Raportul institutului de arheologie „vasile pârvan” al Academiei Române pentru anul 2013



Download 2,21 Mb.
bet4/15
Sana19.04.2017
Hajmi2,21 Mb.
#7143
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   15

I U L I A N B Î R Z E S C U


dr., cercetǎtor ştiinţific III

DATE PERSONALE 2013


1. Stadiul temei de cercetare:

a) în cadrul programulului de cercetare nr. 3, proiectul 1, a continuat săpăturile de la Histria, în sectorul T (un raport preliminar a fost întocmit în luna octombrie). Privitor la săpăturile din zona sacră a prezentat atât la rapoartele institutului, cât și la rapoartele naționale de arheologie, raportul privind săpăturile din 2012. Un raport amplu privind săpăturile de la Histria, sector T, a apărut anul acesta în revista Il Mar Nero. O altă temă din cadrul aceluiași proiect privește ”Histria în perioadele arhaică şi clasică”. În cadrul acestei teme a continuat valorificarea unor descoperiri mai vechi, precum și cercetări interdisciplinare.

b) în cadrul programulului de cercetare nr. 3, proiectul 13 (început în acest an): ”Sanctuare ioniene din epoca arhaică”, au fost efectuate trei luni de cercetări de teren la Histria (o lună) și Milet (două luni). În cadrul acestui proiect am prezentat la Atena o comunicare

c) în cadrul programului de cercetare 6, proiectul nr. 2, a continuat prelucrarea vaselor grecești de la MNA
2. Lucrări:

apărute:


1) L. Preoteasa, I. Bîrzescu, D. Hanganu, A. Vespremeanu-Stroe, ”Schimbări morfologice în regiunea Histria produse înainte, în timpul şi după declinul cetăţii”, SCIVA 2012, 3-4, 201-223.

2) I. Bîrzescu, A. Baltres, ”Noi date cu privire la originea și folosirea pietrei în primele două secole ale Zonei sacre de la Histria”, SCIVA 2013, 1-2.

3) I. Bîrzescu, ”Teracote și vase plastice cu reprezentări zoomorfe din sanctuarele cetăților grecești din Marea Neagră”, în: Florina Panait Bîrzescu, Iulian Bîrzescu, Florian Matei-Popescu, Adrian Robu (editori), Poleis în Marea Neagră: Relații interpontice și producții locale, București, p. 414-427.

4) A. Avram, I. Bîrzescu, M. Margineanu Cârstoiu, K. Zimmermann, ”Archäologische Ausgrabungen in der Tempelzone von Histria, 1990-2009”, Il Mar Nero 8 (2010-2011) [2013], p. 39-101 (revistă cotată Erih B).

5) Alfred Vespremeanu-Stroe, Luminiţa Preoteasa, Diana Hanganu, Anthony G. Brown, I. Bîrzescu, Alida Timar-Gabor, Phillip Toms, ”The impact of the Late Holocene coastal changes on the rise and decay of the city of Histria (Razelm-Sinoe lagoon system, Danube delta)”, Quaternary International 293, 2013, 245-256 (revistă cotată ISI).

Editare:


1) coeditor: Florina Panait Bîrzescu, Iulian Bîrzescu, Florian Matei-Popescu, Adrian Robu, Poleis în Marea Neagră: Relații interpontice și producții locale, București: Editura Humanitas (ISBN 978-973-50-4236-3), 463 pagini.

b. în străinătate



2) coeditor: Alexandru Avram, Iulian Bîrzescu, Mélanges d’archéologie et d’histoire ancienne à la mémoire de Petre Alexandrescu, Il Mar Nero VIII, 2010/2011, Roma, Paris: Edizioni Quasar di Severino Tognon s.r.l., Éditions de la Maison des sciences de l’homme (ISSN 1125-3878), 315 pagini.
predate la tipar:

I. Bîrzescu, ”The Kosmos of Greek Sanctuaries on the shores of the Black Sea before the Roman Conquest”, în: volumul expoziției ”Jupiter de partea ta ... Zei și oameni în Antichitate la Dunărea de Jos”, 5 iunie - 8 septembrie 2013, Casa Memorială Dr. George Severeanu, Str. Henri Coandă Nr. 26, 10 pagini

I. Bîrzescu, ”The archaeological research on the Western Black Sea coast from the Archaic period until the Roman conquest”, 15 p., volum colectiv Salonic
3.Participări la reuniuni ştiinţifice interne:

1. I. Bîrzescu, A. Avram, M. Mărgineanu Cârstoiu, V. Apostol, A. Baltres, F. Bîrzescu, A. Lițu, K. Maurer, A. Țârlea, Ș. Vasiliță, ”Histria 2012 T”, la Sesiunea de Comunicări Științifice, 27-29 martie 2013, Bucuresti

2. I. Bîrzescu, A. Avram, M. Mărgineanu Cârstoiu, ”Histria 2012. Sectorul T”, la Sesiunea națională de rapoarte arheologice, ediția XLVII, 27-30 mai 2013 Craiova

3. I. Bîrzescu, ”Hellenistic and Roman Terracotta Offerings in the Western Pontic Sanctuaries”, la simpozionul intenațional “Interconnectivity in the Mediterranean and Pontic World during the Hellenistic and Roman Periods” Constanta 8-12 iulie 2013


4. Deplasări peste hotare şi participări la congrese internaţionale:

Comunicări:

I.Bîrzescu, ”Spätarchaische Weihungen in der Tempelzone von Histria”, 6 martie, Institutul Arheologic German din Atena

Săpături arheologice:


Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan"

Sectorul arheologie clasică şi epigrafie


M I R C E A D A B Î C A

asistent cercetare

DATE PERSONALE 2013
1.Stadiul temei de cercetare:

Lucrarea de plan (Programul de cercetare nr. 3 Civilizaţia greco-romană în zona danubiano-pontică, coordonator Constantin C. Petolescu; Proiect nr. 1 Cetatea greco-romană Histria, coordonator Al. Avram), redactarea şi publicarea unui articol cu titlul Un nou mormânt de înhumaţie cu depunere rituală din perioada de sfârşit a cetăţii Histria., (Pontica sau Materiale şi Cercetări Arheologice) va fi finalizată în 2014.

A participat în perioada 8 august-8 octombrie 2013 la campania de cercetări arheologice sistematice de la Histria (I.A.B.), în calitate de membru în colectivul de cercetare şi responsabil al Sectorului Sud

2. Lucrări:

Apărute


  • Mircea Dabîca, Instalaţii portuare în cetăţile greco-romane din jurul Pontului Euxin (SCIVA, 63, 2012, 3-4, p. 357-359)

  • Mircea Dabîca, Noi cercetări arheologice în Sudul cetăţii Histria. Campaniile 2003-2010, MCA, IX, 2013, p. 157-187.

  • Mircea Dabîca, Histria. Sector Sud. CCA campania 2012, CCA 2012, 2013, p. 78-80.

predate: -


3.Participări la reuniuni ştiinţifice interne

Mircea Dabîca, Histria Sector Sud. Campania arheologică 2012, Sesiunea Națională de Comunicări Științifice a Institutului de Arheologie, 27-28 martie 2013

Andrei Măgureanu et alii, Centura ocolitoare a Alexandriei, Sesiunea Națională de Comunicări Științifice a Institutului de Arheologie, 27-28 martie 2013

4. Deplasări peste hotare: -

Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan"

Sectorul arheologie medievală


A D R I A N I O N I Ţ Ă

dr., şef sector arheologie medievală, C.Ş. I

DATE PERSONALE 2013
1. Stadiul temei de cercetare:

Programului de cercetare nr. 4. Spaţiul carpato-danubian în epoca post romană şi medievală;

Proiectul nr. 1. Rituri şi ritualuri funerare în Transilvania în secolele III-XIII : Necropola de la Sighişoara Dealul Viilor.

S-au prelucrat inventarele mormintelor din necropola de la Sighişoara Dealul Viilor din secolul al XII-lea şi ceramica din complexele contemporane acestui orizont. S-au realizat o parte din planşe (2013).



Proiectul nr. 5.. Feldioara/Marienburg. Biserica evanghelică. (2010-2014

S-a lucrat la documentaţia bibliografică, la ilustraţie şi la catalogul mormintelor, cu identificările antropologice. S-au dat la analiză ADN o parte din resturile osteologice (2013).

