Istoria imperiului bizantin

înainte de publicare Digestelor, constitutia imperialã din 21 noiembrie 533 dãduse putere de lege Institutelor, manual elementar în 4 cãrti, destinat studentilor în drept. Autorii erau Tre-bonian, Theofil, profesor de drept la Constantinopol, si Doro-theu, profesor la Beyruth, care 1-au redactat dupã lucrãri analoge ale epocii clasice. Câteva sãptãmâni mai târziu constitutia promulgatã în aceeasi zi cu a Digestelor, reforma programa învãtãmântului juridic, împãratul nu admite scoli de drept în afarã de cele de la Constantinopol, Roma si Beyruth. El face obligatoriu anul al cincilea de studiu, pânã atunci facultativ, si stabileste în primul an de studii Institutele si primele cãrti din Digesta, iar cei trei ani urmãtori sunt consacrati numai Digestelor, iar al cincilea Codului.

Numãrul legilor publicate de lustinian în decursul celor cinci ani care urmarã redactiei Codului din 529 fu atât de mare încât o nouã editie se impuse, si aceasta a fost opera lui Trebonian, ajutat de patru membri ai comisiei Digestelor. Aceastã nouã editie fu promulgatã prin constitutia de la 16 noiembrie 534, cuprinzând 12 cãrti ca si cea dintâi, a cãrei întrebuintare fu interzisã.

Editia a doua a Codului lustinian, singura pe care o posedãm, terminã marea operã de codificare. De altminteri, numai din sec. XVI s-a obisnuit a se numi Corpus juris civilis întregul format din Institute, Digesta, Codul din 534 si Novelle (adicã esentialmente legile lui lustinian posterioare acestei date)272.

271 Ibidem, pp. 408-409.

272 Ibidem, p. 411.

565

NICOLAE BANESCU

Opera juridicã a lui lustinian a fost redactatã în limba latinã; mostenitor al împãratilor romani, el a tinut, la fel cu Trebonian, ca limba dreptului roman - latina - sã fie pãstratã pe cât posibil ca limbã oficialã a imperiului2'73, si acesta e un lucru caracteristic. Ceea ce ne mai izbeste în opera legislativã a lui lustinian e ideea statului constituit dintr-o ierarhie de functionari care se supun unui sef absolut, care guverneazã fãrã control si a cãrui autoritate e de drept divin. Teoria despotismului imperial e formulatã pentru prima datã în termenii cei mai expresivi si mai completi. Prin aceasta, lustinian se arãta încã mostenitorul Cesarilor Romei.

Dar alãturi de aceste traditii ale trecutului pãstrate cu pietate în veacul al Vl-lea apar si idei noi. O mare lãrgime de vederi strãbate în opera lui lustinian. Pãtruns de influenta crestinã, el a simtit caracterul adesea îmbãtrânit al vechiului Drept roman; de aceea s-a lãsat condus, în ce priveste dreptul persoanelor, de ceea ce el numeste humanitas, în ce priveste dreptul lucrurilor, de interesul public si de naturalis ratio. Astfel principiile cele mai largi si mai echitabile ale dreptului gintilor stergeau definitiv regulile strâmte, în parte abrogate de mult, ale dreptului celor 12 Table.

în dreptul persoanelor, vechea conceptie a familiei dispare. Femeia devine egalã cu bãrbatul; legea precizeazã si întãreste drepturile sale asupra dotei. Relatiile dintre tatã si copii se schimbã. Patriapotestas nu mai îngãduie tatãlui sã refuze consimtãmântul la cãsãtoria copilului, sau cel putin motivele acestui refuz trebuie sã fie înfãtisate magistratului. Fiul ajunge stãpân abso-

Ibidem. p. 407.

566

ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN

lut pe bunurile pe care le câstigã, în toate relatiile dintre membrii familiei se introduce un spirit de blândete si un viu sentiment al demnitãtii personale. Acelasi spirit se observã si în conditia sclavilor. Ulpian proclamase cã în dreptul natural toti oamenii sunt egali, cã orice om se naste liber si cã sclavia e o stare contra naturii. Sclavajul se îmblânzi mult, eliberarea din sclavie fu încurajatã si fãcutã mai usoarã. Acelasi spirit se impune fatã de conditia femeilor socotite pe treapta de jos a societãtii: curtezanele si actritele; ele se puteau acum cãsãtori cu oameni liberi si chiar cu persoane ele rang senatorial (vezi aici influenta Theodorei).

Tot asa în ce priveste bunurile. Schimbãri revolutionare sunt prevãzute în dreptul de succesiune: rudenia de sânge, prin bãrbati si femei, hotãra acum transmiterea bunurilor. Se puse ca principiu dreptul natural al copilului de a mosteni o parte din averea tatãlui. Afarã de cazuri foarte rare, copilul nu putea fi dezmostenit. Fetele, surorile furã chemate la mostenire.

Prin spiritul acesta de echitate, de blândete, de simplificare, opera lui lustinian pregãti cãile pe care avea sã se îndrumeze legislatia modernã274.

Codul si Digesta nu erau suficiente. Pentru tinerimea care dorea sã studieze dreptul, era necesar un manual practic. lustinian se gândea la aceasta încã din 530. El puse pe Trebonian si doi profesori de drept -Theofil si Dorotheu - sã redacteze acest manual, în 533 si în acelasi an opera fu gata. Aceasta fu refrezen-tatã de Institute (Institutiones), redactate dupã planul Institutelor lui Gaius.

274 Ch. Diehl, Le monde oriental, pp. 85-87; Justinien, pp. 256-260.

567
în 534, apãru a doua editie a Codului, sporitã cu deciziile sau rescriptele împãratului, emise de la 529 încoace: noul titlu e Codex repetitae praelectionis. Anulã editia din 529 si acest text, cuprinzând 4600-4700 decizii, care merg de la Hadrian pânã la 534, e acela pe care îl posedãm azi sub numele de Codul lustinian.

Pentru a pãstra în puritatea sa originalã aceastã legislatie, lustinian organizã învãtãmântul juridic. scoli de drept erau numeroase în Imperiu: la Constantino-pol, Roma, Berytos, Caesarea, Alexandria si aiurea. lustinian pãstrã pe primele trei. învãtãmântul se fãcea pânã atunci în 4 ani; dar se studiau foarte putine opere: un rezumat din Institutele lui Gaius, ceva din cãrtile lui Ulpian ad Sabinum si din cometariul sãu asupra Edictului, 8 cãrti din Responsa ale lui Papinian si cele 23 de cãrti din Responsa ale lui Paulus. Dreptul penal si procedura criminalã erau lãsate la o parte.

O reformã se impunea. Un nou program de stat se schitã, învãtãmântul cuprinse cinci ani. în primul an studentii (Justiniani novi) învãtau Institutele si primele 4 cãrti din Digeste. în al doilea, al treilea si al patrulea an se studiau Digestele; în al cincilea, Codul275.

Tot din dorinta de a pãstra curatã legislatia sa, lustinian hotãrî prescriptii cu privire la cercetãrile stiintifice. El opri orice studiu critic asupra textelor legislatiei, orice comentariu, orice schimbare. Se permiserã numai traducerile si rezumatele (indices). Acest fapt nu împiedicã totusi parafraze la texte, interpretãri, co-

5 Just., pp. 263-264.

568

r

ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN

mentarii de multe ori întinse. Toate aceste lucrãri atestã marea activitate care domnea în scolile de drept în veacul al VI-lea276.

