Patrimoniul cultural de ieri: implicații în dezvoltarea societății durabile de mâine
~ 48 ~
continuarea primului volum și își propune – în prima parte
35
– să prezinte mănăstirea Argeș și
scrierea parenetică Învățăturile lui Neagoe către fiul său Theodosie, iar – în partea a doua
36
– o
serie de opere legate de apariția la începutul secolului al XVI-lea a personajului mitic Negru
Vodă, întemeietor legendar al Tării Românești. Mănăstirea, ctitorită de același Neagoe Basarab și
cunoscută mai mult sub denumirea de Biserica Episcopală din Curtea de Argeș este introdusă în
aceeași ecuație cu Învățăturile voievodului din dorința de a urmări, prin genuri de artă eteroge-
ne, spiritul creator al epocii în care a trăit voievodul, și de a desluși mai bine trăsăturile specifice
ale culturii medievale românești din secolul al XVI-lea, – trăsături – oglindite atât în artele vizu-
ale – în cazul de față în arhitectură – cât și în arta cuvântului. Chihaia a propus aici o considerare
globală a fenomenelor artistice din vremea lui Neagoe, pornind de la aceeași viziune despre lume
și de la concepțiile estetice ale epocii respective. În a doua parte a volumului, intitulată
Geneza si
evoluția mitului lui Negru Vodă
37
, este examinat „cel mai răspândit și mai statornic mit etiologic
din Țara Românească”
38
. Concluzia la care ajunge Pavel Chihaia urmărind, verificând, – uneori
– chiar reconstruind vechile cronici din Țara Românească și coroborându-le cu cele contempo-
rane lor, dar de pe teritoriul Moldovei, este următoarea: Negru Vodă nu mai poate trece drept
cognomenul unei misterioase identități voievodale, ci este o creație livrescă, răspunzând unor
schimbări revelatorii de viziune. Nevoia de mituri legate de începuturile Țării Românești, de
existența acestei țări sub
specie laică
este evidentă în această improvizație a „descălecătorului”,
care va cunoaște o desfășurare și o diseminare atât de largi.
Volumul trei
39
al pentalogiei lui Chihaia, întitulat
Țara Românească între Bizanț și Occident
, a
fost publicat de Editura
Institutul European
la Iași, deja după revoluție, în anul 1995. Scopul cărții
era să ofere cititorului o viziune polifonică asupra artei și culturii medievale din Țara Româ-
nească, o viziune în care tradiționalul vector bizantin și sud-slav să fie întregit de cel occidental
și central-european, – vector – poate mai puțin accentuat, mai puțin vizibil, dar, cu certitudine
prezent și în zonele situate la sud și la est de Carpați. După cum subliniază însuși Pavel Chihaia
în prefața la respectivul volum, „relațiile cu Occidentul (…) sunt deosebit de importante pentru
cunoașterea și descifrarea spiritualității românești în general”
40
. Or, aceste relații – aproape ne-
cunoscute marelui public la acea vreme –au fost apreciabile până la intrarea țărilor române în
umbra suzeranității otomane, scăzând în intensitate către sfârșitul secolului al XV-lea, când are
loc acest impact, dar reînviind și modificând peisajul cultural românesc din a doua jumătate a
secolului al XVII-lea. Capitole din volumul trei, cum ar fi cel cu titlul „Vlad Dracul voievodal
Țării Românești și cavaler al Ordinului Dragonului”
41
, își propun să arate nu numai ceea ce au
primit românii de la lumile postbizantină și occidentală, ci și ceea ce au dăruit ei acestor lumi.
Trebuie spus că pe tot parcursul cărții, de la primul capitol
42
– în care se analizează trăsăturile
balcanice și cele occidentale ale miniaturilor din faimosul
Do'stlaringiz bilan baham: