Implications for the development

Distanțarea fizică
. În orașele bântuite de ciumă se formau un șir de fobii colective, alimenta-
te din multiple prejudecăți și superstiții ale epocii. În anul 1546 în Barcelona s-a dezlănțuit o epi-
demie de ciumă, provocând o penurie de produse agricole. Frica de contaminare i-a determinat 
pe locuitorii din satele și orașele apropiate să întrerupă orice legătură, inclusiv comercială cu Bar-
celona. Magistratul urbei, prin 
Consiliul celor cinci sute,
a trimis corăbii în Mallorca cu intenția 
de a procura provizii, dar navele expediate au fost întâmpinate cu focuri de tun
2
. Astfel de cazuri 
1
М. В. Супотницкий, Н. С. Супотницкая, 
Очерки истории чумы
, Книга 1, 
Чума до бактериоло-
гического периода, 
Москва, Вузовская книга, 2006, p. 130.
2
Jean-Noël Biraben, 
Les Hommes et la Peste en France et dans les pays européens et méditerranéens
, 
Tom II, 
Les hommes face à la peste,
Paris, Mouton, 1976, p. 98.

---

Conferință științifică internațională, Chișinău, 22-23 septembrie 2020, ediția a II-a
~ 393 ~
erau destul de frecvente în epoca medievală și modernă timpurie deoarece oamenii credeau că pe 
timp de ciumă pericolele de contaminare vin prin contactarea cu cei bolnavi. Fugarii din orașe 
erau întâmpinațicu ostilitate de locuitorii din împrejurimile urbelor bântuite de ciumă, astfel, în 
1628 țăranii aruncau cu pietre în fugarii din orașul Lyon, contaminat de pestă. În cele din urmă 
fugarii din orașele ciumate nimereau într-o capcană, fiind nevoiți să aleagă între opțiunea ingrată 
de pribegie și cea de întoarcere în oraș
3
. 
Controversele igienizării. 
O perioadă îndelungată oamenii nu se rușinau de mirosul ne-
plăcut emanat de propriul corp. Respectiv, în comportamentul uman, o astfel de jenă față de 
emanațiile respingătoare ale propriului corp a apărut destul de târziu
4
.
În comunitățile urbane, izolate pe timp de ciumă, se formau treptat un șir de reglementări 
care stipulau modul de organizare a igienei personale. Autoritățile limitau contactele personale 
ale oamenilor. De exemplu, în 1584 o parte din spațiul hotelului „Hôtel-Dieu de Paris” a fost 
izolată, fiind destinată în exclusivitate bolnavilor de ciumă. În multe orașe din Franța notarii 
nu aveau dreptul să se apropie de casele ciumate, astfel, testamentele erau dictate de la distanță, 
de la etajele superioare, în prezența martorilor
5
. Magistrații Parisului recomandau populației 
aplicarea unor măsuri de igienă care reieșeau din convingerea lor că molima se transmite prin 
aer, iar spălatul pielii cu apă caldă și săpun contribuie la descoperirea porilor prin care infecția 
poate pătrunde în organism. Bineînțeles, aceste practici erau ineficiente și chiar dăunătoare, dar 
ele reieșeau din percepția de atunci precum că apa caldă poate pătrunde prin pielea omului. Din 
aceleași considerente oamenii încetau să frecventeze școlile, bisericile și băile. Pe timp de ciumă 
medicii interziceau oamenilor să viziteze băile publice, catalogate drept focare de răspândire a 
pestei. Reticența europenilor față de băi mai este explicată prin faptul că o perioadă îndelungată 
aceste localuri erau asociate, mai mult decât ar fi meritat, cu prostituția. Totodată, închiderea 
temporară a băilor pe timp de ciumă, se încadra în conceptul autorităților de izolare a oamenilor 
pe timp de epidemie. Închiderea băilor era mai frecventă pe parcursul verii, când temperaturile 
înalte favorizau răspândirii ciumei
6
. 
Unele superstiții ale oamenilor erau generate de prejudecăți și informații eronate privind ana-
tomia corpului uman. Oamenii nu aveau siguranța impenetrabilității apanajului lor, respectiv, 
porii de pe piele erau considerați vulnerabili în fața molimei. Se credea că apa și temperatu-
rile ridicate formează crăpături în corpul omului prin care destul de lesne pătrunde ciuma. În 
consecință, s-a format convingerea că un organism uman spălat este vulnerabil în fața infecției, 
fiind penetrat ușor de molimă. Populația era convinsă printr-o metaforă arhitectonică: organis-
mul omului era comparat cu o casă în care a pătruns și s-a oploșit ciuma. Trebuie de încuiat bine 
ușile, dar apa și căldura nu permit acest lucru, contribuind la păstrarea breșei create. Pe final, 
ciumei îi rămâne doar opțiunea de a ocupa tot spațiul locativ. Apa înfierbântată și aburii din băile 
publice contribuie la pătrunderea în aceste edificii a „aerului ciumat”
7
.
Viziuni similare cu cele ale europenilor asupra factorilor de răspândire a ciumei existau și în 
3
Жорж Вигарелло,