Patrimoniul cultural de ieri: implicații în dezvoltarea societății durabile de mâine
~ 474 ~
fică a republicii. Dacă la recensământul populaţiei din 1959 au fost înregistraţi 292.900 de ruși
sau 10,2 % din total, la recensământul din 1970 numărul lor a sporit la 414.400 sau 11,6%, iar la
cel din 1979 la 12,8% sau 505.700
de persoane
9
. Majoritatea covârșitoare a imigranţilor ruși s-au
stabilit în orașe, contracarând prin aceasta procesul migraţiei „sat-oraș” ce decurgea în acea peri-
oadă în interiorul republicii ca urmare a disponibilizării unui mare număr de braţe de muncă din
agricultură. Astfel, între 1959 și 1979, numărul etnicilor ruși a sporit în municipiul Chișinău de la
69.600 de locuitori la 149.700, în orașul Bălţi, de la 20.700 la 33.800 de locuitori, iar în Tiraspol,
de la 26.900 la 60.000 de locuitori
10
.
Un alt flux important de imigranţi l-a constituit populaţia ucraineană; numărul ei a sporit
de la 421.000, în 1959, la 507.000 în 1970 și 561.000 la recensământul din 1979, deși ponderea
acesteia s-a redus întrucâtva de la 14,6 % în 1959 la 14,2 % în 1979
11
. Ca și în cazul etnicilor ruși,
populaţia ucraineană din R.S.S.M. a sporit mai ales prin imigraţie.
Cu toate că la mijlocul anilor ’70 pe ansamblul republicii se remarcă o anumită încetinire a
afluxului de imigranţi, comparativ cu perioada precedentă, în orașe acest proces a continuat să
se producă cu aceeași intensitate. Astfel, în 1970, soldul migrator în localităţile
urbane a fost de
29,2 la mia de locuitori, în 1975 de 25,0 la mie, în 1985 de 24,6 la mia de locuitori. Abia la finele
anilor ’80 soldul migrator devine negativ (-10,9 la mie)
12
, în mare parte datorită presiunii opiniei
publice exercitate asupra conducerii de partid și luării de atitudine din
partea Uniunii Scriitorilor
din Moldova
13
.
În consecinţă, în timp ce pe parcursul perioadei 1959–1979 numărul absolut al moldovenilor
a sporit cu 639.000 de persoane sau cu 133,8 %, minoritatea ucraineană a Moldovei a sporit cu
140.000 de persoane sau cu 133,2 %, iar cea rusă cu 231.000 de locuitori sau cu 172,6%,
ceea ce
depășea considerabil ritmul de creștere al populaţiei băștinașe. În perioada cuprinsă între recen-
sămintele populaţiei din 1970 și 1979, ritmul de creștere al populaţiei moldovenești a fost inferior
celui al ucrainenilor, rușilor, bielorușilor, precum și celui al „
altor naţionalităţi
”, fără ca acestea
din urmă să fie specificate în statisticile sovietice
14
. S-a ajuns, astfel, la reducerea ponderii moldo-
venilor în totalul populaţiei R.S.S.M.: de la 65,4% în 1959, la 64,6% în 1970 și la 64,0% în 1979
15
.
Reformele economice iniţiate la mijlocul anilor ’60, – ca și cele de la mijlocul anilor ’50, – nu
au avut calitatea de a contribui substanţial la accelerarea dezvoltării
social-economice a Moldovei
sovietice, astfel încât doar în 1965 a fost atestat un spor de circa 162% al venitului naţional, com-
parativ cu anul 1961, iar în perioada ce a urmat, acest indice fiind unul dintre cei mai reduși,- atât
faţă de celelalte republici unionale, cât și sub media U.R.S.S.
16
.
În pofida imaginii de „bunăstare” şi „prosperitate” create de propaganda oficială, agricultura
Moldovei sovietice se va afla într-o situaţie deplorabilă pe întreg parcursul perioadei de după
1965. Această ramură a economiei, care la finele anilor ’80 producea peste 40% din venitul naţi-
onal
al Moldovei, va fi supusă prin dictat celor mai dezastruoase experimente.
Iniţiatorul așa numitului „experiment moldav” a fost prim-secretarul C.C. al P.C.M. Ivan Bo-
diul care, la conferinţa din 1971 de la Chișinău – prima de acest fel în întreaga Uniune Sovietică
9
V. S. Zelenciuc,
Do'stlaringiz bilan baham: