Conferință științifică internațională, Chișinău, 22-23 septembrie 2020, ediția a II-a
~ 393 ~
erau destul de frecvente în epoca medievală și modernă timpurie deoarece oamenii credeau că pe
timp de ciumă pericolele de contaminare vin prin contactarea cu cei bolnavi. Fugarii din orașe
erau întâmpinațicu ostilitate de locuitorii din împrejurimile urbelor bântuite de ciumă, astfel, în
1628 țăranii aruncau cu pietre în fugarii din orașul Lyon, contaminat de pestă. În cele din urmă
fugarii din orașele ciumate nimereau într-o capcană, fiind nevoiți să aleagă între opțiunea ingrată
de pribegie și cea de întoarcere în oraș
3
.
Controversele igienizării.
O perioadă îndelungată oamenii nu se rușinau de mirosul ne-
plăcut emanat de propriul corp. Respectiv, în comportamentul uman, o astfel de jenă față de
emanațiile respingătoare ale propriului corp a apărut destul de târziu
4
.
În comunitățile urbane, izolate pe timp de ciumă, se formau treptat un șir de reglementări
care stipulau modul de organizare a igienei personale. Autoritățile limitau contactele personale
ale oamenilor. De exemplu, în 1584 o parte din spațiul hotelului „Hôtel-Dieu de Paris” a fost
izolată, fiind destinată în exclusivitate bolnavilor de ciumă. În multe orașe din Franța notarii
nu aveau dreptul să se apropie de casele ciumate, astfel, testamentele erau dictate de la distanță,
de la etajele superioare, în prezența martorilor
5
. Magistrații Parisului recomandau populației
aplicarea unor măsuri de igienă care reieșeau din convingerea lor că molima se transmite prin
aer, iar spălatul pielii cu apă caldă și săpun contribuie la descoperirea porilor prin care infecția
poate pătrunde în organism. Bineînțeles, aceste practici erau ineficiente și chiar dăunătoare, dar
ele reieșeau din percepția de atunci precum că apa caldă poate pătrunde prin pielea omului. Din
aceleași considerente oamenii încetau să frecventeze școlile, bisericile și băile. Pe timp de ciumă
medicii interziceau oamenilor să viziteze băile publice, catalogate drept focare de răspândire a
pestei. Reticența europenilor față de băi mai este explicată prin faptul că o perioadă îndelungată
aceste localuri erau asociate, mai mult decât ar fi meritat, cu prostituția. Totodată, închiderea
temporară a băilor pe timp de ciumă, se încadra în conceptul autorităților de izolare a oamenilor
pe timp de epidemie. Închiderea băilor era mai frecventă pe parcursul verii, când temperaturile
înalte favorizau răspândirii ciumei
6
.
Unele superstiții ale oamenilor erau generate de prejudecăți și informații eronate privind ana-
tomia corpului uman. Oamenii nu aveau siguranța impenetrabilității apanajului lor, respectiv,
porii de pe piele erau considerați vulnerabili în fața molimei. Se credea că apa și temperatu-
rile ridicate formează crăpături în corpul omului prin care destul de lesne pătrunde ciuma. În
consecință, s-a format convingerea că un organism uman spălat este vulnerabil în fața infecției,
fiind penetrat ușor de molimă. Populația era convinsă printr-o metaforă arhitectonică: organis-
mul omului era comparat cu o casă în care a pătruns și s-a oploșit ciuma. Trebuie de încuiat bine
ușile, dar apa și căldura nu permit acest lucru, contribuind la păstrarea breșei create. Pe final,
ciumei îi rămâne doar opțiunea de a ocupa tot spațiul locativ. Apa înfierbântată și aburii din băile
publice contribuie la pătrunderea în aceste edificii a „aerului ciumat”
7
.
Viziuni similare cu cele ale europenilor asupra factorilor de răspândire a ciumei existau și în
3
Жорж Вигарелло,
Do'stlaringiz bilan baham: