Implications for the development

Keywords: 
national traditions, national heritaje, patrimonalization, safeguarding, preservation, 
globalization, localization.
Tradițiile naționale constituie un element esenţial al culturii naţionale, a patrimoniului cul-
tural național imaterial. Ele exprimă moștenirea de obiceiuri, datini, credinţe care se transmit 
din generaţie în generaţie, constituind trăsăturile specifice ale unui popor. Fiind un sistem de 
anumite idei, legi nescrise, norme de comportament, o totalitate de concepţii ce s-au cristalizat în 
mod istoric, tradiţiile conţin în sine trăsăturile specifice ale memoriei și psihologiei naţionale ale 
formaţiunilor etnice. Ele se manifestă ca o parte a continuităţii în dezvoltare, a legăturii dialectice 
dintre trecut și prezent, iar prin el cu viitorul. Tradiţiile sunt o constituentă esenţială a conștiinței 
de sine a unui popor, biografia sa intelectuală, o carte de vizită pentru intrarea în istorie și viitor. 
În cadrul lor se impun două structuri – mentalitatea și datina. Mentalitatea se înrădăcinează 
în conștiinţa oamenilor cu trecerea timpului, iar datina se fixează în devenirea vieţii umane, în 
formele ei păstrate de veacuri.
Tradițiile constituie fizionomia poporului, fără de care poporul este chip fără faţă, un vis fără 
precedent și irealizabil. Distrugerea tradiţiilor naţionale în perioada totalitarismului comunist 
a ruinat originalitatea popoarelor, a avut drept consecinţă deznaţionalizarea și alte fenomene 
negative ce se resimt astăzi destul de pregnant.
Tradiţiile naționale au exercitat și continuă până în prezent să îndeplinească în societate o serie 
de funcţii importante în virtutea particularităţilor ce le sunt proprii: stabilitatea, repetabilitatea, 
respectarea lor prin intermediul opiniei publice etc. Sub aspect funcţional, câmpul de acţiune 
a tradiţiilor în societate poate fi redat prin funcțiile sociale exercitate: reglementare a compor-
tamentului, transmitere a experienţei sociale, educativă, informativă și integrativă
1
. La baza sis-
tematizării funcţiilor sociale, sunt plasate obiectivele fundamentale ale tradiţiilor, formulate ca 
mecanism de legătură dintre trecut, prezent și viitor, de translare a valorilor fundamentale ale 
umanităţii de la o generaţie la alta, de reglementare a relaţiilor sociale şi a comportamentului 
oamenilor.
Prin urmare, tradițiile naționale ocupă un loc deosebit în sistemul factorilor spirituali și a 
influenţei asupra conștiinţei oamenilor în procesul socializării și educaţiei tineretului, a creării 
unui tip de coeziune socială, care, în virtutea condiţiilor istorice, au obţinut un caracter specific 
naţional. Timp de secole ele au concentrat și absorbit în sine experienţa de viaţă a înaintașilor 
1
Valeriu Capcelea. 
Esența și rolul tradiției în existența socială (monografie)
/ Valeriu Capcelea; / ref. șt: 
Vasile Țapoc; Petru Loghin, Teo-Teodor Marșalcovschi, Chișinău: ARC, 2011, p. 48-56.

---

Patrimoniul cultural de ieri: implicații în dezvoltarea societății durabile de mâine
~ 514 ~
noștri, au stimulat un înalt grad de activitate socială, au contribuit la formarea chipului spiritual 
și a calităţilor morale ale tinerei generaţii. 
Totodată, tradiţiile naţionale reprezintă nucleul culturii spirituale a neamului, o expresie 
îndelung elaborată a poporului nostru, trecuta prin filtrul istoriei care îi poartă specificul. Ele 
reprezintă individualitatea și originalitatea unui neam, popor, care s-au constituit în anumite 
condiţii istorice, naturale și sociale. Forţa influenţei si vitalităţii tradiţiilor naţionale constă în 
faptul că ele conţin un anumit material vital, valori spirituale și morale, ce pot pătrunde adânc 
în conștiinţa și psihologia oamenilor, care determină la nivelul conștiinţei cotidiene motivele și 
impulsurile comportamentului social, atitudinea oamenilor faţă de semenii lor. În afară de aceas-
ta, tradiţiile reprezintă un mijloc important de transmitere a moștenirii culturale, a reproducerii 
relaţiilor sociale și culturale.
Obiceiurile, ritualurile și sărbătorile fiind elemente constituente ale tradițiilor naționale sunt 
o parte organică a vieţii personale a fiecărui individ ce îl însoţesc din copilărie până la adânci 
bătrânețe. Oamenii incluși în sistemul educaţiei ce se realizează prin intermediul acestor tradiţii 
sunt instruiți conform necesităţilor sociale, pe neobservate, în mod simplu și firesc. Pentru ca 
acest potenţial extraordinar al tradiţiilor să fie materializat, este necesar să le renaștem, să contri-
buim la patrimonializarea și salvgardarea lor, ca ele să funcţioneze cu adevărat în viaţa noastră. 
Cu alte cuvinte, se cere o influenţa crescândă din partea subiectului educaţiei oamenilor, mai 
ales, asupra tinerei generaţii pentru ca posibilităţile educative colosale existente în cadrul tradiţi-
ilor naţionale să se materializeze în existența socială.
Actualmente, este necesar de a combate tendinţa ce a predominat până nu demult, când era 
promovată concepția de a crea și propaga noi ritualuri și sărbători rupte în mod exhaustiv de 
tradiţiile naţionale. Cu câteva decenii în urmă se vehicula ideea că sărbătorile și ritualurile noi 
s-au transformat „chipurile” în forme de odihnă cu caracter de masă și în „mijloace eficiente” de 
educaţie a esteticului, dar în realitate era tocmai viceversa. De aceea, în prezent, mulți cercetători 
subliniază necesitatea de a patrimonializa (salvgarda, conserva și proteja) cultura tradițională, 
inclusiv și tradiţiile naţionale autentice
2
. Deși patrimonializarea are o importanță enormă pen-
tru conservarea valorilor culturale, în mod deosebita celor imateriale, ea contribuie în mod 
substanțial la cunoașterea acestor valori de către un număr foarte mare de oameni. În opinia Ma-
rinei Miron și Dianei Nicoglo, patrimonializarea prevede crearea unor condiții artificiale pentru 
păstrarea acestora, orice proces de salvgardare implică automat o includere dar și o excludere
3
.
În literatura de specialitate, conceptul de salvgardare a patrimoniului cultural/tradițiilor 
naționale presupune prezervarea integrată într-un context de activităţi cu caracter social, eco-
nomic și educaţional și implică un complex de măsuri știinţifice, legislative, manageriale, admi-
nistrative, sociale, economice, educaţionale și culturale menite să asigure prezervarea (evidenţa, 
ocrotirea, conservarea, restaurarea), cercetarea și integrarea acestuia în diverse sfere ale vieţii 
sociale (turism, educaţie, amenajarea teritoriului). În viziunea lui Valeriu Cavruc și Gheorghe 
Postică, salvgardarea „este un concept mult mai larg decât cel de protejare/ocrotire propriu-zisă 
care, în accepţiunea sa tradiţională, se limita, pe de o parte, la măsuri juridice şi administrative 
cu caracter restrictiv şi punitiv, iar pe de altă parte – la cele de conservare”
4
. După ei, prezervarea, 
2
Valeriu Capcelea.