Conferință științifică internațională, Chișinău, 22-23 septembrie 2020, ediția a II-a
~ 183 ~
anticului și pe concepția
frumosului ideal
. Au fost formulate regulile artelor plastice, devenite un
repertoriu de percepție asupra desenului, proporțiilor, clarobscurului, expresiei generale și par-
ticulare, culorii, compoziției. Au fost distinse artele majore și minore, s-au creat primele cursuri
de geometrie, perspectivă și anatomie. În secolele XVII–XVIII, învățământul prin Academiile de
Arte se dezvoltă în întreaga Europă. Printre cele mai de seamă instituții înființate în acest timp
sunt
Academia din Viena
(1692),
Madrid
(1752),
Petrograd
(1764),
Munchen
(1808). În secolul
al XIX-lea doctrina pedagogică oficială vine în conflict cu doctrina născută de curentul realist.
Învățământul oficial înregistrează o orientare nouă ce vizează părăsirea dogmatismului teoriilor
estetice și aprobă inițiativele personale, talentul și originalitatea.
Etapa învățământului artistic modern
s-a desfășurat în epoca industrializării și își anunță
prezența prin părăsirea doctrinelor unice. Se produce o selecție a principiilor viabile ale doctri-
nelor cunoscute, valoarea ei didactică rămâne legată de personalitatea maestrului. Cu dezvoltarea
atelierelor în cadrul învățământului oficial sau particular se regăseau principiile tradiționale ale
învățământului, bazat pe contactul direct al elevului cu maestrul și pe transmiterea cunoștințelor
printr-o comunicare rațională și directă, democratică.
Școala de Stat pentru construcții din Weimar,
Staatliches Bauhaus,
a fost un exemplu tipic de
școală democratică, bazată pe principiul colaborării dintre profesori și elevi. Unică prin încer-
carea ei de a lega creația artistică și meseria manuală, arta și tehnica, arhitectura cu artele plas-
tice, artele aplicate și industria într-o sinteză atotcuprinzătoare, această școală a avut un mare și
durabil ecou internațional. Nici o altă școală de design din întreaga istorie nu a avut o astfel de
influență asupra formării gândirii analitice și designului ca
Bauhausul
. Prima instituție artistică
din lume, care și-a pus în program promovarea în arhitectură și design a unei stări de spirit crea-
toare, a fost
Bauhausul
1
.
Etapa contemporană
coincide cu societatea postindustrială și se face remarcată prin ruina-
rea, la începutul secolului al XXI-lea, a învățământului artistic tradițional și trecerea la scară
mondială – dar, totuși, nu în toate țările, la învățământul inovativ. Acordând o atenție tot mai
mare procesului educațional, societatea caută căi noi pentru a asigura eficiența învățământului,
menționează I. Cerghit
2
.
Învățământul inovativ reprezintă un proces complex, dificil și contradictoriu, deoarece,
afirmă A. M. Huberman `sistemele de învățământ opun o rezistență mai mare față de inovații
în comparație cu întreprinderile comerciale sau industriale, iar efectele schimbării întâmpină
mai multe dificultăți din partea profesorilor decât din partea agricultorilor sau a medicilor, de
exemplu”
3
.
În condițiile dezvoltării vertiginoase social-economice, societatea formulează noi cerințe față
de educația spațial-artistică a elevilor și pregătirea specialiștilor în designul interior. Problema
instruirii capătă o semnificație deosebit de importantă. Potrivit lui Gh. Văideanu, „niciodată
în trecutul ei extins pe multe milenii educația nu a înregistrat un progres de expansiune și de
schimbare atât de profund și semnificativ ca în deceniile de după cel de al doilea Război Mondial;
aceste schimbări au vizat și vizează atât finalitățile și funcțiile educației, cât și conținuturile sau
metodele sale”
4
.
În perioada sovietică, în Republica Moldova nu exista nici о facultate, la care să fi fost pregătiți
specialiști în domeniul designului interior. Primii specialiști calificați în acest domeniu și-au fă-
cut studiile la sfârșitul anilor 1980, în cadrul facultăților de artă din Tallinn, Moscova, Lvov, Min-
sk si Harkov. În general, designului interior nu i se acorda o atenție cuvenită, în domeniu la acel
moment activau nespecialiști sau persoane cu о pregătire prea generală în domeniu. Lipsa unor
specialiști calificați, pe de о parte, și necesitatea solicitării lor pe piața de muncă de către diverse
1
M. Melicson,
Do'stlaringiz bilan baham: