Patrimoniul cultural de ieri: implicații în dezvoltarea societății durabile de mâine
~ 584 ~
poate vorbi de cititor, ci de un lector-spectator, iar „fascinaţia pe care textualismul mediatic o
exercită asupra lectorului-spectator rezultă din anularea frontierelor între dorinţă și realitate:
dictatura imaginii abolește orice convenţie scripturală, transformând lectura într-un act de hip-
noză și de seducţie vizuală; între semnul grafic și imaginea sa acustică se creează o falie în care,
ghidaţi de principiul freudian al plăcerii, pătrundem din ce în ce mai profund.”
Unul dintre cei mai importanţi teoreticieni ai realităţii virtuale, Michael Heim, autor al unor
cărţi extraordinare precum „The Methaphysics of Virtual Reality” și „Virtual Realism”, ambele
publicate de Oxford University Press, avertizează chiar despre impactul „limbajului mașinii” asu-
pra fiinţei umane și literaturii: „Dar adevărul e că limbajul mașinii ia limbajul în stăpânire, și în
felul acesta lucrează asupra esenţei fiinţei umane(...). Literatura se modifică, de asemenea, în mo-
mentul în care cuvântul scris devine text electronic. Pe computere, literatura prezintă un sistem
de referinţe nelimitat pentru toate creaţiile simbolice.” Potrivit filozofului american, hipertextul,
intertextualitatea, infomania favorizează stilul non-linear și asociativ, saltul, intuiţia, sinteza, dar
erodează capacitatea noastră de înţelegere a sensurilor.
Multe proiecte artistice recente trecute în revistă de Michael Heim în cartea „Virtual Realism”
pot fi încadrate în conceptul de post-literatură. Extrem de interesant este grupul OSMOSE din
Montreal, coordonat de Char Davies și susţinut de SoftImage(Microsoft). Din echipă mai fac
parte graficianul Georges Mauro, specialistul în soft-realitate virtuală John Harrison, muzicianul
Rick Bidlack și experta în design și procesare a sunetului, Dorota Blaszczak. „OSMOSE este un
spaţiu virtual de imersie care explorează conexiunile dintre Natura exterioară și Sinele interior.
Opera pune în valoare potenţialul spaţiului virtual de imersie ca mediu pentru expresia vizuală/
aurală și experienţa kinestetică a ideilor filozofice. În biologie, osmoza este un proces care impli-
că trecerea de pe o parte pe cealaltă a membranei. Osmoza ca metaforă înseamnă transcenderea
diferenţelor prin absorbţie mutuală, disoluţia graniţelor dintre interior și exterior, comuniunea
sinelui cu lumea, dorul de Celălalt”, susţin membrii grupului. Câteva texte literare sau non-litera-
re, peisaje virtuale și o muzică stranie se întrepătrund în așa fel încât lectorul-spectator „devine
resensibilizat faţă de propria fiinţă.” Meditaţie filozofică, artă/literatură și știinţă/tehnologie, iată
toate componentele post-literaturii prezente în manifestările echipei interdisciplinare OSMOSE.
Fenomenul capătă amploare pe zi ce trece și se poate susţine deja că nu mai este vorba de
indivizi izolaţi interesaţi de vis, de virtual, ci o întreagă lume se deplasează în miezul visului, al
realităţii virtuale. Indiferent de existenţa unor opinii pro sau contra, grupurile de genul OSMOSE
vor prolifera în viitor și vor constitui o alternativă care nu poate fi trecută sub tăcere la discipline-
le tradiţionale literar-artistice (care în mod evident nu vor dispărea, dar vor avea o audienţă tot
mai redusă pe măsură ce limbajul mediatic își va impune supremaţia).
Post-literatura este o literatură-artă rizomatică aparţinând postmodernităţii – o epocă a „tim-
pului intensiv al telecomunicaţiilor”.
6.
În concluzie: Literatura digitală, conturată ca formă artistică, odată cu extinderea activității
cercului „Oulipo”, este considerată produsul computerului, care a motivat digitalizarea și
necesitatea apariției noii literaturi, numite „Literatura 2.0” după modelul „Web 2.0”. Digitextul
fiind, astfel, o formă de manifestare a impactului evoluției TIC asupra literaturii.
Marcată de virtualitate, poezia postmodernistă, la rândul ei, prozaicizează lirismul, permite
pătrunderea lexicului informatic în text, iar pe lângă procedeele utilizate: asonanța, aliterația,
repetiția, metonimia, paradoxul, antifraza, discursul repetat, ignorarea regulilor de punctuație
și ortografie; intertextualitatea și hypertextualitatea devin fenomene-cheie ale postmodernismu-
lui – dovadă a impactului TIC asupra întregului curent literar și o premisă a evoluării unei noi
literaturi, unei post-literaturi.
Totuși, post-literatura nu este identică postmodernismului, ea reprezintă un nou canon cul-
tural, dominat de textualismul virtual. Post-literatura desemnează producțiile apărute în urma
colaborării literaturii cu tehnica și mijloacele informaționale, este posibilă datorită tehnologiilor
hypertextuale ale cyberspațiului, fiind literatura de după literatură, în care poezia își are locul său
aparte, propunând noi specii ale genului.
6
Constantin Severin, op. cit.
Conferință științifică internațională, Chișinău, 22-23 septembrie 2020, ediția a II-a
Do'stlaringiz bilan baham: |