichidare prin tranzacţii privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive numai după consultarea Băncii Naţionale a României. Banca Naţională a României poate transmite lichidatorului judiciar punctul său de vedere privind modalitatea de lichidare prin tranzacţii privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive, în cazul în care consideră necesar. Lichidatorul judiciar va informa adunarea creditorilor cu privire la acest punct de vedere.

(5)²⁶⁰După aprobarea de către adunarea creditorilor a modalităţii de lichidare prevăzute la art. 225, lichidatorul judiciar organizează imediat, în situaţia în care modalitatea de lichidare aprobată prevede, negocierea privind tranzacţia de cumpărare de active şi asumare de pasive. În acest scop, lichidatorul judiciar organizează o şedinţă de informare cu toate instituţiile de credit considerate eligibile pe baza evaluării prealabile a Băncii Naţionale a României care va avea în vedere efectele tranzacţiei asupra situaţiei financiare a instituţiei de credit achizitoare şi a capacităţii sale de a se conforma cerinţelor prudenţiale, în vederea prezentării condiţiilor şi termenilor negocierii. Prealabil şedinţei de informare, lichidatorul judiciar semnează cu toate instituţiile de credit prezente la şedinţă un acord de confidenţialitate, prin care acestea se angajează să păstreze, în condiţiile legii, secretul profesional cu privire la informaţiile din cererea de ofertă referitoare la instituţia de credit aflată în stare de faliment ce urmează a face obiectul negocierii.

Comentariu
Tranzacţiile de cumpărare de active şi asumare de pasive sunt contracte prin care o instituţie de credit care nu este în stare de insolvenţă sau în administrare specială şi ale cărei situaţii financiare îi permit acest lucru, achiziţionează parţial sau total activele instituţiei de credit debitoare şi îşi asumă prin echivalent toate sau o parte din pasivele instituţiei de credit debitoare, însă întotdeauna toate obligaţiile rezultate din depozitele garantate, degrevând astfel Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar de sarcina despăgubirii deponenţilor.

Practic, instituţiile de credit care întrunesc condiţiile se pot asocia astfel încât să ofere cel mai bun preţ şi să preia împreună pasivele şi totalitatea obligaţiilor instituţiei de credit debitoare aferente depozitelor garantate. În categoria activelor şi pasivelor intră şi creanţele, dar şi obligaţiile izvorâte din contracte de credit sau din orice contracte de natura serviciilor bancare ce presupun la momentul transferului o componentă de activ şi/sau una de pasiv patrimonial.

Încheierea respectivelor acte de achiziţionare de active şi asumare de pasive se poate face la termen sau la vedere. Instituţiile de credit vor semna şi depune în acest sens la dosar şi către lichidatorul judiciar o opţiune care trebuie să se încadreze în condiţiile solicitate în Regulamentul ce descrie regulile de participare la o asemenea procedură.

Dacă în raport şi în cadrul regulamentului a fost prevăzută, se va percepe şi o primă pentru exercitarea opţiunii de către instituţia de credit interesată, care se va plăti la momentul negocierii (dovada plăţii se va face la data şi ora stabilite pentru negociere).

Pe lângă asumarea de pasive în condiţiile de mai sus, în schimbul activelor ce se vor dobândi, în funcţie de calitatea activelor dobândite în raport cu pasivele asumate, se va putea prevedea în regulamentul de participare la o asemenea procedură şi plata unei prime de achiziţionare, ce se va putea negocia. Acesta din urmă se va putea achita la momentul transfeului.

Pentru a încuraja astfel de achiziţii, legiuitorul permite instituţiilor de credit participante ca în cazul în care activele dobândite se dovedesc a face obiectul unor operaţiuni frauduloase, să primească în schimbul contravalorii acestora alte active sau sume de bani, dacă părţile se înţeleg.

În cazul în care părţile nu se înţeleg amiabil, instituţia de credit achizitoare poate formula o cerere la judecătorul sindic, iar sumele eventual datorate de instituţia de credit debitoare pentru astfel de împrejurări necunoscute la data vânzării vor fi considerate creanţe curente împotriva debitorului şi vor avea regimul juridic al acestora.

Avizul BNR cu privire la modul în care sunt reglementate în cuprinsul raportului tranzacţiile privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive este consultativ pentru creditori. Lichidatorul nu trebuie să îşi însuşească punctul de vedere al BNR dar va fi obligat să îi informeze pe creditori cu privire la respectivul punct de vedere.

Etapa negocierilor pentru tranzacţiile privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive cu instituţile de credit interesate, după aprobarea adunării creditorilor privind respectiva modalitate de lichidare, debutează cu solicitarea de la lichidator către BNR a unei evaluări a eligibilităţii instituţiilor de credit, pentru a se constitui o listă a instituţiilor de credit ce au capacitatea de a dobândi în condiţii de siguranţă astfel de active şi pasive.