Pentru completarea operei sale, în cazuri neprevãzute, pentru modificarea unei pãrti care ar fi impus mai târziu o schimbare, lustinian îsi rezervã siesi dreptul de a legifera în toatã libertatea. De la 534-565 el publicã sub numele de novellae leges o serie de 154 ordonante, care în multe puncte însemnate modificarã dreptul Codului si Digestelor. Cea mai mare parte totusi se referã la afaceri administrative si eclesiastice si au prin aceasta un mare interes pentru istoria administrativã a domniei.

Ele n-au fost niciodatã reunite în colectie oficialã, cu toatã intentia anuntatã a lui lustinian. Un avocat din Constantinopole, Iulian, le strânse prima datã, în 555277-

Novellele furã scrise în greacã, pentru a fi mai bine întelese, cum se exprimã însusi lustinian într-o ordonantã a sa: „nonpaterna voce legem conscripsimus sed hac communi et graeca, ut omnibus sit nota propter facilem interpretationem"278.

b. Opera administrativã, în momentul în care lustinian lua conducerea imperiului de Orient, situatia internã a monarhiei era foarte gravã. Pretutindeni se arãtau motive de dezordine si tulburãri. La Constanti-nopol factiunile Hippodromului frãmântau populatia cu rivalitãtile lor si întretineau opozitia pe care o fã-

276 Ibidem, pp. 264-265.

277 Ibidem, p. 266. :r : - ........-.......;..........r-

278 Novelles, coli. II, tit. I, VII.: .:" ,, •.,-,- ">M\ b^>.; ,rP '

569

l

NICOLAE BANESCU

ceau noului regim mostenitorii deposedati ai lui Anas-tasios; în provincii, obiceiurile dezastruoase ale administratiei publice produceau o mare nesigurantã si o mizerie adâncã. Sãrãcia din ce în ce mai mare a imperiului sleia izvoarele bogãtiei publice; impozitele nu se mai puteau încasa, tezaurul era gol, fondul de rezervã constituit de împãratul Anastasios era aproape secat. Pe deasupra, certurile religioase mãreau dezbinãrile interne si fãceau si mai acutã criza în care se zbãtea monarhia.

Pentru a lecui toate aceste rele, pentru a pune ordine în lucruri, pentru a curma mai cu seamã abuzurile administrative, o mare reformã se impunea. lustinian întreprinse cu îndrãznealã aceastã reformã; el o urmãri, cu mare stãruintã, în tot cursul domniei sale. Introduse în administratia bizantinã unele principii esentiale si prin aceasta domnia sa reprezintã un moment important în istoria administrativã a Imperiului de Rãsãrit279.

Pentru a ne face o idee despre cauzele multiple ce impuneau aceastã reformã, e de ajuns a strãbate no-vellele lui lustinian, adevãrate documente oficiale în aceastã privintã.

Un vechi obicei al Bizantului era de a se lua sume considerabile de la cei care erau numiti ca guvernatori ai provinciilor (suffragia) si aceste sume mergeau parte la împãrat, parte la prefectul pretoriului. Cei care aspirau la asemenea posturi erau nevoiti sã se împrumute cu dobânzi enorme. Salariile nu erau de ajuns sã-i despãgubeascã de sumele cheltuite pentru obtine -

1 Ch. Diehl, Justinien, 270; E. Stein, op. cit., p. 463 si urm.

570

ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN

rea postului si ei cãutau sã si le procure prin mijloace neregulate pe socoteala provincialilor, împãratul aratã cã ei obisnuiau sã ia de la contribuabili de trei si de zece ori mai mult decât plãtiserã .pentru functia lor, iar acest lucru sleia tezaurul, ducea la coruperea justitiei si la demoralizarea generalã în provincii. Soldatii apãsau ele asemenea greu asupra locuitorilor, le devastau locuintele, le uzurpau pãmânturile. Marii proprietari, adevãrati tirani feudali, încorporau la domeniile lor bunurile altora; ei întretineau pe cheltuiala lor bande de bucellari care pustiau tinuturile. tara se depopula, orasele, pe care faimosii defensores erau neputinciosi a le apãra, era pustiite; tarinele se goleau de muncitori si agricultura încetase. Rãscoalele izbucneau adesea în provincii. Iar în Constantinopol imigrau în masã multimea nemultumitilor, toti câtia aveau de îndreptat plângeri împãratului, pentru nedreptãti diferite, aducând în capitalã fermentul revolutiei-80.

