Istoria imperiului bizantin

La inconvenientul material al acestei politici se adaugã unul moral: în aceastã acordare de subsidii cãtre

367 G. Vernadsky, Goten und Anten in Sudrussland, Sonder-druck aus den „Siidostdeutschen Forschungen", Bd. III, Heft 2, herausg. von Dr. Fritz Valjavec, Munchen, 1938. Acelasi autor considerã cã prima organizare politicã a sudului Rusiei s-a datorat cimmerienilor (1000-700 î. Chr.), apoi scitilor (700-200 î. Chr.), iar în final sarmatilor (200 î. Chr. - 200 d. Chr.). Au urmat gotii (200-370 d. Chr.), înlocuiti de huni. Cimmerienii fãceau parte din acelasi grup etnic cu thracii (Rostovtzef), fiind deci arieni, în Transcaucazia au atacat regatul Van (Urartu), aliindu-se apoi cu acesta împotriva assirienilor.

De origine aricã au fost si scitii, a cãror pãturã conducãtoare ar fi avut însã o origine iranianã (G. Vernadsky, Ancient Russia, New Haven, 1943). [Idem, Essaisurles origines russes, traduit de l'anglais..., Paris, t. I-II, 1959.1 . ••!

638

ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN

barbari, era o umilire a puterii si demnitãtii imperiului. De aceea scriitorii veacului al Vl-lea 1-au judecat uneori aspru pe lustinian în aceastã privintã.

Oricum, politica aceasta a lui lustinian, condusã mai departe, în tot Evul Mediu bizantin, a fost una din fortele imperiului, care 1-au pãstrat atâtea veacuri imun împotriva tuturor nãvãlirilor.

2. Orasul bizantin. Hippodromul

Reforma lui Diocletian si a lui Constantin cel Mare a abolit elementele traditionale ale constitutiei imperiale: alãturi de basileus, se aflã totdeauna Senatul si armata, în mod deosebit apare acum si Biserica crestinã, solid organizatã, puternicã, universalã; ea traduce adesea în chip decisiv vointa popularã. Dar alãturi de ea mai e un factor, poporul însusi. El are constiinta de a fi roman, chiar în Orient, unde termenul de „helleni" a fost înlãturat, fiind întrebuintat numai pentru pãgâni. De foarte multe ori, în diferite ocazii, poporul acesta al capitalei îsi exprima direct vointa cu privire la afacerile publice si devenea un factor care nu mai putea fi neglijat. Dar niciodatã vocea sa nu a rãsunat mai tare, mai imperios, decât la marile solemnitãti, în marile adunãri ale circului, în Hippodromul marilor orase si în special la Constantinopol.

Hippodromul din Constantinopol era, dupã Rambaud, adevãratul centru al vietii publice. Dar istoricul francez, recunoscând rolul mare jucat de factiuni în împrejurãrile vietii politice, e adesea confuz si plin ele contradictii, când afirmã cã pentru bizantini Hippodromul era totul, cã acolo se fãceau si se depuneau împãrati, cã în el se aplica justitia, cã acolo se triumfa asupra dusma-

639
nilor din afarã si se pedepseau vinovatii dinlãuntru; în sfârsit, când considerã cã Hippodromul era un fel de „Longchamps", un câmp de curse, loc de amuzare publicã.

Ce sunt aceste „asociatii sportive" ale imperiului de Orient, numite SfJnoi, în special în secolele V-VIII ? Wilken, încã din vremea sa, Die Partheien derRennbahn, vomehmlich in byzantinis-chen Kaisertbum (Abhandlungen der Berliner Akademie, 1827) socotea cã aceste asociatii sportive nu cuprindeau numai pe participantii la jocuri efectiv, ci o mare parte a populatiei întregi.

Cursele de cai au fost la Bizant o pasiune mai mare decât în Roma veche. Cele douã factiuni sau deme, cum li se zicea aici în Rãsãrit, „Albastrii" (oi BEVETOI) si „Verzii" (oi flpãmvoi) au zguduit adesea viata capitalei cu rivalitãtile lor si au clãtinat de multe ori tronul împãratilor, ele fiind mai mult decât niste simple asociatii hipice, în primele veacuri ale Bizantului, istoriografia sa e plinã de ecoul violentelor agitatii provocate de factiuni.368

De la început, functiunea si interesele demelor erau duble: acelea, ale unor adevãrate societãti de curse si, pe lângã aceasta, acelea ale întregii populatii urbane.

