Implications for the development

~ 343 ~
Marina MIRON
doctor în istorie, AO ADTM
email: [e-mail]
Viorel MIRON
doctor în economie, AO ADTM
email: [e-mail]
CASE TRADIȚIONALE DIN SUDUL REPUBLICII MOLDOVA – 
MODALITĂȚI DE PROTEJARE ŞI VALORIFICARE ECONOMICĂ
Summary
. 
Traditional houses from the south of the Republic of Moldova 
–
 ways of protection 
and economic capitalization. 
The change of political, socio-economic conditions over time gradu-
ally leads to the loss of the tradition of building the so-called Bugeac house in the southern part of 
the country. Along with this, the construction practices and superstitions, the specifics of decorating 
the house in the interior, popular customs and beliefs related to the place and role of housing to dif-
ferent ethnic groups in this space are lost. The problem of capitalization of the built heritage was put 
in this space in the interwar period, attempts to protect the built heritage took place in the Soviet 
period, were resumed after the creation of the independent state. The authors of the article come with 
the analysis of European experiences, regarding the ways of protecting the built heritage and with 
various proposals for economic capitalization of old houses in the south of the Republic of Moldova, 
especially for tourism purposes. The European practices of capitalization researched by the authors, 
increased interest of tourists visiting the country compared to traditional houses, allow us to conclude 
that tourism is an economic branch that capitalizes non-degrading natural potential and human heri-
tage. Capitalizing on the potential of traditional homes can be achieved for various purposes and in 
different ways, but with the combination of efforts at different levels.
Keywords: 
Bugeac house, built heritage, economic capitalization, transformation into tourist ob-
jectives, non-degrading capitalization.
Casa vernaculară din cele mai vechi timpuri în societatea tradițională răspundea întocmai 
nevoilor și modului de viața a omului. Dezvoltarea socio-economică întotdeauna e însoțită de 
schimbări în plan material și spiritual, casa fiind un indicator important al acestor schimbări. Pe 
parcursul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea în sudul polietnic (datorită politicii 
de colonizare a țarismului rus) al Basarabiei s-a format un tip de locuință 
sud-basarabeană
sau 
casa de Bugeac.
În a doua jumătate a secolului al XX-lea se impune utilizarea de planuri tipizate pentru 
construcția de case particulare, ceea ce generează o deviere de la propriile tradiții în planifi-
carea, construcţia și echiparea locuințelor. Are loc schimbarea organizării interne și decorării 
interiorului casei. Modificările apărute în acea perioadă la nivel de standarde de viață au pro-
vocat schimbări importante la nivel de vocabular, drept urmare, avem împrumuturi din limba 
rusă pentru denumirea mai multor elemente ale casei și interiorului la români, bulgari, găgăuzi, 
moldoveni ș.a. Treptat încetinește să fie construită casa tradițională de Bugeac specifică sudului 
Basarabiei, care îngloba o serie de aspecte ce țin de practicile de construcție și superstițiile secu-
lare, decorarea casei în interior, obiceiurile și credințele populare legate de locul și rolul locuinței 
la diferite grupuri etnice din acest spațiu. 
În acest articol venim cu analiza experiențelor europene, referitor la existentele modalități de 
protejare a patrimoniului construit și cu diverse propuneri de valorificare economică a caselor de 
altă dată din sudul Republicii Moldova în special în scopuri turistice.
Problema valorificării patrimoniului a fost pusă pe tapet de mai multe ori, ex-directorul 
MNEIN, cercetătorul științific M. Ursu, în unul din articolele sale menționează că încă în perioa-

---

Patrimoniul cultural de ieri: implicații în dezvoltarea societății durabile de mâine
~ 344 ~
da interbelică, marele etnograf și folclorist basarabean P. Ștefănucă, atestând în diferite sate case 
vechi, mori subterane și de vânt, diferite unelte și instalaţii tehnice, mostre ale portului popular, a 
conștientizat că „dacă nu se va găsi nimeni, care să le scoată din ascunzișurile satelor și să le păs-
treze la muzeu drept mărturie a civilizaţiei...”, ele (n. a.) „... vor dispărea fără urmă și va fi o pier-
dere destul de simţită pentru cultură”
1
. Pentru organizarea unui asemenea muzeu, după părerea 
lui P. Ștefănucă, se cere doar „dragoste și interes de a cunoaște civilizaţia și cultura” poporului
2
. 
Încercări de protejare a patrimoniului construit au avut loc în perioada sovietică, cu mare am-
ploare au fost reluate deja după obținerea independenţei și formarea statului Republica Moldova. 
La nivel național primii pași în acest sens au fost făcuți când în 1993 a fost creat „Registrul monu-
mentelor Republicii Moldova ocrotite de stat”. Monumente de tip arhitectură populară introduse 
în acest document cuprind 19 obiecte, dintre care 17 sunt amplasate în satele din zona centrului 
Republicii Moldova
3
. Doar două obiecte din Registru sunt din zona de sud al țării – „Complex 
arhitectonic popular (jum. II sec. XIX) din s. Copanca, rn Căușeni” introdus sub nr. 1314 și al 
doilea obiect sub nr. 76 este trecut cu inscripția „Case cu arhitectură populară (sec. XIX–XX), 
s. Stoianovca, raionul Cantemir”
4
. Simpla deplasare prin satele Republicii ne poate convinge că 
numărul acestor obiecte de arhitectură vernaculară ce pot fi luate sub ocrotirea statului sunt 
mult mai multe în toate regiunile ale țării. Toate modificările operate pe parcursul perioadei 
de existență a acestui Registru nu au schimbat situația cu acest tip de monumente. Mai mult ca 
atât, legislația națională, în special „Legea privind ocrotirea monumentelor”
5
care reglementează 
domeniul patrimoniului național construit nu conține prevederi, care ar definitiva rolul și locul 
arhitecturii populare în domeniul moștenirii culturale.
Probabil că putem fi ce acord cu unele argumente, care ne vor demonstra că într-o țară, în 
care de zeci de ani bugetul național este unul auster, nu poate fi loc pentru asumarea grijilor 
referitor la niște case vechi și părăsite. Ba mai mult putem să acceptăm acest postulat, doar cu o 
singură condiție. Grija despre casele vernaculare trebuie să fie în mâinile proprietarilor acestor 
„bijuterii” de altă dată, dar statul trebuie să ofere un cadru legal favorabil pentru cei, care doresc 
să asigure conservarea caselor vechi și să lanseze pe baza lor o mică afacere pentru valorificarea 
economică a acestui bun. 
Pe de altă parte, actualmente, când Republica Moldova se raliază la practicile europene de salv-
gardare și valorizare a patrimoniului cultural, dar și în contextul tendinţelor de globalizare, crește 
interesul cercetătorilor din domeniul istoriei, arhitecturii, etnologiei, culturologiei, autorităților 
publice locale, actorilor din turism pentru unicitate și specificul local, pentru elementele vieţii 
tradiţionale păstrate de-a lungul vremii, care necesită a fi introduse în circuitul științific pentru 
a fi valorificate corespunzător. În spațiul european (România, Bulgaria, Ungaria, Slovacia) este 
cunoscută o vastă experienţă de valorificare a elementelor culturii materiale și spirituale prin 
transformarea caselor tradiţionale din mediul rural în spaţii de conservare a patrimoniului local. 
În aceste condiții, se modifică statutul mai multor case autentice, ele fiind transformate în muzee, 
centre de meșteșuguri tradiţionale, agropensiuni, locaţii amenajate pentru informarea turiștilor 
din țară și din străinătate, care vizitează destinaţiile rurale. În acest context este bine venit să 
1
M. Ursu,