lustinian fu adânc miscat de aceastã stare de lucruri nefericitã si primejdioasã. El avea o sincerã dorintã de a face bine, o grijã realã fatã de supusii sãi; socotea cã rolul de reformator era o datorie a functiunii sale imperiale, un act de recunostintã cãtre Dumnezeu care-1 coplesise cu binefacerile sale. De aici, spiritul sãu autoritar era condus în chip firesc cãtre centralizarea administrativã. Mai contribuia la aceasta si un interes superior de stat: provinciile ruinate nu mai puteau da nimic pentru nevoile publice. De aceea, lustinian se

280 Diehl, op. cit., 270-274, în care autorul rezumã observatiile crude ale împãratului.

571

NICOLAE BANESCU

strãduia sã creeze un corp de functionari disciplinati si docili, serios constituit si recrutat cu deosebitã atentie.

în 535, prin douã ordonante (novellele 8 si 17), date pe 15 si 16 aprilie, lustinian fixã principiile reformei administrative la care a contribuit si loan din Cappadocia, în a doua sa prefecturã, datoratã înainte de toate generozitãtii perechii imperiale281. Aboli sistemul cumpãrãrii functiei, al acelor suffragia. Guvernatorii trebuiau sã trãiascã din salariile lor si sã se poarte pãrinteste fatã de populatie, sã nu primeascã bani, sã fie drepti în judecãtile lor, sã pedepseascã pe vinovati. Pentru a împiedica exploatarea contribuabilor, împãratul mãri veniturile functiilor publice, scãzu mult sumele plãtite la numire si permise sã se plãteascã numai anumite sume (awr\&eiai) pentru obtinerea brevetului de numire. El cerea necontenit ca functionarii sãi sã aibã, dupã expresia sa, „mâinile curate". Acestia trebuiau apoi sã se intereseze de strângerea contributiilor, si împãratul îi fãcu responsabili de plata integralã a contributiilor regiunii ce li se încredinta.

Apoi impuse oricãrui functionar depunerea unui jurãmânt solemn prin care se obliga a servi credincios pe stãpânii sãi lustinian si Theodora prin care declara cã a obtinut functia fãrã a da nimãnui bani ca suffragi-um, afarã de taxele permise; prin acest jurãmânt, noul numit se îndatora sã guverneze fãrã înselãciune, cu integritate si cinste si sã apere pe supusii împãratului de orice violentã. Legislatia iustinianã mãreste influenta episcopilor în controlul administratiei. Episcopii erau invitati sã supravegheze purtarea guvernatorilor si sã

E. Stein, Histoire du Bas-Empire, II, pp. 463-464.

572
reclame stricta aplicare a legilor, al cãror text trebuiau sã-1 afiseze pe usile bisericilor282. Dar într-o novellã (din 15 august 535) atribuitã de Stein influentei lui loan de Cappadocia se încearcã reînvierea institutiilor municipale pe bazã laicã. Aceastã novellã nu a putut fi primitã cu bucurie de municipalitãti, deoarece poruncea ca în fiecare oras cetãtenii fruntasi sã îndeplineascã functia timp de 2 ani prin rotatie si impunea ca, pe lângã vechile atributii, defensorii sã decidã procese în valoare de pânã la 300 nomismata si în cazuri criminale mici283. Au fost date tot atunci si alte câteva legi, pentru protectia poporului împotriva abuzurilor administratiei. Confirmarea vechii reguli dupã care guvernatorul trebuia sã rãmânã în provincia sa timp de 50 de zile dupã iesirea din functie, ca sã rãspundã de actele sale, trebuie amintitã în mod special. Functia de defensor civitatis ajunsese nefolositoare în practicã, fiindcã era îndeplinitã de oameni fãrã influentã sau situatie, care nu puteau avea o atitudine independentã fatã de guvernatori. lustinian cãutã sã o restaureze printr-o reformã.

