Implications for the development

Française! d`ou par ou?”
, p. 11.
19
Encyclopaedia judaica
, second edition, New York: Editura Thomson Gale, 2017, vol. 17, p. 346.

---

Patrimoniul cultural de ieri: implicații în dezvoltarea societății durabile de mâine
~ 406 ~
era „Suzanne Noémi, născută pe 19 februarie 1911: mama mea. Lina a mers să nască în casa 
familiei la Rișon. Așa s-a născut unchiul meu Moula și mama mea în Palestina (care va deveni 
Israel în 1948)”
20
.
Economia în curs de dezvoltare a Egiptului a atras evrei din alte țări mediteraneene, dar 
„până la mijlocul secolului al XIX-lea numărul evreilor din Cairo nu a depășit patru mii, în 1882 
a crescut la cinci mii, iar în 1898 – la 11,5 mii, inclusiv o mie de karaiți. În 1917, din cauza aflu-
xului de evrei din Europa, numărul populației evreiești din Cairo s-a apropiat de 25 de mii de 
oameni”
21
. Situația economică a comunității evreiești s-a îmbunătățit, iar mulți dintre membrii 
acesteia (de exemplu, familiile Suarez, Mosseri și Sicurel) au făcut mari pași în comerț și bancare. 
Evreii s-au implicat în statul și viața publică a țării: Yaakov Kattaui (1801–83) a devenit banche-
rul personal al Khedivei și trezorierul Egiptului, nepotul său Yosef Aslan Cattaui (1861–1942) a 
devenit ministru al Finanțelor (1924) și ministru al comunicațiilor (1925), Rabin șef al orașului 
Cairo din 1925, Chaim Nahum (1872–1960) a fost membru al Senatului (din 1931) și al Aca-
demiei Limbii Arabe (din 1933). La începutul secolului al XIX-lea la Cairo au apărut societăți 
sioniste și au început să fie publicate ziare sioniste.
„Viața în Cairo era liniștită și confortabilă, <...> sărbătorile punctau lunile și anotimpurile 
<...> Shabbatul se sărbătorea vineri seara. Apoi, singurele mese festive s-au limitat la Pesah și Roș 
Hașana”
22
. Au fost tulburări: războiul din 14-18, Revoluția Rusă. Familia provenea din Europa 
și nu putea fi insensibilă la marile tulburări din lume. Egiptul se mișca și el. Cu toate acestea, 
relațiile cu Palestina au fost pașnice. Atmosfera s-a schimbat înainte de 1948 și mai ales în 1948 
când a fost creat Statul Israel.
20
Jacqueline Alis-Barchmann, „
Française! d`ou par ou
?”, p. 12.
21
Краткая еврейская энциклопедия
, Ierusalim: editura Lehaim, 1988, vol. 4, col. 37-40.
22
Jacqueline Alis-Barchmann, „
Française! d`ou par ou
?”, p. 14.
Familia Smolijanski în fața Sfinxului și Piramidelor la Gizeh, 1909. ©Jacqueline Alis-Barchmann

---

Conferință științifică internațională, Chișinău, 22-23 septembrie 2020, ediția a II-a
~ 407 ~
„Mama mi-a povestit cum, în jurul anului 1922, tatăl și mama ei l-au întâmpinat pe Boris, fra-
tele bunicului meu și familia sa la Cairo. Părăsiseră Odesa în timpul revoluției din 1917 și trăiseră 
în diferite locuri din Europa înainte de a veni să se stabilească în Egipt, considerat El Dorado al 
imigranților. Familia lui Boris Kahanoff s-a stabilit la Cairo. Mama mea, care avea în jur de zece 
la acea vreme, mi-a spus și că a fost prima dată când a auzit că tatăl ei vorbește rusă <...> Bunicul 
meu suferea de glaucom timpuriu. Cât despre bunica mea, avea o boală la picior. În fiecare an, 
în anii 1920, venea la Paris pentru tratament și locuia împreună cu fratele ei, Léon Smolizanski, 
un medic eminent care conducea sanatoriul pentru femei din Taverny (la nordul Parisului)”
23
. 
Din păcate, în 1927, bunica a suferit o amputație a piciorului bolnav. Operația a fost efectuată la 
Paris. Lina nu avea 50 de ani. După aceea, sănătatea i s-a deteriorat lent, fizic și mental. Mama 
a însoțit-o și, în același timp, își susținea examenele la Facultatea de Drept din Paris. Așadar, la 
19 ani, a obținut o diplomă de drept la Paris, iar în anul următor, la Cairo, a depus jurământ ca 
avocat (stagiar). În plus, fratele său Samuel a studiat în Franța și a obținut prestigioasa diplomă 
inginerească de la École Centrale. Viața în Franța părea să i se potrivească și s-a stabilit în regi-
unea Parisului.
„În septembrie 1939, când a fost declarat războiul, bunicul l-a făcut să revină urgent la Cai-
ro pe fiul său, unchiul meu Moula. Din fericire, Moula și familia sa au convenit să părăsească 
Franța, doar știm destinul rezervat evreilor din Franța și Europa <...> Mama s-a căsătorit în 
1933. La 22 de ani, s-a căsătorit cu cel care avea să devină tatăl meu, un tânăr avocat de 28 de ani, 
cu viitor promițător. Din cauza sănătății precare și a dublei dizabilități a părinților, mama nu a 
vrut să părăsească casa atunci când s-a căsătorit. Prin urmare, tatăl meu a venit să locuiască în 
apartamentul socrilor săi. Așa se face că un an mai târziu, m-am născut în această casă, leagănul 
familiei, înconjurat și răsfățat de doi părinți și doi bunici. Poate de aici vine un anumit spirit de 
familie și atașament față de bunicii mei. 
Cu bunica, deși trăiam sub același acoperiș, aveam puțină comunicare și complicitate; când 
a început declinul său intelectual, trebuia să am 6 sau 7 ani. Îmi amintesc că se plimba prin casă 
pe scaunul cu rotile, ușile erau late și se mișca ușor. Când ieșeam, își punea proteza și spunea în 
idiș „mergem la plimbare”. Este una dintre puținele fraze pe care le-am înțeles în această limbă! 
Ne urcam în mașină, un Ford convertibil mare, care a sfârșit să fie vândut la sfârșitul războiului, 
deoarece nu puteam cumpăra pneuri”
24
.
În timpul războiului, în 1940, au plecat din Cairo cu toții, bunicii, părinții, familia într-un sat 
de la marginea deșertului, Matarieh, unde închiriase o vilă. Le era teamă că centrul Cairo va fi 
bombardat, trebuia să se adăpostească.
„Vorbesc prea mult despre viața bunicii mele, dar ea și bunicul meu au construit acest cuib 
confortabil cu mult înainte de a mă naște. Aici m-am născut, am crescut și am trăit până la 22 
aprilie 1952, data plecării noastre din Egipt. De asemenea, atașamentul meu față de această casă 
de familie este strâns legat de toate amintirile pe care le am despre această bunică”
25
.