368 A. Rambaud are meritul de a fi cercetat cel dintâi mai îndeaproape rolul însemnat pe care 1-a avut Hippodromul în viata poporului bizantin si caracterul acelor asociatii sportive sau factiuni legate de acesta în De byzantino Hippodromo et circensibus factionibus, teza de doctorat a ilustrului istoric francez, Paris,

1870. Ea a fost rezumatã în „Revue des Deux-Mondes", 15 aug.

1871, sub titlul: „Le sport et l'Hippodrome ã Constantinople", de unde a fost reprodusã în publicatia postumã prezentatã publicului de Ch. Diehl, Etudes sur l'histoire byzantine, Paris, Armând Colin, 1912, pp. 3-61. Din aceasta din urmã vom face citatiile noastre.

640

ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN

Erau întrebuintate la construirea si reparatia zidurilor, fapt pentru care sub Theodosius al II-lea avem texte: Codinus, De edif., Malalas. Erau 4 corporatii pentru curse: Beveroi, ABVKOI, Upâaivoi, 'Povaioi. Se numeau când rã juep7? (partidele), când 8r\\ioi (masele). Aceste corporatii aveau si alte obligatii, cum ar fi aceea de a construi si repara zidurile orasului; orice membru al acestui Sfjnot poate purta si arme, numele celor ce îndeplineau acest serviciu fiind acela de 6rnj.oTai. Demotii înarmati sunt o militie permanentã, fiecare din ei e înscris într-un registru (jcardÂoyog). Cum s-a ajuns la aceastã situatie ? Odatã cu rãzboaiele contra marcomanilor, sub Marcus Aurelius a început pãtrunderea barbarilor în Imperiul Roman. Armata imperialã, chiar reformatã si mãritã din epoca lui Diocle-tian si Constantin, nu a mai putut apãra toate orasele. Nu e de mirare deci cã locuitorii s-au înarmat uneori pentru propria lor apãrare. Aceasta se produce la Athe-na în 269, sub Dexippos. La anul 400, stim din Zosi-mos, cap. XIX, cã orasele Tracici aveau T<8v 'apxovccov Kai oÎKijTOpcov (pvÃccKijv. în 580, locuitorii din Sir-mium luptã singuri împotriva avarilor (Menander). La anul 440, locuitorii din Asemon, oras situat pe Dunãre, se apãrã contra lui Attila. Populatia apãrã Edessa contra lui Chosroes în 544, etc. De asemenea, la Dunãre, orasele luptã contra avarilor (la Simokattes). si în Italia se petrece asa ceva. Se dezvoltã, în tinuturi pãrãsite de armata imperialã, militiae ale oraselor.

La anul 558, când hanul kufrigurilor Zabergan trece zidul lui Anastasius, Belisarie iese cu cavaleria adunatã de la toti cei care aveau cai si cu aceea a Hippodromu-lui. Trebuie sã fi fost o organizatie anterioarã. Theopha-

641

NICOLAE BANESCU

nes spune cã împãratul lustinian eSrmoTevcre si-i trimise la Zidul cel lung; asta înseamnã, cum a vãzut si Rambaud, militiae sau 8r]n.a) - adscribere, a înrola în cadrele militiei orãsenesti.

Invazia slavã, atacul asupra Constantinopolului, respins la Zidul cel lung (Simokattes, Theophanes). La anul 583-584 Maurikios a pus pazã la TOC iiatcpcx, scotând din Constantinopol masa de trupe ce o avea la dispozitie. Theophylaktos Simokattes distinge garda de la Zidul cel lung de celelalte forte din Constantinopol, care fac o iesire. Theophylaktos distinge ia na'ka-TWV orpaTeu/iara (.militiapalatina) de Sffriog.

în pieirea lui tragicã, Maurikios se bizuia numai de demele armate pentru a se apãra contra trupelor de la Dunãre.

în sursele istorice ale perioadei, SfJnot are mai multe sensuri:

1. Sensul cel mai larg: poporul.

2. într-un sens mai restrâns, echivalent cu tJLepoq, factiunea Hippodromului.

3. în sens si mai restrâns, populatia unei circumscriptii a orasului, militie sau batalion de militie orãseneascã.

La atacul avarilor asupra Constantinopolei, în anul 626, populatia orasului a luat parte la apãrare (v. G. Pisides).

Când s-a produs întâia oarã nevoia de a înarma populatia Constantinopolei pentru apãrarea sa si a imperiului ? Se pare cã în anul 378, în timpul catastrofei lui Valens. Când împãratul se întoarse din Asia, aflã iov în agitatie si deprimare. La Hippodrom, acesta-1

642
acuzã pe împãrat de incurie — gotii prãdau în Tracia si se apropiau de capitalã. Poporul strigã: „Dã-ne arme si ne vom bate !". împãratul se teme sã o facã. Dar în anul 400 statul are nevoie de ajutorul populatiei contra revoltei gotilor lui Gainas. Cu începere din aceastã epocã populatia Constantinopolei rãmâne înarmatã. Ea se compune dintr-un nucleu permanent, care se mãreste printr-o mobilizare (Srmorevmt). Sub Theo-dosius al II-lea, Verzii dispuneau de 8000 de oameni înarmati. Vedem aceastã militie armatã contribuind în anul 438 la repararea zidurilor.

Partidele (\iepr\) erau în legãturã cu Hippodromul, dar ele reprezintã poporul real din Constantinopole, cu aspiratiile sale sociale si politice.

Cadrul pentru formarea militiilor orãsenesti era procurat de asociatiile sportive create în vederea Hippo-dromului. Aceste corporatii nu mai erau întreprinderi private, ci asociatii publice ale unei institutii publice, de interes general.

O serie de împãrati i-au favorizat pe Verzi. Cu Iustin I, cu noua dinastie, favoarea trece de partea Albastrilor, împãratii nu se pasionau pentru culori, ei cãutau sprijinul uneia sau al celeilalte deme. Care sunt atunci elementele populare care stãteau pe bãncile Verzilor si care cele ce se asezau pe ale Albastrilor ? în aceastã diferentã de culori erau diferente de clase. Ca si la Roma veche, la Constantinopol au fost împãrati care favorizau clasele de jos ale poporului (Theodosi-us al II-lea, Leon I, Zenon, Anastasios); altii, împãratii dinastiei iustiniene, se sprijinea mai degrabã pe aristocratie. Astfel Verzii (cu Rosii) erau mai ales straturile

643
sociale inferioare, pe când Albastrii (cu Albii) reprezentau straturile superioare. Cristalizarea partidelor s-a fãcut în jurul culorilor, dar s-a fãcut cu elementele provenite chiar din aceste asociatii sportive, iar la urmã interesele ori numai tendintele politice si sociale ale populatiei întregi au gãsit în aceste partide o expresie si organe proprii. Oamenii din anumite cartiere urbane si suburbane, meseriasi si bresle erau legati o partidã sau de cealaltã (asa a vãzut lucrurile si Ram-baud). Numai astfel ne explicãm violenta pasiunilor care izbucnesc în Hippodrom.

Verzii si Albastrii locuiau cartiere diferite si regiuni diferite din împrejurimile Constantinopolei. Verzii proveneau din clasele inferioare, Albastrii din clasele superioare. Din pasajele autorilor (Theophanes) reiese cã Verzii locuiau în Zeuy/m, pe Cornul-de-Aur, un fel de suburbie, depãrtat de centrele urbane locuite de clasele înalte. Verzii nu locuiau deci în cartierele centrale, ocupate de bogati, ci în Zeugma, dincolo de Cornul-de-Aur, în port si în cartierele comerciale din preajma Forumului lui Constantin. Cartierul TlittâKia era locuit de clasa înaltã, ca si strada principalã, Mese. Verzii locuiau apoi peste apã, dincolo de strâmtoarea Bosfor pe tãrmul asiatic, adicã în Flepav si la Chalke-don.

Albastrii, favorizati în veacul al Vl-lea, îi aclamau cei dintâi pe împãrati, la începerea jocurilor în Hippodrom. împãratul fãcea semnul crucii mai întâi asupra Albastrilor. Domesticul scholelor, în acelasi timp „democ-rates"al Albastrilor, în veacul al X-lea, era inferior în demnitate comitelui excubitilor, „democratul"Verzilor.

644

ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN

Cele douã partide aveau un foarte mare interes pentru chestiunile religioase. Ele reprezentau, în anume momente, tendinte religioase opuse, pentru cã se recrutau din clase sociale diferite.

Puterea opiniei publice era considerabilã la Con-stantinopol. Un loan Chrysostom, sprijinit pe ea, a putut înfrunta curtea imperialã, în epoca lui lustinian, Verzii au avut înclinare pentru monofiziti (protejati de Theodora).

în 514-535, Vitalian conta pe sprijinul partidului ortodox. Sub lustinian, nemultumirile publice au fãcut sã se încline Verzii, poporul, spre monofizism, ca mijloc de reactie contra împãratului. Nepotii lui Anastasi-os au fost sustinuti în aspiratiile lor la tron de cãtre partidul monofizit. Rezultã din atâtea fapte cã ideea monofizitã era reprezentatã la Constantinopol, cel putin în secolul al V-lea si al Vl-lea, în populatie si a exercitat o oarecare influentã asupra partidelor. Asia Micã avea un mare numãr de monofiziti si Constantinopo-lul, prin situatia sa geograficã, era mai legat de Orient decât de Occident, unde monofizismul nu a cunoscut o aderentã deosebitã.

în orasele elenice, Hippodromul a avut o parte din atributiile vechilor conventus pãgâne. Pentru a finanta jocurile, populatia era organizatã si grupatã dupã clasele sociale. Populatia suporta cheltuielile bucuroasã. Diocletian a putut sã decidã prin decret ca banii pentru jocuri sã fie întrebuintati pentru repararea zidurilor (o datã ce erau banii poporului, trebuiau sã fie întrebuintati pentru zidurile orasului), în perioada crestinã deci, vechile conventus se mentin sub forma asociatii-

645

NICOLAF. BANESCU

lor pentru Hippodrom, cuprinzând populatia întreagã. Af\noq-\i\ organizat prelungeste, în vremea crestinã, conventus din epoca greacã si organizatiile oraselor elenice, dar pãstreazã numai o parte din atributii. Ce era de ordin religios a trecut la Bisericã. Cele profane au trecut în seama poporului. Dintre ele, cea mai însemnatã obligatie era întretinerea Hippodromului. De ea erau scutiti proletarii). ox^og, nkr\$r\.

Poporul exercita o influentã considerabilã asupra marilor schimbãri politice, impunea vointa sa si provoca rãsturnãri de împãrati.

în anul 390, când Theodosius I a venit cu trupele la Salonic, populatia s-a revoltat contra obligatiei de a gãzdui trupele.

în anul 465, Menas, prefectul Politiei (vvKTenapxog) e anchetat de senat în Hippodrom pentru abuzurile sale si acolo, din ordinul împãratului, un tânãr îl aruncã jos si el se zdrobi. Poporul 1-a târât pânã la mare.

în anul 491 s-a produs revolta Verzilor contra lui Anastasius, în Hippodrom.

în anul 563 s-a iscat o luptã pe strãzi între Verzi si Albastri, din cauza prefectului Andrei, contra cãruia erau Verzii.

în anul 602 a avut loc catastrofa lui Maurikios, cauzatã de Verzi.

Sub Constantin al V-lea, când, Artavasdos se proclama împãrat la Doryleon, partizanul sãu Theopha-nes aduna multimea (TOV Aadv) la Sfânta Sofia si poporul îl proclama împãrat pe Artavasdos.

Populatia din Constantinopol era o putere constitutionalã a imperiului.

646
împãratii Anastasius I si lustinian I sunt siliti a vedea în popor un factor constitutional si izvorul puterii lor constitutionale (Ranke, Weltgeschichte, avea aceeasi pãrere). Aiî/iog, TOC ã/j.q>6TLpa [lepr] sunt în izvoare termenii pentru partidele populare. V. expresiile în Chro-nicon Paschale si Theophanes (ia nhrivri, oi 5fj/ioi, 6 SfJnog Tâv fieveTCov). E un factor constitutional care are, mãcar din veacul al IV-lea, dreptul de a desface sau a înlocui împãrati si tine sã insiste asupra acestui drept, fapt care se întâmplã în 601, când populatia revoltatã, în chip satiric, încoroneazã un om ce semãna cu Maurikios. Verzii ies la Rhegion înaintea lui Phokas pentru a-1 aclama.

Cooperarea activã a poporului la „crearea" împãratilor la Constantinopol nu a încetat niciodatã, o putem urmãri în cursul secolelor.

De Caerim., I, 91, ne informeazã despre încoronarea împãratului Leon I (dvayopeucrig Aâovrog paaihecoq). Se aratã apoi cum dupã moartea lui Zenon s-au adunat în palat magistratii, senatul, episcopii, iar poporul în Hippodrom si armata. Ariadna Augusta tine un discurs în Hippodrom; populatia strigã: vrem împãrat ortodox /Ea rãspunde cã sefii si senatul vor alege, am dat ordin (ânLKLÃ.LvaanLv voît ãp%o-Q(nv, Kai TtJ cruy-KÃriTO) ãvSpa eniSetaafiai) . Au urmat aclamatiile.

Tot acolo vedem cum, la moartea lui Anastasius, a fost ales lustinian. Poporul apare si aici ca factor constitutional.

Malalas ne-a relatat cum a fost primit Zenon (august 476) în capitalã, dupã ce tiranul Basiliskos a fost învins. Poporul îsi are si aici rolul sãu constitutional.

647

îl
Executiile, degradãrile, mutilãrile marilor personaje la Hippodrom nu trebuie sã le socotim „spectacole" date poporului, ci acte guvernamentale oficiale. Hip-podromul devine o curte, un tribunal. Priscus, uneltind contra lui Heraclios, acesta îl cheamã din Cappa-docia, adunã senatul si multimea împreunã cu arhiepiscopul Sergios, si întreabã: „Cel ce-1 insultã pe împãrat, cui face rãu ?" - „Lui Dumnezeu", i se rãspunde. si Heraclios îl trimite pentru o judecatã fãcutã de tribunalul poporului întreg (senat, demos alãturi de senat si patriarh).

Tiberius al II-lea îi acordã sotiei sale Anastasia titlul de augusta, cu concursul poporului în Hippodrom, acesta o aclamã si asa o impune vointei Sofiei (vãduva lui Iustin II), care tinea sã rãmânã ea suveranã si nu admitea altã augusta (Theophanes 250).

Heraclios, plecând la rãzboi contra persilor, îl chemã pe acelasi Sergios, patriarhul, si pe demnitari împreunã cu poporul, încredintându-le pe copiii sãi, instituind deci o regentã formatã din toti acestia. Scena din Nikephoros Patriarhul privitoare la Martina, sotia lui Heraclios, aratã cum poporul îsi exercita drepturile sale.

Multe alte exemple dovedesc cã, în cele mai grave afaceri, poporul adunat la Hippodrom, fie la chemarea împãratului, fie din proprie initiativã, îsi manifesta vointa.

Poporul se lãsa uneori târât la violente, împãratii interveneau pentru a pãstra ordinea. Ostilitatea între deme, în momentul crizelor de stat, tindea sã se transforme în luptã socialã.

648

ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN

La ridicarea lui Vitalian contra lui Anastasius I, multimea se rãscoalã la Constantinopol si cere schimbarea de regim, lucru care efectiv se întâmplã sub lustinian si Iustin al II-lea.

Aspecte de rãzboi social îmbracã toate actele de brigandaj din diverse orase, descrise în Anekdota de Prokopios, care vede în ele o (pv%fig vocrrma.

