Conferință științifică internațională, Chișinău, 22-23 septembrie 2020, ediția a II-a
~ 557 ~
Cod – Canal – Mesaj – Receptor
17
. În teoria lui Mihail Bahtin, opera literară își exprimă existența
printr-un dialog continuu întreținut de mai multe „voci”
18
. Iar câteva decenii mai târziu, odată ce
se fac publice discursurile Juliei Kristeva, opera literară devine intertext,
sau chiar un hypertext
– în contextul actual al digitalizării masive. Tot din încercarea de a evita extremele prejudiciabile,
apar mai multe discipline conciliante ca sociocritica și psihocritica.
Până la urmă, toate modalitățile de existență a operei literare enumerate nu sunt altceva decât
niște perspective de receptare și nu pot fi realizate decât printr-un act de lectură. Așa se explică
faptul că începând cu a doua jumătate a secolului trecut, practic concomitent cu hermeneuticile
anti-intenționaliste, apare o dimensiune autoreflexivă a lecturii (metateoria lecturii: teoria des-
pre teoriile lecturii). Chiar dacă ideea explicită precum că viața operei literare este posibilă doar
datorită lecturii este de dată recentă, conștientizarea poziției distincte a cititorului în realizarea/
actualizarea operei literare a fost intuită încă în Antichitate. În
Poetica
lui Aristotel,
conceptul
de
catharsis
denotă caracterul literaturii ca obiect al trăirii estetice, al contemplației deziderate și
al plăcerii – este vorba, susține Gheorghe Crăciun, de efectul textului literar asupra cititorului
19
.
Idea literaturii ca obiect al experienței estetice este reluată în anii ’60 ai secolului al XX-lea de
către membrii Școlii de la Konstanz. În viziunea lui Hans Robert Jauss, arta se înfățișează ca o
manifestare productivă, receptivă și comunicativă
20
. Ca urmare, apar
mai multe teorii ale lectu-
rii și teorii ale receptării: teoria esteticii receptării (Hans Robert Jauss)
21
, teoria efectului estetic
(Wolfgang Iser)
22
, teoria operei deschise (Umberto Eco)
23
, teoria răspunsului cititorului (Stanley
Fish), teoria (re)lecturii (Matei Călinescu)
24
, teoria lecturii (Paul Cornea)
25
.
Opera nu este un fapt empiric, nici ideal, nici un obiect al experienței, ea are viață: se naște
trăiește și moare. „E adevărat că există și opere literare eterne, intrate în patrimoniul cultural uni-
versal, dar acestea se întâmplă datorită unor trăsături
ale lor speciale, care țin de valorile general
umane, ceea ce înseamnă că operele își păstrează în timp o identitate structurală fundamentală.”
26
„Deși produs al unui autor, opera își părăsește condiția dependentă în care se găsește în cursul
procesului de creație pentru a deveni obiect artistic oferit, ca orice altă existență, percepției și
interpretării. Existența operei se revelează într-o relație și aceasta este lectura.”
27
Astfel, spre de-
osebire de alte obiecte materiale, susține Iuri Lotman, opera literară finită devine un produs al
realității ce nu își pierde calitățile ideale, ea are o natură dublă:
ca obiect artistic, pentru că lumea
ei se relevă în seria actelor de conștiință și ca obiect material, fiindcă se obiectivează concret ca
limbaj. Iar dacă se ține cont și de ultima modalitate de existență a operei literare – ca o strictă
relație de lectură, prin care se afirmă că „opera literară este un obiect artistic, concretizat în dis-
curs și predestinat lecturii, receptării și interpretării”
28
– se ajunge la concluzia că opera are, de
fapt, o triplă natură: ca obiect artistic-oferit (creația autorului), ca obiect material concretizat în
17
Roman
Jakobson,
Do'stlaringiz bilan baham: