3. Georgeta El Susi, Despre ecvideele din aşezările romane târzii din Dobrogea, Simpozionul Internaţional Cultură şi civilizaţie la Dunărea de Jos”. Orient şi Occident, ediţia a XVI-a, Călăraşi-Razgrad-Ruse, 13-15 octombrie 2013
4. Georgeta El Susi, Date preliminare asupra resturilor de faună din cetatea Devei (jud. Hunedoara).Campania 2008, Simpozionul naţional„Alexandru Bărcăcilă”, ediţia I-a, Drobeta Turnu-Severin, 8-9 noiembrie, 2013, Muzeul Regiunii Porţilor de Fier
Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan"
Sectorul Centrul de Tracologie
V L A D V I N T I L Ă Z I R R A
dr., CŞ II
DATE PERSONALE 2013
1. Stadiul temei de cercetare
Monografia aşezării fortificate de la Bâzdâna, punctul „La Cetate”, termen final 2013 (aşa figurează în planificare şi, cu regret, am uitat să solicit o prelungire de 4 ani).
- prelucrare de documentaţie – planuri, profiluri, schiţe, desen şi fotografii materiale arheologice; redactare articole / studii legate de această temă: 1 (publicat în străinătate, People dealing with founding rituals. A case study from south-western Romania (în colaborare cu Valentin Dumitraşcu), INTERNATIONAL JOURNAL of ENERGY and ENVIRONMENT, Issue 4, Volume 7, 2013, 160-169.
Şantierul arheologic „Piscul Jidovilor”, com. Fărcaş, jud. Dolj, 1-21 iulie 2013, responsabil de şantier, colaborare prin protocol cu Muzeul Olteniei – Craiova; Institutul deţine autoritatea ştiinţifică, iar MO oferă sprijinul financiar şi organizatoric.
2. Lucrări:
apărute:
volum:
Orizontul funerar La Tène în bazinul Tisei şi nordul Serbiei în sec. IV-II a. Chr. Comportamente funerare, identităţi culturale, structuri şi ierarhii sociale, colecţia Aula Magna, Ed. Muzeului Naţional al Literaturii Române, Bucureşti 2013, ISBN 978-973-167-167-3, 172 p., în cadrul proiectului „Valorificarea identităţilor culturale în procesele globale” prin contractul POSDRU 89/1.5/S/59758.
Articole:
V.V. Zirra, Valentin Dumitraşcu, People dealing with founding rituals. A case study from south-western Romania INTERNATIONAL JOURNAL of ENERGY and ENVIRONMENT, Issue 4, Volume 7, 2013, 160-169.
predate la tipar:
V.V.Zirra, Objets et interprétations. Sur « le message » des fibules « hybrides », 12 pagini, studiu predat pentru volumul de lucrări al Conferinţei Arheologice internaţionale organizate de Departamentul de Arheologie Tracică al Institutului de Arheologie şi Muzeu al Academiei Bulgare de Ştiinţe, 21-24 noiembrie 2013, Sofia.
3. Participări la reuniuni ştiinţifice interne:
V.V.Zirra, Founding and Consecration Rituals. A Study Case From Bâzdâna “La Cetate” Site, la AL XII-LEA CONGRES INTERNAŢIONAL DE TRACOLOGIE, TÂRGOVIŞTE (ROMANIA), 10-14 SEPTEMBRIE 2013.
Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan"
Sectorul Centrul de Tracologie
V A L E R I U S Î R B U
dr., CŞ II, 1/2 normă, cumul
DATE PERSONALE 2013
1.Stadiul temei de cercetare
Programul de cercetare nr. 3. Civilizaţia greco-romană în zona danubiano-pontică
Proiectul nr. 10. Descoperiri din sec. I a. Chr. – III p. Chr. din judeţele Călăraşi şi Ialomiţa. Vestigiile sarmatice şi importurile romane – a) s-au finalizat fişele de catalog pentru mormintele sarmatice din jud. Călăraşi şi Ialomiţa şi pentru piesele de inventar; b) s-a finalizat desenarea şi fotografierea pieselor din Muzeul Călăraşi; c) a fost redactată comunicarea The Bărăgan in the 1st-3rd centuries AD: Dacians, Romans, Sarmatians, care a fost susţinută la The 12th International Congress of Thracology, Târgovişte, 10-14 septembrie 2013 (Liana Oţa, Valeriu Sîrbu). Studiul este sub tipar
2. Lucrări:
apărute:
- Valeriu Sîrbu, Maria-Magdalena Ştefan, Between Norm and Ambiguity – Expressing Gender in Second Iron Age North-Balkan Thrace, p. 13-25. In: Proceedings of 13rd International Colloquium of Funerary Archaeology "Bronze and Iron Ages Graves from Eurasia: Gender between Archaeology and Anthropology” (Eds. V. Sîrbu and S. Matei), Buzău-Sărata Monteoru, 17th-20th October 2012, Buzău, 2013; Mousaios, XVIII (baze de date CEOL,”B” în Romania).
-
Liana Oţa, Valeriu Sîrbu, Sebastian Matei, „Male” and „female” grave-goods in Sarmatian tombs found in Wallachia, p. 325-352, In: Proceedings of 13rd International Colloquium of Funerary Archaeology "Bronze and Iron Ages Graves from Eurasia: Gender between Archaeology and Anthropology” (Eds. V. Sîrbu and S. Matei), Buzău-Sărata Monteoru, 17th-20th October 2012, Buzău, 2013; Mousaios, XVIII (baze de date CEOL, ”B” în Romania).
-
Valeriu Sîrbu, A Double Cremation Grave (C75) from Hunedoara – Grădina Castelului, Hunedoara County (Scientific Re-Assessement), Istros, XIX, Brăila, 2013, p. 265-295 (baze de date ERIH,”B” în Romania).
-
Valeriu Sîrbu, Maria-Magdalena Ștefan, Dan Ștefan, Gabriel Jugănaru (Romania), Tomasz Bochnak (Poland) - The necropolis (6th-3rd c. BC) from Telița-Celic Dere (Dobroudja).Tumulus no. 44, p. 347-372., In:“Necropolises, Cult places, Religion, Mythology” - The Thracians and their Neighbors in the Bronze and Iron Ages, vol. II, Proceedings of The 12th International Congress of Thracology (Eds. V. Sîrbu and R. Ștefănescu), Târgoviște, 10th -14th September 2013, Editura Istros, Brașov, 2013.
-
Valeriu Sîrbu, Cristian Roman, Cremation Graves and Item Deposits (4th-1st c. BC) in Hunedoara - Grădina Castelului, Hunedoara County, p. 373-399. In: “Necropolises, Cult places, Religion, Mythology” - The Thracians and their Neighbors in the Bronze and Iron Ages, vol. II, Proceedings of The 12th International Congress of Thracology (Eds. V. Sîrbu and R. Ștefănescu), Târgoviște, 10th -14th September 2013, Editura Istros, Brașov, 2013
-
Valeriu Sîrbu, Sebastian Matei (Romania) - A Dacian Fortress from Pietroasa Mică-Gruiu Dării. In: “Settlements, Fortresses, Artefacts” - The Thracians and their Neighbors in the Bronze and Iron Ages, vol. I, Proceedings of The 12th International Congress of Thracology (Eds. Cr. Schuster, O. Cîrstina), Târgoviște, 10th -14th September 2013, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2013 (Editura ”Cetatea de Scaun” este acreditată).
Editare:
-
Bronze and Iron Ages Graves from Eurasia: Gender between Archaeology and Anthropology, Proceedings of 13rd International Colloquium of Funerary Archaeology Buzău - Sărata Monteoru, 17th-20th October 2012 (Eds. Valeriu Sîrbu and Sebastian Matei); Mousaios, XVIII, Buzău, 2013, 360p.
-
“Necropolises, Cult places, Religion, Mythology” - The Thracians and their Neighbors in the Bronze and Iron Ages, vol. II (Eds. Valeriu Sîrbu and Radu Ștefănescu), Proceedings of The 12th International Congress of Thracology, Târgoviște, 10th -14th September 2013, Editura Istros, Brașov, 2013, 465p .
predate la tipar:
-
Valeriu Sîrbu, Costin Croitoru, Barboşi in the Context of Events in The Lower Danube Region: from Dava to Castrum, va apare în colecția British Archaeological Reports, Oxford, 2013-2014; 11p.
-
Liana Oța, Valeriu Sîrbu, The Bărăgan in the 1st-3rd Centuries AD: Dacians, Romans, Sarmatians, p. 289-309. In: “Necropolises, Cult places, Religion, Mythology” - The Thracians and their Neighbors in the Bronze and Iron Ages, vol. II, Proceedings of The 12th International Congress of Thracology (Eds. V. Sîrbu and R. Ștefănescu), Târgoviște, 10th -14th September 2013, Editura Istros, Brașov, 2013; 21p.
-
Valeriu Sîrbu, Diana Dăvîncă, Copii inhumați, copii incinerați la geto-daci: descoperiri arheologice și posibile interpretări. In: Simpozion Arheovest ”Interdisciplinaritate în Arheologie și Istorie” - In Memoriam Liviu Măruia, Timişoara, 2013; 23p.
-
Valeriu Sîrbu, Sebastian Matei, Pietroasa Mică – « Gruiu Dării » : établissement, citadelle et lieu de culte à l’époque géto-dace (IVe s. av. J.-C. –Ier s. ap. J.-C), în Thraco-Dacica, București, 2013-2014 ; 27p.
.
3. Participări la reuniuni ştiinţifice interne:
-
Liana Oța, Valeriu Sîrbu, The Bărăgan in the 1st-3rd Centuries AD: Dacians, Romans, Sarmatians, la The 12th International Congress of Thracology - “The Thracians and their Neighbors in the Bronze and Iron Ages”, Târgoviște, 10th -14th September 2013.
-
Valeriu Sîrbu, Maria-Magdalena Ștefan, Dan Ștefan, Gabriel Jugănaru (Romania), Tomasz Bochnak (Poland) - The necropolis (6th-3rd c. BC) from Telița-Celic Dere (Dobroudja).Tumulus no. 44, la The 12th International Congress of Thracology - “The Thracians and their Neighbors in the Bronze and Iron Ages”, Târgoviște, 10th -14th September 2013.
-
Valeriu Sîrbu, Sebastian Matei (Romania) - A Dacian Fortress from Pietroasa Mică-Gruiu Dării, la The 12th International Congress of Thracology - “The Thracians and their Neighbors in the Bronze and Iron Ages”, Târgoviște, 10th -14th September 2013.
-
Valeriu Sîrbu, Cristian Roman, Cremation Graves and Item Deposits (4th-1st c. BC) in Hunedoara - Grădina Castelului, Hunedoara County, la The 12th International Congress of Thracology - “The Thracians and their Neighbors in the Bronze and Iron Ages”, Târgoviște, 10th -14th September 2013.
-
Valeriu Sîrbu, Sebastian Matei, Pietroasa Mică-Gruiu Dării : așezare, cetate și loc de cult în epoca dacică (sec. IV a. Chr.-I p. Chr.), Sesiunea de comunicări științifice ”Milenii tezaurizate. Creație și spiritualitate”, Muzeul Județean Buzău, 15-17 octombrie 2013.
-
Deplasări în străinătate
Comunicări:
-
Valeriu Sîrbu, Hunedoara-Grădina Castelului (Romania): a Dacian Necropolis from the Second Iron Age, „7th World Archaeological Congress”, The Dead Sea – Jordan, 13th-18th January, 2013.
-
Valeriu Sîrbu, Maria-Magdalena Ștefan, Dan Ștefan, Teliţa- “Celic Dere” in Getae Territory: End of the 7th – Beginning of the 3rd c. BC. General Report for the Interdisciplinary Research Program (2006-2013), Conferința internațională
-
”30 Years Department of Thracian Archaeology”, Sofia, 21st-24th November 2013.
Varia:
Mentor în proiectul Contribuții geofizice la studiul habitatului geto-dacic din estul Munteniei în sec. II a.Chr. - I p. Chr/Geophysical Contributions to the Study of Geto-Dacian Habitat from Eastern Wallachia (2nd c. BC – 1st c. AD), Funding Application for Postdoctoral Research Projects - PN-II-RU-PD-2012-3, al cărui leader este Dr. Dan Ștefan, CȘ. III, la Institutul de Arheologie ”Vasile Pârvan”.
Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan"
Sectorul Centrul de Tracologie
D A N I E L S P Â N U
dr, CŞ III
DATE PERSONALE 2013
1. Stadiul lucrării de plan:
Programul 1 „Preistoria spaţiului carpato-dunărean”, coord. Acad. A. Vulpe, proiectul 1 „Proiectul arheologic Pietrele” , coord. Acad. A. Vulpe (termen de realizare 2015). Realizări: In cadrul temei de plan : Modelele de locuinte si fragmentele de pereti de la Pietrele-Gorgana, ca surse de informatie pentru sistemele constructive din epoca timpurie a cuprului, a fost continuată documentarea fragmentelelor de chirpic prin desen şi fotografiere (cca 90 piese).
Programul 2 „Lumea nord-tracică în lumina cercetărilor pluridisciplinare”, coord. Dr. C. Schuster, proiectul 2 „Piesele de orfevrerie din dacia din secolele II a.Chr – I p.Chr.”, coord. Dr. D. Spânu (termen de realizare 2015). Realizări: Studiul Une contribution archéologique à l’étude du trésor du IIIe siècle av. J. C. d’Epureni dedicat tezaurului de monede şi podoabe din secolul al III-lea a.Chr. de la Epureni a fost predat redacţiei Dacia pentru nr. din anul 2014.
Programul 2 „Lumea nord-tracică în lumina cercetărilor pluridisciplinare”, coord. Dr. C. Schuster, Proiectul 6 „Vestigii târzii La Tène şi de epocă romană provincială din zona Sighişoarei” , coord. Dr. D. Spânu (termen de realizare 2016). Realizări: Documentaţia materialelor de epocă târzie La Tène romană provincială de la Sighişoara Dealul Viilor şi de la Albeşti Valea Şapartocului a fost sistematizată. Totodată a fost continuată prin săpături de teren cercetarea necropolei din secolul al III-lea p. Chr. de la Sighişoara „Dealul Viilor”.
Programul 2 „Lumea nord-tracică în lumina cercetărilor pluridisciplinare”, coord. Dr. C. Schuster, proiectul 8 „Arheologia funerară geto-dacă şi daco-romană”, coord. Dr. V. V. Zirra (termen de realizare 2015). Realizări: pubicarea studiilor : Probleme ale cronologiei necropolelor Poieneşti-Vârtişcoiu. Mousaios 17, 2012 (2013), p. 121-143 (22 pag.) şi Reconstruction of the pre-roman tumulus “Movila cu pietre” in Poiana. Caiete ARA 4, 2013, p. 15-19 (5 pagini).
2. Lucrări:
apărute:
Spânu D., Probleme ale cronologiei necropolelor Poieneşti-Vârtişcoiu. Mousaios 17, 2012 (2013), p. 121-143 (22 pag.).
Spânu D., Reconstruction of the pre-roman tumulus “Movila cu pietre” in Poiana. Caiete ARA 4, 2013, p. 15-19 (5 pag.).
Spânu D., Fibule „de tip hibrid” ? Materiale şi Cercetări Arheologice 9, 2013, 145-156 (12 pag.). B
predate la tipar:
Spânu D., Une contribution archéologique à l’étude du trésor du IIIe siècle av. J. C. d’Epureni, studiu (22 pagini tezt şi 18 ilustraţii) predat în iulie 2013 revistei Dacia pt. nr din anul 2014.
3. Participări la reuniuni ştiinţifice interne:
(1) Tumulii de epocă târzie La Tène de la Poiana. Cercetările Ecaterinei şi ale lui Radu Vulpe. Comunicare în cadrul mesei rotunde «Cercetarea arheologică a tumulilor preistorici» (coord. Dr. A. Ioniţă), februarie 2013; prezentare Powerpoint (12 imagini).
(2) Tezaurul de monede şi podoabe din secolul al III-lea a. Chr. de la Epureni. Comunicare în cadrul Centrului de Tracologie, 8.03.2013; prezentare Powerpoint (33 de imagini).
(3) Sighişoara - Dealul Viilor. Campania 2012. Comunicare în cadrul sesiunii interne de rapoarte arheologice, aprilie 2013, Bucureşti, însoţită de o prezentare grafică PowerPoint compusă din 15 de imagini.
(4) O mică aşezarea de epocă târzie La Tène de la Albeşti – un stadiu al cercetării. Comunicare în cadrul Sesiunii Anuale a MJA-Piteşti, 3 octombrie 2013, însoţită de o comunicare powepoint (28 imagini).
4.Deplasări în străinătate:
(1) Pre-Roman Divinities in Dacia. A Forgotten Mythology. Comunicare susţinută în cadrul celui de al XIII-lea Colocviu Internaţional de Artă Romană Provincială, Bucureşti, 27 mai 2013.
(2) Der Schatzfund von Epureni und die silbernen Fibeln mit einseitiger Spirale und nach oben gebogenem Fuss (“thrakische Fibeln”). Comunicare în cadrul celui de al XII-lea Congres de Tracologie, Târgovişte, 12 septembrie 2013.
Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan"
Centrul de Tracologie
A L E X A N D R U M O R I N T Z
dr., CŞ III
DATE PERSONALE 2013
-
Stadiul temei de cercetare:
În cadrul lucrării de plan „Bazinele Argeşului şi Dâmboviţei: în perioada Bronzului Final, Hallstatt-ului şi Latène-ului. Studiu interdisciplinar” din cadrul programului „Lumea nord-tracică în lumina cercetărilor pluridisciplinare”, în anul 2013 am desfăşurat următoarele activităţi
1.1. Cercetări de teren:
- cercetări sistematice: Radovanu, punctele Gorgana Întâi şi Gorgana a Doua, jud. Călăraşi (august 2013);
- cercetări preventive: Răleşti, com. Gogoşari, jud. Giurgiu (aprilie 2013);
- cercetări de diagnostic/evaluare în judeţele Giurgiu şi Ilfov.
- cercetări de suprafaţă (identificare şi cartare situri în judeţele Giurgiu, Călăraşi şi Ilfov);
1.2. Cercetări de laborator:
- prelucrare materiale arheologice de la Iepureşti, Răleşti şi Radovanu;
- prelucrare şi redactare planuri de situaţie şi planuri arheologice
1.3. Valorificare ştiinţifică:
- 3 articole publicate;
- 4 articole predate la tipar.
A. Morintz, Strategia de cercetare a sitului de la Răleşti – Râul Parapanca, în R. Kogălniceanu, A. Morintz (ed.), Cercetările arheologice în comuna Gogoşari. Situl de la Răleşti – Râul Parapanca, Editura Istros, Brăila, p. 10-12.
A. Morintz,V. Dumitraşcu, Cadrul natural al sitului de la Răleşti – Râul Parapanca, în R. Kogălniceanu, A. Morintz (ed.), Cercetările arheologice în comuna Gogoşari. Situl de la Răleşti – Râul Parapanca, Editura Istros, Brăila, p. 8-9.
D. Serbănescu, C. Schuster, A. Morintz, Cu privire la ceramica getică din cele două dava de la Radovanu (Gorgana a doua şi Gorgana întâi). Chiupurile, Drobeta XXII (2012), 2013, p. 67-85.
Editare:
R. Kogălniceanu, A. Morintz (editori), Cercetările arheologice în comuna Gogoşari. Situl de la Răleşti – Râul Parapanca, Editura Istros, Brăila, 120 p., 978-606-654-073-5.
predate la tipar:
N. Badout, Alexandru Avram, Alexandru Morintz, Emilian Alexandrescu, Antal Lukács, Vlad Nistor, Gille Sintès, Le site de Sotiras à Thasos: étude topographique et intérêt archéologique. Thraco-Dacica IV-V, 2013
- A. Morintz, On a possible function of the geto-dacian decorated hearths, în C. Schuster, O. Cîrstina, M. Cosac, G. Murătoreanu (eds.), Proceedings of The 12th International Congress of Thracology, Târgovişte, 10th-14th September 2013, The Thracians and their Neighbors in the Bronze and Iron Ages, “Settlements, Fortresses, Artifacts”, Volume I, Târgovişte 2013, 15 p.
- C. Schuster, D. Serbănescu, A. Morintz, About the horses in the Dava from Radovanu-Gorgana a Doua, Thraco-Dacica S.N., IV-V/1-2, 2013, 22 p. & 28 fig.
- C. Schuster, D. Serbănescu, A. Morintz, Betrachtungen zu den mit Triskelion verzierten getischen Schalen, Thraco-Dacica S.N., IV-V/1-2, 2013, 8 p. &19 fig.
- C. Schuster, D. Serbănescu, A. Morintz, Die getischen Dava von Radovanu im Lichte der neusten Forschungen, în C. Schuster, O. Cîrstina, M. Cosac, G. Murătoreanu (eds.), Proceedings of The 12th International Congress of Thracology, Târgovişte, 10th-14th September 2013, The Thracians and their Neighbors in the Bronze and Iron Ages, “Settlements, Fortresses, Artifacts”, Volume I, Târgovişte 2013, 14 p.
3.Participări la reuniuni ştiinţifice interne:
- A. Morintz, Ion Tuţulescu, Noi consideraţii privind vetrele decorate din dava de la Radovanu – Gorgana a doua, 3-4 octombrie 2013, Constanţa.
