Implications for the development

ceafă 
şi sufixul
-ar. 
Un alt lexem din acest grup – 
chipiu 
– reprezintă un acoperământ pentru cap, asemănător cu 
o șapcă rotundă, prevăzut cu cozoroc și purtat de ostaşii anumitor unități militare
26
.
Termenul este element al coifurii militare popular atât în secolul al XIX-lea: 
chipiu alb; chipiu 
bleumarin cu bandă din catifea neagră; chipiu bleumarin cu bandă din postav; chipiu bleumarin 
cu bandă roșie și paspoale albe; chipiu bleumarin, cu trese verticale și torsadă din mătase galbenă; 
chipiu complet alb, de dril, fără însemn; chipiu cu banda din postav garance și trese albe; chipiucu 
calota bleumarin, cu bandă roșie și cozoroc orizontal; chipiu cu pomponul roșu-garance; chipiu cu 
paspoal roșu și bandă galbenă; chipiu de mare ţinută cu floarea de pe fund întreită; chipiu dezvelit 
cu pompon; chipiu din postav alb, cu bandă în culoarea distinctivă; chipiu din postav bleumarin, cu 
broderii pe banda roșie broderiile; chipiu din postav bleumarin-închis, cu bandă neagră și paspoale 
roșii; chipiu din postav garance, cu bandă de catifea neagră; chipiu cu penaj verde pentru marea 
ţinută; chipiul cu paspoal roşu; chipiul cu paspoale galbene; chipiul de lacsau marochin etc., cât și 
în prezent (chipiu din semilână de culoare gri-deschis, chipiu din semilână de culoare verde-închis, 
chipiu de gală din ţesătură de semilână de culoare albastru-închis
etc.).
Termenul a fost împrumutat din franceză 
k
é
pi, 
care, la rândul ei, îl preluase din germană 
Käppi
, diminutivul lui 
Kappe 
„șapcă, capelă”. Se presupune că de la acest cuvânt ar proveni și 
dialectismul 
cibică
(Transilvania și Bucovina) cu sensul de „șapcă militară” 
27
.
Termenul 
coafă 
reprezintă în secolul al XIX-lea, dar și pentru unele elemente ale coifurii 
contemporane o învelitoare a mai multor elemente ale coifurii militare (
coafa din pânză albă 
pentru învelitoarea bonetei
): „La uniforma ofiţerilor de aviaţie se introduce coafa albă la ţinuta de 
ceremonie și la cea de serviciu.”
28
. Este împrumutat din franceză (
coiffe
).
În secolul al XIX-lea, 
coif 
indica un acoperământ de metal sau de piele (mai rar) pentru 
protecția capului, purtat în Antichitate și Evul Mediu de unii ostași în timpul luptei. Am atestat 
acest termen în câteva surse istorice și literare: „Sfântă şicinstită cruce,…aceasta iaste și 
coif 
şi 
platoşe.”
29
; „Cu 
coifuri
și cu scuturi…”
30
; „Niște porci îi sfâșiase mantela și 
coiful
”
31
. În epoca 
23
 Dictionar explicativ ilustrat al limbii române
, Chișinău: Arc, 2007, p. 315.
24
 
Ibidem, p. 328.
25
Cristian Vlădescu, op. cit., p. 63.
26
 Dictionar explicativ ilustrat al limbii române
, Chișinău: Arc, 2007, p. 348.
27
 
Ibidem, p. 348.
28
Cristian Vlădescu, op. cit., p. 97.
29
Duiliu Zamfirescu, 
Tănase Scatiu
, Bucureşti: Erc Press, 2009
, p. 168.
30
Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului şi Noului Testament,
Bucureşti, 1688, Ediţie 
jubiliară, Bucureşti, 1988, 
p. 135.
31
Nicolae Bălcescu, 
Istoria Românilor sub Mihai-Vodă-Viteazul
, București: Cartea Românească, 1942, 

---

Conferință științifică internațională, Chișinău, 22-23 septembrie 2020, ediția a II-a
~ 589 ~
modernă,denumește un element al coifurii purtat de jandarmi, în special la paradă sau ceremo-
nii. A fost moștenit din latina târzie 
cofea 
„căiță” (atestat de Venantius Fortunatus din secolul VI 
și păstrat şi în limbile romanice;
32
, fiind relaționat de etimologi cu lexemul românesc 
cofă
; cf. it. 
(s)cuffia
, fr. 
coiffe
, prov. 
coifa
, sp.
(es)cofia
, port. 
coifa
. Cf. și 
scufie
. Apare cu semnificație militară, 
de element de protecție a capului ostașilor implicați în lupte, din secolul al XVI-lea. În secolul 
al XIX-lea îl atestăm în unele sintagme terminologice: 
coif din alamă, coif din piele neagră, coif 
metalic, coif pentru grăniceri
, perioadă după care a devenit istorism.
Un alt accesoriu al coifurii militare în epoca modernă îl constituie 
egreta
, care reprezenta, în 
secolul al XIX-lea, un mănunchi de pene sau de fire albe, folosit ca podoabă la pălărie, la chipiul 
militar (în unele ţări şi astăzi), la turbane etc. (
egretă albă din pene de erodiu, cu tricolor la bază, 
egretă albă pentru ofiţeri, egretă albă, prevăzută la bază cu pene galbene și albastre, egretă având 
la bază „mărul lunguieţ”, egretă de culoare fumurie, egretă de culoare roșie în ţinuta de campanie, 
egretă din păr de cal vopsit roșu, egretă din păr fumuriu, egretă din pene albe de stârc, egretă roşie 
pentru muzicanţi, egretă roșie pentru trupă, egretă roșie cu merişor galben, egretă din păr alb de 
cal, egretă, tricoloră, cu merişor roșu 
etc.).
Am atestat acest termen militar vestimentar în următoarele exemple: „Văzui prin ceață 
egrete-
le
-albicioase mișcându-se departe, ca umbre fioroase”
33
; „Îşi comandau haine particulare, 
egrete 
lungi, galoane galbene
34
; „Numai era de tot tînăr cînd i se aşezase pe frunte cuca de argint cu 
egretele
și cabanița”
35
. 
Termenul a fost format în limba franceză 
aigrette
, de unde româna l-a și împrumutat, de la 
genul de păsări migratoare de baltă, de culoare albă, cu spatele împodobit cu un mănunchi de 
pene ornamentale lungi; erodiu, stârc alb i se mai spune în limba română (fr. 
egretta
)
36
.
Un sinonim al 
egretei
poate fi considerat 
penaj 
(îl atestăm și cu varianta de 
panaș
), mănunchi 
de pene (colorate) servind ca podoabă la un chipiu, la un coif etc. (
penaj alb cu bază albastră, 
penaj albastru, penaj bicolor (roșu-garance și alb), penaj negru la chivără, penaj negru, cu vârful 
roşu, penaj tricolor, penaj verde de cocoș, penajul bicornului alb, penajul bicornului fumuriu, pena-
jul din păr de cal (vopsit roșu) 
etc.). Am atestat acest termen militar vestimentar în următoarele 
exemple: „Soldații aveau chipiuri cu 
penaj
”
37
. Lexemul a fost împrumutat din franceză 
pennage
. 
Termenul 
sub bărbíe 
„curelușă a mai multor elemente de coifură din secolul al XIX-lea, care tre-
ce pe sub bărbia militarului”: „
Sub bărbia 
era alcătuită din două jugulare de alamă, în formă de 
solzi, suprapuși, dispuşi pe două rânduri și montaţi pe piele.”
38
Este atestat în mai multe sintagme 
terminologice (
sub bărbie cu jugulare galbene, fixate în rozete
;
 sub bărbie de lac negru
;
 sub bărbie 
falsă din galon sârmat 
etc.)
p. 392.
32
W. Meyer-Lübke, 
Romanisches etymologisches Worterbuch
, Heidelberg: C. Winter, 1935.
33
G. Alexandrescu, 
Opere
, Bucureşti: E.S.P.L.A., 1957, 
p. 82.
34
Gh. Brăiescu, 
Opere alese
, V. I, București: Editura pentru Literatură, 1962, 
p. 153.
35
F. Barbu, 
Princepele
, Bucureşti: Editura Tineretului, 1969, 
p. 176.
36
Dicționar explicativ ilustrat al limbii române
, Chișinău: Arc, 2007, p. 633.
37
C. Sandu-Aldea, 
În urma plugului
, Bucureşti: Cartea Românească, 1926, 
p. 128.
38
Cristian Vlădescu, op. cit., p. 97.

---

Patrimoniul cultural de ieri: implicații în dezvoltarea societății durabile de mâine