Feldioara (jud. Braşov) – punctul Cetate (4 săptămâni); cercetări preventive în vederea restaurării; responsabil ştiinţific; managerial SC Damasus, Braşov (continuă şi în 2014).
2. Lucrări:

apărute:



  • Adrian Ioniță, Observaţii asupra mormintelor cu depunere de cai sau părţi de cai în spaţiul cuprins între Dunărea de Jos, Carpaţi şi Nistru, în secolele X-XIII, în: The Steppe Lands and the World Beyond Them. Studies in honour of Victor Spinei on his 70th birthday (Ed.: Florin Curta, Bogdan-Petru Maleon), Ed. Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2013, Iaşi, p. 115-150. (ISBN 9789 737 039 330)

  • Adrian Ioniță, Observations sur les nécropoles plates dans la région comprise entre le Bas-Danube, les Carpates et le Dniestr aux Xe-XIIIe siècles, Banatica 23, 2013, p. 203-222.

  • Adrian Ioniță, Die Besiedlung des Burzenlandes im 12.-13. Jahrhundert im Lichte der Archäologie în: Generalprobe Burzenland. Neue Forschungen zur Geschichte des Deutschen Ordens in Siebenbürgen und im Banat (Hrsg.: Konrad Gündisch), Köln-Weimar-Wien, Böhlau Verlag, 2013 (Siebenbürgisches Archiv 42), p. 107-124. (ISBN 978-3-412-21094-6)

Predate


Adrian Ioniță, Începuturile colonizării Ţării Bârsei reflectate arheologic, SCIVA, 2013, 1-2 (14 p.)

  1. Participări la reuniuni ştiinţifice interne:

  • Adrian Ioniță, Cercetări mai vechi şi mai noi la biserica evanghelică din Feldioara/Marienburg (jud. Braşov) / A földvári lutheránus templom korábbi és újabb régészeti kutatása. la simpozionul „Arhitectura religioasa medievală din Transilvania”, ediţia VIII-a, Satu Mare - Papos, 8-10 martie 2013 / Középkori egyházi építészet Erdélyben 8. nemzetközi tudományos konferencia, Szatmárnémeti - Papos 2013. március 8-10.

  • Adrian Ioniță, Teutonii în Ţara Bârsei şi „ultra montes nivium” / Les Teutons au Pays de Bârsa et „ultra montes nivium” la simpozionul „Cavalerii teutoni în Ţara Bârsei şi Drumul comercial Braşov-Câmpulung / Les Chevaliers teutoniques au Pays de Bârsa et La route commerciale Braşov-Câmpulung”, Rucăr 13 iulie 2013.

5.Varia:


- membru referent în patru comisii de susţinere de doctorat.

Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan"

Sectorul arheologie medievală
R A D U H A R H O I U

dr., CŞ I

DATE PERSONALE 2013

1. Stadiul temei de cercetare:



Programului de cercetare nr. 4. Spaţiul carpato-danubian în epoca post romană şi medievală;

Proiectul nr. 1. Rituri şi ritualuri funerare în Transilvania în secolele III-XIII : Necropola de la Sighişoara Dealul Viilor.

S-au prelucrat inventarele mormintelor din necropola de la Sighişoara Dealul Viilor din secolul al XII-lea şi ceramica din complexele contemporane acestui orizont. S-au realizat o parte din planşe (2013).


2. Lucrări:

apărute



  • Radu Harhoiu, Tezaurul de la Simleul Silvaniei si batalia de la Nedao, Banatica 23, 2013, 111 – 143; B

  • Radu Harhoiu, Evocare Eugenia Zaharia, Dacia (ultimul număr)

Predate:


  • Radu Harhoiu, Cercetări arheologice la Sighişoara Dealul Viilor-“necropolă”. Complexul 359 - o locuinţa din epoca avară târzie (secolul 8). Revista Bistriţei 2013

  • Radu Harhoiu, Ein Gräberfeld des östlichen Reihengräberkreises in Schäßburg - Weinberg (rum. Dealul Viilor) - Fundstelle „Gräberfeld“ (Gräberfeld 3). Festschrift B. Szöke (Budapesta) 50 p.

  • Radu Harhoiu, Archäologische Grabungen in Schäßburg - Dealul Viilor, Fundstelle „Gräberfeld”.Befund 359 –eine Wohnbaut aus der Spätawarenzeit Festschrift Csanad Balint. (Budapesta) cca 48 p.

3.Participări la reuniuni interne:-

4.Varia:-

Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan"

Sectorul arheologie medievală
A L E X A N D R U N I C U L E S C U

dr., CŞ II

DATE PERSONALE 2013
1. Stadiul temei de cercetare:

Programului de cercetare nr. 4. Proiectul Probleme teoretice ale cercetării istorice şi arheologice asupra continuităţilor etnice. S-a continuat documentarea. Rezultatele cercetării vor fi cuprinse într-un volum care va fi publicat în 2015.


2. Lucrări:

apărute:


  • Al. Niculescu, Locul teoriei în cercetarea arheologică, SCIVA 63, 3-4, 2012 [2013], p. 293-304. Revistă clasificată în categoria B.

  • Al. Niculescu , Interdisciplinarităţi şi politici locale. In Vlad Nistor, Daniela Zaharia (ed.), Armele Atenei, Bucureşti, 2012 [2013], p. 493-505.

predate:


Al. Niculescu, The archaeological research on ethnic phenomena and the social sciences, A Nyíregyházi Jósa András Múzeum Évkönyve , 2014

3.Participări la sesiuni ştiinţifice interne:

Al. Niculescu, Pierre Vernant et la thèse de l'idéologie dominante. Comunicare prezentată la colocviul internaţional „Penser avec les Grecs : les travaux et la postérité de Jean-Pierre Vernant”, Bucureşti, aprilie 2013
4. Deplasări peste hotare şi participare la conferinţe internaţionale:

Evaluator pentru European Science Foundation (programul EuroCORECODE). Deplasare Arnhem (august 2013) pentru evaluarea finală

Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan"

Sectorul arheologie medievală


A N D R E I M Ă G U R E A N U

CŞ III


DATE PERSONALE 2013
1.Stadiul temei de cercetare:

Programul de cercetare nr. 4

a. Denumire: SPAŢIUL CARPATO-DANUBIAN ÎN EPOCA POST-ROMANĂ ŞI MEDIEVALĂ; Coordonator: dr. Radu Harhoiu, CŞ I

- Proiectul nr. 2: SITUL ARHEOLOGIC DE LA TÂRGŞORU VECHI

Obiective 2013: Realizarea unui studiu referitor la construcţiile medievale din sectorul B al rezervaţiei arheologice – îndeplinit

Programul de cercetare nr.9: Cercetări arheologice preventive



Proiectul nr. 1: Cimitire medievale în Bucureşti: cimitirul bisericii Sf. Dumitru şi cimitirul bisericii Greci. Istorie, Arheologie, Antropologie. Valorificarea cercetărilor arheologice preventive din anii 2007-2008 – a continuat prelucrarea materialului arheologic

2. Lucrări:

apărute:

Andrei Măgureanu, Consideraţii privind o piesă din bronz descoperită la Budureasca, SCIVA 63, 2012, 3-4, p. 313-320 – categoria B

Bogdan Ciupercă, Andrei Măgureanu, Eugen Paveleţ, Dorin Sârbu, Cercetări arheologice în Curtea Domnească de la Târgşoru Vechi, MCA IX, 2013, p. 219-230

Andrei Măgureanu, Bogdan Ciupercă, Alin Anton, Medieval heritage from Târgşoru Vechi. An archaeological overview of 50 years of research, Caiete ARA 4, 2013, p. 91-106

Predate:


Andrei Măgureanu, Andrei Opaiţ, Complexele din perioada romană târzie, în Cercetări arheologice în comuna Gogoşari. Situl de la Răleşti – Râul Parapanca, ed. Raluca Kogălniceanu, Alexandru Morintz, p. 32-40

Andrei Măgureanu, Materialul medieval timpuriu – cultura Dridu, în Cercetări arheologice în comuna Gogoşari. Situl de la Răleşti – Râul Parapanca, ed. Raluca Kogălniceanu, Alexandru Morintz, p. 41-46


3.Participări la reuniuni ştiinţifice interne: a susţinut comunicările

Andrei Măgureanu, Bogdan Ciupercă, Alin Anton, Cercetările arheologice din 2012 de la Târgşoru Vechi, jud. Prahova, Sesiunea Anuală de Comunicări a Institutului de Arheologie "Vasile Pârvan", 27-29 martie 2013

- Andrei Măgureanu, Bogdan Ciupercă, Spre o posibilă reinterpretare a evoluţiei Curţii domneşti de la Târgşoru Vechi.Simpozionul ARA, Asociaţia ARA şi Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Bucureşti, 18-20.04.2013

- Bogdan Ciupercă, Andrei Măgureanu - Slon fortifications and power centres in the Lower Danube between the eighth and tenth centuries, la ultură şi Civilizaţie la Dunărea de Jos. Orient si Occident - Culture and Civilisation at the Lower Danube. East and West - ediţia a XV-a, Călăraşi 14-15 octombrie 2013

- Andrei Măgureanu, Bogdan Ciupercă - Social and economic relations in Early Middle Age view through the significance of dies from Budureasca Valley, la ultură şi Civilizaţie la Dunărea de Jos. Orient si Occident - Culture and Civilisation at the Lower Danube. East and West - ediţia a XV-a, Călăraşi 14-15 octombrie 2013

- Alexandru Morintz, Andrei Măgureanu, Cristian Eduard Ştefan, Angela Simalcsik, Robert Daniel Simalcsik – Cercetările arheologice de pe tronsonul Cernavodă – Medgidia al autostrăzii A2: Tumulii 7, 7a, 7b, la Archaeological Debates, Giurgiu 8 noiembrie 2013

- Andrei Măgureanu - Consideraţii referitoare la aşezările din secolele VI-VII p.Chr. de la Dunărea de Jos, la MILENII TEZAURIZATE. CREAŢIE ŞI SPIRITUALITATE. Ediţia a XVI – a. Organizarea, amenajarea, utilizarea şi sacralizarea spaţiului de locuit în mileniul V î. Hr. – I d. Hr., Buzău – Poiana Pinului,15-17 octombrie 2013

- Andrei Măgureanu -Despre relevanţa descoperirilor singulare din spaţiul dintre Carpaţi şi Dunăre în secolele VI-VII p. Chr., la Simpozion Naţional „Alexandru Bărcăcilă”, Drobeta Turnu Severin, 8-9 noiembrie 2013

- Andrei Măgureanu, Bogdan Ciupercă, Observaţii privind aşezarea din secolele V-VII p. Chr. De la Budureasca 4 – „Puţul Tătarului” (jud. Prahova), la Simpozionul ARTĂ ŞI CIVILIZAŢIE MEDIEVALARTĂ MEDIEVALĂ ediţia a XX-a, Suceava, 28-29 noiembrie 2013

- Bogdan Ciupercă, Andrei Măgureanu, Târşorul medieval. Stadiul cercetărilor, la Simpozionul ARTĂ ŞI CIVILIZAŢIE MEDIEVALARTĂ MEDIEVALĂ ediţia a XX-a, Suceava, 28-29 noiembrie 2013


4.. Deplasari în străinătate:

Comunicări:

- Andrei Măgureanu, Bogdan Ciupercă, Anton Alin, Social and economic relations in Early Middle Age view through the significance of dies from Budureasca Valley, în cadrul EAA 2013, Session A31 – Persistent economic ways of living – Production, Distribution, and Consumption in the Iron Age and Early Medieval Period – 5-7 septembrie 2013, Plisen, Cehia

- Bogdan Ciupercă, Andrei Măgureanu, Anton Alin, Slon fortifications and power centres in the Lower Danube between the eighth and tenth centuries, în cadrul EAA 2013, Session A16 – Fortified settlements of the 7th–10th centuries AD in different regions of Europe – 5-7 septembrie 2013, Plisen, Cehia


Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan"

Sectorul arheologie medievală
E R V I N G Á L L

dr., C.Ș. III

DATE PERSONALE 2013
1.Stadiul temei de cercetare:

Proiect 8 -Analiza colecţiei Pongráczy-1904 (secolele III-XII) – manuscrisul se află în etapa de finalizare. Publicarea va avea loc în 2015.

A fost propus un nou proiect Denumire: Evoluția habitatului în microregiunea Someșului Mic din secolul IV până în secolul XI , cu termen final 2016


2.Lucrări:

apărute:

volume:

Gáll Erwin, Az Erdélyi-medence, a Partium és a Bánság 10‒11. századi temetői (10th and 11th century burial sites, stray finds and treasures in the Transylvanian Basin, the Partium and the Banat). Magyarország Honfoglalás kori és kora Árpád-kori sírleletei 6. (Ediția Catedrei de Arheologie a Universității din Szeged, a Muzeului Național Maghiar și a Institutului de Arheologie a Academiei Maghiare de Știință). Szeged 2013, Vol. I‒II.

ISBN: 978-963-306-197-8, ISBN: 978‒963‒9046‒79‒5

Articole:

Gáll Erwin, Roska Márton és az erdélyi régészet (tegnap és ma). Kritikai megjegyzések az erdélyi örmény-magyar tudós kora középkori tanulmányaihoz. Dolgozatok-Új sorozat 6–7 (16–17), 2011–2012, 27‒57.

2. Erwin Gáll, Dăbâca (Dobeschdorf, Doboka): necropola din jurul bisericii din Grădina lui A. Tămaş. Câteva idei privind evoluţia habitatului de la Dăbâca. Analele Banatului 21, 2013, 135‒186. (Indexare: BDI, B+)

3. Erwin Gáll,Dăbâca (d.: Dobeschdorf, ung.: Doboka): Das Gräberfeld um die Kirche aus Grădina lui A. Tămaş. Einige Bemerkungen zur Entwicklung der Wohnsiedlung von Dăbâca (d.: Dobeschdorf, ung.: Doboka). Ephemeris Napocensis 23, 2013, 99‒162. (Indexare: BDI, B, Indexare: Scopus)

4. Erwin Gáll, Dăbâca (Dobeschdorf, Doboka): The necropolis around the church in A. Tămaș’ Garden. Some ideas on the development of Dăbâca habitat. Banatica 23, 2013, 248‒328. (Indexare: ERIH NAT)

1. Gáll Erwin‒Tănase, Daniela, Egy bánsági régész tevékenységéről. Kisléghi Nagy Gyula 10‒11. századi bánsági ásatásairól. Néhány gondolat. In: Révész László–Wolf Mária (szerk.): A honfoglalás kor kutatásának legújabb eredményei. Tanulmányok Kovács László 70. születésnapjára. Budapesta–Seghedin, 2013, 572‒582. (Editura Martin Opitz)

2. Gáll Erwin‒Laczkó Nándor, Doboka várkomplexuma. Tudomány ‒ tudománypolitika és régészet a ’60-as évektől napjainkig. In: Révész László–Wolf Mária (szerk.): A honfoglalás kor kutatásának legújabb eredményei. Tanulmányok Kovács László 70. születésnapjára. Budapesta–Seghedin, 2013, 83‒125. (Editura Martin Opitz)

3. Erwin Gáll, In the midst of nationalisms’: Márton Roska (1880–1961) and the archaeological research of the tenth and eleventh centuries. Acta Eurasiatica 1, 2013, 128‒160.

4. Erwin Gáll, МартонРошка и археология в Трансильвании: Критическиезаметки в связи с исследованиямираннесредневековоговременивенгерско-армянскогоучёного. Stratum Plus, 2013/5, 175‒196.


Predate

a. în ţară

1. Erwin Gáll, The Analysis of Churchyard Cemeteries in the Transylvanian Basin from the 11th to the first half of the 13th centuries. On the beginning of institutionalised Christianity. Marisia 33, 2013 (apariție: ianuarie 2014)

2. Erwin Gáll, From the fortress of Stephen I (997‒1038) to the centre of ‛lord Gelou’. Dăbâca (germ.: Dobeschdorf; hung.: Doboka) in the nationalist myths in the 20th Century. Ziridava 28, 2013 (apariție: ianuarie 2014).

3. Erwin Gáll, Two 10‒11th century arrow-heads from the environs of Kotori/Cattaro - Herceg Novi/Castelnuovo. Archaeology (?) and art-dealing in the Balkans. Ziridava 28, 2013. (apariție: ianuarie 2014)

4. Erwin Gáll, The Avar conquest and what followed. Some ideas on the process of ‘avarisation’ of Transylvanian Basin (6th‒7th centuries). Ephemeris Napocensis 24, 2014. (apariție: aprilie 2014) (Indexare: BDI, B, Indexare: Scopus)



5. Gáll Erwin‒Laczkó Nándor, Doboka kora középkori hamvasztásos temetőjéről. Néhány gondolat a Kis-Szamos völgye 7–9. (10.?) század településterületéről. Dolgozatok-Új sorozat 8 (18), 2013 (apariție: în cursul anului 2014).
b. în străinătate

Reviste:


1. Erwin Gáll, Az avar honfoglalás és ami utána következett. Néhány gondolat az Erdélyi-medence „avarizálódásának” folyamatáról (6‒7. század). Avar hatalmi központ a Közép-Maros vidékén? Archaeológiai Értesítő 139, 2014. (va apărea în decembrie 2014) (Indexare: Scopus)
3.Participări la reuniuni ştiinţifice interne: -

1. Erwin Gáll,Date privind habitatul orașului medieval al Clujului. Arheologia mileniului I p. Chr. (Ploiești, 29‒31 august 2013)

2. Gáll Erwin‒Laczkó Nándor, Doboka kora középkori hamvasztásos temetőjéről. Néhány gondolat a Kis-Szamos völgye 7–9. (10.?) század településterületéről. Conferința anuală a Asociației de Arheologie ”Béla Pósta” (Miercurea Ciuc, 8‒10 noiembrie 2013)

4.Deplasări peste hotare şi participări la manifestări ştiinţifice internaţionale:

Gáll Erwin, A kora avar kor kutatásának stádiuma az Erdélyi-medencében/ Stadiul cercetării epocii avare timpurii din Bazinul Transilvaniei. Metodologie și întrebări. Conferința: AVARKORI RÉGÉSZETI KUTATÁSOK (HELYZETKÉP). A MTA BTK Régészeti Intézetének és az ELTE BTK Régészettudományi Intézetének kerekasztal konferenciája. Budapesta. 12.11.2012 (Ungaria)
Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan"

Sectorul arheologie medievală


D O R I N S Â R B U

asistent cercetare

DATE PERSONALE 2013
1. Stadiul temei de cercetare:

A fost continuată tema de cercetare „Relaţii între stepele est-europene şi bazinul Dunării Inferioare: modele de expresie arheologică” (Proiectul nr. 7, în cadrul Programului de cercetare nr. 4. „Spaţiul carpato-danubian în epoca post romană şi medievală”).

2. Publicații

a. în ţară:



Dorin Sârbu, „Cercetări arheologice în Curtea Domnească de la TârgșoruVechi” (B. Ciupercă, A, Măgureanu, E. Paveleț, D. Sârbu), Materiale și Cercetări Arheologice (serie nouă), IX, 2013, p. 221–232.
2.Participări la reuniuni ştiinţifice interne: a susținut comunicările

- comunicarea „Tumuli de epoca bronzului de pe A2 (Medgidia)” susținută în cadrul mesei rotunde „Movile funerare din România. Cercetări şi discuţii” (Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, 27. 02. 2013);



- comunicarea „Cercetări arheologice preventive pe varianta ocolitoare a municipiului Alexandria. Locuirile preistorică și medievală din punctul Buzescu 5” susținută în cadrul Sesiunii de Rapoarte Arheologice a Institutului de Arheologie “Vasile Pârvan” (București, 27-29 martie 2013)
3.Stadiul pregătirii la doctorantură: susţinere de referate şi examene

A susținut examenele prevăzute în Programul individual al activității de pregătire.


4.Varia: -

Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan"

Sectorul Muzeul Naţional de Antichităţi
O A N A D A M I A N

dr., CŞ II, şeful secţiei Muzeul Naţional de Antichităţi

DATE PERSONALE 2013
1. Stadiul temei de cercetare:

Programul de cercetare nr. 4, Spaţiul carpato-danubian în epoca post-romană şi medievală; proiectul nr. 4, Repere arheologice ale civilizaţiei bizantine la Dunărea de Jos.Siturile de la Păcuiul lui Soare şi Nufăru:

Finalizarea cercetării arheologice în zona instalaţiei portuare în campania 2012 permite definitivarea în 2014 a studiului monografic Structuri constructive în cadrul cetăţii bizantine de la Păcuiul lui Soare, colaborare cu arh. Monica Mărgineanu Cârstoiu, Ştefan Bâlici, Virgil Apostol; lucrare de plan în curs de realizare.

Săpăturile arheologice, completarea bazei de date a descoperirilor legate de fortificaţie, locuire şi aspecte funerare în sectorul de nord al cetăţii bizantine de la Nufăru, în vederea finalizării cercetării în punctul Trecere bac, nu au permis cercetările suplimentare planificate pentru sectorul de est.


2. Lucrări:

apărute:


Oana Damian, cu Mihai Vasile, Daniel Ene, Radu Olteanu, Otilia Stoica, Gabriel Vasile, Valentin Dumitraşcu, Monica Mărgineanu Cârstoiu, Virgil Apostol, Ştefan Bâlici Nufăru, com. Nufăru, jud. Tulcea, campania 2012, în Cronica Cercetărilor Arheologice din România, Bucureşti, 2013, p. 95, nr. 43

Oana Damian Daniel Ene, Monica Mărgineanu Cârstoiu, Virgil Apostol Păcuiul lui Soare, Ostrov, com. Ostrov, jud. Constanţa, campania 2012, în Cronica Cercetărilor Arheologice din România, Bucureşti, 2013, p. 97-98, nr. 46

Oana Damian,Eugen Paraschiv-Grigore, Mihai Vasile, Andra Samson, Ioana Paraschiv-Grigore, Daniel Ene, Florentin Munteanu Făclia, com. Mircea Vodă, jud. Constanţa, Valul mare de pământ, Autostrada Bucureşti-Constanţa, tronsonul Cernavodă-Medgidia, km 159, campaniile 2011-2012, în Cronica OanaDamian, Cercetărilor Arheologice din România, Bucureşti, 2013, p. 216-217, nr. 121

Oana Damian, Consideraţii asupra ceramicii medievale pontice pe baza descoperirilor de la Enisala, Banatica, 23, 2013, p. 394-428

Predate:


Oana Damian, Pentru doamnele arheologiei bulgare (prezentarea volumelor: Laurea. In honorem Margaritae Vaklinova, Sofia, 2009; Eurika. In honorem Ludmilae Donchevae-Petkovae, Sofia, 2009; Stephanos Archaeologicos. In honorem Professoris Stephcae Angelova, Sofia, 2010) – pentru SCIVA 65, 1-2, 2014
3. Participări la reuniuni ştiinţifice interne cu comunicările:

Oana Damian, Mihai Vasile, Andra Samson, Daniel Ene, Aurel Stănică, Gabriel Vasile Cercetări arheologice la Nufăru (jud. Tulcea). Punctul Trecere bac, Sesiunea de rapoarte arheologice a Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”, Bucureşti, martie 2013

Oana Damian, Mihai Vasile, Daniel Ene, Aurel Stănică, Proslaviţa-Nufăru (jud. Tulcea). Cercetări arheologice în punctul Trecere bac (campania 2012), Sesiunea naţională de rapoarte arheologice, Craiova, mai 2013

Oana Damian, Eugen Paraschiv-Grigore, Mihai Vasile, Andra Samson, Ioana Paraschiv-Grigore, Daniel Ene, Florentin Munteanu, Valul mare de pământ. Cercetări arheologice pe traseul Autostrăzii 2, tronsonul Cernavodă-Medigidia, km 159 (campaniile 2011-2012), Sesiunea naţională de rapoarte arheologice, Craiova, mai 2013

Oana Damian, Paul Damian, Valurile transdobrogene. Un stadiu al cercetării, Simpozionul Fortificaţiile liniare antice din stânga Dunării de Jos, Muzeul Brăilei, Muzeul Judeţean Galaţi, Brăila-Galaţi, iunie 2013

Oana Damian, Daniel Ene, Mihai Vasile, Fortificaţii liniare dobrogene. Valul mare de pământ, Colocviul Când pământul se mişcă…Structuri de pământ de-a lungul timpului. Archaeological Debats 4, Muzeul Judeţean „Teohari Antonescu” Giurgiu, Giurgiu, noiembrie 2013

Oana Damian, poster Colecţiile Muzeului Naţional de Antichităţ,i expoziţia Jupiter de partea ta


  1. Varia:

A realizat referatul pentru susţinerea tezei de doctorat Ceramica uzuală de la Nufăru, doctorand Mihai Gabriel Vasile, conducător doctorat Radu Harhoiu

Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan"

Sectorul Muzeul Naţional de Antichităţi
CRISTIAN ȘTEFAN

dr., Muzeograf I

DATE PERSONALE 2013
1. Lucrări

apărute:


a. în ţară

Cristian Eduard Ştefan, Un pandantiv din nefrit de la Sălcuţa, jud. Dolj, PEUCE, S. N., XI, 2013, p. 31-42.

