Conferință științifică internațională, Chișinău, 22-23 septembrie 2020, ediția a II-a
~ 583 ~
post-modernă). Din cartea pe care cei doi mari prieteni au semnat-o împreună, ‚„Qu’est-ce que la
philosophie?”, aflăm: „Pe scurt, haosul are trei fiice, în funcţie de planul pe care îl întretaie: sunt
Haoidele – arta, știinţa și filozofia – ca forme de gândire sau de creaţie.
Se numesc Haoide reali-
tăţile produse în planurile care întretaie haosul.” Putem așadar considera post-literatura tocmai
reunirea celor trei Haoide, deși cei doi autori atrag atenţia asupra faptului că cele trei planuri și
componentele lor par a fi ireductibile observator. Ei cred că „cele trei forme de gândire se inter-
sectează, se împletesc, dar fără sinteză sau identificare.”
Dacă acceptăm noul concept de post-literatură (în lipsa unui termen mai inspirat), reunirea
celor trei Haoide ar putea să se întâmple într-un loc pe care l-am putea numi nod de asamblare
(un text, un film, o instalaţie, o sală de spectacole sau de expoziţii, un colţ din natură,
un site
pe Internet etc). Într-un asemenea nod de asamblare semnele coprezente ale unor evenimente,
senzaţii și stări de lucruri pot fi lăsate să comunice spontan și să coexiste în libertate, fără a fi di-
rijate-o comuniune între cele trei Haoide. La rândul său, nodul de asamblare poate fi închis(cele
trei Haoide comunică doar între ele) sau deschis (cele trei Haoide comunică atât între ele cât și
cu universul).
Un exemplu de post-literatură din galaxia virtuală poate fi lămuritor. Leila Rae a devenit Mas-
ter
of Arts in English, în 1997, cu un proiect de revistă virtuală pe care l-a gândit pornind de la
un concept deleuzian-rizom. Pentru Deleuze și Guattari un rizom „nu are început și nici sfârșit,
fiind mereu la mijloc, între lucruri, o fiinţă, un intermezzo.” Cunoscând toate aceste lucruri, Leila
Rae reunește pe același site (nodul de asamblare) imaginile unor opere de artă, eseuri filozofice,
texte literare și știinţifice. Ea lansează și un concept, „versioning”, care înseamnă „abilitatea de
a crea și a utiliza diferite versiuni ale aceluiași document” și recomandă să începem „lectura”
revistei rizomatice de oriunde. Pe ecran apar numeroase link-uri în spatele cărora găsim, într-o
ordine aleatorie, mugurii spectrali ai rizomului: imagini ale unor opere de artă și supermodele,
fotografii, scurte povestiri,
texte autobiografice, cărţi poștale, știri de presă, povești pentru copii
, citate din autorii preferaţi ai realizatoarei acestui „event” post-literar, apeluri ecologice, etc și
bineînţeles, un necesar feed–back pentru „cititori”.
Nu mai avem de ales între teorie sau literatură, ci le deteritorializăm pe ambele pentru a le
reconstrui într-un nod de asamblare sau pe teritoriul uneia dintre ele.
Un valoros scriitor român stabilit în SUA,
Andrei Codrescu, pare a se simţi excelent în această
atmosferă post-literară, din moment ce spune într-un interviu: „Religia mea este Creolizarea, Hi-
bridarea, Varietatea, Imigrarea, Spargerea Genurilor, Braconajul, Încălcarea Frontierelor, Schim-
bările de Identitate, Generarea de Măști și Sincretismul.” Pledoaria sa personală
ar putea fi con-
siderată în același timp o bună definiţie a post-literaturii. În acest context, impactul gândirii lui
Deleuze asupra evoluţiei unui nou canon cultural este de netăgăduit; uneori poţi avea senzaţia
că a face post-literatură înseamnă a deveni un personaj conceptual deleuzian.
Literatura, în care creativitatea e guvernată de reguli, e înlocuită treptat de post-literatura
schimbătoare de reguli („ruling changing creativity” – Noam Chomsky). Întreguri fragmentare.
Devianţe radicale. Compoziţii friabile.
În post-literatură propoziţia nu mai este o „imagine a realităţii” (L. Wittgenstein), ci însăşi
realitatea (desigur, cel mai adesea virtuală). Un limbaj-vitraliu, care nu reflectă
realitatea, ci își
impune propria realitate estetică. Are loc o deplasare rapidă de la text la imagine, de la limbajul
discursiv la cel nediscursiv. Post-literatura tinde către un limbaj apropiat de cel interior, care este
un colaj de imagini, de limbaj discursiv și nediscursiv. Toţi acești vectori sunt în consonanţă cu
principiile non-separabilităţii și plenitudinii („wholeness” – David Bohm) din știinţele comple-
xităţii. David Bohm este convins că limbajul clasic e impregnat de principiul fărâmiţării; deși
realitatea este continuă, curgătoare, gândirea de azi este încă discontinuă și fragmentară.
Câmpul estetic-matrice al post-literaturii se naște
din atmosfera epocii actuale, considerată
de Virgil Nemoianu postmodernă, postcolonialistă, postindustrială și postcreștină.
Literatura e dominată de textualismul scriptural, iar post-literatura de textualismul mediatic
sau virtual. Așa cum bine mai remarcă Ion Manolescu, în cazul textualismului virtual nu se mai