Lichidatorul este obligat să invite la şedinţa de informare doar instituţiile de credit eligibile, iar înaintea şedinţei se vor semna cu acestea acorduri de confidenţialitate. Prin efectul acestui text de lege, informaţiile protejate intră în sfera secretului profesional. La şedinţă, instituţiile de credit interesate, care au fost selectate şi au semnat în prealabil acordul de confidenţialitate vor fi informate cu privire la termenii şi condiţiile negocierii.
Art. 227

În funcţie de interesul manifestat de instituţiile de credit participante la şedinţă, lichidatorul judiciar redactează o cerere de ofertă privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive, care cuprinde, în principal, următoarele elemente:

a)categoriile de active şi pasive ce urmează a face obiectul tranzacţiei şi volumul acestora, încadrate în funcţie de gradul de lichiditate şi exigibilitate;

b)valoarea de lichidare pentru fiecare categorie de active;

c)prima ce poate fi stabilită de către lichidatorul judiciar, care va fi plătită de instituţiile de credit ofertante şi care se stabileşte în funcţie de mai multe elemente, între care calitatea activelor şi pasivelor, celeritatea operaţiunii;

d)termenul de înaintare către lichidatorul judiciar a ofertelor instituţiilor de credit respective.

Comentariu
Instituţiilor de credit interesate li se va înmâna o cerere de ofertă privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive, ce va cuprinde informaţiile necesare. Elementele prevăzute de textul de lege sunt obligatorii, însă cererea de ofertă va putea să include şi orice alte informaţii relevante şi utile. În mod evident, cererea de ofertă va cuprinde acelaşi informaţii pentru toate instituţiile de credit cărora li se înmânează.
Art. 228

Lichidatorul judiciar transmite, în regim de confidenţialitate, cererea de ofertă privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive instituţiilor de credit ofertante, stabilite de acesta, participante la şedinţa de informare şi care şi-au manifestat interesul pentru o astfel de tranzacţie.

Comentariu
Transmiterea cererii de ofertă se face într-o manieră care să asigure confidenţialitatea. Vor primi cererea de ofertă doar instituţiile de credit care sunt considerate eligibile pe baza evaluării BNR, care au semnat acordul de confidenţialitate şi şi-au manifestat interesul în acest sens.

Art. 229

În cadrul termenului pentru primirea ofertelor prevăzut în cererea de ofertă, care nu poate fi mai mare de 15 zile calendaristice, instituţiile de credit ofertante transmit lichidatorului judiciar, în plic închis, ofertele privind tranzacţiile propuse de cumpărare de active şi asumare de pasive.

Comentariu
Ofertele vor fi transmise în termenul prevăzut în cererea de ofertă şi vor conţine elementele solicitate în cererea de ofertă. Nerespectarea respectivelor termene şi condiţii va conduce la neluarea în considerare a ofertei.
Art. 230²⁶¹

În cel mai scurt timp, lichidatorul judiciar analizează ofertele primite şi alege, pe principiul costului minim presupus şi cu aprobarea Băncii Naţionale a României care va avea în vedere şi criteriul prevăzut la art. 226 alin. (5), oferta instituţiei/instituţiilor de credit ofertante cu care urmează să se încheie convenţia de cumpărare de active şi asumare de pasive. Totodată, lichidatorul va înştiinţa Consiliul Concurenţei cu privire la potenţiala tranzacţie.

Comentariu
Deşi conform reglementării înstrăinarea de active şi asumarea de pasive se prevede a se face în urma unei simple comunicări a ofertei, înseşi raportul, regulamentul şi cererea de ofertă vor putea prevede o perioadă de negocieri după primirea ofertelor. Aprobarea BNR pentru ofertantul ales de lichidator este prealabilă şi obligatorie pentru încheierea convenţiei cu respectivul ofertant, în vederea asigurării unei optimizări din punct de vedere prudenţial pentru sistemul bancar. Consiliul Concurenţei se înştiinţează de asemenea în prealabil închierii convenţiei, pentru a se evita orice încălcări ale regimului concurenţei, stabilit de Legea nr. 21/1996.
Art. 231²⁶²

În funcţie de calitatea activelor instituţiei de credit aflate în stare de faliment, instituţiile de credit achizitoare pot să îşi asume, potrivit legii, pasivele, în mod diferenţiat, respectiv numai depozite garantate, în sensul prevederilor art. 2 alin. (3) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori depozitele, în totalitate, atât garantate, cât şi negarantate, ajungându-se până la preluarea în întregime a instituţiei de credit declarate în stare de faliment.

Comentariu
Tansferul unei părţi cât mai mari din activul şi pasivul instituţiei de credit debitoare, mergând până la transferul integral, este un deziderat care este în acord cu scopul procedurii, asigurând astfel satisfacerea mai bună a creanţelor creditorilor şi continuarea oferirii pe cât este posibil a serviciilor faţă de clienţi, conform contractelor prin care instituţia de credit s-a angajat a le presta.
Art. 232²⁶³

În cazul în care nu se primesc oferte în termenul stabilit în cererea de ofertă ori ofertele primite nu sunt aprobate de Banca Naţională a României, lichidarea urmează să se efectueze prin celelalte metode prevăzute de prezenta lege.

Comentariu
Din modul în care este concepută reglementarea, rolul BNR în aprobarea unei tranzacţii de cumpărare de active şi asumare de pasive este determinant şi aprobarea sau respingerea unei oferte va trebui să fie temeinic justificată de BNR. Caracterul principal al modalităţii de valorificare prin tranzacţii de cumpărare de active şi asumare de pasive faţă de celelalte metode de valorificare (subsidiare) rezultă cu claritate din textul reglementării şi este soluţia normală, care poate conduce mai bine la atingerea scopului procedurii şi poate asigura şi o degrevare a Fondului de Garantare a Depozitelor în sistemul bancar.
Art. 233

Fondurile obţinute din vânzarea bunurilor şi drepturilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de cauze de preferinţă, vor fi distribuite în ordinea prevăzută de art. 159.

Comentariu
Astfel cum era firesc, soluţia textului art. 159 din lege, text cu caracter de normă generală este aplicabilă şi în cazul procedurilor privind pe debitorii instituţii de credit supuşi procedurii falimentului, cu ocrotirea drepturilor creditorilor care şi-au conservat cu diligenţă o cauză de preferinţă.
Art. 234²⁶⁴

Creanţele vor fi plătite în lei, în cazul falimentului unei instituţii de credit, în următoarea ordine:

1.taxele, timbrele şi orice alte cheltuieli aferente procedurii falimentului, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea instituţiei de credit debitoare, precum şi plata onorariilor persoanelor angajate în condiţiile legii, inclusiv ale lichidatorului judiciar;

2.creanţele rezultate din depozitele garantate, inclusiv cele ale Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar rezultate din subrogarea în drepturile deponenţilor garantaţi şi/sau din finanţarea, inclusiv prin emiterea de garanţii, a unor operaţiuni care au implicat transferul de depozite garantate ale instituţiei de credit debitoare, precum şi creanţele izvorâte din raporturi de muncă pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii;

3.creanţele rezultând din activitatea debitorului după deschiderea procedurii;

4.creanţele bugetare, creanţele Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, altele decât cele prevăzute la pct. 2, precum şi creanţele Băncii Naţionale a României decurgând din credite acordate de aceasta instituţiei de credit;

5.creanţele decurgând din operaţiuni de trezorerie, din operaţiuni interbancare, din operaţiuni cu clientelă, operaţiuni cu titluri, alte operaţiuni bancare, precum şi din cele rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, din chirii, precum şi alte creanţe chirografare;

6.creanţele izvorând din acte cu titlu gratuit;

7.creanţele decurgând din instrumente de datorie şi din împrumuturi, având la bază convenţii care prevăd o clauză de subordonare potrivit căreia, în caz de lichidare sau faliment al instituţiei de credit, astfel de creanţe urmează să fie plătite după creanţele tuturor creditorilor chirografari nesubordonaţi şi, după caz, ale altor creditori chirografari subordonaţi; în cadrul acestei categorii de creanţe, plata acestora se va efectua cu respectarea ordinii de preferinţă stabilite prin clauza de subordonare aferentă fiecărei creanţe;

8.creanţele acţionarilor instituţiei de credit în faliment, respectiv creanţele membrilor cooperatori ai cooperativelor de credit afiliate casei centrale a cooperativelor de credit în faliment, derivând din dreptul rezidual al calităţii lor, potrivit prevederilor legale şi statutare.

Comentariu
Deşi textul special nu prevede expres, prin raportare la prevederea generală a art. 161, cheltuielile de procedură ce vor avea primul rang de prioritate includ şi cheltuielile cu persoanele de specialitate angajate de lichidator în vederea exercitării atribuţiilor, în condiţiile art. 61 din lege.

Pentru asigurarea unui mecanism funcţional în scopul superior al despăgubirii deponenţilor, creanţele rezultate din depozitele garantate, inclusiv cele ale Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar rezultate din subrogarea în drepturile deponenţilor garantaţi şi/sau din finanţarea, inclusiv prin emiterea de garanţii, a unor operaţiuni care au implicat transferul de depozite garantate ale instituţiei de credit debitoare capătă o poziţie prioritară după cheltuielile procedurii.

Pe aceeaşi poziţie se află însă salariaţii, pentru care, tot pentru considerentul expus anterior, legiuitorul prevede o limitare la drepturile salariale aferente a cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii.

Practic creanţele salariale anterioare deschiderii procedurii care sunt mai vechi de 6 luni anterior datei deschiderii procedurii vor putea să se îndestuleze de pe poziţia a 5 – a, pe o poziţie similară cu creanţele decurgând din operaţiuni de trezorerie, din operaţiuni interbancare, din operaţiuni cu clientelă, operaţiuni cu titluri, alte operaţiuni bancare, precum şi din cele rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, din chirii, precum şi alte creanţe chirografare.