- A. Morintz, C. Schuster, Andrei Măgureanu, R. Kogălniceanu, New Thracian Discoveries from Southern Romania, la The Thracians and their Neighbors in the Bronze and Iron Ages. The 12th International Congress of Thracology, 10th-12th September 2013, Târgovişte.
- A. Morintz, A. Măgureanu, C. E. Ştefan, A Simalczik, R. D. Simalczik, Cercetările arheologice de pe tronsonul Cernavodă – Medgidia al autostrăzii A2: Tumulul 7, la Al patrulea simpozion anual Archaeological Debates 4. Când pământul se mişcă... Structuri antropice de pământ de-a lungul timpului, Muzeul Judeţean „Teohari Antonescu” Giurgiu & Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” – Centrul de Tracologie Bucureşti, 8 noiembrie, Giurgiu.
- R. Kogălniceanu, A. Morintz, Tumulii din judeţul Giurgiu. Studiu de caz: Tumulii din comuna Gogoşari, la Al patrulea simpozion anual Archaeological Debates 4. Când pământul se mişcă... Structuri antropice de pământ de-a lungul timpului, Muzeul Judeţean „Teohari Antonescu” Giurgiu & Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” – Centrul de Tracologie Bucureşti, 8 noiembrie, Giurgiu.
- C. Schuster, D. Serbănescu, A. Morintz, Cu privire la cupele getice decorate cu triskelion, la Sesiunea naţională de rapoarte arheologice a Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”, Bucureşti, 27-29 martie 2013.
- D. Serbănescu, C. Schuster, A. Morintz, Die getischen Dava von Radovanu im Lichte der neusten Forschungen, la The Thracians and their Neighbors in the Bronze and Iron Ages. The 12th International Congress of Thracology, 10th-12th September 2013, Târgovişte.
4. Deplasări peste hotare: -
Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan"
Centrul de Tracologie
D E S P I N A M Ă G U R E A N U
cercetător
DATE PERSONALE 2012
1. Stadiul temei de cercetare:
PROGRAMUL DE CERCETARE NR. 1: PREISTORIA SPAŢIULUI CARPATO-DUNĂREAN
Proiectul nr. 9: CIVILIZAŢIA TRACO-GETO-DACĂ ÎN LUMINA SĂPĂTURILOR ARHEOLOGICE DE LA CÂRLOMĂNEŞTI, JUD. BUZĂU Continuarea lucrului la seria monografică Cârlomăneşti I:
- Studiul vetrele decorate descoperite în nivelele de locuire de pe platoul Cetăţuia – îndeplinit
- Noi repere privind cronologia davei de la Cârlomăneşti, jud. Buzău, coautori Mircea Babeş şi Sebastian Matei - îndeplinit
Intocmirea raportului tehnic de săpătură pentru campania 2012 în forma finală, pentru cele 3 subareale aflate în curs de cercetare (V1aN, V1bN, V2bS) ; - îndeplinit
Prelucrarea grafică (CorelDRAW) a planurilor şi profilelor întocmite cele 3 subareale aflate în curs de cercetare (V1aN, V1bN, V2bS) în campania 2012; - îndeplinit
Inventarierea şi descrierea pieselor mărunte descoperite în 2012, completarea bazei de date ce cuprinde Registrul de evidenţă a pachetelor şi pieselor - îndeplinit
Inventariere unui lot de 71 de piese de metal descoperite între anii 1967 – 1981 la Cârlomăneşti. Pieselor stabilizate şi conservate de către conservator Georgiana Mureşanu li s-au alcătuit fişe descriptive. - îndeplinit
PROGRAMUL DE CERCETARE NR. 6: PUNEREA ÎN VALOARE A PATRIMONIULUI MUZEULUI NAŢIONAL DE ANTICHITĂŢI, coordonator: dr. Oana Damian, CŞ II
Proiectul: ÎNREGISTRĂRI DE TOPOGRAFIE ARHEOLOGICĂ LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XX, coordonator: Despina Măgureanu
În cadrul acestui proiect am continuat studiul şi prelucrarea materialului documentar şi cartografic conţinut în arhiva P. Polonic aflată în Arhiva istorică a I.A.B şi la Biblioteca Academiei Române.
2. Lucrări:
apărute:
-
Do'stlaringiz bilan baham: |