Întărirea mecanismului insolvenței în România

§ 2. Deschiderea procedurii falimentului. Efectele deschiderii procedurii
Art. 262

(1)În condiţiile prezentului titlu, deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare se dispune prin hotărârea judecătorului-sindic.

(2)Hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are drept consecinţă retragerea de către Autoritatea de Supraveghere Financiară a autorizaţiei de funcţionare a societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, dacă această măsură nu s-a dispus anterior pronunţării hotărârii. Lichidatorul judiciar va publica hotărârea judecătorului-sindic în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum şi în cel puţin două ziare de circulaţie naţională. Odată cu publicarea va comunica hotărârea atât autorităţii competente, cât şi Fondului de garantare.

(3)Retragerea autorizaţiei de funcţionare nu împiedică lichidatorul judiciar sau orice altă persoană împuternicită în acest sens de către acesta să desfăşoare unele dintre operaţiunile de asigurare ale societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, în măsura în care acest lucru este necesar sau adecvat, în scopul finalizării procedurii de faliment. Aceste operaţiuni se vor putea desfăşura numai cu avizul prealabil al autorităţii competente.

(4)Hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare. Creanţele pretinse în aceste procese se înregistrează la dosarul de faliment al tribunalului şi se supun examinării şi înscrierii lor în tabelul creanţelor, potrivit prezentei legi. Efectele procedurii de faliment asupra unui proces civil în curs privind un bun sau un drept de care a fost deposedată societatea de asigurare/reasigurare sunt reglementate de legea statului membru în care procesul este în curs.

(5)Creanţele de asigurări, constatate prin titluri executorii obţinute ulterior momentului pronunţării hotărârii de faliment, se înregistrează la tribunal, sub sancţiunea decăderii din drept, în termen de cel mult 10 zile de la data obţinerii titlului. Lichidatorul judiciar este obligat să verifice şi, dacă este cazul, să înscrie aceste creanţe în tabelul creanţelor, cu respectarea ordinii de preferinţă şi/sau a cauzelor de preferinţă legale ale acestora. În toate cazurile, cererea de înregistrare a acestor creanţe nu poate fi depusă mai târziu de data întocmirii tabelului definitiv consolidat al creanţelor, potrivit prezentei legi.

(6)În privinţa contractelor financiare calificate şi a operaţiunilor de compensare bilaterală în baza unui contract financiar calificat sau a unui acord de compensare bilaterală încheiate de o societate de asigurare şi reasigurare se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 89.

Comentariu
Competenţa pronunţării încheierii de deschidere a procedurii falimentului societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, dacă cererea îi aparţine acesteia, sau a unei sentinţe, în cazul în care cererea aparţine unei alte persoane îndreptăţite să solicite deschiderea procedurii, aparţine judecătorului sindic din cadrul tribunalului competent potrivit art. 254 raportat la art. 41 din lege.

În baza hotărârii de deschidere a procedurii falimentului autoritatea de supraveghere va fi obligată să retragă autorizaţia de funcţionare a societăţii de asigurare/reasigurare debitoare în cazul în care aceasta nu a îndeplinit acest act înainte de data deschiderii procedurii conform temeiului prevăzut de art. 21 din Legea nr. 503/2004.

Măsura este firească în condiţiile în care după deschiderea falimentului societatea nu va mai putea desfăşura oricum activitate, personalitatea juridică a acesteia subzistând doar pentru scopul lichidării. La fel de firesc este ca unele dintre operaţiunile de asigurare ale societăţii de asigurare/reasigurare debitoare să poată fi îndeplinite şi după retragerea autorizaţiei, dacă şi în măsura în care aceste operaţiuni servesc finalizării în mod optim a procedurii de lichidare. În astfel de cazuri trebuie avut în vedere ca respectivele operaţiuni să nu încalce normele speciale ale procedurii. Pentru ca respectivele acte să nu fie de natură să afecteze alte persoane şi pentru a se asigura respectarea cadrului legal specific, legiuitorul impune avizarea respectivelor acte de către ASF cu toate că acele acte vor fi îndeplinite de lichidatorul judiciar, care dobândeşte conducerea în tot după deschiderea procedurii.

Efectul suspensiv, clasicul “automatic stay”, este aplicabil în mod firesc şi în cazul falimentului societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, la fel cum se aplică şi entităţilor de drept comun, fiind aplicabile şi în acest caz prevederile art. 75 din lege.

Chiar dacă textul nu distinge cu privire la obiectul acţiunilor judiciare sau extrajudiciare îndreptate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare, este evident că scopul reglementării este acelaşi ca şi cel al art. 75, astfel că suspendarea de drept se va aplica doar acţiunilor pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului, nu şi altor categorii de acţiuni, cum ar fi acţiunile în revendicare, acţiunile în posesorii, litigiile de muncă, etc., care nu afectează caracterul unitar şi concursual al procedurii prin finalitatea lor.

Cu toate că regula generală a art. 245 alin. (2) prevede că procedura falimentului unei societăţi de asigurare/reasigurare autorizate în România, precum şi a sucursalelor acesteia stabilite în alte state membre este guvernată de legea română în ceea ce priveşte regimul şi aplicarea procedurii falimentului, cu privire la efectele unei asemenea proceduri asupra unui proces civil în curs privind un bun sau un drept de care a fost deposedată societatea de asigurare/reasigurare art. 262 alin. (4) instituie o derogare, fiind aplicabile efectele reglementate de legea statului membru în care procesul este în curs.

Statul membru este definit de art. 3 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 503/2004. Potrivit prevederilor art. 9 alin. (1) din Directiva 2001/17/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, „decizia de a deschide procedurile de lichidare în ceea ce privește o întreprindere de asigurare, procedurile de lichidare şi efectele lor sunt reglementate de actele cu putere de lege și actele administrative aplicabile în statul membru de origine, cu excepția unor dispoziții contrare prevăzute la articolele 19-26 “. Articolul 26 al directivei consacră însă aceeaşi prevedere de excepţie asumată de art. 262 alin. (4) teza finală, prevedere care a fost transpusă în dreptul intern din textul directivei.

Cu privire la regimul creanţelor de asigurări, constatate prin titluri executorii obţinute ulterior momentului pronunţării hotărârii de faliment, considerăm că nu pot fi avute în vedere creanţele născute în timpul procedurii, dat fiind că astfel de creanţe ar avea regimul prevăzut de art. 75 alin. (3) din lege.

Mai degrabă textul de lege vizează ipoteza în care la data deschiderii procedurii erau în curs procese deschise anterior de respectivii creditor ce obţinuseră hotărâri judecătoreşti sau arbitrale favorabile, iar societatea de asigurări debitoare a formulat cale de atac, ce continua a se soluţiona şi după data deschiderii procedurii, conform art. 75 alin. (2) din lege. Astfel de creanţe se vor înregistra în termen de cel mult 10 zile de la data obţinerii titlului, prin derogare de la regimul celorlalte creanţe.

Lichidatorul judiciar este obligat să verifice şi, dacă este cazul, să înscrie aceste creanţe în tabelul creanţelor, cu respectarea ordinii de preferinţă şi/sau a cauzelor de preferinţă legale ale acestora. În toate cazurile, cererea de înregistrare a acestor creanţe nu poate fi depusă mai târziu de data întocmirii tabelului definitiv consolidat al creanţelor.
Art. 263

(1)După pronunţarea hotărârii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva unei societăţi de asigurare/reasigurare debitoare, lichidatorul judiciar întocmeşte raportul prevăzut la art. 258 lit. a), cu precizarea, între altele, şi a propunerilor privind modalităţile concrete de lichidare a bunurilor şi a drepturilor din patrimoniul debitoarei, prevăzute la art. 258 lit. q).

(2)În cazul aprobării de către adunarea creditorilor a modalităţii de lichidare prevăzute la art. 258 lit. q) pct. 1, lichidatorul judiciar organizează de îndată, dacă modalitatea confirmată prevede, negocierea privind tranzacţia de cumpărare de active şi asumare de pasive. Lichidatorul judiciar organizează în acest scop o şedinţă de informare cu toate societăţile de asigurare/reasigurare considerate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în vederea prezentării termenilor şi condiţiilor negocierii. Înainte de ţinerea şedinţei, lichidatorul judiciar este obligat să semneze cu societăţile de asigurare/reasigurare respective un acord de confidenţialitate, prin care acestea se angajează, în condiţiile legii, să păstreze secretul profesional cu privire la informaţiile referitoare la societatea de asigurare/reasigurare debitoare care face obiectul negocierii.
Comentariu
Raportul efectuat în condiţiile reglementării speciale, prin derogare de la conţinutul unui asemenea raport în cazul insolvenţei entităţilor de drept comun, are şi rolul de a propune modalităţile concrete de lichidare a bunurilor şi a drepturilor din patrimoniul debitoarei, care, în condiţiile art. 258 lit. q), sunt:

- tranzacţii privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive prin care o societate de asigurare/reasigurare, cu o situaţie financiară bună sau foarte bună, achiziţionează, în tot sau în parte, activele societăţii de asigurare/reasigurare debitoare şi îşi asumă, parţial sau total, pasivele acesteia;

- vânzarea de bunuri, precum: clădiri, terenuri, aparatură, valori mobiliare;

- orice alte tehnici de valorificare a activelor societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, cum ar fi cesiunile de creanţă sau novaţiile realizate în interesul procedurii falimentului la o valoare negociată;

Din prevederile art. 258 lit. q) rezultă că nu doar vânzarea efectivă, ci chiar Raportul privind lichidarea bunurilor şi valorificarea drepturilor din patrimoniul societăţii de asigurare/reasigurare debitoare va trebui comunicat în prealabil către Autoritatea de Supraveghere Financiară, care va trebui să avizeze propunerea lichidatorului.

Se observă faptul că formularea este diferită faţă de cea regăsită la art. 226 alin. (4), care reglementează consultarea BNR pentru tranzacţii privind dobândirea de active şi asumare de pasive. Astfel, în timp ce BNR, în cazul lichidării prin tranzacţii privind dobândirea de active şi asumare de pasive ale instituţiilor de credit falite poate trimite un punct de vedere şi doar în cazul în care consideră necesar, punct de vedere care se aduce la cunoştinţa creditorilor, în cazul lichidării patrimoniului societăţilor de asigurare/reasigurare potrivit art. 258 lit. q) pct. 1, legiuitorul impune cerinţa unui aviz prealabil, ceea ce reprezintă mai mult decât un simplu punct de vedere.

Mai mult, cerinţa avizului prealabil este menţionată în ultimul caz nu doar cu privire la raport, ci, mai mult, cu privire la lichidarea activelor în general, în orice modalitate, în timp ce în cel dintâi caz cerinţa punctului de vedere al BNR intervine doar pentru cazul particular al tranzacţiilor privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive şi doar cu privire la raportul prin care se propune creditorilor lichidarea în această modalitate. În ceea ce priveşte scopul reglementării, considerăm că acesta este similar în cadrul celor două reglementări speciale, respectiv al îndrumării lichidatorului în cadrul procedurilor de acest gen care prevăd tranzacţii complexe ce presupun şi dobândirea de pasive de către alţi participanţi la piaţă aflaţi sub supravegherea prudenţială a respectivelor autorităţi.

Din acest punct de vedere, caracterul avizului, consultativ sau obligatoriu, al poziţiei ASF ar trebui să fie similar cu cel al poziţiei BNR. Dată fiind însă diferenţa de manieră a reglementării considerăm că este recomandat ca lichidatorul să ţină seama de avizul ASF şi să adapteze raportul la avizul acestei autorităţi, cu atât mai mult în cazul în care raportul propune tranzacţii complexe privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive, aceasta având în vedere şi prevederea art. 265 din lege, potrivit căruia însăşi tranzacţia de cumpărare de active şi asumare de active va trebui avizată de ASF cu consecinţa că lichidarea se va face în altă manieră în cazul respingerii de către ASF a ofertei sau a ofertelor.

Evident, creditorii, ASF, Fondul de garantate sau alte persoane interesate vor putea formula contestaţie pentru motive de legalitate împotriva respectivului raport.

În cazul lichidării prin metoda negocierii privind tranzacţia de cumpărare de active şi asumare de pasive, reglementarea instituie o procedură specială, similară întrucâtva celei reglementate în cazul falimentului instituţiilor de credit. Se prevede aşadar organizarea de către Lichidatorul judiciar a unei şedinţe de informare cu toate societăţile de asigurare/reasigurare considerate (spunem noi eligibile) de Autoritatea de Supraveghere Financiar, şedinţă cu rolul de a testa interesul societăţilor de asigurare eligibile şi de a facilita participarea la procedura de lichidare prin cumpărare de active şi asumare de pasive prin oferirea informaţiilor relevante cu privire la modalitatea în care se va desfăşura procedura de negociere.

Acordul prealabil de confidenţialitate, prin care participantul se angajează, în condiţiile legii, să păstreze secretul profesional cu privire la informaţiile referitoare la societatea de asigurare/reasigurare debitoare care face obiectul negocierii este o condiţie impusă în mod firesc participanţilor, pentru protejarea tuturor informaţiilor de exploatarea lor nelegală.
Art. 264

(1)Lichidatorul judiciar redactează şi transmite societăţilor de asigurare/reasigurare interesate în efectuarea unei tranzacţii potrivit prevederilor art. 263 alin. (2), participante la şedinţa de informare, o cerere de ofertă privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive; transmiterea cererii de ofertă se face în regim de confidenţialitate.

(2)În funcţie de interesul manifestat de societăţile de asigurare/reasigurare participante la şedinţa de informare, cererea de ofertă va cuprinde, în principal, următoarele elemente:

a)categoriile de active şi pasive ce urmează a face obiectul tranzacţiei, precum şi volumul acestora, încadrate în funcţie de gradul de lichiditate şi exigibilitate;

b)valoarea de lichidare pentru fiecare categorie de active;

c)termenul de înaintare către lichidatorul judiciar a ofertelor societăţilor de asigurare/reasigurare respective privind tranzacţiile propuse de cumpărare de active şi de asumare de pasive;

d)elementele cuprinse în registrul special al activelor admise să acopere rezervele tehnice, prevăzut în anexa nr. 2 la Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

(3)Ofertele societăţilor de asigurare/reasigurare se transmit lichidatorului judiciar, în plic închis, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii cererii de ofertă a acestuia; lichidatorul judiciar va analiza ofertele în cel mai scurt timp şi va alege oferta societăţii/societăţilor de asigurare/reasigurare cu care urmează să încheie tranzacţia, cu respectarea principiului costului minim presupus.

Comentariu
Procedura de selectare a ofertelor, inclusiv prevederile privind şedinţa de informare sunt similare cu cele privind falimentul instituţiilor de credit. Lichidatorul trebuie să asigure un regim de confidenţialitate cu privire la formularea şi transmiterea cererii de ofertă.

Conţinutul cererii de ofertă va fi similar cu cel reglementat în cazul unor astfel de operaţiuni încheiate în privinţa instituţiilor de credit, cu adăugarea elementelor înregistrate în anexa nr. 2 la Legea nr. 32/2000. Alegerea ofertei va avea ca şi principiu obligatoriu costul minim presupus. Lichidatorul va alege ofertantul cu care se va încheia tranzacţia şi acesta va şi încheia contractul aferent, însă doar cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 265 din lege.

De asemenea, conform doctrinei²⁷⁴, „În continuarea procedurii, lichidatorul [...] va avea în vedere aprobarea A.S.F., cu privire la instituţiile eligibile, urmând ca, totodată, să respecte şi prevederile Legii nr. 21/1996 raportat la notificarea Consiliului Concurenţei.”
Art. 265

În situaţia în care nu se primesc oferte în termenul prevăzut la art. 264 alin. (3) sau ofertele primite nu sunt corespunzătoare cerinţelor de fezabilitate ale unei astfel de tranzacţii ori această tranzacţie nu este avizată de Autoritatea de Supraveghere Financiară, după caz, lichidarea bunurilor şi a drepturilor din patrimoniul societăţii debitoare urmează a se efectua prin alte modalităţi prevăzute de prezentul titlu.

Comentariu
Tranzacţiile privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive, date fiind specificul şi impactul pe care îl pot avea în piaţa asigurărilor, presupun, astfel cum este firesc, reguli mai severe faţă de modalităţile de lichidare convenţionale.

În acest caz, avizul ASF este necesar pentru aprobarea societăţii care va dobândi drepturi şi obligaţii ale debitoarei şi care va trebui să fie capabilă, din punct de vedere financiar şi al solvabilităţii, să achiziţioneze activele şi pasivele debitoarei.