Se observă poziţionarea pe rang similar a creanţelor bugetare cu creanţele specifice unei asemenea proceduri, respective cele ale Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, altele decât cele prevăzute la pct. 2, precum şi creanţele Băncii Naţionale a României decurgând din credite acordate de aceasta instituţiei de credit, creanţe care sunt considerate a fi la fel de importante cu cele dintâi menţionate.

Din reglementarea distribuirii sumelor obţinute din lichidarea activelor instituţiei de credit falite rezultă că nu a fost adoptată aceeaşi soluţie din dreptul comun în materia distribuirii în procedura insolvenţei, neinstituindu-se o categorie de creanţe subordonate, aflate pe aceeaşi poziţie, conform art. 161 pct. 10.

Se observă faptul că, creanţele cu titlu gratuit au o poziţie superioară creanţelor acţionarilor.

Creanţele născute în patrimoniul terţilor dobânditori sau subdobânditori de rea-credinţă nu sunt prevăzute expres în categoriile enumerate. Cu toate că avem un text de lege special şi că există tendinţa de a încadra aceşti creditori pe poziţia a 5-a la categoria „alte creanţe chirografare”, considerăm că principiul promovat de art. 161 pct. 10, în sensul instituirii unei poziţii subordonate, similare cu cea a creanţelor acţionarilor trebuie respectat şi în cazul falimentului instituţiilor de credit, pentru acelaşi raţionament.

Este adevărat că reglementarea specială nu conţine nici o nuanţare cu privire la poziţia creanţelor acţionarilor în funcţie de procentul deţinut din capitalul social al instituţiei de credit debitoare, însă în acest caz considerăm că, de vreme ce legiuitorul nu a distins între cei din urmă, creanţele creditorilor dobânditori sau subdobânditori de rea-credinţă vor căpăta poziţia a 8 –a, similară creanţelor acţionarilor instituţiei de credit în faliment, respectiv creanţelor membrilor cooperatori ai cooperativelor de credit afiliate casei centrale a cooperativelor de credit în faliment, derivând din dreptul rezidual al calităţii lor, potrivit prevederilor legale şi statutare.

De asemenea, potrivit literaturii de specialitate²⁶⁵, „În practica noastră este cunoscut cazul băncii Dacia Felix, instrumentat în conformitate cu prevederile Legii nr. 64/1995, înaintea apariţiei Legii nr. 83/1998 privind falimentul instituţiilor de credit şi a O.G. nr. 39/1996 privind înființarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, în care creditorii principali, Banca Naţională și CEC-ul, au decis, la solicitarea judecătorului sindic, să fie plătiţi anticipat creditorii persoane fizice ale căror depozite erau sub un anumit cuantum. Deşi astfel de cazuri nu au fost semnalate frecvent, considerăm că este posibil ca toţi creditorii admişi pe tabelul definitiv al creanţelor să stabilească, în unanimitate, o altă ordine de distribuire a creanţelor decât cea prevăzută de lege; în acest caz, prevalând acordul lor de voinţă, considerăm că judecătorul sindic nu se poate opune validării acestei decizii, luată în unanimitate.”

SECŢIUNEA 4: Răspunderea organelor de conducere, a cenzorilor şi a personalului de execuţie sau cu atribuţii de control din instituţia de credit ajunsă în faliment
Art. 235

În cazul în care în raportul întocmit potrivit prevederilor art. 97 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv neplătit al debitorului ajuns în stare de insolvenţă să fie suportat de membrii organelor de conducere ori de directori/coordonatori cu atribuţii de control intern ai direcţiilor, departamentelor sau ai altor structuri asemănătoare, de personalul de execuţie cu atribuţii de control intern, cenzorii/auditorii din cadrul instituţiei de credit ajunse în stare de insolvenţă, care au deţinut funcţiile respective în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, dacă au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvenţă prin faptele prevăzute la art. 169 alin. (1) sau:

a)au acordat credite cu încălcarea cerinţelor prudenţiale aprobate prin normele în vigoare, precum şi cu nerespectarea normelor interne în vigoare;

b)au întocmit situaţii financiare, alte situaţii contabile ori raportări cu nerespectarea prevederilor legale;

c)în cadrul acţiunilor interne de verificare nu au identificat şi nu au sesizat, prin nerespectarea atribuţiilor de serviciu, faptele care au condus la fraude şi gestiune defectuoasă a patrimoniului.
Comentariu
Lichidatorul are legitimare procesuală pentru formularea acţiunii în atragerea răspunderii persoanelor vinovate pentru starea de insolvenţă precum în cazul insolvenţei de drept comun, dacă în raportul întocmit potrivit prevederilor art. 97 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă. În ce ne priveşte, apreciem că dispoziţiile art. 169 alin. 2 sunt aplicabile de asemenea, ca dispoziţii de drept comun, neexistând niciun impediment pentru care acestea să contravină dispoziţiilor speciale în materia insolvenţei instituţiilor de credit.

