Implications for the development

Preliminarii la studiul știinţific al doinei
, in: Revista de Folclor, anul IV, nr. 1-2. 
București: 1959, p. 149.
16
Ibidem.
17
Emilia Comișel, 
Folclor muzical
, București: Ed. Didactică și Pedagogică, 1967, p. 270.
18
Mariana Kahane, 
De la cântecul de leagăn la doină
, in: Revista de Etnologie și Folclor, Tom 10, Nr. 
5, București, 1965.
19
Lidia Axionov, 
Cântecul popular moldovenesc
, Chișinău: Ed. de Stat a Moldovei, 1958, p. 33.

---

Patrimoniul cultural de ieri: implicații în dezvoltarea societății durabile de mâine
~ 198 ~
și recunoașterea speciei abordate. O dovadă în sensul unor astfel de confuzii avem menţiunea 
lui Ioan Romul Nicola pe marginea creaţiei unui oarecare interpret. El susţine că melodiile pe 
care le-a prezentat interpretul drept doine nu sunt de fapt doine propriu-zise, invocând drept 
motiv că nu au forma liberă improvizatorică și lipsa caracterului lung specific pentru 
Hora lungă
din Maramureș sau cântecul lung din Oltenia ci sunt de fapt melodii care indică o formă fixă 
conturată riguros în strofe cu apariţia unor mici variații, pe care le clasifică ipotetic numindu-le 
„cântece doinite”
20
.
O caracteristică exegetică o avem și din partea muzicologului Tiberiu Alexandru precum 
că „doina propriu-zisă este o anume cântare, prin excelență, o melodie de forma liberă bazată 
pe improvizație folosind în acest scop, cu o seamă de elemente melodice tipice, este o melo-
die infinită a cărei arhitectură este fără contenire recreată de interpret cu ajutorul unor formule 
tradiționale, mai mult sau mai puțin fixe, pe care le variază, le transfigurează, le o rânduiește, le 
repetă ori le omite după plac, nu însă fără a respecta prescripțiile unor canoane statornicite de 
legile nescrise ale tradiției. Anumite formule introductive și concluzive alcătuiesc hotarele în 
sânul cărora, pe anumite trepte,se aștern pasaje cu caracter recitativ, se stabilesc cadențe, opriri, 
se desfășoară ample întorsături melodice ornamentale”
21
. Același autor revine la cercetările sale și 
precizează,cu mici schimbări, formulând concis complexul caracteristicilor cu referire la noţiuni
complinind prin următoarele scrieri: „Un stil melodic prin excelență liric o melodie de forma 
liberă bazată pe improvizație folosind o seamă de elemente melodice tipice”
22
.
Etnologul și folcloristul român Ovidiu Bârlea a cristalizat o deosebire între cântec și doină, 
bazându-se pe ideea: „doina denumește specia muzicală, care vehiculează, de obicei, texte lirice, 
având însă formă neregulată, bazată pe improvizaţie și recitativ, în opoziţie cu cântecul regulat 
perfect strofic”
23
.
Nicolae Bot a investigat și a sintetizat părerile muzicologilor notorii. Aici îi menţionăm pe 
Emilia Comișel și Traian Mârza, fapt din care a rezultat o definiţie a doinei, care, în accepția au-
torului, se prezintă astfel: „melopeepe care executantul-creator o improvizează într-o nesfârșită 
variaţie pe baza unor formule și procedee tradiţionale”
24
ceea ce vine in opoziţie cu declaraţiile 
omului de știinţă vizat vizavi de cântecul propriu-zis unde strofa muzicală e prezentă în formă 
arhitectonică fixă și care presupune o structură ritmică specifică. O imagine a noțiunii și a cate-
goriei cercetate poate fi stabilită și dedusă direct din aceste mențiuni dar și din părerile altor au-
tori ele fiind esențiale având în vedere existența cântecelor propriu-zise,interpretate în manieră 
ritmică 
parlando rubato
, bogate melismatic având însă structură precisă din punct de vedere al 
formei și elementul de improvizație fiind lipsă. Eroarea omiterii din spectrul analitic a ultimelor 
două caracteristici poate aduce la o confuzie și poate constitui impedimentul cel mai important 
în delimitarea acestor două specii ale genului liric neocazional.
O părere de remarcat obligatoriu, care vine în discordanță cu reflectările cercetătorilor su-
biectului discutat, este cea a etnomuzicologului chișinăuian Petru Stoianov care spune: „Дойна 
в молдавском фольклоре это песня, музыкальная форма которая представляет собой раз-
витую мелострофу неимеющую как таковой организации” („Doina în folclorul moldove-
nesc reprezintă un cântec, formă muzicală a căruia constituie o melostrofă dezvoltată care nu se 
încadrează în măsură”)
25
. Petru Stoianov dezaprobă părerea Emiliei Comișel cât și a altor oameni 
de știinţă, părerile cărora coincid cu cea a E. Comișel, prin care doina este o „melopee pe care 
20
Ioan R. Nicola, Alexandru Ţitruș, 
Doine și jocuri de pe Mureș și Someș
, I. P. Bucureştii-Noi, EPE 
0509, ST-EPE 0510.
21
Tiberiu Alexandru, 
Muzica populară românească
, București: Ed. Muzicală, 1975, p. 47.
22
Tiberiu Alexandru, Folcloristică. 
Organologie. Muzicologie. Studii
, Bucureşti: Ed. Muzicală, 1978, 
p. 71.
23
Ovidiu Bârlea, 
Folclorul românesc
. II. Bucureşti: Ed. Minerva, 1983, p. 168.
24
Nicolae Bot, 
Doina – poezia destinului
, in: Anuarul de folclor, nr. V-VIII, Cluj-Napoca: 1987, p. 30.
25
П. Ф. Стоянов, 
Ритмика молдавской дойны
, Кишинев: Штиинца, 1980, р. 115.

---

Conferință științifică internațională, Chișinău, 22-23 septembrie 2020, ediția a II-a
~ 199 ~
executantul-creator o improvizează într-o nesfârșită variaţie”
26
. Din cele relatate de P. Stoianov, 
putem înţelege că doina are forma fixă, strofică, si doar desenul ritmic al acesteia se dezvoltă 
independent de măsura muzicală, în exteriorul formei prestabilite. Autorul nu menţionează că 
această formă riguroasă pe care o atribuie doinei, nu este o caracteristică a doinei propriu-zise ci 
doar a formei ei degradate care se dizolvă în 
cântec-doină
, concluzând eronat.
Muzicologul V. Ghilaș, în lumina cercetărilor efectuate, ne propune următoarea definiție a 
doinei: „Artă melodică prin excelență, doina – ca specie muzicală a cântecului liric neocazional 
– este o melopee, un produs artistic complex de natură strict solistică, rezultat prin transpunerea 
muzicală (vocală, instrumentală sau vocal instrumentală) a unui text poetic într-o desfășurare 
melodică amplă de forma liberă (deschisă) bogat ornamentată, melodia având prioritate în fața 
poezii în care versiunile creatoare (componistică) și interpretativă se realizează (se produc) si-
multan prin actul improvizației pornind de la normele de creație elaborate, verificate de colecti-
vitate și permanentizate în decurs de secole în memoria colectivă a grupurilor sociale deținătoare 
sau colportoare”
27
.
În concluzie, cu toate că în sursele literate definiția doinei diferă ca și conținut de la un autor 
la altul, mai puțin ca sens, în mediul tradițional, până în prezent 
doina
este percepută, în primul 
rând, drept 
cântec
(cu denumiri regionale diferite: 
hore, cântec de dor, de coastă, de plai, cântec 
de jale, cântec de pe coastă…
), textul poetic fiind exteriorizat într-o desfășurare sonoră liberă 
(mișcarea 
rubato
), bogat ornamentată, legat de o melodie specific, alteori o linie melodică poate 
servi ca suport muzical pentru mai multe texte, fie se folosește pentru un text anumit.
În funcție de subiectul pe care îl comportă mesajul muzical-literar, în toate situațiile doina 
redă expresia unei reacții spontane, improvizate sau, mai exact, a unui sentiment provocat de o 
experiență individuală, care l-a marcat pe creatorul anonim și care devin temele favorite ale cân-
tecului: fiedorul, dragostea, înstrăinarea, haiducia, cătănia etc., care, prin universalitatea temelor 
tratate, capătă valoare general umană.
26
Idem, p. 114.
27
Victor Ghilaș, 
Muzica etnică: tradiție și valoare
, Chișinău: Grafema Libris, 2008, p. 112.

---

Patrimoniul cultural de ieri: implicații în dezvoltarea societății durabile de mâine