Patrimoniul cultural de ieri: implicații în dezvoltarea societății durabile de mâine
~ 390 ~
teritoriul dintre râurile Ialomiţa și Buzău
27
. Reamintim că în perimetrul orașului Buzău au fost
descoperite două monede bizantine din argint și din bronz, datând din secolele XI–XIII, un in-
diciu important al implicării așezării în activităţi de comerţ.
La Buzău era locul unde se schimbau produsele regiunii și aveau loc târguri periodice. Deși
menţionat ca târg în documentul emis de Dan al II-lea, invocarea privilegiului comercial înche-
iat de către domnitorul Mircea cel Bătrân (1386–1418), este dovada că Buzăul avea statutul de
târg, cu atribute comerciale și meșteșugărești bine precizate din acea vreme și poate și de mai
înainte. O analiză atentă sugerează o concentrare de populaţie, elemente de urbanism, existenţa
unei diferenţieri sociale și de persoane care, datorită activităţilor de comerţ, aveau cunoștinţe de
scris și citit. De altfel, cercetările arheologice și mărturiile documentare plasează Buzăul printre
cele mai vechi așezări muntene. Pe de altă parte, documentul menţionat (privilegiul de comerţ
dat negustorilor brașoveni, emis după 30 ianuarie 1431, de către domnitorul Dan al II-lea
28
)
reflectă politica economică a domnitorilor Valahiei care, preocupaţi de prosperitatea economică
a ţării – izvor și temelie a puterii domnești și a statului medieval – au avut permanent în vedere
favorizarea schimburilor comerciale prin acordarea sau reînnoirea de privilegii în acest sens.
Precizarea privind vama ce trebuia încasată ne permite să amintim că Mircea cel Bătrân a fost cel
care a stabilit aceste taxe ca un mijloc de creștere a veniturilor statului. Din cuprinsul documen-
tului, care reflectă, așa cum s-a precizat, realităţi economice anterioare, Buzăul ne apare ca punct
vamal, centru de schimb și tranzit, punte de legătură între cele patru mari provincii românești,
în strânse relaţii de negoţ cu Brașovul, deci angrenat într-o largă activitate comercială, activitate
care i-a dat naștere și care, alături de meșteșuguri, îl va menţine de-a lungul secolelor.
Deja în secolul al XV-lea Buzăul era un târgușor strategic așezat la o încrucișare de mai multe
drumuri comerciale principale, străjuit de ape, zonă prielnică pentru comerţ, căruia i se dato-
rează atât existenţa, cât și dezvoltarea, dar și prilej de multe necazuri și jafuri năprasnice. Între
cei care au emis acte de cancelarie la Buzău au fost domnitorii Alexandru Aldea (1432), Radu cel
Frumos (28 februarie 1470,
in „opido nostro Busso”
) și Vlad cel Tânăr (februarie 1510 – ianuarie
1512)
29
.
Morile de apă sunt consemnate pentru prima dată într-un document din 8 septembrie 1525,
emis în cancelaria domnitorului Radu de la Afumaţi, care a dăruit Episcopiei 3 mori aflate pe
Iazul Morilor. O concluzie extrem de interesantă putem trage de aici. În primul rând, se confirmă
că Iazul Morii era o deviaţie naturală a răului Buzău, deoarece
o carte domnească
30
în legătură cu
un vad și o moară de apă
, presupunea accesul la apă, terenul, mecanismul,locul de staţionare a
carelor, pășunatul vitelor de la care și grădina pentru personalul morii. Cartea domnească a fost
necesară deoarece toate apele mari curgătoare așa cum era și Buzăul, aparţineau patrimoniului
ţării și atunci vadul morilor a trebuit să fie acordat de domnul ţării.
31
Iazul Morii aflat în vecină-
tatea terenului episcopiei, poate chiar hotarul de moment al acesteia, nu dădea și dreptul de acces
la apă, iată încă un motiv de acordare a unei cărţi domnești.
Să reţinem și faptul că dreptul de
vad,
interzicea titularului să devieze cursul apei. Mai mult
decât atât, dacă titularul nu poseda toate elementele constitutive ale unui vad, el încheia con-
tracte de închiriere a lor cu alţi proprietari, acordându-le diverse avantaje (scutire de uium,
32
măcinare fără rând etc.).
27
Dim. Gh. Ionescu,
Date privitoare la evoluţia teritorială, urbanistică și demografică a orașului Bzău
din secolul al XV-lea până în 1944,
in: „Studii și articole de istorie”, XIII/1969, p. 117.
28
N.n., Dan al II – lea, Domnitor al Ţării Românești în perioadele: 1420? – 1421?, 23 octombrie 1422
– 22 ianuarie 1427, 6 aprilie 1427 – 14 iunie 1431.
29
C. Șerban
, Geneza orașelor medievale românești
, in: „Studii și articole de istorie”; XIV, București,
1969, p. 59-72.
30
N.n.,
cartea domnească
– în acest caz era un act juridic de scoaterea apei din patrimoniul ţării și
introducerea vadului în proprietatea episcopiei.
31
Cernea Emil, Molcuţ Emil,
op. cit.
, p. 106.
32
N.n.,
uium –
Do'stlaringiz bilan baham: 