În privinţa persoanelor împotriva cărora poate fi formulată o asemenea acţiune, cu toate că textul art. 169 alin. 1 din lege instituie principiul contribuţiei la starea de insolvenţă pentru determinarea subiectului pasiv al acţiunii („ orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului”), textul special oferă instrumente menite să ajute la determinarea subiecţilor pasivi ai unei asemenea acţiuni, în funcţie de structurile şi funcţiile specifice instituţiilor de credit.

Pot fi astfel îndreptate asemenea acţiuni împotriva membrilor organelor de conducere ori directorilor/coordonatorilor cu atribuţii de control intern ai direcţiilor, departamentelor sau ai altor structuri asemănătoare, personalului de execuţie cu atribuţii de control intern, cenzorii/auditorii din cadrul instituţiei de credit ajunse în stare de insolvenţă, care au deţinut funcţiile respective.

Termenul de 3 ani anteriori deschiderii procedurii în care persoanele respective să fi activat în funcţie constituie, din punctul nostru de vedere o condiţie pe care trebuie să o îndeplinească persoana împotriva căreia este îndreptată acţiunea, nefiind un termen de prescripţie.

În speţă sunt aplicabile regulile prescripţiei, astfel cum sunt stabilite la art. 170 din lege, care prevăd că durata termenului de prescripţie este de 3 ani, iar punctul de plecare al calculului termenului este de la data cunoaşterii persoanei prin intermediul raportului întocmit de lichidator potrivit art. 97 din lege, sau data la care persoana trebuia cunoscută, dar nu mai târziu de 2 ani de la data deschiderii procedurii.

La faptele prevăzute de art. 169 alin. 1, fapte care sunt fără excepţie prin natura lor, dar şi în contextul art. 169 alin. 1 lit. h) fapte săvârşite cu intenţie, sunt adăugate fapte specifice activităţii în cadrul unei instituţii de credit, care deşi pot să nu fie săvârşite cu intenţie, ci doar sub forma unei culpe ce constă în neglijenţă în îndeplinirea atribuţiilor, prin efectul sever pe care îl pot determina în cazul instituţiilor de credit, sunt sancţionate din punct de vedere patrimonial precum faptele săvârşite cu intenţie. Prevederea mizează în acest fel pe componenta sa preventivă.

Ca şi în cazul faptelor pevăzute de art. 169 alin. 1 din lege, pentru atragerea răspunderii este necesar să se demonstreze că respectivele fapte chiar au contribuit la starea de insolvenţă a instituţiei de credit debitoare şi că există astfel o legătură de cauzalitate între fapta descrisă de textul de lege şi prejudiciu.
Art. 236

În vederea luării măsurilor prevăzute la art. 235, judecătorul-sindic poate fi sesizat de către lichidatorul judiciar, de un acţionar sau de oricare dintre creditori, de Banca Naţională a României, pe baza datelor din dosarul cauzei, şi va putea dispune măsuri asigurătorii.

Comentariu
Prevederea este preluată din vechea reglementare şi păstrează principiul aplicabil conform art. 169 alin. 2 din lege, care oferă posibilitatea ca acţiunea să fie exercitată de alte persoane în afara lichidatorului judiciar, cărora li se conferă legitimare procesuală.

Textul de lege special conferă legitimare procesuală activă chiar acţionarilor sau oricăruia dintre creditori (prin comparaţie cu art 169 alin. 2 care legitimează doar comitetului creditorilor pentru formularea unei asemenea acţiuni), precum şi Băncii Naţionale a României, aceasta din urmă fiind autoritate de supraveghere prudenţială.

Se observă faptul că în cazul falimentului instituţiilor de credit textul de lege permite persoanelor care au legitimare procesuală, în afară de lichidatorul judiciar, să formuleze cererea pe baza datelor din dosarul cauzei şi evident pe baza altor documente şi informaţii despre care au cunoştinţă, fără ca prevederea specială să subordoneze acest demers lipsei indicării persoanelor vinovate de către lichidatorul judiciar în raportul prevăzut de art. 97 din lege sau hotărârii acestuia de a nu formula o asemenea acţiune. BNR, autoritate de supraveghere, ar putea avea informaţii care să îi confere posibilitatea formulării cât mai devreme a unei asemenea acţiuni.

În privinţa măsurilor asigurătorii, considerăm că în cazul special al instituţiilor de credit, dat fiind că textul special nu impune astfel de condiţii şi nici nu face trimitere la prevederile art. 172 din lege, aprobarea măsurii nu este condiţionată de fixarea unei cauţiuni.

De altfel, pe lângă argumentul caracterului derogatoriu al normei speciale, un alt argument este acela că nu se poate solicita plata unei cauţiuni pentru o autoritate de supraveghere căreia i se conferă legitimare procesuală în considerarea atribuţiilor sale şi nu a unui interes individual al său, iar pe de altă parte textul nu distinge şi trebuie aplicat uniform şi celorlalte persoane reclamante în cadrul unor asemenea acţiuni.
SECŢIUNEA 5: Închiderea procedurii
Art. 237

(1)Procedura falimentului va fi închisă de judecătorul-sindic, la solicitarea lichidatorului judiciar, printr-o hotărâre de închidere, atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea instituţiei de credit în faliment au fost distribuite şi când fondurile nereclamate de către cei îndreptăţiţi, în termen de 90 de zile de la data raportului final, au fost depuse de lichidatorul judiciar la Trezoreria Statului, iar extrasul de cont va fi depus la judecătorul-sindic. Hotărârea va fi comunicată în scris sau în presă, în cel puţin două ziare de circulaţie naţională, tuturor părţilor implicate.

(2)După intrarea în faliment a instituţiei de credit debitoare, lichidatorul judiciar va depune spre păstrare la direcţia arhivelor naţionale judeţeană sau, după caz, a municipiului Bucureşti documentele instituţiei de credit debitoare, arhivate potrivit prevederilor Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare. În termen de 60 de zile lucrătoare de la pronunţarea hotărârii de închidere a procedurii falimentului, lichidatorul judiciar va depune la direcţia arhivelor naţionale judeţeană sau, după caz, a municipiului Bucureşti restul de documente ale instituţiei de credit debitoare.
Comentariu
Spre deosebire de reglementarea de drept comun în materie, închiderea procedurii falimentului instituţiei de credit impune trecerea unui termen de 90 de zile de la data raportului final pentru reclamarea fondurilor de către persoanele îndreptăţite la distribuire în loc de termenul de drept comun de 30 de zile prevăzut de art. 168 din lege, dată fiind caracteristica activităţii unei instituţii de credit şi impactul economic şi social al unei asemenea proceduri de faliment.

Spre deosebire de destinaţia pe care o capătă fondurile nereclamate în cazul entităţilor de drept comun, în cazul închiderii procedurii falimentului unei instituţii de credit sumele nereclamate nu se depun de lichidator în contul aferent fondului de lichidare, ele trebuind depuse la Trezoreria Statului.

Cu toate că textul de lege nu face trimitere la textul de drept comun şi că aparent secţiunea dedicată închiderii procedurii falimentului instituţiilor de credit este derogatorie de la prevederile de drept comun, apreciem că prevederile art. 174 din lege sunt aplicabile, nefiind restricţionate expres de reglementarea specială şi nici incompatibile cu aceasta.

Hotărârea de închidere a procedurii se va comunica în scris sau în presă (minim două ziare de circulaţie naţională) tuturor părţilor implicate. Aşadar pe lângă modalităţile de drept comun, legiuitorul instituie mijloace suplimentare de publicitate a închiderii procedurii, dată fiind importanţa pentru circuitul economic şi pentru mediul social a unor astfel de debitori şi pentru a asigura posibilitatea unui control cât mai bun al creditorilor cu privire la pronunţarea hotărârii de închidere a procedurii.

Lichidatorul va fi obligat ca, în termenul legal de 60 de zile de la închiderea procedurii, să depună la direcţia arhivelor naţionale, judeţene sau, după caz, a municipiului Bucureşti restul documentaţiei instituţiei de credit spre a fi prelucrată şi păstrată potrivit reglementărilor în materie.

SECŢIUNEA 6: Alte dispoziţii
Art. 238

Persoanele care trebuie să primească sau să transmită informaţii în legătură cu procedurile de informare ori de consultare prevăzute în prezentul capitol au obligaţia de a păstra secretul profesional potrivit prevederilor art. 3 şi 52 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi a celor cuprinse în titlul II cap. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia oricăror autorităţi judiciare cărora li se aplică prevederile naţionale în vigoare.

Comentariu
Aşadar, de principiu, pentru colaborarea cu autorităţile competente din statele membre ale Uniunii Europene, informaţiile furnizate de respectivele autorităţi vor face obiectul secretului profesional, astfel cum este acesta reglementat de art. 52 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi ale art. 111 -121 din OUG nr. 99/2006, însă doar autorităţilor administrative, cele judiciare trebuind să se alinieze prevederilor naţionale în materie, astfel cum prevăd reglementările la nivel european, respectiv ale Directivei 2001/24/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, privind reorganizarea şi lichidarea instituţiilor de credit.
Art. 239

În cazul intrării în faliment, pentru scopuri statistice, instituţiile de credit vor fi considerate ca aparţinând în continuare sectorului bancar. Raportările care trebuie întocmite şi transmise de către lichidatorul judiciar Băncii Naţionale a României, periodicitatea şi modalitatea de transmitere a acestora vor fi stabilite prin norme de către Banca Naţională a României.

Comentariu
Chiar şi după intrarea în faliment instituţia de credit va aparţine în continuare de sistemul bancar, cu toate obligaţiile de raportare către BNR. Utilitatea este atât statistică, declarată în scopul reglementării, cât şi, prin finalitate, de cunoaştere a unor consecinţe al falimentului instituţiilor de credit care să ajute BNR în calitatea sa de autoritate de supraveghere şi reglementare.
Art. 240

În privinţa contractelor financiare calificate şi a operaţiunilor de compensare bilaterală în baza unui contract financiar calificat sau a unui acord de compensare bilaterală încheiate de o instituţie de credit se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 89.

Comentariu
Prevederile art. 89 din lege sunt suficient de adecvate pentru a putea fi aplicabile şi în materia insolvenţei instituţiilor de credit.
Art. 241

În actele normative în vigoare, sintagma „procedura reorganizării judiciare şi a falimentului instituţiilor de credit" se înlocuieşte cu sintagma „procedura falimentului instituţiilor de credit", corespunzător prevederilor prezentului capitol.

Comentariu
Astfel cum era firesc, dat fiind că instituţiilor de credit li se aplică strict procedura falimentului, toate prevederile actelor normative mai vechi care fac încă referire la „procedura reorganizării” trebuie adaptate corespunzător soluţiei legiuitorului.

CAPITOLUL IV: Dispoziţii privind falimentul societăţilor de asigurare/reasigurare

SECŢIUNEA 1: Dispoziţii generale

SUBSECŢIUNEA 0:
Art. 242

Prevederile cap. I, cu excepţia celor cuprinse în secţiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol.

Comentariu
În materia insolvenţei, prevederile Cap. I au valenţa de prevederi generale, regulile respectivului capitol constituind dreptul comun în materie. Prevederile Capitolului IV cuprind reguli speciale aplicabile în materia falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, în timp ce, pentru falimentul unor asemenea entităţi, prevederile Capitolului I se aplică în completare, în măsura în care acele prevederi nu contravin normelor speciale ale prezentului capitol.
Art. 243

(1)Procedura falimentului, reglementată prin prezentul capitol, se aplică societăţilor de asigurare/reasigurare prevăzute de art. 2 din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv sucursalelor acestora cu sediul în străinătate, precum şi sucursalelor şi filialelor societăţilor de asigurare din state terţe, care au sediul în România.

(2)Procedura falimentului, reglementată prin prezentul capitol, nu se aplică sucursalei unei societăţi de asigurare/reasigurare sau a unei societăţi mutuale dintr-un stat membru al Uniunii Europene, care a primit o autorizaţie de la autoritatea de supraveghere a statului membru de origine.

(3)Măsurile aplicate în cadrul procedurii falimentului reglementate de prezentul capitol urmăresc protejarea intereselor legitime şi a drepturilor creditorilor de asigurări.

Comentariu
Procedura se aplică persoanelor juridice române care sunt societăţi de asigurare/reasigurare în conformitate cu prevederile art. 2 din Legea nr. 32/2000. Reglementarea este aplicabilă şi sucursalelor din străinătate, care nu au personalitate juridică şi împrumută regimul societăţii mamă din România. Totodată şi sucursalele sau filialele cu sediul în România ale societăţilor de asigurare/reasigurare care au sediul social înregistrat în state terţe vor fi supuse procedurii de faliment reglementate de prezenta reglementare, ele trebuind să se supună aceloraşi exigenţe de fond şi reguli procedurale precum orice entitate din domeniu ce funcţionează în România.

În privinţa sucursalei unei societăţi de asigurare/reasigurare sau a unei societăţi mutuale dintr-un stat membru al Uniunii Europene, care a primit o autorizaţie de la autoritatea de supraveghere a statului membru de origine, acesteia nu i se va aplica legea română, în concordanţă cu prevederile dreptului comunitar, prevederea fiind în concordanţă cu Directiva 2001/17/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 martie 2001 privind reorganizarea şi falimentul societăţilor de asigurări (Jurnalul Oficial L 110,20/04/2001,p.0028).

Alin. (3) instituie, astfel cum este firesc, un scop special al reglementării falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, în consonanţă cu cel principal instituit de art. 2 din lege, respectiv al protejării intereselor şi a drepturilor creditorilor de asigurări. Acest scop special reflectă preocuparea principală a legiuitorului de a proteja această categorie particulară de creditori, fără a exclude sau neglija şi drepturile şi interesele celorlalţi creditori, conform art. 2 din lege. Scopul redresării debitorului nu este aplicabil dată fiind opţiunea legiuitorului de abordare directă a procedurii de faliment, în condiţiile în care înainte de a se ajunge într-o asemenea procedură ASF are atribuţiile şi implicit obligaţia de a lua măsurile specifice procedurii de redresare financiară, conform Cap. II din Legea nr. 503/2004.
Art. 244

(1)În prezentul capitol, termenii "autoritatea competentă", "autorităţi de supraveghere", "creditori de asigurări", "creanţe de asigurări", "acord de plată a creanţelor de asigurări" şi "Fond de garantare", "procedură de redresare financiară", "stat membru", "stat membru de origine", "stat membru gazdă" şi "stat terţ" au înţelesul prevăzut de Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată, cu modificările ulterioare.

