Implications for the development

De la fibră la covor
, București: Editura fundației culturale române, 1988.
3 
М. Некрасова, 
Народное искусство как часть культуры, 
Москва: Изобразительное искусство, 
1983.

---

Patrimoniul cultural de ieri: implicații în dezvoltarea societății durabile de mâine
~ 170 ~
analizate, sunt dominate și exprimate prin alungirea, înălțarea artificială a figurii umane. Aco-
perământul de cap înalt, forma părții superioare a vestimentului îngustă și mică, fusta evazată în 
partea de jos cu adaos suplimentar și încălțămintea alungită – creau senzația unei figuri înalte. 
Silueta frontală a figurii în costum se încadrează în sistemul triunghiului drept, iar linia de unire 
a părții superioare cu detaliul fustei repartizată nemijlocit sub linia pieptului divizează rochia și 
figura în două părți diametrale ca volum, creând astfel puternice relații de contrast ce puteau fi 
acutizate în plus prin cromatică diferită, textură sau ornament. În profil, figura vestimentară din 
Evul Mediu, din capătul acoperământului de cap și până la linia finală a rochiei, are alte relații 
proporționale, care la fel au menirea de a alungi înălțimea figurii, de a o direcționa spre Dumne-
zeu, spre cer. În acest cadru de profil, vestimentul se profilează drept un apel, o adresare către chi-
pul femeii – mame, madonă, deoarece structura vestimentară imită ținuta femeii însărcinate, iar 
liniile complicate de croi accentuau și evidențiau aceste aspecte fiziologice. În costumul gotic au 
fost promovate idealurile maternității, gingășiei, tandreței, pe de o parte, iar pe de alta – normele 
și dogmele bisericești, cerând a ascunde corpul în cute și draperii. Costumul din această perioadă 
stă la baza deformării conștientizate a figurii feminine, or, astfel a pus începutul sistemului de 
croi de toc, când corpul uman era îngustat prin sistemul variatelor corsete, cu ajustare prin șiret. 
Stilizarea figurii, complexitatea nivelului configurativ al formelor de siluetă, linii de croi compli-
cate, activ divizate, relații proporționale contrastante – acestea sunt mijloacele compoziționale 
utilizate în crearea formelor vestimentare din Evul Mediu.
În epoca Renașterii se declanșează procesul de revizuire a sistemelor estetice de organizare 
a lumii, fie spirituale, fie sociale, dând naștere unei ideologii conceptuale noi, deosebită de cea 
precedentă, cunoscută ca ideologie nouă umanistă. Estetica umanistă proclama ideea omului 
armonios, în care omul, personalitatea renascentistă este spirituală, socială, activă, puternică și 
energică. Mișcările lui sunt lente, calme, sigure și hotărâte. Omul nu este sinchisit și incomodat 
de corpul său, ca în Evul Mediu, ci se mândrește cu el. Michelangelo creează chipuri complicate 
ale contemporanilor săi, ce sunt dotați cu supraputeri titanice. Casele, palatele luxoase cu fe-
restre largi, mari, cu fațade mărețe, organizate prin clădirea structuralizată din piatră. În aceste 
construcții edificatoare arhitectul admira și se inspira de măreția, calmul, semnificația multilate-
rală și perfecțiunea convențională a dreptunghiului, aici nu sunt necesare eschivări și raționalizări 
de linii, de curbe, drept simbol reiese chipul natural, firesc al contemporanilor. Epoca Renașterii 
a creat forme și proporții noi în costumul feminin. Sunt populare și răspândite figurile cu partea 
superioară extrem de dezgolită, cu umerii lați, asociate cu fuste pufoase, voluminoase;silueta se 
încadrează într-un dreptunghi, unde corelația proporțională a lățimii umerilor este practic egală 
cu înălțimea siluetei. Linia taliei, într-un asemenea ansamblu, fiind repartizată la locul ei natu-
ral, creează iluzia unui contrast de forme major, puternic. Costumul este caracterizat prin fuste 
extrem de evazate datorită pliurilor și cutelor, executate din velur sau mătase grea, stabilă, prin 
mâneci exagerate ca volum și pompozitate, prin decolteuri masive. Cutele și pliurile efectuate în 
baza stofelor grele evidențiază și amplifică măreția calmă a personajului. Coafurile sunt simple 
și naturale, în vogă fiind împletiturile înfrumusețate prin plase și voaluri. Ținuta este finisată 
de încălțăminte pe suporturi înalte din lemn, apărută din secolul al XV-lea. Epoca Renașterii se 
caracterizează printr-un înalt nivel de descoperiri științifico-tehnologice, concepte și idealuri 
umaniste, referințe ce o caracterizează drept o epocă progresistă, un avânt considerabil în calea 
de dezvoltare culturală a omenirii.
În opoziție cu formele armonioase ale acestei perioade se relevă arta secolului al XVII-lea 
a stilului baroc, unde în arhitectură, cultură și costum domnește o splendoare nestăvilită, stră-
lucire și belșug grandios. Dacă stilul epocii renascentiste diviza uniform și armonios forma, 
proporțiile respectate de actualul stil se caracterizează prin evidențierea și concentrarea atenției 
pe anumite suprafețe. Conținutul interior al vestimentului este străpuns de trăiri dramatice acute 
și contradictorii ca și caracter, iar drept concept de idee artistică sunt luate ridicarea în slăvi, in 
armonia, pompozitatea și strălucirea luate la superlativ. În această perioadă sunt construite edi-
ficii fastuoase, palate, biserici, catedrale, îmbogățite prin cascade și havuzuri, momente plastice 

---

Conferință științifică internațională, Chișinău, 22-23 septembrie 2020, ediția a II-a
~ 171 ~
care denotă misiunea psihologică a artelor – de a propaga și a promova calitățile și modul de 
viață socială propriu unor membri ai comunității. Omul ca personalitate deja nu mai demon-
strează măreție și vigoare spirituală, nu se mai mândrește cu corpul său frumos proporționat, 
în centrul atenției se erijează chipul omului prosper și atotputernic în sfera socială și financiară 
a epocii. Apar poziționările figurative, patetice, gesturile teatrale, atributele decorative luxoase. 
Arhitectura, sculptura și costumul capătă proprietăți și calități plastice de promovare în spațiu 
atribuite la categoria accesoriilor de teatru cu aparențe false. Ovalul și trapezul sunt siluetele de 
bază, proporții ale timpului, ce prin parametrii săi geometrici specifici creează senzații și iluzii 
de zbucium, agitație, dinamică, iritație spontană, ducând astfel spre dispariția formelor concrete, 
lucide, funcționale. În acest context se schimbă și plastica figurii-model, dând naștere unui nou 
tip de încălțăminte, pe tocuri, ce contribuie la procesul de echilibrare a siluetei feminine în noua 
poziție plastică, or, în palatele mărețe se merge în vârful degetelor. Pentru că figura să se priveas-
că mai agreabil, mai cu demnitate, mai respectabil, în vestimentație se aplică tot felul de push-up-
uri, în regiunea umerilor și a abdomenului, și se ornamentează cu elemente bizare, extravagante. 
Costumul pentru bărbați din această perioadă este de asemenea înfrumusețat cu nenumărate 
baticuri și structuri dantelate, fiind finisat în partea superioară prin perucă, drept un simbol 
strălucitor, țipător al artificialității. Costumul feminin din această perioadă este de asemenea 
remarcat printr-un înalt grad de lipsă de naturalețe, caracter nefiresc, exprimat prin strângerea 
exagerată a corpului în regiunea taliei, în așa măsură încât să pară ridicol de subțire. Fustele ex-
trem de evazate din perioadă, grație construcțiilor ciudate din carcasă, aveau cele mai variate și 
bizare forme. Toate aceste trăsături în combinație cu partea superioară, a lifului practic totalmen-
te deschisă, dezgolită, ducea spre o divizare proporțională deosebită, unde partea superioară a 
corpului feminin părea mult mai mică decât cea inferioară, iar capul, mâinile și picioarele păreau 
a fi miniaturale, elegante, deosebit de delicate. Prin aceste divizări proporționale de contrast, de 
contrapunere vizuală a formei mici față de una mare se asigura un înalt nivel de expresivitate 
plastică în costumul feminin, ce provoca sentimente asociative distinse de grațiozitate, finețe, 
rafinament și gingășie. Silueta generală a întregului costum se încadra într-un triunghi ce era, 
la rândul lui, compus din alte două triunghiuri, organizate de partea superioară și cea inferioară 
a formei de siluetă, repetând configurația triunghiulară, intercalându-se cu ascuțișurile, aceste 
forme vestimentare accentuau atenția privitorului în regiunea taliei, schimbând și diminuând 
volumul ei inițial. Corelația proporțională a dimensiunilor orizontale în aceste ansambluri ves-
timentare– lățimea umerilor, taliei, a fustei în partea de jos, este supusă aceluiași procedeu de 
armonizare prin metoda de contrast, de unde umerii par mai lați comparativ cu dimensiunea 
taliei, iar fustă extrem de evazată micșorează considerabil volumul taliei strânse în corset.
Rococo
. În secolul al XVIII-lea stilul baroc este urmat de corelații proporționale rafinate și 
elegante specifice artei Rococo. Acest stil artistic se instaurează de asemenea și în arhitectură, 
sculptură și pictură și se deosebește printr-un rafinament distins al formelor sofisticate, bogat 
ornamentate, atât în contextul vestimentar, cât și în artă în general. Structurile vestimentare din 
aceste timpuri nu au nimic comun cu cerințele funcționale și utilitare. Relațiile proporționale 
din această perioadă semnifică năzuințele romantice, spirituale ce dominau societatea. Drept 
trăsătură specifică a acestui stil vestimentar se promovează imensa diversitate de forme 
compoziționale, realizate prin variate divizări plastice, constructive și tehnologice, reprezentate 
prin culori gingașe pastelate de roz pal, azuriu, fistic, turcoaz sau mentă, ornate abundent prin 
decorațiuni florale, broderii vegetale și spirituale – cu îngerași. Modelele vestimentare se divizea-
ză după anumiți parametri estetici și se specifică drept: cupa întoarsă, unde partea de jos extrem 
de evazată a rochiei pe carcasă este strânsă puternic de corset la linia taliei; vatto, rochie largă din 
pliuri cu spatele bogat ornamentat; polonez cu un decor exagerat.
Apelarea estetică la istoria Greciei și Romei Antice a servit drept bază pentru instaurarea 
unei tendințe artistice noi, diametral opuse celor precedente, în arhitectură, pictură și modă. 
Arta din perioada clasicismului reflectă dispozițiile nostalgice ale contemporanilor față de pe-
rioadele de eroism și măreție spirituală proprie epocii Antice. În Epoca clasicismului costumul 

---