Implications for the development

Panaceul usturoiului. 
În majoritatea culturilor europene este accentuat rolul terapeutic 
polivalent al usturoiului – 
Alliumsativum
. În cultura populară românească atât usturoiul aparte, 
cât și în amestec cu alți componenți, reprezintă un remediu panaceu împotriva a numeroase boli, 
cum ar fi: indigestia; „pentru bătături la picioare”; „boli de pântece”; „bubă rea” (
pustula malig-
nă
); „bube dulci” (
eczemă
); „coleți” (
zvârcoleli prin burtă
); dalac (
pustulă malignă
); dureri de cap 
(
gefatalgie
); dureri de măsele (
carie dentară
);dureri de șale (
lumbago
); „năjit” (dureri de urechi); 
„greață” (indigestii); guturai; holeră; limbrici; lungoare (tifos, febră tifoidă); „oftică” (tuberculo-
ză pulmonară); trânjii (hemoroizi) și „jigăraie”
27
. În tradițiile populare românești usturoiul este 
considerat vermifug, fiind administrat pentru a ucide viermii din intestinele omului
28
. Împotriva 
ciumei oamenii trebuiau să mănânce mult usturoi. Pentru a fi feriți de molimă, oamenii purtauo 
zgardă de usturoi
29
. La fel și păsările din ogradă, îmbolnăvindu-se de ciumă (
ciucă
sau holera 
găinilor) urmau a fi tratate cu usturoi pisat, amestecat cu tărâțe
30
. Este semnificativ faptul,că și 
împotriva holerei la oameni era recomandat un medicament naturist compus din „3 cepe, 3 
căpățâni de usturoi, 3 cărbuni, 3 ouă cu coaje și un pumn de izmă pisată”, toate amestecate „cu 
oțet la un loc și făcându-se blastur”, se punea la stomac și la moalele capului, ținându-se 24 de 
ore
31
.
În comunitățile rurale românești usturoiul este perceput și în calitatea sa de armă eficientă 
în lupta cu creaturile malefice, cu duhurile necurate și cu stafiile, care și pricinuiau majoritatea 
bolilor, inclusiv ciuma și holera. Doar „cu un fir de usturoiu descântat” îi poți alunga din lume pe 
strigoii care „ies din morminte”
32
. În ziua Sfântului Andrei (30 noiembrie) erau unse cu usturoi 
„țățânele ușilor” pentru ca duhurile necurate să nu se apropie de casă
33
. Combaterea moroilor 
și strigoilor este necesară deoarece în popor ei sunt considerați „vrăjmașii” care „trimit boalele” 
oamenilor. Aceste superstiții populare sunt criticate de George Coșbuc care la începutul seco-
24
Pompei Gh. Samarian, 
Medicina și farmacia în trecutul românesc
, Vol. III, p. 197.
25
Pompei Gh. Samarian, 
Medicina și Farmacia în Trecutul Românesc (1382–1775),
Vol. I, Călărași-
Ialomița: Tipografia „Moderna”, 1935, p. 241, p. 272. 
26
Жорж Вигарелло, 
op. cit
., p. 558. 
27
George Bujorean, 
Boli, leacuri și plante de leac cunoscute de Țărănimea Română
, Sibiu: Editura 
Asociațiunii „Astra”, 1936, pp. 32, 39, 49-50, 59-60, 74-75, 84-85, 98, 104, 105, 131, 136, 139, 158, 188, 
268, 325. 
28
N. Leon, 
Istoria naturală medicală a poporului român
, Extras din „Analele Academiei Române”, 
Seria II, Tom. XXV, București, Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”, 1903, p. 189, 243.
29
Anamaria Lisovschi, 
Etnoiatria, Magia și descântecul terapeutic
, Cluj: Editura Napoca Star, 2004,
p. 51. 
30
George Bujorean, 
op. cit., 
p. 72, 311.
31
Ibidem, p. 139.
32
George Coșbuc, 
op. cit.,
p. 25. 
33
George S. Ioneanu, 
Mica colecțiune de superstițiile poporului român (Deosebite credințe și obiceiuri)
, 
Buzeu: Editura Librăriei Modernă A. Davidescu, 1888, p. 57. 

---

Conferință științifică internațională, Chișinău, 22-23 septembrie 2020, ediția a II-a
~ 397 ~
lului XX constata o situație ecologică și sanitar-epidemiologică deplorabilă, atestată în multe 
sate românești: casele fiind înconjurate de mormane de gunoaie și de „balega vitelor din coșar”; 
prin curte fiind bălți și „apă clocită prin șanțuri”; fântânile făcute lângă grămada de gunoi „de 
se scurg zămurile lui în fântână”; apă murdară și împuțită care la fel se scurge în fântâni. G. 
Coșbuc concluziona că anume această stare sanitară deplorabilă o reprezintă „moroii” și „stri-
goii” adevărați, generatori de boli
34
. Cu regret, dar situația sanitară precară din mediul rural, 
descrisă de G. Coșbuc, se regăsește și astăzi în diferite zone geografice ale spațiului românesc, iar 
„moroii” și „strigoii” contemporani continuă să trimită boli, generate atât de ignoranța, aroganța, 
incultura și nepăsarea unora cât și de naivitatea altora care mai cred că se pot apăra de molime 
cu „usturoiu descântat”. 
Tabloul dezastruos al situației sanitar-epidemiologice din satele românești, descris de G. 
Coșbuc, urmează a fi completat cu unele precizări. În primul rând, acea stare deplorabilă poa-
te fi raportată doar la unele zone geografice, sau mai bine zis la unele mahalale marginale din 
comunitățile rurale. În rândul al doilea, o agravare de scurtă durată a stării sanitar-epidemiologice 
în sate era atestată primăvara devreme când începeau să se topească zăpezile, fiind scoase la 
suprafață toate gunoaiele și mizeriile acumulate pe durata iernii. În rândul al treilea, sursele fol-
clorice converg în favoarea faptului că țăranii români aveau un nivel decent de cultură igienică și 
sanitară. În mod paradoxal, dar păstrarea curățeniei, igienizarea și salubrizarea localităților era 
stimulată și de persistența unor fobii și superstiții. Astfel, în folclorul medical românesc Ciuma 
lovește în localitățile insalubre, în satele în care nu este păstrată curățenia. Imagologic, Ciuma 
este percepută drept o ființa căreia îi place mult curățenia, astfel, în bucătărie vesela trebuie ne-
apărat spălată, în caz contrar va fi otrăvită de Ciumă. De teama Ciumei gospodarii fac curățenie 
în curte, casă și pivniță, curăță coșarele, se feresc să fure și să mintă, „bărbatul nu umblă după 
femeie în vreme când colindă Ciuma”
35
.