(2)Termenii "filială", "sucursală", "persoană semnificativă" şi "acţionar semnificativ" au înţelesul prevăzut de Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Comentariu
În conformitate cu prevederile Legii nr. 503/2004, termenii vor avea următorul înţeles:

• 
  Autoritatea competentă - este Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca autoritate administrativă autonomă de specialitate, autoritatea judiciară, precum şi alte autorităţi prevăzute de lege, abilitate în ceea ce priveşte aplicarea procedurii redresării financiare şi, respectiv, a falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare;
  
• 
  Autorităţi de supraveghere – sunt autorităţile naţionale care, prin lege sau prin alte reglementări, sunt abilitate să supravegheze societăţile de asigurare/reasigurare;
  
• 
  Creditori de asigurări - persoane asigurate, titulari de poliţe de asigurare, beneficiari ai contractelor de asigurare, precum şi oricare alte terţe persoane prejudiciate prin nerespectarea condiţiilor de asigurare ale contractelor, ale căror creanţe nu au fost plătite de societatea de asigurare/reasigurare;
  
• 
  Creanţe de asigurări - creanţele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări creanţele Fondului de garantare, precum şi primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operaţiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului;
  
• 
  Acord de plată a creanţelor de asigurări - convenţia intervenită înainte sau după deschiderea procedurii falimentului, încheiată între asigurător/reasigurător şi creditorii de asigurări, având ca obiect modul şi termenele de plată a creanţelor;
  
• 
  Fond de garantare - fondul de protecţie prevăzut la art. 60 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare;
  
• 
  Procedură de redresare financiară - totalitatea modalităţilor şi a măsurilor cu caracter administrativ dispuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară*1), ca autoritate competentă, care sunt destinate să menţină sau să restabilească situaţia financiară a unei societăţi de asigurare/reasigurare;
  
• 
  Stat membru - statul membru al Uniunii Europene sau statul aparţinând Spaţiului Economic European;
  
• 
  Stat membru gazdă - statul membru, altul decât statul membru de origine, în care societatea de asigurare/reasigurare are deschisă o sucursală;
  
• 
  Stat terţ - statul care nu este membru al Uniunii Europene sau care nu aparţine Spaţiului Economic European.
  
• 
  Reglementarea îşi asumă prin trimitere la Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, următoarele definiţii:
  
• 
  Conform art. 2 al actului normative, prin filială se înţelege entitatea, persoană juridică, aflată faţă de societatea-mamă în una dintre situaţiile prevăzute la pct. 28 ale respectivului articol. Toate filialele directe sau indirecte sunt considerate filiale ale aceleiaşi societăţi-mamă, din punct de vedere al supravegherii consolidate.
  
• 
  Prin sucursală se înţelege agenţia ori sucursala unui asigurător sau reasigurător. Orice prezenţă permanentă a unui asigurător sau reasigurător pe teritoriul unui stat membru trebuie să fie tratată ca o agenţie ori sucursală, chiar dacă prezenţa nu ia forma unei agenţii sau sucursale, dar consistă, în principal, într-o reprezentanţă condusă de personalul acelei entităţi ori de o persoană independentă care are un mandat permanent de a acţiona în numele şi pentru acea entitate.
  
• 
  Sunt considerate persoane semnificative membrii consiliului de administraţie şi/sau ai consiliului director şi/sau ai consiliului de supraveghere, conducerea executivă, actuarul, conducătorii activităţilor de asigurări de viaţă şi de asigurări generale, în cazul asigurătorilor cu activitate compozită, persoanele desemnate în funcţii de conducere specifice domeniului asigurărilor, care vor fi stabilite prin norme emise în aplicarea prezentei legi, după caz, precum şi conducerea executivă a intermediarului în asigurări şi/sau în reasigurări şi membrii Consiliului director al Fondului de protecţie a victimelor străzii.
  
• 
  Acţionarul semnificativ este orice persoană care, nemijlocit şi singură ori prin intermediul sau în legătură cu alte persoane fizice ori juridice, exercită drepturi ce decurg din deţinerea unor acţiuni care, cumulate, reprezintă cel puţin 10% din capitalul social al unui asigurător/reasigurător ori îi conferă acesteia cel puţin 10% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală a acţionarilor sau care dau posibilitatea să exercite o influenţă semnificativă asupra conducerii unui asigurător, reasigurător, broker de asigurare şi/sau de reasigurare în care are poziţia semnificativă, după caz.
  

SUBSECŢIUNEA 1: