Implications for the development

Europeana
, proiectul MICHAEL (Multilingual Inventory of Cultural Heritage in Europe) sau 
Moving Here
, un proiect cu 30 muzee și arhive din Marea Britanie și 45 de comunități, care 
au dezvoltat un catalog online cu 200.000 itemi privind istoria migrației. Muzeele universitare 
au construit și ele astfel de rețele, fie că vorbim despre baza de date University Collections in 
Germany, aflată în permanentă dezvoltare prin adunarea colecțiilor de documente și obiecte 
aparținând universităților germane
17
sau POMUI (POrtal MUseums Italian), un portal al muze-
elor universitare italiene, dezvoltat de Universitatea din Modena și Reggio Emilia, care permite 
accesul digital la colecții
18
.
Reconfigurarea formulelor de educație non-formală, prin construcția unor instrumente di-
gitale adresate tinerilor, pune într-o altă dinamică relația cu publicul. Tehnologia multimedia 
permite experimentarea unor conținuturi tot mai numeroase și diverse, devenite accesibile prin 
instrumente digitale precum jocurile video, configurând un domeniu tot mai intens abordat și 
cu rezultate spectaculoase, 
edutainment
19
. 
Aceste instrumente de interacțiune implică activ vizi-
tatorul, care este așezat în centrul preocupărilor muzeale
20
. 
În cadrul acestui dialog, prin creșterea accesului digital la colecții se poate ajunge chiar la 
o diversificare și creștere a acestor semnificări conferite de public obiectelor și la o implicare a 
acestuia. Ne aflăm într-un punct în care explozia informațională poate conduce la schimbarea 
competențelor sau abilităților umane, la dispariția treptată a barierelor între educația formală și 
researchgate.net/publication/261474284_Museum_literacy_that_is_virtually_engaging). O analiză a 
tehnologiilor digitale în muzeele universitare și beneficiile aduse cercetării și conservării patrimo-
niului găsim la Christopher G. Nelson, 
Digitisation, 3D printing and the future of museum space, 
în 
”University Museums and Collections Journal”,
 
7, 2014, p. 35-44.
16
Haidy Geismar, 
Museum Object Lessons for the Digital Age,
UCL Press, 2018.
17
http://www.universitaetssammlungen.de/?setLocale=en; în acest moment include 2630 obiecte 
digitizate și accesibile prin mai multe criterii de selecție.
18
Corradini, Elena; Campanella, Luigi, 
A national project for the Italian University Museums network, 
in: ”University Museums and Collections Journal”,
 
7, 2014, p. 20-29.
19
Pentru 
edutainment
și 
gamification
în comunicare și educație a se vedea de pildă Stefania Mancuso, 
Maurizio Muzzopappa, Fabio Bruno, 
Edutainment and gamification: a novel communication strategy 
for cultural heritage,
in: ”Archeostorie. Journal of Public Archaeology”, 1/2017, p. 79-92 (https://ar-
cheostoriejpa.eu/papers/2017_3e/).
20
Pentru exemple de folosire a instrumentelor digitale în tipurile de interacțiuni participative, 
vezi studiul din 2005 semnat Dirk vom Lehn, Christian Heath, Jon Hindmarsh, 
Rethinking inter-
activity: design for participation in museums and galleries 
(https://www.researchgate.net/publica-
tion/228769033_Rethinking_interactivity_design_for_participation_in_museums_and_galleries).

---

Patrimoniul cultural de ieri: implicații în dezvoltarea societății durabile de mâine
~ 446 ~
informală, iar în acest context, muzeul poate asigura o învățare de calitate. În plus, deschiderea 
către public prin intermediul noilor medii de comunicare poate conduce la crearea unor 
comunități virtuale care să modeleze comportamentele umane: învățăm altfel și comunicăm 
altfel. Ne influențează modul de învățare și comunicare nu doar tehnologia, ci și contextele în 
permanentă schimbare; migrația contemporană a condus la crearea unor identități tot mai com-
plexe și la forme culturale hibride. Dar ceea ce este important din perspectiva relației cu muzeul, 
conectarea a adus și o dorință de implicare, conform expresiei lui Scott McNealy, chairman la 
Sun Microsystems, care vorbea încă în 2005 despre „era participării” (Age of participation)
21
. 
Se creează așadar legături complexe dinspre muzeu și către muzeu, care provoacă la dialog, la 
implicare și la responsabilitate. 
Toată această reflecție privind formele de comunicare muzeală a condus către apariția con-
ceptului și abordării de 
cybermuzeologie
, prezentă cu succes și în spațiul muzeelor universitare, 
așa cum o dovedesc proiecte precum 
Tipatshimuna, 
coordonat de University of Pennsylvania 
Museum
 
sau McCord Museum, administrat de McGill University
22
. Cybermuzeologia este gân-
dită ca o formă de accesibilizare a colecțiilor muzeale prin folosirea de noi medii, cu adresabili-
tate către noi tipuri de public, extinzând modalitățile de interacțiune.
Adoptarea tehnologiilor digitale aduce provocări nu doar în relația cu comunitatea externă, 
ci și cu formarea specialiștilor care vor dezvolta proiecte și programe la nivelul muzeului. Pen-
tru a veni în sprijinul acestor nevoi, Mu.SA Project (Museum Skills Alliance) a propus pentru 
perioada 2016-2019 cadrele pentru formarea de noi abilități și cunoștințe în sectorul muzeal, 
(un proiect cu finanțare Erasmus+ din partea Comisiei Europene)
23
. Una dintre ideile aduse ca 
argument în favoarea digitizării patrimoniului apreciază că muzeul viitorului va fi mai degrabă 
emo