Patrimoniul cultural de ieri: implicații în dezvoltarea societății durabile de mâine
~ 394 ~
lumea musulmană. Marele gânditor și savant Avicenna
8
considera că starea bolnavului de ciumă
depinde de particularitățile individuale ale organismului, iar agravarea stării este determinată
de sporirea volumului de lichid în organism din cauza folosirii frecvente a băilor, a contactelor
sexuale prea dese și a unei anumite amplasări a corpurilor cerești. Ibn Sīnā recomanda ciumaților
un tratament compus din scurgerile de sânge, dietă alimentară, afumarea și aerisirea încăperilor
9
.
Istoricul egiptean Al-Maqrīzī (1364–1442) a localizat focarul inițial de apariție a „Ciumei
Negre” în pământurile
Marelui han, descriind răspândirea molimei în China și Extremul Orient.
Extinderea ulterioară a bolii se datora vântului ucigaș care răspândea mirosul de putrefacție a
celor morți, astfel, când duhoarea și mizeria ajungeau în orașe, corturi sau alte locuri, și acest
miros era inhibat de om sau animal, inevitabil cu toții mureau
10
. Este semnificativ faptul că vân-
tul ucigaș, aducător de ciumă este prezent în tradițiile românilor
11
maramureșeni care credeau
că „molima ciumei vine ca un vânt puternic, care, la intrarea în sat, cântă:
De n-ar fi fost leuștean
și rostopască
, /
Toată lumea-ar fi a noastră !
12
. În credințele populare predomina percepția că de
ciumă și de holeră nu te poți feri „ca de vânturile mari”
13
.
Pe lângă pericolele la care este expus corpul omului pe timp de ciumă
au fost semnalate
metaforic multiple contaminări ale sufletului, ale spiritului uman. Aureliu Augustin își asuma
mai multe păcate din tinerețea sa, când era păgân și critica Sfânta Scriptură. Fericitul Augustin
mărturisea că s-a pomenit atunci printre „morți surzi” în calitatea sa de „ciumat” și de „lătrător
înverșunat și orb, pornit împotriva Cărților” lui Dumnezeu. De fapt, autorul îi etichetează drept
„ciumați” pe toți cei rătăciți, pe păgânii dușmani ai Sfintei Scripturi
14
. Într-un
alt context, Sfântul
Augustin compară ciuma cu „plăcerea de a primi laude”, asociată cu ispitele și cu înclinațiile sale
8
Ibn Sīnā / l.Abu
ʼ
AliHusainibn
ʼ
Abd-Allah ibn
ʼ
Aliibn Sina / (980–1037) s-a născut la Asfahanah,
lângă Bukhara. A devenit celebru în Occident sub numele latinizat de Avicenna. Medicina europeană
a fost dominată de opera sa fundamentală
al-Qanun
(„Canon”), o veritabilă enciclopedie a medicinii
arabe care a fost redată în latină de Gérald de Cremona în secolul al XII-lea, iar prima ediție în arabă a
apărut la Roma în anul 1593. Avicenna a lăsat posterității o bibliografie bogată, incluzând circa 292 de
titluri. Și-a cunoscut sfârșitul când Isfahanul a fost cucerit de Mohamed din Ghazna. Ibn Sīnā a adus
o contribuție esențială la procesul de cunoaștere, punând accentele necesare pe practica și experiența
sa medicală (Mircea Eliade,
Istoria credințelor și ideilor religioase,
Vol. III,
De la Mahomed la epoca Re-
formelor,
Chișinău: Universitas, 1994, p. 143;
Remus Rus,
Istoria filosofiei islamice,
București: Editura
Enciclopedică, 1994, p. 127-136).
9
Ибн Сина,
Канон врачебной науки
, Книга 4, Ташкент, Издательство ФанУзбекской ССР, 1982,
p. 125-129; Т.Ф. Хайдаров,
Мусульманские авторы о Чёрной Смерти
, in: „Тюркологические
исследования”, том 1, № 1, 2018, p. 59, in: file:///C:/Users/User/Downloads/musulmanskie-avtor-
o-ch-rnoy-smerti.pdf (accesat: la 31 mai 2020).
10
А. Г. Юрченко,
Книга катастроф. Чудеса мира восточных космографих
, СПб., Евразия, 2007,
p. 244.
11
Pompei Gh. Samarian,
Medicina și farmacia în trecutul românesc (1775–1834)
, Vol. II, București,
Tipografia Cultura, 1938, p. 267.
12
Radu Don,
Cântecul ciumei
, in: „Comunicări științifice pe teme de folclor”, Baia Mare, Centrul
Județean al Creației Populare, 1973, p. 52; Romulus Antonescu,
Dicționar de Simboluri și Credințe
Tradiționale Românești
, Ediție digitală, 2009, p. 156, in: http://cimec.ro/Etnografie/Antonescu-dicti-
onar/Antonescu-Romulus-Dictionar-Simboluri-Credinte-Traditionale-Romanesti.pdf (accesat la 04
martie 2020).
13
George Coșbuc,
Superstițiunile păgubitoare ale poporului nostru. Descântecul și leacurile băbești,
duhurile necurate, vrăji și farmece, sărbători fără de rost
, București, Institutul de Arte Grafice „Carol
Göbl”, 1909, p. 42.
14
Sfântul
Augustin,
Confesiuni,
Ediție bilingvă, Traducere din latină, introducere, note și comentarii,
tabel cronologic și indice de Eugen Munteanu, București, Humanitas, 2018, p. 401.