De multe ori ambele clase (deme) se uneau, ca în cazul rãscoalei „Nika", ori la sfârsitul domniei lui Mau-rikios. De aceea vedem uneori puterea imperialã încercând sã ia în mâinile sale administrarea demelor.

Hippodromul fusese construit de Septimiu Sever. El a distrus orasul Byzantion, ca pedeapsã pentru o rãscoalã. Dându-si seama de pozitia admirabilã a acestuia, s-a hotãrât apoi sã-1 rezideascã si a început cu Hippodromul. El 1-a fãcut asa de mãret, încât a fost gãsit vrednic si de noua capitalã a imperiului.

Marea piatã Atmeidan, din Constantinopol de azi, pãstreazã câteva resturi din monumentele care împodobeau axa imensului circ al Bizantului. El avea o lungime de 370 m si o lãrgime de 60 pânã la 70 m, înconjurat de 30-40 rânduri de trepte de marmurã, pe care puteau lua loc mai mult de 30.000 de mii de privitori. Trei monumente marcheazã astãzi, în piata Atmeidan, marea axã a Hippodromului bizantin, asa zisa Spina, care tãia arena acestui hippodrom în douã piste: la una din extremitãti, o înaltã piramidã de zidãrie, care, îmbrãcatã odinioarã în plãci de bronz aurit, fusese restauratã de Constantin al VH-lea Porphyrogene-tul, în veacul al X-lea, ca „o minune rivalã a Colosului din Rodos", cum grãia inscriptia de pe mijlocul axei;

649
un obelisc de granit pe care împãratul Theodosius cel Mare îl adusese de pe tãrmurile Nilului si se înaltã încã intact pe un piedestal acoperit de basoreliefuri bizantine (unele îl înfãtisau pe împãrat asezat pe tron, prezidând la cursele Hippodromului sau împãrtind dreptatea; altele explicau prin ce procedee colosul monolit de argint fusese adus din desert, încãrcat pe corãbii si înãltat pe spina, cãci toate miscãrile lucrãtorilor manevrând uneltele sunt sãpate în aceste basoreliefuri); între amândouã aceste monumente, se aflã o micã coloanã de bronz, formatã din trei serpi încolãciti în spiralã si ale cãror capete sustineau un trepied de aur, care mai existã si azi. Pe spiralele serpilor mutilati se vede încã o inscriptie greceascã, în care sunt însirate numele celor 36 popoare grecesti care au luptat la Plãtea împotriva persilor. Este prin urmare vestitul trofeu al biruintei, trepiedul închinat de greci lui Apollo, la Delphi369. Când împãratii bizantini au vrut sã-si împodobeascã resedinta lor, ei au adus fãrã scrupul, din toate pãrtile lumii grecesti, podoabele artei vechi si asa ajunse aceastã vestitã ofrandã a lui Apollo la Constantinopol.

Solemnitãtile cele mai ample ale vietii politice aici se desfãsurau; aici se celebrau, cu toatã pompa, triumfurile acordate generalilor biruitori asupra dusmanilor imperiului, în Hippodrom se judecau uneori procese si se executau sentintele. Tot aici venea întâia oarã în atingere împãratul cu poporul sãu, primind aclamatiile multimii. si de multe ori se întâmpla ca multimea sã-si

369 Rambaud, Le sport et l'Hippodrome ã Constantinople, pp. 31-33.

650
strige nemultumirea cãtre basileus, iar acesta, printr-un crainic, sã rãspundã; istoria a înregistrat asemenea dialoguri, caracteristice pentru libertatea ce-si lua poporul îngrãmãdit în masã pe treptele imensului Hip-podrom.

Aceste manifestatii populare la spectacolele circului constituiau, la bizantini, elementul cu adevãrat democratic al vietii publice, („das eigentliche demokratische Element des offentlichen Lebens"^), cum zice Hertz-berg370.

în sfârsit, în Hippodrom se desfãsurau si acte ale vietii religioase, vechile sãrbãtori traditionale pe care crestinãtate le-a transformat si adaptat potrivit preceptelor sale. Constantin al VH-lea Porphyrogenetul ne-a lãsat în Cartea Ceremoniilor descrierea celor mai însemnate dintre acestea si doamna Venetia Cottas, într-o lucrare intitulatã, Le theâtre ã Byzance (Paris, 1931), ne-a arãtat cum atâtea din aceste solemnitãti au fost consacrate de Bisericã, pentru a le impregna de crestinism. în sãrbãtorile maiuma, care aveau loc în mai, se recunosc urme din vechile sãrbãtori olimpice, în care erau pãrti cântate, dansate, jocuri, reprezentatii scenice. Astfel, întâlnim elemente combinate în asa zisul „Hippodromul Pastilor", ori în „Hippodromul mãcelarilor", reprezentatie ce avea loc cam în aceeasi epocã anului, în De Cerim. aflãm patru versuri ale cântului ce însotea dansul mãcelarilor:

"Ide ro eap TO rcaÃov, nãÃiv â

Hertzberg, op. cit, p. 78. f;?>:;;•• i

< 651

•f

NICOLAE BANESCU

ãvSpaYCc&iav EK 0eov rofg /3a

Mimii apoi, /a/joi, care distrau poporul bizantin, toate erau lucruri care, cum bine observã autorul, înfãtiseazã de fapt teatrul popular bizantin. Partea pe care Biserica o avea, cu clerul sãu, cu cântãretii si rugãciunile sale, la sãrbãtorile laice, precum si partea ce o luaserã factiunile la sãrbãtori ecclesiastice, asa-zisele acta declamate de cãtre deme sau dialogate între popor si cântãreti, marcau solemnitãtile acestea. Cântãretii de la Sfânta Sophia, cei de la Sfintii Apostoli îsi amestecau glasurile cu acelea ale cântãretilor factiunilor si cu sunetele orgilor de la capetele Spinei. Imnurile ce rãsunau în Hippodrom erau cântece de bisericã, în care bizantinii gãseau mijlocul de a glorifica în acelasi timp Sfânta Treime, virtutile suveranului si dibãcia vizitiilor (heniocboi).

în sfârsit, Hippodromul era, cum s-a zis adesea, un admirabil muzeu. Spina, care despãrtea în douã arena, marginea canalului (Euripus), care curgea la picioarele treptelor, fatada lojei imperiale, KãfliafJ,a, minunatele terase superioare, de unde privirea avea una din cele mai frumoase vederi asupra orasului întreg si pânã dincolo de Bosfor, în Asia Micã, porticele cu colonade, totul era împodobit de o lume de statui, între care se aflau multe capodopere ale artei clasice.

Astfel, deasupra lojei imperiale, se înãltau patru cai de bronz aurit, operã a vestitului Lysippos, adusi de Theodosius al II-lea din Chios, si transportati apoi de Dandolo, la Venetia odatã cu instalarea latinilor la Constantinopol (1204). Ei împodobesc astãzi portalul

652
mãretei biserici Sân Marco din capitala dogilor. O serie de statui ale împãratilor împodobeau Hippodro-mul: a lui Augustus, adusã din Roma, a lui Diocletian, din Nicomedia, statuile ecvestre ale lui Theodosius I, Gratian, Valentinian; statuia de bronz a împãrãtesei Irene, în vârful unei coloane ridicate în mijlocul unui bazin, o adevãratã galerie a suveranilor, dupã expresia lui Rambaud371. Se mai vedeau un Hercule colosal, al cãrui deget mare era gros cât talia unui om; Helena, pe care Niketas Choniates ne-o descrie ca fiind o minune a artei: frumosul sãu corp de aramã oferea ochilor o carne vie si palpitantã, zice el; fruntea era încinsã de diademã, pãrul desfãcut din coroana-i de aur flutura în vânt si îi cãdea pânã la picioare; gura, pe care o comparã cu caliciul unei flori, pãrea a vorbi; surâsu-i încântãtor transporta de admiratie sufletul privitorului: „cine ar putea însã descrie ochii sãi adânci, arcul sprâncenelor sale, gratia acestui corp fermecãtor?", se întreabã istoricul372. Aceastã minune de frumusete a fost aruncatã într-un cuptor de cãtre camarazii lui Villehardouin, participanti la Cruciada a IV-a (1204).