c. Reorganizarea provincialã, în veacul al V-lea, putine schimbãri se fãcuserã în amãnuntele sistemului provincial care fusese întocmit de Diocletian si modificat ici-colo de urmasii sãi. Provinciile fuseserã mereu îmbucãtãtite284. lustinian, care voia un guvernãmânt local mai puternic si o putere centralã mai ascultatã, nu încercã o revizuire completã a sistemului existent, dar

282 Diehl, Just., 276 si urm.

283 Stein, op. cit., pp. 467-468.

284 Buiy, II, pp. 338-339-

573
fãcu multe schimbãri în care se depãrta de la principiile lui Diocletian. El combinã în unele cazuri provincii mici pentru a alcãtui mari guvernãminte. Acesta e începutul sistemului care a creat la începutul secolului al VH-lea regimul „themelor". Armenia, crescutã mult prin anexiuni recente, prin novella 31 din anul 536 fu împãrtitã în 4 provincii. Macedonia II fu reunitã cu Dardania. Egiptul, reorganizat dupã un plan simplu, reuni într-un singur guvernãmânt cele douã provincii vechi ale Libiei, si deasupra guvernatorilor de provincii fu pus un magistrat superior. Tot asa, si în celelalte pãrti.

Quaestura exercitus. O lege din 18 mai 536 înfiinta o magistraturã cu caracter special, aceea de quaestor lustinianus exercitus (quaestor iustinian al armatei), un illustris depinzând direct de împãrat, ca sef civil si militar al teritoriilor puse sub autoritatea sa. Aceastã nouã circumscriptie cuprindea Moesia secundã si Sci-tia — cele douã provincii danubiene care fãcuserã parte pânã acum din dieceza Thraciei - provincia insulelor (adicã Cyclaclele si arhipelagurile însirate de la Lesbos pânã la Rhodos) si Caria, desfãcute din dieceza Asiei, precum si insula Cipru, desfãcutã din dieceza Orientului. Consideratii de ordin militar au determinat aceastã creatie: quaestor exercitus e înainte de toate un general însãrcinat cu apãrarea Dunãrii de Jos, si sediul administratiei sale se aflã la Odessus (Varna). Cum aratã foarte bine Stein283, legãtura dintre cele 5 provincii pu-

285 Stein, op. cit., pp. 474-475. [Aceste aspecte au fost reluate de H. Ahrweiler, Byzance et la mer, Paris, Presses Universitaires de France, 1966.]

574

l

ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN

se sub ordinele quaestondui armatei era caracterul lor maritim sau quasi-maritim, cãci Moesia secundã se întindea de-a lungul Dunãrii, care era navigabilã pentru cele mai mari vase ale epocii. Cele douã provincii: insulele si Caria sunt originea „themei Carabisiani", cum a arãtat Ch. Diehl286.

în acelasi timp în care numãrul provinciilor si deci al guvernatorilor scãdea, dispãreau vicarii diecezelor, care serveau odinioarã de intermediari între administratorii provinciilor si prefectul pretoriului.

în sfârsit, pentru a simplifica mecanismul administratiei si pentru a întãri autoritatea publicã, pentru binele supusilor sãi, lustinian se hotãrî sã reuneascã în mâinile aceluiasi functionar puterile civile si militare. Se punea astfel capãt rivalitãtilor care fãceau administratia publicã ineficace, în unele pãrti se pãstrarã aceste puteri; dar în provinciile mai dificile, el aplicã sistemul, în Arabia si Fenicia vechiul praeses fu ridicat la rangul de moderator, în Palestina si Armenia I la rangul de proconsul, în Pisidia, Lycaonia, Paflagonia, în Thracia se instituirã pretori (praetor lustinianus); în Isauria, Siria, Armenia III, Galatia - câte un comes lus-tinianus (comites); un moderator fu pus în noul Helle-nopont (unit acum cu Pontus Polemaniacus), iar cele douã provincii ale Cappadociei furã unite sub un pro^ consul lustinianus. Ei aveau rangul de spectabiles si erau împodobiti cu titlul lustiniani, reuneau în mâinile lor atributiile si apuntamentele vechiului praeses si

286 Ch. Diehl, Et. byz., 1905, p. 290 si urm. [Opinie diferitã la H. Ahrweiler, op. cit]

575
duce, al cãrui loc îl luau. La puterea civilã, ei unirã o largã autoritate asupra soldatilor cantonati în circumscriptiile lor.

Aveau atributii de ordin financiar si un drept de jurisdictie foarte întins; ei puteau judeca în apel chiar cauze de o valoare sub 500 bani de aur [nomisme]. Prin aceasta, lustinian remedia si sistemul judiciar. Era cunoscutã încetineala justitiei, proasta evidentã, venalitatea si partialitatea judecãtorilor. Din aceastã pricinã, lumea dãdea nãvalã în Constantinopol pentru a depune plângeri împotriva primilor judecãtori si acest fapt pricinuia mari cheltuieli pentru împricinati, pe lângã cã tribunalele capitalei erau încãrcate de afaceri mãrunte, si fãceau sã sufere administratia. De aceea toti administratorii nou creati de lustinian în diecezele Pontului si Asiei, comiti, pretori, proconsuli, moderatori, în Egipt prefectul augustal, în Orient cornitele Orientului, furã autorizati a judeca în apel, fãrã posibilitatea de recurs, toate cauzele de o valoare mai micã decât 500 aurei287.

lustinian a reorganizat si marile comandamente militare. Un magister militum per Orientem comandase pânã la el întregul teritoriu ce se întindea de la Marea Neagrã pânã în Egipt. lustinian a împãrtit aceastã comandã, creând „magistri militum" pentru Armenia si Mesopotamia. în Europa, el a adãugat la „magister militum11 pentru Thracia si Illyricum încã unul, al Moesi-ei. înainte de toate însã, pentru apãrarea frontierei, a organizat de-a lungul limes-ului districtele militare conduse de duces si ocupate de trupe speciale, limi-

287 Ch. Diehl, Just., p. 282. 576

tanei. Trei limites au fost formate în Egipt, câteva comenzi au fost înjumãtãtite în Siria si pe Eufrat, alti duces au fost stabiliti în Armenia, în vreme ce altii vegheau la Dunãre în Scitia, în cele douã Moesii si în Dacia. Un lant continuu de fortãrete a fost înãltat de-al ungul frontierelor.

Reforma administratiei egiptene trebuie consideratã drept opera lui loan de Cappadocia. Legea pe care o institui apãru în primele luni ale anului 539, la aproape 3 ani dupã ultima novellã reformatoare. Aceastã întârziere si-o explicã Stein prin pregãtirea specialã de care a fost nevoie pentru reorganizarea Egiptului, unde erau de învins rezistente mari (monofizismul protejat de Theodora; înalte demnitãti ale unor aristocrati mari latifundiari, cum a fost Strategius, comes sacra-rum largitionum).

Prin statutul din 539, prefectul augustal e abolit ca sef civil al întregii dieceze a Egiptului. De acum înainte, aceastã diecezã, care cuprindea 9 provincii civile grupate din punct de vedere militar în 3 ducate, e acum împãrtitã în 5 circumscriptii, ai cãror sefi sunt total independenti unul de altul. Ei iau titlul de duce si întrunesc în mâinile lor puterea civilã si comandamentul militar. S-a cãutat a se mãri tot mai mult prestigiul ducilor, pentru a tine în frâu elementele de descompunere feudalistã, întãrind armãtura administrativã a Statului288.

în epoca lui lustinian erau douã provincii intitulate Armenia, fãcând parte din dieceza Pontului. Prin no-vella 31 din anul 536, împãratul a distribuit aceste dis-

1 Stein, op. cit., II, pp. 476-480./
tricte din nou, creând 4 provincii ale Armeniei, formate în parte din cele douã vechi provincii, în parte din Pontus Polemoniacus si în parte din noi teritorii, care pânã atunci fuseserã în afara sistemului provincial.

1. Armenia primã - parte din vechea Armenia primã (Teodosiopolis, Colonea, Satala, Nicopolis) plus parte din Pontus Polemoniacus (Trapezus si Cerasus).

2. Armenia secundã - restul din vechea Aremnia primã si parte din Pontus Polemoniacus (Comana, Zela si Brisa).

3. Armenia a treia - vechea Armenia secundã.

4. Armenia a patra - Sophanene, district dincolo de Eufrat, estul Armeniei a treia (capitala Martyropolis).

Restul din Pontus Polemoniacus a fost unit cu vechiul Hellenopontus pentru a forma un nou Helleno-pontus, aflat sub un guvernator cu titlul de moderator. De asemenea, Honorias si vechea Paflagonia au fost unite într-o nouã Paflagonie, sub un pretor289.

Reformele acestea, care transformau Orientul, nu au fost introduse si în Occident, în tãrile cucerite de lustinian. împãratul, preocupat sã dea populatiilor imaginea exactã a administratiei romane asa cum ele o cunoscuserã mai înainte, pãstrã, în Africa si Italia recucerite, vechile împãrtiri administrative si deosebirea dintre puterea civilã si cea militarã.

Ca si în Italia, principiul reorganizãrii administrative în Africa a fost acela al vechii separatii între autoritatea civilã si militarã, în fruntea guvernãmântului civil al Africii a fost asezat un prefect al pretoriului, având în subordine 7 guvernatori, purtând tilurile consulares

Bury, ed. Gibbon, voi. V, Appendix, nr. 4.

578
si praesides. Numeroasele oficii care controlau detaliile îi ajutau pe functionari si asigurau predominarea conducerii civile în prefectura Africii.

Tot asa au stat lucrurile si în prefectura Italiei reconstruitã. De la 535 un praetor era în fruntea Siciliei recucerite, dupã 538 un prefect al pretoriului era numit în Italia si regimul administratiei civile era stabilit dupã capitularea Ravennei. Reorganizarea a fost fãcutã prin pragmatica sanctiune din 554. Sub autoritatea prefectului, asistat ca mai înainte de 2 vicari, al Romei si al Italiei, functionarii civili guvernau cele 13 provincii în care a fost împãrtitã peninsula.

La nevoie, în practicã, exigente politice sau militare impuneau concentrarea întregii autoritãti într-o singurã mânã. în Africa, Solomon si Germanos au combinat functiile si chiar titlurile de prefect pretorian si magister militum. Narses a fost un real vicerege. Dar acestea erau numai abateri exceptionale de la principiul stabilit, fiindcã în acelasi timp, lustinian introduce legislatia promulgatã de el în Vestul recucerit. Vechiul sistem de impozite fu restaurat, iar contributiile realizate împãrtite, cum a fost înainte, între arca prefectului si casa largitiones. Un comes sacri patrimonii per Italiam fu numit si imperialii logotbetae cereau cu rigoare rãmãsitele din timpul regilor goti. lustinian sterse tot ce reamintea „tirania" barbarã. Contracte semnate în timpul lui Totila, donatii fãcute de regii barbari, mãsuri economice luate de ei în favoarea colonilor sau sclavilor erau anulate si Pragmatica restaura proprietarilor romani toate pãmânturile pe care le aveau înainte de Totila. Sardinia si Corsica tineau de prefectura Africii. i