Patrimoniul cultural de ieri: implicații în dezvoltarea societății durabile de mâine
~ 598 ~
Între învinuirile aduse familiei Fetescu a fost și cum că „использовал наёмный труд”, adică
a folosit munca angajată/năimită. Xenofont Fetescu explica anchetatorului sovietic: „Păi, cum
altfel, dacă eu aveam șase copii mici și atâtea hectare de pământ?! Asta nu a fost exploatare!
Mă duceam și mă înţelegeam cu omul. Mă duceam seara și mă înţelegeam, și, dacă omul vrea,
venea…” [iar dacă nu – nu! –
A.P
.].
Iar mama lui Vasile, Elizaveta Fetescu spunea: „Dacă nu era
un pahar de vin și dacă nu era mâncare bună, măcar crăpi, că nu venea nimeni la tine!”
19
. Vasile
Fetescu continuă: „Pe urmă se plângeau oamenii, când au intrat în colhoz [au intrat nu de voie
bună, ci forţaţi de bolșevici –
A.P
.], dar până atunci era așa: dimineaţa fiecare mânca acasă, dar
venea de amu amiaza și trebuia să hrănești omul. La chindii, tot trebuia să-l hrănești…”
20
.
Deci, condiţiile de muncă și remunerarea muncii erau dictate de prestatorii de servicii și nu
de proprietar.
Este cazul familiei Fetescu, dar și a celorlalte familii ale deportaţilor, ridicate în
iunie 1941.
În 1940 Xenofont Fetescu a cumpărat un car cu doi boi de la directorul școlii, care se refugiase
peste Prut. „Bună căruţă, – zice Vasile Fetescu, – și boi buni. Erau cei mai puternici boi din sat:
tata încărca până la două tone și boii trăgeau. Ara până la zece deseatine de pământ la oamenii
care n-aveau [cu ce ara pământul]. Nu făcea nici un document, nimic, dar când venea vremea de
prășit, de strâns pâinea, dezghiocat porumbul – veneau oamenii ceia și lucrau la noi. Plată
rar se
făcea [dar în anumite cazuri, totuși, se făcea –
A.P
.]. Veneau neamurile la clacă, noi ne duceam
la dânșii. Așa au fost vremurile. Vreau să vă spun, că așa mare organizare a fost înainte, că nu era
nici o documentaţie nimic, dar lumea era cinstită și muncitoare. Mama spunea: „Măi Vasile! Nu
s-a auzit ca lumea să fure sau să umble cu șmecheriile!” Erau în sat niște familii de beţivani, care
nu aveau nici o autoritate în sat, dar ceilalţi – nu!”
21
.
Afară de pământul care-l avea în proprietate personală, Xenofont Fetescu mai arenda câteva
hectare de pământ, iar toamna o jumătate din roadă o dădea proprietarului terenului arendat.
Pe banii câștigaţi din vânzarea produselor agricole, X. Fetescu a cumpărat terenuri pentru casă
lui Vasile și fratelui acestuia. Erau și fiicele, pentru care se gândea să procure pământ în calitate
de zestre.
Despre gospodăria și modul de viaţă al părinţilor și-a
amintit dna Liubov Pojoga, deportată
de două ori, în 1941 și 1949, din satul Costuleni, raionul Ungheni, în RSS Kazahă. Câţiva ani tatăl
dumneaei a fost primar în Costuleni. Era agricultor; Anton Gladco, tatăl doamnei Liubov Pojo-
ga, era agricultor; el a mers în Franţa și a adus de acolo butași de viţă de vie de masă. Avea batoză.
În 1941 a cultivat soia, pe care, după recoltare, pe calea ferată a exportat-o în Germania. Avea
cramă. Părinţii intervievatei
au cununat tineri din sat, au respectat sărbătorile religioase, dar nici
odată nu se îmbătau: „Da să se-mbete, Doamne ferește, niciodată, nici nu se auzea de așa ceva”
22
.
Tatăl dumneaei și cei doi fraţi ai lui erau foarte solidari între ei la îndeplinirea lucrului, se ajutau
reciproc. Gospodărie era plină de orătănii, părinţii doamnei L. Pojoga aveau vaci, cai, căruţă. „…
Casa noastră o ţin minte. Aveam deasupra, ca o verandă cu stâlpi, era acoperită cu șindrilă. Era
o cameră mare, din camera ceea întrai în alta. Aveam camera noastră,
mama ne culca pe noi,
fetele, în camera noastră. Părinţii dormeau într-o cameră aparte. Fratele tot avea camera lui. Mai
erau încă două camere, acolo ţinea mama zestrea, erau camere pentru petrecere. […] aveam un
serai lung. O încăpere unde tata ţinea butoaiele cu făină, ulei. Apoi alta unde ţinea toate astea, de
agricultură, să fie toate la uscat – mașina de bătut popușoi, mașină de… ce trebuie pentru gospo-
dărie, apoi era o încăpere pentru cai. Ș-apoi avea șură unde ţinea vaca. Bogaţi nu erau, dar… toţi
așa erau atunci. Când m-am trezit eu, la toată casa oamenii aveau vacă.
Nu se vindea lapte atunci
19
Vasile Fetescu,
op. cit
., p. 18.
20
Ibidem.
21
Ibidem.
22
Liubov Pojoga,
„Aiștia-s lupi în piele de oaie!”,
in:
Arhivele Memoriei,
vol. I, tom. I (Editor Ludmila
Cojocaru), p. 242.
