Implications for the development

Descoperirea picturii
, vol. I, București: Meridiane, 1975, p. 71.
11
Z. Dumitrescu, 
Structuri geometrice, structuri plastice
, București: Meridian, 1984, p. 77.
12
I. Şuşală, O. Bărbulescu, 
Dicţionar de artă
, București: Sigma, 1993, p. 73.

---

Patrimoniul cultural de ieri: implicații în dezvoltarea societății durabile de mâine
~ 76 ~
trăsături pot include în ele o forţă expresivă egală cu a celei mai complicate și mai reprezentative 
figuri”
13
.
Forma, ca element al limbajului plastic, concretizat grafic sau pictural, prin elemente și mij-
loace specifice, devine purtătoare de mesaj. Cele mai simple forme în structura lor abstractă, 
impersonală, poartă urme ale umanizării și simbolicii sacrale (cercul – simbol al dezvoltării 
uniforme, focar al emanațiilor interioare, al timpului și lumii spirituale; pătratul – simbol al 
pământului, lumii și spațiului divin; triunghiul – simbolul trinității, ascensiunii, iluminării etc.). 
Cultura plastică română și cea moldovenească are la bază dimensiunea geometrică magică, sacră, 
care ulterior a evoluat în concepte moderne și structurări plastice abstract-geometrice inedite. 
Textura (din lat. „factura” – structură, prelucrare) pentru artiștii contemporani, este unul 
din mijloacele principale de exprimare, ce operează cu calitățile obiectelor, căpătând adesea și 
sens independent. Pictorul poate transmite informația, mesajul, ideea, și prin textura operei sale. 
Dobândind o vocație proprie, textura devine o modalitate certă de exprimare a emoțiilor, senti-
mentelor, trăirilor lăuntrice a artistului
14
.
Textura reprezintă, de facto, natura suprafeței imaginii și metoda de aplicare a vopselei. Prin 
intermediul texturii, limitele spațiului plastic se extind, depășesc planul imaginii, creează iluzia 
multidimensionalității și mobilității ei. Suprafața imaginii, netedă sau aspră, cu vopsele pure sau 
în amestec, aplicate cu peria, pensula, cuțitul, poate avea diferite sensuri și semnificații. Vopseaua 
diluată sau păstoasă, așezată în direcții diferite, reflectă lumina diferit, creează luciu sau opacita-
te, comunică o viață interioară proprie. Des în pictură se aplică texturi îngroșate semnificativ pe 
unele părți separate ale suprafeței (nimbul sfinților pe icoane, fondal, decor în relief). 
Conținutul semantic al texturii depinde de tipul tușelor aplicate, fiecare având sensul ei sem-
nificativ (tușa netedă – dă senzația de catifelare, uniformitate, integritate; tușa groasă, păstoasă 
– are un efect expresiv, dinamic, material, tactil). Expresivitatea picturii este realizată prin com-
binarea diferitor texturi a obiectelor, materiale specifice (paste, vernisuri, nisip, hârtie, lemn, 
sticlă), tehnici artistice diferite. De ex., prin tușa groasă, aplicată fracțional, sacadat și ascuțit, 
artistul poate crea o textură țepoasă asemănătoare cu gheața, cu tușe moi și netede se poate reda 
iluzia unei atmosfere mai calde și liniștite. 
Suprafața catifelată a tablourilor renascentine, tușele haotice și fragmentare a lui Van 
Gogh (ce-i trădează temperamentul și excitabilitatea nervoasă), experimentele cu vopseaua a 
abstracționiștilor, toate au un lexic semnificativ propriu. Textura face ca lumea iluzorie din ta-
blou să fie percepută ca reală, impactul vizual implicând în același timp și alte senzoriale – tactile, 
auditive, olfactive.
Aportul semiotic al semnului plastic duce imaginea picturală spre sensuri și valențe universa-
le, ancorate adânc în subiectivitatea generatoare de semnificații și interpretări semantice. Lexicul 
semnelor plastice picturale presupune un algoritm logic și inteligibil de interpretare al limbajului 
artistic și al operei, în marea majoritate a cazurilor – subiectiv și necunoscut privitorului. Ana-
liza semiotică, în artă, ajută anume, la identificarea acestor procese de codificare, semnificare și 
înțelegere a sensului. 
Pictura astfel, codifică imaginea reală a lumii în limbaje simbolice și spirituale, cu tangențe 
adânci și semnificații supreme, „rebus” pe care unii îl dezleagă cu succes...
13
R. Passeron, 
Opera picturală,
București: Meridiane, 1982, p. 251.
14
О. Голубева, 
Основы композиции
, Москва: Изобразительное искуство, 2001, p. 32.

---

Conferință științifică internațională, Chișinău, 22-23 septembrie 2020, ediția a II-a