Cristian Eduard Ştefan, Noi date referitoare la plastica de lut din aşezarea eneolitică de la Radovanu–La Muscalu, în S. C. Ailincăi, Al. Ţârlea, C. Micu (eds.), Lower Danube Prehistory. 50 years of excavations at Babadag (1962‐2012), Proceedings of “Lower Danube Prehistory. 50 years of excavations at Babadag” Conference, Tulcea, September 20th‐22th 2012, Ed. Istros, 2013, p. 45-66.

b. în străinătate

Cristian Eduard Ştefan, Bronzefunde aus den Sammlungen des Bukarester Nationalmuseums, Acta Archaeologica Carpathica, XLVII, 2012, p. 115-128.

Predate:

Cristian Eduard Ştefan, Radu Petcu, Răzvan Petcu, Reprezentări antropomorfe din aşezarea neolitică de la Şoimuş-La Avicola (Ferma 2), Studii de Preistorie, X, 2013.

Monica Mărgărit, Cristian Eduard Ştefan, Valentin Dumitraşcu, Industria materiilor dure animale în așezarea eneolitică de la Cunești – „Măgura Cuneștilor”, (jud. Călăraşi), Studia in honorem professoris Vasile Chirica, Editura Universitatii Al. I. Cuza, Iași, 2013, p.143-169.

Cătălin Lazăr, Cristian Eduard Ștefan, Gabriel Vasile, Considerații privind resturile osteologice umane din cadrul unor așezări eneolitice din sud-estul României, Studii de Preistorie, X, 2013.

3.Participări la reuniuni interne:

Cristian Eduard Ştefan, Relaţii de schimb în eneoliticul timpuriu la Dunărea de Jos (cca. 5000-4500 BC), Colocviul “Influenţe, contacte şi schimburi culturale între civilizaţiile spaţiului carpato-dunărean, din preistorie până în antichitate”, Cumpăna, 2-4 octombrie 2013.

4.Deplasări în străinătate:

Comunicări:

Cristian Eduard Ştefan, Miljana Radivojević, Early metallurgy north of the Danube: from bead making to forging copper, 3rd Balkan Early Metallurgy Symposium, Sozopol, Bulgaria, 10 - 12 Mai 2013.


  1. A luat parte la cercetările arheologice de la

Alexandria-Pădurea Vedea, jud. Teleorman - 15-30 aprilie 2013 (responsabil ştiinţific şi responsabil de contract).

Fărcaş-Jidovi, jud. Dolj – 1-20 iulie 2013 (membru al colectivului de cercetare), responsabil științific V. V. Zirra, din partea Institutului de Arheologie Vasile Pârvan, București.


Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan"

Sectorul numismatică

E U G E N N I C O L A E

dr., CŞ I, şeful sectorului numismatică, director-adjunct

DATE PERSONALE 2013
1. Stadiul temei de cercetare:

Programul NUMISMATICĂ ANTICĂ, BIZANTINĂ, MEDIEVALĂ, ISLAMICĂ ŞI MODERNĂ

Proiect nr. 1. IDENTIFICARE, INVENTARIERE, EVIDENŢĂ ŞI EXPERTIZĂ NUMISMATICĂ.

- Au fost prelucrate 60 de piese descoperite în Republica Moldova.



Proiect nr. 2. NUMISMATICĂ ANTICĂ, BIZANTINĂ, MEDIEVALĂ, ISLAMICĂ ŞI MODERNĂ.

- A fost definitivat articolul Eugen Nicolae, Din nou despre contramărcile atribuite Cetăţii Albe, pentru Studii şi Cercetări de Numismatică

- Am încheiat şi predat capitolele care îmi reveneau pentru volumul Moneda în Republica Moldova (în colaborare), contractat cu Instituţia Publică „Enciclopedia Moldovei” a Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova. Am efectuat coordonarea volumului (în colaborare cu Ana Boldureanu) şi redacţia ştiinţifică. Volumul a fost predat editurii.


2. Lucrări

Eugen Nicolae, Din nou despre contramărcile atribuite Cetăţii Albe, Studii şi Cercetări de Numismatică, s.n., 3 (15), 2012 (2013), p. 115-117

Recenzie: Rahmi Hüseyin Ünal, Friedrich Krinzinger, Michael Alram, Şule Pfeiffer-Taş (eds.), Der Münzschatz von Beçin. Philosophische-historische Klasse Denkschriften, vol. 396, în The Numismatic Chronicle, 172, 2012 (2013), p. 386-394
predate la tipar:

a. în ţară

Eugen Nicolae, Din nou despre contramărcile atribuite Cetăţii Albe, Studii şi Cercetări de Numismatică, s.n., 3 (15), 2012 (2013), p. 115-117



b. în străinătate

Capitole pentru volumul colectiv Moneda în Republica Moldova, coordonatori Ana Boldureanu şi Eugen Nicolae, redactor ştiinţific Eugen Nicolae, contractat cu Instituţia Publică „Enciclopedia Moldovei” a Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova. Volumul are 800.000 de semne, 150 planşe.


3.Participări la reuniuni ştiinţifice interne: a prezentat următoarele comunicări:

Eugen Nicolae, Contribuţii numismatice la problema întemeierii Moldovei, la Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice a Institutului „Vasile Pârvan”, 27-29 martie 2013

Eugen Nicolae, Un etalon medieval moldovenesc de o jumătate de palmă, la Sesiunea Internaţională Pontica 2013, organizată de Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Constanţa, 3-4 octombrie 2013
4.Deplasări peste hotare şi participări la congrese internaţionale:

Comunicări:

Eugen Nicolae, Rolul Orheiului Vechi in difuziunea decorului pseudo-cufic în spaţiul românesc, la Simpozionul ştiinţific internaţional „Orheiul Vechi” şi „marele drum a sării” în sec. VII–XIV, Chişinău, 23-25 aprilie 2013, organizat de Asociaţia de Promovare a Turismului şi Comerţului din R. Moldova, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Academia Română şi Moldova Trade Promotion Centre din Emiratele Arabe Unite

Eugen Nicolae, Din nou despre contramărcile atribuite Cetăţii Albe, la al XIV-lea Simpozion de Numismatică, organizat de Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” şi Societatea Numismatică din Republica Moldova, Chişinău, 25-29 septembrie 2013


5.Varia

A organizat Al XIV-lea Simpozion de Numismatică, Chişinău, 25-29 septembrie 2013, organizat de Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” şi Societatea Numismatică din Republica Moldova

Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan"

Sectorul numismatică



A U R E L V Î L C U


dr., C.Ș. III

DATE PERSONALE 2013


1. Stadiul temei de cercetare:

Programul NUMISMATICĂ ANTICĂ, BIZANTINĂ, MEDIEVALĂ, ISLAMICĂ ŞI MODERNĂ

Proiect nr. 1. IDENTIFICARE, INVENTARIERE, EVIDENŢĂ ŞI EXPERTIZĂ NUMISMATICĂ.

Au fost prelucrate 200 monede greceşti, romane şi medievale din colecţiile Institutului de Arheologie “Vasile Pârvan”, Complexului Muzeal Iulian Antonescu din Bacău, Muzeului Judeţean Teohari Antonescu din Giurgiu, Muzeului de Istorie şi Arheologie Prahova şi Institutului de Cercetari Eco-Muzeale Tulcea.

Au fost expertizate 291 de piese numismatice la solicitarea instituţiilor cu atribuţii în domeniul protejării patrimoniului cultural.

Proiect nr. 2. NUMISMATICĂ ANTICĂ, BIZANTINĂ, MEDIEVALĂ, ISLAMICĂ ŞI MODERNĂ.

- Au fost definitivate articolele: Emanuel Petac, Aurel Vîlcu, About a possible reattribution of the Odessos alexander type stater Price 1132 to the Babylon mint, pentru Studii şi Cercetări de Numismatică, 3 (XV); Emanuel Petac, Aurel Vîlcu, The Lysimachus type Gold Mintage from Odessos, Istros, 19, 2013 (16 p.).

- A încheiat şi predat capitolele care îmi reveneau pentru volumul Moneda în Republica Moldova (în colaborare), contractat cu Instituţia Publică „Enciclopedia Moldovei” a Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova.


2. Lucrări :

apărute:



  • Aurel Vîlcu, Marian Neagu, Imitaţiile după tetradrahmele macedonene de tip Filip II în lumina tezaurului de la Rasa (IGCH 460), Pontica, 45, 2012, p. 603-616.

  • Emanuel Petac, Aurel Vîlcu, Syrian wars and the beginnings of the Lysimachus type staters at Tomis, Istros, 18, 2012, p. 51-63.

  • Emanuel Petac, Aurel Vîlcu, About a possible reattribution of the Odessos alexander type stater Price 1132 to the Babylon mint, Studii şi Cercetări de Numismatică, 3 (XV), 2012, p. 97-100.

  • Aurel Vîlcu, Emanuel Petac, The Second Syrian War and Gold Staters of Alexander type struck at Istros, American Journal of Numismatics, 24, 2012, p. 53-60.

predate la tipar:

a. în ţară


  • Emanuel Petac, Aurel Vîlcu, The Lysimachus type Gold Mintage from Odessos, Istros, 19, 2013 (16 p.).

  • Emanuel Petac, Aurel Vîlcu, About a possible reattribution of the Odessos alexander type stater Price 1132 to the Babylon mint, Studii şi Cercetări de Numismatică, 3 (XV), 2012, p. 97-100.

b. în străinătate

Aurel Vîlcu, Emanuel Petac, The Second Syrian War and Gold Staters of Alexander type struck at Istros, American Journal of Numismatics, New York, 24, 2012 (11 p.).


3.Participări la manifestări ştiinţifice în ţară:

A susținut comunicările



  • Aurel Vîlcu, Asupra primelor emisiuni monetare atribuite geţilor de la Dunărea de Jos, Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice a Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”, Bucureşti, 27-29 martie 2013.

  • Aurel Vîlcu, Aurel Stănică, Descoperiri monetare recente la Noviodunum, la Sesiunea ştiinţifică internaţională ”Arheologia Mileniului I p. Chr., ediția a XII-a, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, Ploieşti, 29-31 august 2013.

  • Aurel Vîlcu, G. Dzanev, Asupra circulaţiei tetradrahmelor de tip Alexandru cel Mare la Dunărea de Jos în lumina tezaurului descoperit la Samuil (regiunea Razgrad), la Sesiunea Internaţională Pontica 2013, organizată de Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Constanţa, 3-4 octombrie 2013.

  • Aurel Vîlcu, Moneda de aur în zona Dunării de Jos în secolul al IV-lea a. Chr., Conferinţa naţională „Oltenia. Interferenţe culturale”, ediţia a IV-a. Muzeul Olteniei, Craiova, 23-25 octombrie 2013.

  • Dan Pîrvulescu, Marian Neagu, Aurel Vîlcu, Tezaurul monetar din secolul al XVI-lea descoperit la Cuza Vodă, jud. Călăraşi, Conferinţa naţională „Oltenia. Interferenţe culturale”, ediţia a IV-a. Muzeul Olteniei, Craiova, 23-25 octombrie 2013.

  • Aurel Vîlcu, G. Dzanev, Alexander type tetradrachms from Samuil Hoard (Razgrad), Conferinţa internaţională Cultură şi Civilizaţie la Dunărea de Jos. Orient şi Occident/Culture and Civilisation at the Lower Danube. East and West, ediţia a XIV-a, Muzeul Dunării de Jos, Călăraşi, 14-15 octombrie 2013.

  • Aurel Vîlcu, Moneda de aur în zona Dunării de Jos în secolul al IV-lea a. Chr., la Simpozionul de Numismatică „Omagiu lui Mihai Ionescu la Centenar”, organizat de Muzeul Judeţean „Teohari Antonescu” în colaborare cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” în cadrul „Zilelor Muzeului Giurgiuvean”, ediţia a VI-a, Giurgiu, 5 noiembrie 2013.

Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan"

Sectorul numismatică


T H E O D O R I S V O R A N U

CŞ III


DATE PERSONALE 2013
1. Stadiul temei de cercetare:

Programul NUMISMATICĂ ANTICĂ, BIZANTINĂ, MEDIEVALĂ, ISLAMICĂ ŞI MODERNĂ

Proiect nr. 1. IDENTIFICARE, INVENTARIERE, EVIDENŢĂ ŞI EXPERTIZĂ NUMISMATICĂ.

- Au fost prelucrate circa 70 de monede antice şi bizantine provenind de la Histria (Istria, j. Constanţa), Argamum (Jurilovca, j. Tulcea) şi Halmyris (Murighiol, j. Tulcea).



Proiect nr. 2. NUMISMATICĂ ANTICĂ, BIZANTINĂ, MEDIEVALĂ, ISLAMICĂ ŞI MODERNĂ.

- A fost definitivat articolul Un tezaur monetar din epoca romană târzie descoperit în Basarabia (în colaborare cu Ana Boldureanu), pentru Studii şi Cercetări de Numismatică

- Am încheiat şi predat capitolele care îmi reveneau pentru volumul Moneda în Republica Moldova (în colaborare), contractat cu Instituţia Publică „Enciclopedia Moldovei” a Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova. Volumul a fost predat editurii.


2. Lucrări :

apărute:


Theodor Isvoranu, Monede descoperite la Constanţa în cartierul Viile Noi, Studii şi Cercetări de Numismatică, s.n., 3 (15), 2012 (2013), p. 19-72
Predate :

Ana Boldureanu, Theodor Isvoranu, Un tezaur monetar din epoca romană târzie descoperit în Basarabia, Studii şi Cercetări de Numismatică, s.n., 4 (16), 2013, 20 pag

Th. Isvoranu, Cap. I.2. Secolele I-VII p.Chr. (în colaborare cu Mihai Dima), Cap. II.1. Secolul VIII mijlocul secolului XIII. Monedele bizantine (în colaborare cu Aurel Vîlcu), pentru volumul colectiv Moneda în Republica Moldova, coordonatori Ana Boldureanu şi Eugen Nicolae, redactor ştiinţific Eugen Nicolae, contractat cu Instituţia Publică „Enciclopedia Moldovei” a Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova.
3. Participări la manifestări ştiinţifice în ţară:

Theodor Isvoranu, Un tezaur monetar din secolul IV descoperit în sudul Basarabiei, la Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice a Institutului „Vasile Pârvan”, 27-29 martie 2013

Theodor Isvoranu, Monede de aur de la Traian în colecţia Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”, la Simpozionul de Numismatică Omagiu Mihai Ionescu la centenar organizat de Muzeul Judeţean „Teohari Antonescu” din Giurgiu şi Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Giurgiu, 5 noiembrie 2013, în cadrul celei de-a VI-a ediţii a sesiunii „Zilele Muzeului Giurgiuvean”, 4-8 noiembrie 2013
4.Deplasări peste hotare şi participări la congrese internaţionale:

Comunicări:

Th. Isvoranu, Un tezaur monetar din perioada romană târzie descoperit în sudul Republicii Moldova (în colaborare cu Ana Boldureanu), la al XIV-lea Simpozion de Numismatică, organizat de Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” şi Societatea Numismatică din Republica Moldova, Chişinău, 25-29 septembrie 2013

Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan"

Sectorul Centrul de Tracologie
C R I S T I A N S C H U S T E R
dr., CŞ I, directorul Centrului de Tracologie

DATE PERSONALE 2013


1.Stadiul temei de cercetare:

În cadrul proiectului „Bazinele Argeşului şi Dâmboviţei în perioada Bronzului Final, Hallstatt-ului şi Latène-ului. Studiu interdisciplinar” din cadrul programului „Lumea nord-tracică în lumina cercetărilor pluridisciplinare” a avut următoarele activități:

A. activitate în teren:

- săpături arheologice la Radovanu, punctele Gorgana Întâi şi Gorgana a Doua, jud. Călăraşi (august 2013);

- săpături arheologice Răleşti, comuna Gogoşari, jud. Giurgiu (aprilie 2013)

- cercetări de suprafaţă Vânătorii Mici, Letca Nouă, Mihai Bravu, Gogoşari, Frăteşti, Stăneşti, Bălănoaia, Slobozia, Hotarele, Izvoarele, Herăşti (jud. Giurgiu); Crivăţ, Radovanu, Valea Popii (jud. Călăraşi); Brăneşti, Voluntari, Tunari, Vadu Anei (jud. Ilfov).

B. activitate în depozite:

- prelucrare material arheologic Radovanu-Gorgana Întâi, Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa din Olteniţa & Baza Arheologică Radovanu;

- prelucrare material arheologic Mironeşti-Malul Roşu, Muzeul Judeţean „Teohari Antonescu” din Giurgiu;
2. Lucrări:

apărute:

- C. Schuster, T. Popa, Zu einem Metallgegenstand der frühbronzezeitlichen Glina-Kultur. Die Meißel von Mironeşti, Annales d’Université Valahia Târgovişte, Section d’Archeologie et d’Histoire, Tome XV, Numéro 1, 2013, p. 29-35. Categ.B

- C. Schuster & T. Popa & F. Grofu, O nouă descoperire Basarabi în judeţul Giurgiu. Aşezarea de la Putineiu, Istros XIX, 2013, p. 153-177.

- C. Schuster, Prima vârstă a fierului în bazinul Argeşului şi până la Valea Mostiştei (Muntenia centrală, România), în S.-C. Ailincăi, A. Ţârlea, C. Micu (ed.), Lower Danube Prehistory. 50 years of excavations at Babadag (1962-2012). Proceedings of „Lower Danube Prehistory. 50 years of excavations at Babadag” Conference, Tulcea, September 20th-22th, Biblioteca Istro-Pontica, Seria Arheologie 9, Editura Istros, Brăila, 2013, p. 461-486.

- C. Schuster, Center of Thracology. The Activity between 2008-2013, în V. Sîrbu,, C. Schuster (ed.): The 12th International Congress of Thracology, Târgovişte, 10th-14th September 2013, The Thracians and their Neighbors in the Bronze and Iron Ages, Programme, Reports and Abstract, Editura Istros, Brăila, 2013, p. 167-200.

- D. Serbănescu, C. Schuster, A. Morintz, Die getischen Dava von Radovanu im Lichte der neusten Forschungen, în V. Sîrbu, C. Schuster (ed.): The 12th International Congress of Thracology, Târgovişte, 10th-14th September 2013, The Thracians and their Neighbors in the Bronze and Iron Ages, Programme, Reports and Abstract, Editura Istros, Brăila, 2013, p. 133-134.

- D. Serbănescu, C. Schuster, A. Morintz, Cu privire la ceramica getică din cele două dava de la Radovanu (Gorgana a doua şi Gorgana întâi). Chiupurile, Drobeta XXII (2012), 2013, p. 67-85.

- T. Popa, C. Schuster, & M. Panait, Mironeşti, com. Gostinari, punctele Malul Roşu, Conacul Lui Palade şi Conacul Mironeşti. Campania 2010, Buletinul Muzeului Judeţean „Teohari Antonescu”, Giurgiu, XVII/13 (2011), 2013, p. 9-23.

- C. Schuster, Archaeologia Mundi II. Malta preistorică şi un al doilea tip de idol al ei, Buletinul Muzeului Judeţean „Teohari Antonescu”, Giurgiu, XVII/13 (2011), 2013, p. 35-49.

- C. Schuster, M. Negru, Notă cu privire la un lot de materiale Tei III de la Bucureşti-Militari-Câmpul Boja. Sectorul C. Campaniile 2008 şi 2012, Buridava X (2012), 2013, p. 42-54.

- C. Schuster, A. Comşa, Gender and Funerary Inventory in the Bronze Age of Southern Romania. An Archaeological and Anthropological Approach, în V. Sîrbu and S. Matei (ed.), Bronze and Iron Age Graves from Eurasia – Gender between Archaeology and Anthropology. Proceedings of the 13th International Colloquium of Funerary Archaeology, Buzău-Romania, 17th-21st October 2012, Mousaios XVIII, 2013, p. 79-103 (ISSN 1582-0688).

- C. Schuster, T. Popa, Despre câteva piese din lut ars din aşezarea Basarabi de la Mironeşti-Malul Roşu (jud. Giurgiu), Litua, XV, 2013, p. 117-125.

- D. Serbănescu, C. Schuster, A. Nălbitoru, I. Tuţulescu, Radovanu, com. Radovanu, jud. Călăraşi, Punct: Gorgana a doua, Gorgana I, în Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2012. A XLVII-a Sesiune Naţională de Rapoarte Arheologice, Craiova 27-30 mai 2013, Bucureşti, 2013, p. 111-112.

- C. Schuster, Cel de-al XII-lea Congres internaţional de Tracologie, Academica. Revista editată de Academia Română, anul XXIII, nr. 275, nr. 9 Septembrie, 2013, p. 65.
Editare:

- V. Sîrbu, C. Schuster (ed.): The 12th International Congress of Thracology, Târgovişte, 10th-14th September 2013, The Thracians and their Neighbors in the Bronze and Iron Ages, Programme, Reports and Abstract, Editura Istros, Brăila, 2013, 200 pagini.


predate la tipar:

în țară:


- C. Schuster, O. Cîrstina, M. Cosac, G. Murătoreanu (eds.), Proceedings of The 12th International Congress of Thracology, Târgovişte, 10th-14th September 2013, The Thracians and their Neighbors in the Bronze and Iron Ages, “Settlements, Fortresses, Artifacts”, Volume I, Târgovişte, 2013, 432 p.

- C. Schuster, D. Serbănescu, A. Morintz, Die getischen Dava von Radovanu im Lichte der neusten Forschungen, în C. Schuster, O. Cîrstina, M. Cosac, G. Murătoreanu (eds.), Proceedings of The 12th International Congress of Thracology, Târgovişte, 10th-14th September 2013, The Thracians and their Neighbors in the Bronze and Iron Ages, “Settlements, Fortresses, Artifacts”, Volume I, Târgovişte 2013, 14 p.

- C. Schuster, D. Serbănescu, A. Morintz, About the horses in the Dava from Radovanu-Gorgana a Doua, Thraco-Dacica S.N., IV-V/1-2, 2013, 22 p. & 28 fig.

- C. Schuster, D. Serbănescu, A. Morintz, Betrachtungen zu den mit Triskelion verzierten getischen Schalen, Thraco-Dacica S.N., IV-V/1-2, 2013, 8 p. &19 fig.

- C. Schuster & T. Popa & F. Grofu, Faza Tei V, aspectul cultural Vlădeşti II-Fundenii Doamnei, grupul Govora-Fundeni sau grupul cultural Fundenii Doamnei?, Danubius, 2013, 24 p.

- C. Schuster, L. Mecu & E. Gavrilă, Gedanken zu den Krummessern der Bronzezeit in Muntenien, Drobeta, 2013, 18 p.

- C. Schuster, I. Tuţulescu, About the constructions of the Bronze Age in Southern Romania, în volumul In Memoriam Liviu Măruia, Timişoara, 2013, 27 p.

- C. Schuster, Castelul de la Caput Stenarum şi Cohors I Flavia Commagenorum, Terra Sebus, VI, 2013, 17 p.

- C. Schuster, Bronzul Târziu, în A. Morintz, R. Kogălniceanu (ed.), Cercetările arheologice pe teritoriul comunei Gogoşani. Punctul Răleşti, Giurgiu – Brăila, 2013, 3 p.

- C. Schuster, Hallstatt-ul Mijlociu - Complexul Basarabi, în A. Morintz, R. Kogălniceanu (ed.), Cercetările arheologice pe teritoriul comunei Gogoşani. Punctul Răleşti, Giurgiu – Brăila, 2013, 10 p.


b. în străinătate:

- C. Schuster, Einige Betrachtungen zu den Geten aus Mittelmuntenien (Rumänien), volumul 30th Anniversary of Thracian Archaeology Department at NIAM-BAS, Sofia, 2014, 21 p.

- C. Schuster, Zu den Äxten der frühbronzezeitlichen Glina-Kultur, volumul Omagiu lui Ivan Panayotov, Sofia, 2014, 25 p.

- C. Schuster, Landscape and demographic dynamics in Southern Romanian Brojnze Age. The larger Lower Argeş Basin, în volumul Omagiu lui Valentin Dergacev, Chişinău, 2013, 24 p.


3. Participări la reuniuni ştiinţifice interne: a susținut comunicările

- C. Schuster, D. Serbănescu, A. Morintz, Cu privire la cupele getice decorate cu triskelion, la Sesiunea naţională de rapoarte arheologice a Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”, Bucureşti, 27-29 martie 2013.

- D. Serbănescu, C. Schuster, I. Tuţulescu, A. Nălbitoru, Radovanu-Gorgana întâi. Campania din anul 2012, la Sesiunea naţională de rapoarte arheologice a Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”, Bucureşti, 27-29 martie 2013.

- C. Schuster, Trasportul terestru şi cel pe calea apelor în Preistorie. O introducere, la Transportul în preistorie, Al IV-lea Simpozion Arheoinvest, 25-26 aprilie, 2013, Iaşi, România (organizator: Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” – Centrul de Tracologie, Universitatea „A.I. Cuza” Iaşi)

- D. Serbănescu, C. Schuster, A. Morintz, Die getischen Dava von Radovanu im Lichte der neusten Forschungen, la The Thracians and their Neighbors in the Bronze and Iron Ages. The 12th International Congress of Thracology, 10th-12th September 2013, Târgovişte.

- C. Schuster, D. Serbănescu, Despre caii geţilor – pornind de la câteva descoperiri din bazinul Argeşului Inferior, la Pontica 2013. Sesiunea Internaţională 1700 de ani de creştinism oficial, 3-4 octombrie 2013, Constanţa.

- C. Schuster, D. Serbănescu, Cu privire la valurile de pământ din bazinul inferior al Argeşului, la Al patrulea simpozion anual Archaeological Debates 4. Când pământul se mişcă... Structuri antropice de pământ de-a lungul timpului, Muzeul Judeţean „Teohari Antonescu” Giurgiu & Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” – Centrul de Tracologie Bucureşti, 8 noiembrie, Giurgiu.

- C. Schuster, Cultura Cernavodă I în arealul Argeşului Inferior, la Sesiunea de comunicări ştiinţifice Milenii tezaurizate. Organizarea, amenajarea, utilizarea, sacralizarea spaţiului locuit în mileniile V î.Chr.-I d. Chr., Muzeul Judeţean Buzău, 15-17 noiembrie 2013, Poiana Pinului, Buzău.

- C. Schuster, Probleme ale epocii bronzului din Muntenia şi legăturile cu Moldova, A XXXVI-a ediţie a Sesiunii Naţionale de Comunicări Stiinţifice „ACTA MOLDAVIAE MERIDIONALIS”, Muzeul Judeţean „Stefan cel Mare”, 28-29 noiembrie 2013, Vaslui.
4.Deplasări externe:

Comunicări:

C. Schuster, Remarks regarding the funerary customs of the Bronze Age in South Romania, în Secţia Gender and Burial Customs in the Bronze and Iron Ages between the Atlantic Ocean and Ural Mountains. Session Abstract (Secţie), în cadrul The Seventh World Archaeological Congress. The Dead Sea – Jordan. January 13-18, 2013.

- C. Schuster, Einige Betrachtungen zu den Geten aus Mittelmuntenien, în 30th Anniversary. Thracian Archaeology, Thracian Archaeology Department at NIAM-BAS. Archaeological Conference and Exhibition. Sofia, November 21-24, 2013.

5. Varia:

Conducător doctorate.

Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan"

Sectorul Centrul de Tracologie


M I H A I L Z A H A R I A D E

dr., CŞ I

DATE PERSONALE 2013
1. Stadiul temei de cercetare

Program de cercetare 3 - AUTOHTONI, ROMANI SI MIGRATORI IN EXTREMA SCYTHIAE MINORIS: CAZUL HALMYRIS.In anul 2013 au fost efectuate cercetari electro-magnetice, gradiometrice si topo- geodezice la situl arheologic de la Murighiol, jud. Tulcea. A continuat pregatirea materialului (sortare, curatire, marcare) pentru publicare. Au fost efectuate sondaje sub forma unor cercetari arheologice (sapaturi) sistematice in zona portului, Turnului 11 si in asezarea civila.

A efectuat cercetari arheologice la castrul roman de la Drajna de Sus, jud. Prahova.
2. Lucrări:

Apărute


Mihail Zahariade, Managing Environmental Archaeology: Some Fresh Thoughts on Old Subjects-The Halmyris Fort: Peuce, S.N. X Studii de istorie si arheologie, Tulcea 2012 p. 39-52; categ B

Mihail Zahariade, Fresh Thoughts on Old subjects: From ora maritimae to litus Scythicum. --The Coastal Defence of Lower Moesia and Thrace in the 1st-3rd centuries A. D. in: The Bosporus: Gateway between the Ancient West and East (1st Millennium BC–5th Century AD) Proceedings of the Fourth International Congress on Black Sea Antiquities Istanbul, 14th–18th September 2009 Edited by Gocha R. Tsetskhladze, Sümer Atasoy, Alexandru Avram, Şevket Dönmez, James Hargrave, BAR International Series 2517, 2013. Published by Archaeopress, Publishers of British Archaeological Reports, Gordon House 276 Banbury Road, Oxford OX2 7ED, England, ISBN 978 1 4073 1135 7 p. 197-206.

Mihail Zahariade, A monumental effort, Ancient Warfare VI-1 2013 p. 1-5.

Editare:


Mihail Zahariade, Lexicon of the Greek and Roman Cities and place names in Antiquity ca. 1500-ca AD 500, Adolf M. Hakkert Publisher-Amsterdam, vol. XIII 2013 s.v. Beneventum-Byzantium, 80 p (=160 coloane; 1524-1683).
Predate la tipar:

Mihail Zahariade, Halmyris vol. III: The Gates of Halmyris. British Archaeological Reports Series Monographs;

Mihail Zahariade, Tracii in armata romana imperiala din secolele I-III d. Chr: „Tracii in legiunile romane”; volum predat la tipar la Journal of Roman Archaeology, Series Monographs, Boston.
3. Participări la reuniuni ştiinţifice interne: comunicările

Mihail Zahariade, Routes of invasion of the roman army to the Dacian kingdom in the first war (101-102): the case of eastern Lower Moesia, Caransebes, Muzeul judetean de Etnografie si Regimentului de Granita, 12-15 Februarie 2013;

Mihail Zahariade, Propunere de restaurare a portii de nord, faza I de la Halmyris, Simpozionul „Arhitectură. Restaurare. Arheologie“ “Architecture. Restoration.Archaeology” Symposium Sesiunea a 14-a : Patrimoniul vulnerabil 14th session : Vulnerable heritage;

Mihail Zahariade, Sapaturile arheologice de la Halmyris 2012, Sesiunea stiintifica anuala a Institutului de Arheologie “Vasile Parvan” Aprilie 2013

Mihail Zahariade, Sapaturile arheologice de la Drajna de Sus, jud Prahova, Sesiunea stiintifica anuala a Institutului de Arheologie “Vasile Parvan” Aprilie 2013

Mihail Zahariade, Troops from Lower Moesia in the first dacian war (101-102), Sesiunea Internationala de Istorie si arheologie, Muzeul judetean de istorie si arheologie Ploiesti, 29-31 August 2013.



Download 2,21 Mb.

Do'stlaringiz bilan baham:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   15




Ma'lumotlar bazasi mualliflik huquqi bilan himoyalangan ©hozir.org 2024
ma'muriyatiga murojaat qiling

kiriting | ro'yxatdan o'tish
    Bosh sahifa
юртда тантана
Боғда битган
Бугун юртда
Эшитганлар жилманглар
Эшитмадим деманглар
битган бодомлар
Yangiariq tumani
qitish marakazi
Raqamli texnologiyalar
ilishida muhokamadan
tasdiqqa tavsiya
tavsiya etilgan
iqtisodiyot kafedrasi
steiermarkischen landesregierung
asarlaringizni yuboring
o'zingizning asarlaringizni
Iltimos faqat
faqat o'zingizning
steierm rkischen
landesregierung fachabteilung
rkischen landesregierung
hamshira loyihasi
loyihasi mavsum
faolyatining oqibatlari
asosiy adabiyotlar
fakulteti ahborot
ahborot havfsizligi
havfsizligi kafedrasi
fanidan bo’yicha
fakulteti iqtisodiyot
boshqaruv fakulteti
chiqarishda boshqaruv
ishlab chiqarishda
iqtisodiyot fakultet
multiservis tarmoqlari
fanidan asosiy
Uzbek fanidan
mavzulari potok
asosidagi multiservis
'aliyyil a'ziym
billahil 'aliyyil
illaa billahil
quvvata illaa
falah' deganida
Kompyuter savodxonligi
bo’yicha mustaqil
'alal falah'
Hayya 'alal
'alas soloh
Hayya 'alas
mavsum boyicha


yuklab olish