Conferință științifică internațională, Chișinău, 22-23 septembrie 2020, ediția a II-a
~ 169 ~
special, aceste două fenomene tridimensionale, costumul și arhitectura, se dezvoltă concomitent,
promovând conștient în spațiul istoric plastic principii asemănătoare, total sau parțial, de orga-
nizare compozițională și funcțional-convențională. În structurile arhitecturale se procedează pe
calea de evidențiere a proprietăților tectonice ale carcasei de protecție, iar în vestimentație este
dezvoltată tendința de repetare plastică, prin intermediul ținutei, a
formelor corpului uman, de
evidențiere, de decorare, de protejare.
Din materialul ilustrativ analizat rezultă strânsa legătură între procedeele de creare a formelor
arhitecturale și cele vestimentare, deoarece la fiecare etapă de dezvoltare a culturii, societatea
crea mediul arhitectural, articole de primă necesitate, obiecte de lux și vestimente
2
. În Egiptul
Antic, conform canoanelor de frumusețe, perfect armonizat era omul cu umerii lați,
capul mare
și șoldurile înguste. Egiptenii antici nu întâmplător se străduiau să redea aspectului fizicului
uman forma de triunghi. Triunghiul în cultura egipteană era considerat drept figură de corelație
proporțională vizuală perfectă, ideală, finală, având în esența sa morfologică drept bază așa cate-
gorii ca simplitatea, contrastul și duritatea. În Egiptul antic triunghiul a stat la temelia sistemului
spațial-voluminos, cunoscut sub denumirea de piramidă. Costumul egipteanului bazat pe exacti-
tatea formei geometrice îi transmitea purtătorului manierele de conduită și anume – sobrietatea,
distincția pasivă, precum și pozele precise (pentru alte aspecte de istorie culturală, a se vedea
lucrarea semnată de M. Nekrasova
3
).
În Grecia Antică, silueta cetățeanului înveșmântat în hiton reamintea coloanele dorice, iar
cutele lui de orientare verticală se asociau cu decorul de pe suprafața acestor coloane.
Figura
omului în hiton, se întruchipa prin corelația proporțională a secționării de aur, în care se regă-
seau parametrii corelativi 1:2; 2:3; 3:5; 5:8, aceasta fiind relația proporțională de bază și pentru
arhitecții antici. Parthenonul – monumentul istoric major al realizărilor arhitecturii clasice anti-
ce, a fost constituit deasemenea în baza utilizării strictei armonii numerice, de aceea fiecare deta-
liu ce-l conține reflectă trăsături plastico-utilitare și decorativ-funcționale logice, esențiale, unde
dezmembrările proporționale sunt găsite conform secționării de aur. Drept ideal de formă regu-
lată, perfectă, grecii antici au stabilit figura umană prin prisma căreia aceștia și analizau esența
armoniei, iar arhitectura și costumul erau considerate doar ecouri ale corpului uman. Costumul
grecilor a evoluat în concordanță cu dezvoltarea și perpetuarea celor trei ordine arhitecturale
(doric, ionic, corintic) și reflecta aceleași concepte de proporționare organizată. Vestimentația nu
strâmtora mișcarea, ci îi urma ușor ritmul, iar grupările artistice de cute subliniau și amplificau
nivelul de frumusețe a siluetei. Fiind repartizate în moduri și locuri diferite, aceste grupări de
cute verticale reflectau dispoziția purtătorului și destinația funcțională a ținutei. Era necesară o
anumită măiestrie, cultură și un anumit gust artistic pentru a însuși arta vestimentară și a găsi
echilibrul de diversitate în formele vestimentare standardizate, alcătuite numai din bucăți drept-
unghiulare de stofe.
Arhitecții Evului Mediu, spre deosebire de cei antici vedeau drept sursă de frumusețe ideală-
nu în corelațiile numerice geometrice, ci în analiza vizuală proporțională rațională
a liniilor geo-
metrice dure, aspre și prin concordanța asociativă a suprafețelor și volumelor cromatice contras-
tante. Însă în legătura cu creșterea contradicțiilor între începuturile spirituale și cele materiale, în
arta gotică o dezvoltare deosebită o demonstrează relațiile și divizările proporționale de contrast
și asimetrice, exprimate atât în formele de siluetă a vestimentelor, cât și în contextul liniilor de
croi și al decorării specifice. Canonizarea normelor de conduită în societate a dus la modificarea
ansamblului gotic vestimentar conform cerințelor, care,drept urmare, îi redau trăsături de carac-
ter propriu unui sistem dur reglementat, ce îi dicta purtătorului condițiile și schema mișcărilor.
De aici, a fost posibilă apariția stilizării și geometrizării
figurii umane, prin intermediul liniilor
rupte și construcțiilor cu recurs complicat al ținutelor. Normele de frumusețe specifice perioadei
Кишинёв: Картя молдовеняскэ, 1967.
2
G. Stoica, E. Postolache,
Do'stlaringiz bilan baham: