Implications for the development

Reprezentări 
de cavaleri la începuturile Renașterii
–, cartea a fost publicată de către Editura Eminescu în anul 
1977
52
. De fapt, în această lucrare științifică are loc dezvoltarea unor idei prezente încă în teza de 
doctorat a cercetătorului, realizată în anii 1971–1973 la Sorbonna
53
, sub îndrumarea profesorului 
Louis Grodecki
54
, medievist și istoric al culturii de talie europeană. Obiectivul cărții consta în 
cercetarea împrejurărilor în care a apărut 
decompoziția
în sculptura funerară occidentală. După 
cum a remarcat însuși Chihaia în prefață
55
, investigația sa s-a axat petrei direcții conducătoare: a) 
tradiția 
decompoziției
în literatura biblică și patristică; b) evoluția temei celor 
Trei vii și trei morți
, 
în cadrul căreia apar, în pictură, corpuri în 
decompoziție
; c) romanul 
Recompensa lumii
, al lui 
Konrad von Würzburg, care a inspirat personajul 
Prințul lumii
, sculptat în piatră pe fațada mai 
multor catedrale. Concluziile la care ajunge istoricul de artă român după o meticuloasă analiză a 
diferitor tipuri de surse – istorice, literare, pur documentare, statistice, demografice, cu caracter 
artistic ș.a. – sunt extrem de relevante: a)imaginile 
decompoziției
erau destinate mai cu seamă ca-
44 Ibidem, p. 285-288. 
45
Erwin Panofsky, 
Renaștere și renașteri în arta occidentală
, București: Meridiane, 1974. 
46
Pavel Chihaia, 
Arta medievală
. Vol. 4. Căutări în orizontul timpului, București: Albatros, 1998. 
47
Ibidem, p. 86-90. 
48
Ibidem, p. 91-93.
49
Vezi: Ibidem, p. 5.
50
Ibidem, p. 179-221. 
51
Idem, 
Arta medievală
. Vol. 5. Sfârșit și început de ev, București: Albatros, 1998.
52
Idem, 
Sfârșit și început de ev. Reprezentări de cavaleri la începuturile Renașterii
, București: Eminescu, 
1977.
53
Idem, 
Arta medievală
. Vol. 5, p. 7. 
54
Vezi: Ghizela Cosma & Ioan Tomoiagă, op. cit., p. 208.
55
Pavel Chihaia, 
Arta medievală
. Vol. 5, p. 7.

---

Patrimoniul cultural de ieri: implicații în dezvoltarea societății durabile de mâine
~ 50 ~
valerilor, celor care, uitând țelurile pentru care ordinele au fost create, s-au îndreptat către amo-
rul curtenitor, muzica profană, poezia lui Ovidiu, fabulațiile epice și compozițiile alegorice de 
dragoste care aveau nevoie de timp și de fantezie pentru a putea fi descifrate, totodată înavuțind 
pe cavaleri cu o nouă sensibilitate, în contrast cu vechea tradiție
56
; b) sculptura funerară medie-
vală înfățișând 
decompoziția 
nu poate fi considerată ca o tendință a epocii către macabru, nici ca 
expresia unei refulări, nici ca rezultat psihologic al catastrofelor naturale care au jalonat secolul 
al XIV-lea, ci ca simbol al unui conflict social (și spiritual totodată!) între două moduri de viață: 
unul care se inspira din învățăturile tradiționale creștine, și altul care căuta modelele în antichita-
tea greco-romană
57
; c) reapariția 
decompoziției
la începuturile Contrareformei, cu același carac-
ter de 
memento mori
pentru cei care se îndepărtau de Roma, vădește verosimilitatea interpretării 
conform căreia și în secolul al XIV-lea era vorba, de asemenea, de o categorie socială denunțată 
ca vinovată: aceea a cavalerilor
58
.
Evident că investigația 
decompoziției
din sfera vizualului și a imaginilor unor personaje 
in 
transis
inițiată de Pavel Chihaia nu privea direct arealul creștinătății orientale. Or, arta ortodoxă 
medievală a evitat pe cât a putut naturalismul și senzualitatea, cu atât mai mult reprezentările 
care frizează grotescul fiziologico-anatomic sau care creează efecte similare filmelor-horror con-
temporane. În sfera de influență bizantină – cu toate scenele de cazne ale păcătoșilor din 
Judecata 
de apoi
sau de chinuri ale damnaților în Infern – este greu să ne imaginăm ceva de tipul terifian-
telor reliefuri din timpanul de la Saint-Lazare d’Autun
59
sau ceva de tipul sculpturii tombale de 
la Bar-le-Duc reproducând cadavrul putrezit al cavalerului René de Chalon
60
. Aici merită a fi re-
marcat faptul că imaginii ortodoxe i se prescrie o limită a asemănării; or, abuzul mimetic riscă să 
pericliteze adecvata receptare a reprezentării. Un celebru text îndreptat împotriva latinilor al Sf. 
Simeon al Tesalonicului sugerează că imaginea poate să declanșeze în privitor necesara referire la 
prototip doar atunci când ea păstrează o anumită distanță de model, când ea este 
asemănătoare
dar nu 
aidoma
61
. În această ordine de idei, imaginea de cult a „latinilor” – arătându-se prea na-
turalistă – ascunde referentul ei, în loc să îl arate.
În încheierea acestui scurt omagiu adus memoriei eminentului cercetător, vom menționa 
doar faptul că Pavel Chihaia a încercat și – în mare parte a reușit – să identifice și să introducă în 
56
Vezi Cuvântul înainte al lui Pavel Chihaia la volumul respectiv: Idem, 
Arta medievală
. Vol. 5, p. 7-8. 
57
Ibidem, p. 8.
58
Ibidem. 
59
Vezi imaginile în: https://fr.wikipedia.org/wiki/Cathédrale_Saint-Lazare_d’Autun
60
Vezi imaginea în: https://fr.wikipedia.org/wiki/Transi_de_René_de_Chalon
61
Vezi aici următorul pasaj din capitolul 23 al tratatului Dialog întru Hristos împotriva tuturor erezii-
lor și despre singura credinţă în Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, precum și 
despre sfintele slujbe și toate tainele Bisericii: „Ce altă abatere de la tradiţia bisericeasca au mai scornit 
aceștia [„latinii”] Sfintele și cinstitele icoane au fost instituite cu pioșenie spre cinstirea dumnezeieș-
tilor prototipuri, spre adecvata venerare de către credincioși a sfinţilor pe care ele îi înfăţișează și spre 
vădirea adevărului prin imagini. Căci ele arată Cuvântul care pentru noi s-a întrupat și dumnezeieștile 
sale – spre folosul nostru – fapte, patimi, minuni și taine, încă și preasfântul chip al Maicii sale, sfântă 
și pururea fecioară, și al sfinţilor lui, și ne învaţă prin imagini cele spuse în istorisirea evanghelică și în 
celelalte Sfinte Scripturi, folosind meșteșugul culorilor și alte materii cape o scriitură aparte. Aceștia 
însă, preschimbând totul, după cum am mai spus, înfăţișează adeseori sfintele icoane într-un alt mod, 
contrar tradiţiei; căci în loc să le reprezinte veșmintele și părul, ei le înfrumuseţează cu păr și haine 
omenești, care nu sunt o imagine a părului și a veșmântului, ci [chiar] chica și straiul unui cutare om, 
deci nicidecum imagine și simbol al prototipului. Aceste [imagini de cult] pe care ei le confecţio-
nează și le înfrumuseţează sunt lipsite de evlavie și foarte neconforme sfintelor icoane, așa cum sunt 
rânduite ele de canonul celui de-al șaptelea sinod ecumenic. Să nu fie nicidecum înfăţișate – spune 
acesta – cele ce nu sunt edificatoare pentru chiar și cei mai de rând dintre oameni. Ceea ce încalcă 
rânduiala nu este legitim; iar această [practică] nu este aprobată de către Părinţi. (…)”. Vezi originalul 
în 
Patrologia Graeca
, Vol. 155, col. 112 Β-C.

---

Conferință științifică internațională, Chișinău, 22-23 septembrie 2020, ediția a II-a
~ 51 ~
circuitul științific câteva trăsături importante ale civilizației medievale și premoderne din spațiul 
românesc. Extrem de rodnică și de bogată în consecințe s-a dovedit a fi teza lui de bază, conform 
căreia Țara Românească – situată atât în zona de influență a Occidentului cât și a Bizanțului, ul-
terior a Imperiului Otoman, – de-a lungul intervalului de timp cuprins între secolele al XIV-lea și 
al XVIII-lea a avut cel puțin două așa-numite 
prerenașteri
– momente de remodelare semnifica-
tivă a mentalităților, de receptare a noilor modele culturale occidentale și de retopire a lor într-o 
sinteză artistică originală: cea dintâi în primul sfert al secolului al XVI-lea (epoca lui Neagoe 
Basarab) și cea de-a doua în mijlocul secolului al XVII-lea (epoca lui Matei Basarab, cuprinsă 
între anii 1632 și 1654).

---

Patrimoniul cultural de ieri: implicații în dezvoltarea societății durabile de mâine