Implications for the development

~ 426 ~
Persoane aparţinând altor stări
2.891
2.476
5.367
0,4
Total
991.239
944.173
1.935.412
100,0
Sub aspectul structurii sociale, dintre clasele populaţiei basarabene din perioada ţaristă, cele 
mai importante au fost nobilimea, tagma duhovnicească, mazilii, răzeșii și, desigur, ţăranii
12
.
Cu referire la categoriile din vârful piramidei sociale a Basarabiei, noua boierime apărută 
în decursul secolului al XIX-lea nu avea cu ţărănimea basarabeană, practic, „nicio comunitate, 
afară de cea mai infamă exploatare dintr-o parte, și ură din alta”
13
. Dovadă a acestui fapt este 
că familiile nobiliare ca Purișkevici, Crupensky, Crușevan, în calitatea acestora de deputaţi în 
Duma imperială, au făcut tot posibilul, pentru a nu admite introducerea limbii române în școlile 
și bisericile moldovenești, „separatismul basarabean” servindu-le în permanenţă drept motiv „de 
a-și crea și întări situaţia și de a primi subvenţii de la stăpânirea rusă pentru a întări în Basarabia 
spiritul rus”
14
.
Cât privește clasa de mijloc, în sensul de strat social deţinând o poziţie superioară faţă de 
clasa muncitoare (reprezentată în industria Basarabiei de vreo 9.000 de lucrători angajaţi în cir-
ca 7.000 de „fabrici”), dar inferioară clasei de sus (reprezentată în principal de nobilimea „de 
viţă nouă”), aceasta – la fel ca în întreg cuprinsul Rusiei ţariste – nu a mai ajuns să se constituie 
într-un element distinct al vieţii social-economice, fiind reprezentată preponderent de negustori 
având ca obiecte de comerţ cerealele, vitele, peștele, vinul, pădurile, pielea, lâna, de rând cu tot 
felul de meseriași, antreprenori, militari, funcţionari etc.
15
. În sfârșit, „populaţia săteană”, ţără-
nimea propriu-zisă în proporţie covârșitoare de ¾ din totalul populaţiei Basarabiei, „a rămas 
aproape aceeași cum era în momentul anexării Basarabiei în 1812. Aici s-au păstrat aproape 
neatinse – limba română, obiceiurile, credinţele, datinele și dragostea, adevărată și nestrămutată 
pentru ţară”
16
.
Avându-se în vedere inclusiv experienţa perioadei ţariste, unul din obiectivele majore ale 
administraţiei române după 1918, – ca și a tuturor ţărilor din Europa Centrală și de Est create 
și afirmate după Primul Război Mondial conform dreptului naţiunilor la autodeterminare, – l-a 
constituit tranziţia de la economia fondată pe o agricultură tradiţională și puţin productivă, cu o 
burghezie și o clasă de mijloc reduse numeric, cu o societate dominată de o aristocraţie funciară 
care domnea asupra unei mase de ţărani analfabeţi, la o societate întemeiată pe valorile demo-
craţiei liberale, cu o puternică clasă de mijloc, după modelul ţărilor din Europa de Nord-Vest
17
.
Cu referire la Basarabia interbelică, una din cele mai reușite formulări ale obiectivului în 
cauză aparţine deputatului Sfatului Ţării Ion Buzdugan, care, în ședinţa Comisiei agrare din 7 
august 1918 menţiona că: „Noi vrem și cu noi ţăranii moldoveni, noi voim să se dea pământ în 
mod individual la toţi. Fiecare ţăran să primească o bucată de pământ, care să fie al lui de veci. 
Să știe fiecare pe ce e stăpân, căci numai astfel va lucra cu sârguinţă și va putea să producă, căci 
știe că este numai al lui”
18
. Același obiectiv la nivelul executivului României a fost exprimat de 
președintele Consiliului de Miniștri Ion I. C. Brătianu și ministrul Agriculturii și Domeniilor Ion 
Duca, care afirmau că „numai prin împroprietărire se va face ţărănimei dreptatea ce i s-a făgădu-
12
Arhivele Naţionale, Bucureşti, fond Pantelimon Halippa, dosar 124/FD, fila 124.
13
Ibidem, fila 126.
14
Ibidem, fila 128.
15
Ibidem, fila 184.
16
Ibidem, fila 188.
17
Istoria secolului XX
. Vol. 1: Sfârşitul „lumii europene” (1900
–1945). Sub redacţia: Serge Berstein şi 
Pierre Milza. Traducere: Marius Ioan, Bucureşti: Editura BIC ALL, 1998, p. 26, 110-111.
18
Arhiva Națională a Republicii Moldova (ANRM), fond 727, inv. 1, dosar 17, partea a II-a, fila 347 
verso.

---

Conferință științifică internațională, Chișinău, 22-23 septembrie 2020, ediția a II-a
~ 427 ~
it” și că „numai astfel, rezemată pe un popor înstărit și mulţumit de soarta lui, unitatea naţională 
va putea să dea roadele ei binefăcătoare”
19
.
Urmărindu-se eliminarea cauzelor înapoierii istorice datorate perioadei de 106 ani de do-
minaţie ţaristă în Basarabia, unul din obiectivele majore ale întregii societăţi românești după 
1918 a constat în adoptarea și implementarea spiritului capitalist de întreprindere și de organi-
zare în diferite straturi socio-profesionale. Precum afirma în această ordine de idei cunoscutul 
autor al lucrării „Rostul și destinul burgheziei românești”, M. Manoilescu, „noi nu putem trece 
mai departe spre forme superioare de viaţă socială, dacă nu facem întâi – bineînţeles în condiţii 
apropiate timpului nostru – școala burgheziei, cu toate lecţiile pe care le poate da. Întocmai ca 
acei întârziaţi, care se instruiesc la o vârstă înaintată, va trebui și noi să facem «cursuri serale», de 
educaţie și învăţătură burgheză”
20
.
Efortul de racordare a structurii socio-profesionale atât a României în ansamblul ei, cât și a 
Basarabiei în particular la modelul Europei Occidentale s-a impus ca o necesitate a recuperării 
întârzierii în istorie și asigurării pârghiilor capabile de a le asigura progresul pe calea moderni-
zării. Mai mult decât în oricare alt timp istoric anterior, perioada interbelică a cerut imperativ 
o nouă dinamică a muncii printr-un sistem de măsuri de metodizare a efortului fizic și a celui 
intelectual, cu o salarizare realizată pe bază de studii și calcule tehnico-economice care să folo-
sească la maximum întregul timp de muncă, să accelereze ritmul prin utilizarea celor mai efici-
ente procedee de executare a lucrărilor. Cu alte cuvinte, perioada istorică de după Primul Război 
Mondial a reclamat cu necesitate o nouă mentalitate asupra muncii și o nouă cultură a muncii în 
toate domeniile de activitate
21
.
În această ordine de idei, ca urmare a legiferării și aplicării reformei agrare radicale din anii 
1918–1924 și a votului universal, înţelese ca două obiective esenţiale, dar ca părţi componente 
ale unui întreg – democratizarea și modernizarea societăţii
22
, s-a produs o modificare din temelii 
a vechiului raport dintre pământ și muncă, creându-se proprietăţii funciare un nou echilibru so-
cial. Dacă în anii anteriori reformei agrare proprietatea cuprinsă între 0-100 ha constituia 55,9% 
din total faţă de 44,1% deţinută de categoriile de peste 100 ha, atunci în rezultatul reformei agra-
re, raportul dintre proprietatea ţărănească și marea proprietate a devenit de 91,5% faţă de numai 
8,5% din total.