Avizul este necesar şi din punct de vedere obiectiv, cu privire la conţinutul tranzacţiei în sine, pentru că ASF poate analiza, prin prisma mijloacelor specifice autorităţii de supraveghere, impactul pe care tranzacţia îl poate avea, mai ales cu privire la societatea achizitoare.

Considerăm că avizul este conform şi că încheierea unui asemenea act de către lichidator fără solicitarea unui asemenea aviz pentru acest tip de tranzacţii sau în condiţiile unui aviz negativ conduce la nulitatea operaţiunii.

Art. 266

(1)La data publicării deciziei prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară constată existenţa indiciilor stării de insolvenţă a societăţii de asigurare/reasigurare şi imposibilitatea redresării se naşte dreptul creditorilor de asigurări de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de garantare.

(2)De la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, în condiţiile prezentului titlu, Fondul de garantare este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile acestui fond, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, potrivit legii.

(3)Este interzis creditorilor de asigurări ale căror creanţe de asigurări au fost plătite de la Fondul de garantare să mai înregistreze cereri şi/sau să mai solicite valorificarea creanţelor şi/sau plata sumelor pretinse, în cadrul procedurii falimentului societăţii de asigurare/reasigurare debitoare. Fondul de garantare este îndreptăţit să solicite autorităţilor competente stabilirea răspunderii pretinşilor creditori şi să îi oblige pe aceştia la restituirea sumelor încasate în mod necuvenit.
Comentariu
Dreptul creditorilor de asigurări de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de Garantare se naşte la data publicării deciziei prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară constată existenţa indiciilor stării de insolvenţă a societăţii de asigurare/reasigurare şi imposibilitatea redresării.

Fondul va plăti sumele datorate acestor creditori, la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului. Formularea „este în drept să efectueze plăţi” nu exprimă un caracter facultativ al plăţii creditorilor de asigurări, ci faptul că din acel moment îi este permis fondului să facă asemenea plăţi. După efectuarea plăţii, în mod evident creanţa respectivilor creditori este stinsă, iar legea instituie o subrogaţie legală în drepturile respectivilor creditori pentru Fondul de garantare. Din acest considerent, orice cerere de admitere a creanţei, act de procedură sau încasare din cadrul procedurii efectuată de astfel de creditori este nulă dacă este efectuată după data încasării respectivelor sume din partea fondului.

Orice plată efectuată în astfel de condiţii este considerată plată nedatorată, iar Fondul de garantare va putea chema în judecată astfel de persoane în vederea restituirii sumelor de bani astfel încasate şi va putea formula plângeri penale dacă sunt întrunite elementele constitutive ale unor infracţiuni, în vederea recuperării unor astfel de sume. Astfel de situaţii vor putea interveni până la momentul la care Fondul de garantare a făcut opozabilă subrogarea în drepturile acestor creditori în cadrul procedurii.

De asemenea, potrivit literaturii de specialitate²⁷⁵, „Creditorii de asigurări ale căror creanțe au fost plătite de Fondul de garantare nu mai pot înregistra cereri și/sau solicita valorificarea creanțelor în cadrul procedurii falimentului, pentru ca astfel aceștia ar realiza o dublă acoperire a creanțelor. Se înțelege că interdicția operează doar asupra creanțelor plătite de Fondul de garantare, pentru ca dacă, prin ipoteză, creditorul are mai multe creanțe de asigurare, spre exemplu, este o societate sau altă entitate care are asigurat un parc auto și pe parcursul procedurii survin daune cu privire la mai multe autovehicule, se înțelege că acestea vor fi creanțe distincte corespunzătoare fiecărei daune. Și astfel, unele dintre aceste creanțe (daune) vor fi acoperite de Fondul de garantare și altele să fie înregistrate în tabelul de creanțe în procedura falimentului.”

Art. 267

(1)Creanţele de asigurări se bucură de prioritate absolută faţă de orice alte creanţe, în ceea ce priveşte activele admise să reprezinte rezervele tehnice ale societăţii de asigurare/reasigurare aflate în procedură de faliment. Aceste creanţe se plătesc în lei, imediat după plata creanţelor prevăzute la art. 159 alin. (1) pct. 2.

(2)Creanţele Fondului de garantare sunt creanţe de asigurări, în sensul prezentului titlu, şi se achită în ordinea de preferinţă prevăzută la alin. (1), beneficiind de toate drepturile şi/sau cauzele de preferinţă legale ale acestora, ca urmare a subrogării în drepturile creditorilor de asigurări ale căror sume cuvenite au fost achitate din disponibilităţile Fondului de garantare.

Comentariu
Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor reglementează la art. 21 rezervele tehnice pe care orice societate de asigurări generale funcţională trebuie să le constituie în vederea acoperirii riscurilor aferente unei asemenea activităţi, respectiv: rezerva de prime, rezerva de daune, rezerva de daune neavizate, rezerva de catastrofă, rezerva pentru riscuri neexpirate, rezerva de egalizare.

Conform Anexei nr. 2 la respectivul act normativ, societăţile de asigurare/reasigurare sunt obligate să ţină şi să completeze un Registru special al activelor admise să acopere rezervele tehnice. Creanţele specifice asigurărilor au un tratament diferenţiat faţă de celelalte tipuri de creanţe, în primul rând dat fiind specificul acestora.

Este firesc ca legiuitorul să se preocupe de acordarea unei protecţii pentru respectivii creditori care au fost diligenţi şi şi-au acoperit riscuri încrezându-se în posibilitatea acoperirii lor prin încheierea contractelor de asigurare.

În al doilea rând, o asemenea protecţie este acordată şi Fondului de garantare, care se subrogă integral în toate drepturile şi/sau cauzele de preferinţă legale ale acestor creditori, ca urmare a subrogării în drepturile creditorilor de asigurări ale căror sume cuvenite au fost achitate din disponibilităţile sale.

Cauza legală de preferinţă poziţionează creditorii din asigurare, sau Fondul de garantare după momentul subrogării prin plată, în poziţia prevăzută de art. 159 alin. (1) pct. 2 din lege pentru sumele obţinute din valorificarea activelor admise să reprezinte rezervele tehnice ale societăţii de asigurare/reasigurare, respectiv o poziţie subsecventă creditorilor beneficiari ai unei cauze de preferinţă născute în timpul procedurii de insolvenţă.
SECŢIUNEA 2: Răspunderea organelor de conducere ale societăţii de asigurare/reasigurare
Art. 268

Judecătorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul societăţii de asigurare/reasigurare ajunse în stare de insolvenţă să fie suportată de către membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, precum şi orice altă persoană care a contribuit la ajungerea în stare de insolvenţă a asigurătorului/reasigurătorului, prin una dintre următoarele fapte:

a)au făcut activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii în interes personal, sub acoperirea societăţii de asigurare/reasigurare;

b)au dispus în interes personal continuarea unei activităţi care conducea în mod vădit societatea de asigurare/reasigurare la încetarea de plăţi;

c)au folosit activele şi/sau creditele societăţii de asigurare/reasigurare în interes propriu şi al altor persoane;

d)au ţinut o contabilitate fictivă, au facilitat dispariţia unor documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea potrivit legii;

e)au deturnat ori au ascuns o parte din activul societăţii de asigurare/reasigurare sau au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;

f)au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura societăţii de asigurare/reasigurare fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi;

g)în cele 30 de zile premergătoare intervenirii stării de insolvenţă, au plătit sau au dispus să se plătească, cu preferinţă, unui creditor, în dauna celorlalţi creditori de asigurări;

h)au întocmit situaţii financiare anuale, alte situaţii contabile ori raportări, cu nerespectarea prevederilor legale;

i)nu au îndeplinit sau au îndeplinit în mod necorespunzător măsurile administrative de redresare financiară aplicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară ori, după caz, au dat dispoziţii fără avizul sau aprobarea acestei autorităţi, conducând astfel la starea de insolvenţă şi la declanşarea procedurii de faliment împotriva societăţii de asigurare/reasigurare;

j)în cadrul acţiunilor interne de verificare, nu au identificat şi/sau nu au sesizat, din culpa acestora, faptele care au condus la fraude şi/sau la o gestiune defectuoasă a patrimoniului societăţii de asigurare/reasigurare.