Implications for the development

New Criticism
-ului promovează un tip de 
Close reading
(lectură strânsă, atentă, intra-
textuală), iar pe de altă parte, istoricii, sociologii, psihanaliștii și deconstructiviștii susțin „citirea 
distanțată”, extratextuală, un tip de 
Distant reading
. René Wellek și Austin Warren recomandă 
evitarea extremelor, adică a platonicismului sau a nominalismului și se pronunță pentru perspec-
tivism
16
. Opera literară poate fi privită ca o construcție intrinsecă ce există prin relații extrinseci. 
În acest sens, unii teoreticieni ai secolului trecut propun modele eclectice de existență a operei 
literare. De pildă, după modelul preluat de Roman Jakobson din Științele comunicării și Teoria 
informației, viața operei este întreținută printr-un act de comunicare specifică care întrunește, 
într-o oarecare măsură chiar dacă secvențial, toate instanțele intra- și extratextuale: Emițător – 
12
Ibidem, p. 129.
13
Valentina Enciu, 
Introducere în teoria literaturii
, Suport de curs, Bălți: Presa universitară bălțeană, 
2011, p. 28.
14
Paul Cornea, 
Introducere în teoria lecturii,
București: Minerva, 1988.
15
Jonathan Culler, 
Teoria literară.
Traducere de Mihaela Dogaru, București: Cartea Românească, 2003.
16
Rene Wellek, Austin Warren, 
Teoria literaturii
, Traducere de Rodica Tiniș. Studiu introductiv și note 
de Sorin Alexandrescu. București: Editura pentru literatura universală, 1967.

---

Conferință științifică internațională, Chișinău, 22-23 septembrie 2020, ediția a II-a
~ 557 ~
Cod – Canal – Mesaj – Receptor
17
. În teoria lui Mihail Bahtin, opera literară își exprimă existența 
printr-un dialog continuu întreținut de mai multe „voci”
18
. Iar câteva decenii mai târziu, odată ce 
se fac publice discursurile Juliei Kristeva, opera literară devine intertext, sau chiar un hypertext 
– în contextul actual al digitalizării masive. Tot din încercarea de a evita extremele prejudiciabile, 
apar mai multe discipline conciliante ca sociocritica și psihocritica. 
Până la urmă, toate modalitățile de existență a operei literare enumerate nu sunt altceva decât 
niște perspective de receptare și nu pot fi realizate decât printr-un act de lectură. Așa se explică 
faptul că începând cu a doua jumătate a secolului trecut, practic concomitent cu hermeneuticile 
anti-intenționaliste, apare o dimensiune autoreflexivă a lecturii (metateoria lecturii: teoria des-
pre teoriile lecturii). Chiar dacă ideea explicită precum că viața operei literare este posibilă doar 
datorită lecturii este de dată recentă, conștientizarea poziției distincte a cititorului în realizarea/
actualizarea operei literare a fost intuită încă în Antichitate. În 
Poetica
lui Aristotel, conceptul 
de 
catharsis
denotă caracterul literaturii ca obiect al trăirii estetice, al contemplației deziderate și 
al plăcerii – este vorba, susține Gheorghe Crăciun, de efectul textului literar asupra cititorului
19
. 
Idea literaturii ca obiect al experienței estetice este reluată în anii ’60 ai secolului al XX-lea de 
către membrii Școlii de la Konstanz. În viziunea lui Hans Robert Jauss, arta se înfățișează ca o 
manifestare productivă, receptivă și comunicativă
20
. Ca urmare, apar mai multe teorii ale lectu-
rii și teorii ale receptării: teoria esteticii receptării (Hans Robert Jauss)
21
, teoria efectului estetic 
(Wolfgang Iser)
22
, teoria operei deschise (Umberto Eco)
23
, teoria răspunsului cititorului (Stanley 
Fish), teoria (re)lecturii (Matei Călinescu)
24
, teoria lecturii (Paul Cornea)
25
.
Opera nu este un fapt empiric, nici ideal, nici un obiect al experienței, ea are viață: se naște 
trăiește și moare. „E adevărat că există și opere literare eterne, intrate în patrimoniul cultural uni-
versal, dar acestea se întâmplă datorită unor trăsături ale lor speciale, care țin de valorile general 
umane, ceea ce înseamnă că operele își păstrează în timp o identitate structurală fundamentală.”
26
„Deși produs al unui autor, opera își părăsește condiția dependentă în care se găsește în cursul 
procesului de creație pentru a deveni obiect artistic oferit, ca orice altă existență, percepției și 
interpretării. Existența operei se revelează într-o relație și aceasta este lectura.”
27
Astfel, spre de-
osebire de alte obiecte materiale, susține Iuri Lotman, opera literară finită devine un produs al 
realității ce nu își pierde calitățile ideale, ea are o natură dublă: ca obiect artistic, pentru că lumea 
ei se relevă în seria actelor de conștiință și ca obiect material, fiindcă se obiectivează concret ca 
limbaj. Iar dacă se ține cont și de ultima modalitate de existență a operei literare – ca o strictă 
relație de lectură, prin care se afirmă că „opera literară este un obiect artistic, concretizat în dis-
curs și predestinat lecturii, receptării și interpretării”
28
– se ajunge la concluzia că opera are, de 
fapt, o triplă natură: ca obiect artistic-oferit (creația autorului), ca obiect material concretizat în 
17
Roman Jakobson,