Conceptul de proprietate intelectuală Ce sunt indicaţiile geografice ? Precizări terminologice

Partea 2. LICENŢIEREA

Introducere

CAPITOLUL I.

Transferul comercial si achiziţia de tehnologie

1.1 Noţiuni introductive

1.2 Modalităţi de realizare a transferului de tehnologie

Capitolul II.

Negocierea contractelor de licenţă

2.1 Introducere

2.2 Elementele contractului de licenţă

Capitolul III.

Remuneraţia în contractele de transfer de tehnologie

3.1 Introducere

3.2.Modalităţi de plată întălnite în transferul de tehnologie

Capitolul IV.

Tipuri de licenţe de proprietate intelectuală

4.1.Noţiuni generale privind contractele de licenţă

4.2 Tipuri de licenţe

Capitolul V

Alte contracte de transfer de tehnologie

Introducere

Unul dintre mijloacele de realizare a dezvoltării economice prin transferul de tehnologie este transferul comercial şi achiziţia de tehnologie.Desigur, tehnologia poate fi transferată şi achiziţionată şi prin alte metode decât prin cele comerciale. Personalul poate fi educat sau pregătit personal în instituţii de cercetare şi dezvoltare, instituţii tehnice sau centre de studii superioare. Astfel de personal poate, în schimb, să studieze cărţi, periodice sau alte publicaţii care conţin subiecte ştiinţifice şi tehnice de specialitate, respectiv să citească literatura privind brevetele, dobândind astfel cunoştinţe privitoare la o anumită tehnologie.Dar, în mod inevitabil, aceste cunoştinţe nu vor fi suficiente pentru ca acel personal sau alte persoane să aplice acele cunoştinţe, în special invenţiile descrise în acea literatură de brevete, să fabrice produsele, să producă bunurile sau să acorde serviciile.

Acest lucru este adevărat din două motive, în primul rând, dreptul exclusiv de a exploata o invenţie aparţine titularului acelei invenţii. Fără autorizarea din partea titularului, invenţia acestuia nu poate fi pusă în practică de alţii, în al doilea rând, după cum a fost menţionat, nu toate cunoştinţele - know-how-ul - care facilitează sau sunt utile pentru exploatarea unei invenţii sunt expuse în descrierea invenţiei ce poate fi găsită în literatura privind brevetele. Deci, este necesară cumpărarea acelor drepturi, cumpărarea permisiunii de a utiliza invenţia sau cumpărarea know-how-ului care permite punerea în practică a invenţiei în cel mai eficient mod.

CAPITOLUL I

Transferul comercial si achiziţia de tehnologie

1.1Noţiuni introductive

Transferul comercial şi achiziţia de tehnologie²¹, adică vânzarea şi cumpărarea drepturilor exclusive asupra unei invenţii brevetate, sau a ermisiunii de a utiliza invenţia sau know-how-ul, au loc prin anumite metode legale.

Aceste metode legale dau naştere unor relaţii juridice între titularul drepturilor exclusive sau rimizorul de know-how care cesionează drepturile exclusive, acordă permisiunea sau furnizează acel know-how - numit cedent - şi persoana sau entitatea care achiziţionează acele drepturi, respectiv jermisiunea, sau primeşte acel know-how - numit cesionar. Aceste relaţii juridice sunt de natură contractuală.

Prin natură „contractuală" se înţelege că cedentul tehnologiei consimte cesionarea, iar cesionând consimte achiziţionarea drepturilor, a permisiunii sau a know-how-ului în discuţie.

1.2 Modalităţi de realizare a transferului de tehnologie

A. Cesiunea

Prima metodă legală este vânzarea de către titular a tuturor drepturilor sale exclusive asupra mei invenţii brevetate şi achiziţionarea acelor drepturi de către o altă persoană fizică sau juridică.

Când toate drepturile exclusive conferite prin acordarea unui brevet pentru o invenţie sunt cesionate, fără nici un fel de limitare în timp sau altă condiţie, de către titularul acelei invenţii brevetate unei alte persoane fizice sau juridice, se spune că a avut loc o „cesionare" (assignment).²² Cuvântul „assignment" este expresia caracteristică a limbii engleze ce acoperă conceptul juridic care a fost deja descris. Acest concept este recunoscut în legile multor ţări. El se aplică şi drepturilor exclusive asupra modelelor utilitare, modelelor şi desenelor industriale şi mărcilor de fabrică, ca şi asupra altor obiecte ale proprietăţii industriale. Pentru simplificare, explicaţiile ulterioare ale acestui concept juridic vor fi limitate la principiile şi caracteristicile cesionării invenţiei brevetate. Principii şi caracteristici similare se aplică şi cesionării altor obiecte ale proprietăţii industriale.

Actul juridic prin care titularul invenţiei brevetate cesionează acele drepturi unei alte persoane este un înscris sub forma unui document juridic numit în general „instrument de cesionare a drepturilor conferite de un brevet" sau „cesionare a drepturilor conferite de un brevet" sau, mai simplu totuşi, „cesiune". Cedentul, care este titularul invenţiei brevetate, este numit atribuitor („assignor") şi cealaltă persoană sau entitate, cesionarul care achiziţionează toate drepturile exclusive, este numit cesionar („assignee"). Când are loc o cesionare, cedentul - aşa numitul „assignor" - nu mai posedă nici un drept asupra invenţiei brevetate. Cesionarul - aşa numitul „asignee" - devine noul titular al invenţiei brevetate şi este îndreptăţit să-şi exercite toate drepturile exclusive conferite de acordarea brevetului pentru invenţie.

B. Contractul de licenţă

A doua metodă legală este printr-o licenţiere²³, cu alte cuvinte acordarea de către titularul unei invenţii brevetate unei alte persoane fizice sau juridice a permisiunii de a executa, în ţară şi pentru o perioadă de timp limitată, unul sau mai multe acte care sunt acoperite de drepturile exclusive ale titularului invenţiei brevetate în acea ţară. Atunci când este dată acea permisiune, se acordă o „licenţă". Trebuie reamintit că acele acte sunt realizarea sau utilizarea unui produs care include invenţia, realizarea unor produse printr-un proces care include invenţia sau utilizarea unui proces care include invenţia. Din nou, cuvântul „licenţă" (license) constituie expresia caracteristică a limbii engleze ce acoperă conceptul juridic descris anterior. Acest concept este de asemenea recunoscut în legile multor ţări şi se aplică drepturilor exclusive asupra altor obiecte ale proprietăţii industriale. Din nou, pentru simplificare, explicaţiile ce au rămas de dat cu privire la principiile şi caracteristicile licenţei vor fi limitate la invenţia brevetată. Principii şi caracteristici similare se aplică totuşi si pentru licenţierea altor obiecte ale proprietăţii industriale.

Când este acordată o licenţă,²⁴ documentul juridic care pune în evidenţă permisiunea acordată de către titularul invenţiei brevetate este numit de obicei „contract de licenţă" sau, mai simplu, „licenţă". Titularul invenţiei brevetate care dă permisiunea este numit „licenţiator". Persoana sau entitatea juridică
care primeşte acea permisiune este numită „licenţiat".

Este numit formal „contract de licenţă" deoarece, de obicei, sunt implicate două tipuri de acte juridice sau de tranzacţii. In primul rând, este transmiterea de către titularul invenţiei brevetate unei alte persoane sau entităţi a permisiunii de a executa unul sau mai multe dintre acţiunile acoperite de către drepturile exclusive asupra invenţiei brevetate. Acea permisiune sau autorizare este numită „licenţă", în al doilea rând, licenţa este acordată de obicei sub rezerva unor condiţii care vor fi stabilite într-un document scris prin care licenţiatului îi este acordată licenţa.

Una dintre condiţii va fi în mod clar legată de plata de către licenţiat a unei sume de bani în schimbul licenţei acordate. Astfel, licenţiatul poate promite achitarea unei sume de bani fixă, la o dată fixă sau la date fixe din viitor,respectiv plata unei sume de bani, cuantumul depinzând de gradul de exploatare a invenţiei brevetate.

O altă condiţie poate fi ca invenţia să fie exploatată de către licenţiat numai pentru fabricarea produselor destinate unei utilizări specifice, de exemplu fabricarea unui produs farmaceutic pentru oameni, dar nu şi pentru animale. O altă condiţie ar putea fi ca licenţiatul să exploateze invenţia doar în anumite fabrici sau să comercializeze produsul reprezentând invenţia doar în anumite regiuni bine definite.

Condiţiile care au fost menţionate anterior solicită promisiuni efectuate sau acţiuni realizate de către licenţiat. E de asemenea posibil ca aceste condiţii să se refere la promisiuni sau acţiuni din partea licentiatorului.

De exemplu,licenţiatorul poate promite să apere la tribunal un litigiu angajat de un terţ împotriva licenţiatului în care acel terţ pretinde că exploatarea invenţiei de către licenţiat violează drepturile exclusive conferite deja prin acordarea unui alt brevet - separat sau distinct - pentru invenţie, care este deţinut de acel terţ.

C.Contractul de know-how

Cea de-a treia dintre metodele legale principale pentru transferul şi achiziţia de tehnologie priveşte procedura (know-how).²⁵

Este posibil să fie incluse dispoziţii privind know-how-ul într-un înscris sau document separat de contractul de licenţă. Este de asemenea posibil ca astfel de dispoziţii să fie incluse într-un contract de licenţă, în cazul în care know-how-ul este în legătură cu o invenţie brevetată sau o marcă de fabrică înregistrată sau un desen sau model industrial, dispoziţiile se găsesc de obicei în contractul de licenţă care se ocupă de acea invenţie brevetată sau de alt obiect al proprietăţii industriale. Acest lucru se întâmplă astfel atunci când titularul invenţiei brevetate sau al altui obiect al proprietăţii industriale este şi cel care dezvoltă acel know-how. Din mai multe motive, totuşi, chiar şi într-un astfel de caz, dispoziţiile privind know-how-ul pot fi puse într-un înscris sau document separat sau distinct. De câte ori dispoziţiile privind know-how-ul apar într-un înscris sau document separat sau distinct, acel înscris au document este numit în mod normal „contract de know-how”.

Prin astfel de dispoziţii, una dintre părţi²⁶ - furnizorul know-how-ului - îşi asumă răspunderea de a comunica know-how-ul celeilalte părţi - beneficiarul know-how-ului - pentru utilizarea de către cealaltă parte.

Know-how-ul poate fi comunicat într-o formă tangibilă. Documentele, fotografiile, schiţele,diagramele pe calculator, microfilmele, printre altele, sunt ilustrări ale formelor tangibile. Exemple i know-how care poate fi transmis în astfel de forme sunt planurile arhitecturale ale clădirilor fabricilor, diagramele instalării echipamentului în fabrică, desene sau schiţe ale maşinilor, liste ale pieselor de schimb, manuale sau instrucţiuni pentru funcţionarea maşinilor sau asamblarea componentelor, liste cu specificaţii privitoare la materiale noi, estimări ale timpului de lucru, evoluţia/progresul schemelor rrivind procesul tehnologic, instrucţiunile privind ambalarea şi stocarea, rapoarte privind stabilitatea şi aspecte legate de mediu şi descrieri ale slujbei pentru personalul tehnic şi specializat. Un astfel de know-how în formă tangibilă este numit uneori „date sau informaţii tehnice".

Know-how-ul poate fi comunicat şi în formă intangibilă. Exemple de transmitere a know-how-lui într-o astfel de formă ar fi: un inginer al furnizorului know-how-ului care să dea explicaţii unui inginer al beneficiarului, sau inginerul beneficiarului să asiste/să fie prezent la o linie de producţie în întreprinderea furnizorului. Un alt exemplu ar fi pregătirea personalului beneficiarului în fabrica acestuia sau în întreprinderea furnizorului.

Know-how-ul în formă intangibilă privind demonstraţia sau recomandări cu privire la fabricare au alte operaţii este numit uneori „servicii tehnice". Know-how-ul în formă intangibilă legat de iregătire este numit uneori asistenţă tehnică". Când know-how-ul în formă intangibilă constă din orscţionarea operaţiilor de fabricaţie sau a altor tipuri de operaţii, cum ar fi planificarea sau gestiunea îranciară şi de personal, sau marketing, acesta este numit uneori „servicii de management".²⁷

Dispoziţiile privind aceste forme variate de know-how pot fi lungi si se pot referi la anexe, grafice sau tabele care sunt ataşate la contract şi care explică amănunţit datele sau informaţile tehnice, serviciul sau asistenţa ce urmează a fi furnizate.

Dispoziţiile privind transmiterea know-how-lui în formă tangibilă pe de o parte şi în formă intangibilă pe de alta, pot constitui subiectul unor înscrisuri sau documente separate, într-adevăr, astfel de dispoziţii trebuie să constituie subiectul unor contracte sau acorduri distincte, fiecare acoperind în mod separat diferitele forme, numite respectiv „contract de informaţii tehnice" sau mai inexact „contract de know-how", „contract sau acord de servicii tehnice", „contract de asistenţă tehnică" şi „contract de management".

Dispoziţiile privind know-how-ul ce urmează a fi comunicat nu sunt limitate, totuşi, la o descriere a know-how-lui si a mijloacelor prin care acesta va fi transmis. Ele se vor extinde şi asupra preţului ce va fi plătit de către beneficiar pentru acel know-how, ca si asupra problemelor legate de dezvăluirea acestuia unor terţi.

Posibilitatea de dezvăluire, în mod accidental sau într-un alt mod, către terţi, a know-how-ului ce urmează a fi comunicat de către furnizor beneficiarului, ar putea fi dezvăluit constituie o adevărată preocupare pentru furnizorul know-how-lui. Know-how-ul furnizorului a fost obţinut sau dezvoltat de obicei de către furnizor în decursul activităţilor de cercetare şi dezvoltare si prin experienţă în aplicarea unor tehnici industriale şi de afaceri în operaţii din întreprinderea furnizorului. Know-how-ul poate foarte bine să fie motivul actualei poziţii competitive, dacă nu chiar a poziţiei de lider, a furnizorului în domeniul tehnologic avut în vedere. Ca atare, acesta constituie un bun de valoare al furnizorului, care trebuie apărat, în acelaşi timp, este si o resursă pe care furnizorul este gata să o împartă, în schimbul unui preţ convenabil din partea beneficiarului sau a altora care ar dori să utilizeze acel know-how. Prin urmare, furnizarea către beneficiar a know-how-ului este rezultatul unei tranzacţii. Preţul nu constituie doar plata de către beneficiar a unei remuneraţii băneşti, stabilită prin contractul dintre furnizor şi beneficiar. Acesta constă şi în angajamentul din partea beneficiarului de a nu dezvălui know-how-ul unor terţi, cu excepţia
anumitor condiţii sau a consimţământului furnizorului.

Dispoziţiile privind know-how-ul vor acoperi astfel diferite măsuri de protecţie împotriva dezvăluirii know-how-ului unor persoane neautorizate. Anumite măsuri de protecţie pot fi luate atât înainte, cât şi în timpul negocierilor. Asupra acelor măsuri trebuie să se fi convenit chiar şi înainte de execuţia contractului de know-how.

În câteva ţări, forma juridică a documentului ce evidenţiază o cesiune sau un contract de licenţă, precum si alte formalităţi si cerinţe privind o cesiune sau licenţă, sunt prescrise în legea brevetelor sau în legea comercială.Astfel, o cerinţă ce poate fi impusă este aceea ca un instrument de cedare a drepturilor conferite de brevete să fie executat într-o anumită modalitate; de exemplu, se poate solicita ca instrumentul să fie semnat nu numai de către cedent dar şi de către cesionar.

O altă cerinţă ce poate fi impusă este aceea ca un funcţionar public să ateste, în cazul în care cedentul este persoană fizică, că semnătura desemnată ca fiind semnătura cedentului este într-adevăr aceea a persoanei care susţine că este cedentul. în cazul în care cedentul este persoană juridică, legea poate solicita ca reprezentantul acelei persoane juridice să facă dovada, în faţa unui funcţionar public, că reprezentantul are autoritatea de a semna în numele persoanei juridice.

Cerinţe similare pot fi impuse de lege în privinţa contractului de licenţă şi a licenţiatorului si licenţiatului.În plus, în unele ţări, legea brevetelor poate solicita ca un instrument de cedare a drepturilor conferite de un brevet sau; de un contract de licenţă să fie prezentat pentru înregistrare la biroul de brevete. Prin actul înregistrării, cedentul sau licentiatorul este recunoscut de Guvern ca fiind cesionarul sau titularul drepturilor cesionate prin cedare/cesiune sau al drepturilor conferite prin contractul de licenţă.

În plus, în unele ţări, legea poate impune ca termenii şi condiţiile stabilite în instrumentul cedării sau în contractul de licenţă să fie revizuiţi sau examinaţi si aprobaţi de către una sau mai multe autorităţi guvernamentale desemnate. De exemplu, când tehnologia este achiziţionată din străinătate sau când plăţile trebuie făcute în monedă străină, legea poate solicita ca banca centrală, comisia de investiţii străine sau ambele să revizuiască şi să aprobe dispoziţiile cedării sau contractul de licenţă.Ca şi în cazul cesionării şi contractului de licenţă, legea poate solicita ca contractul de know-how - sau contractele sau acordurile separate care acoperă diferite forme ale know-how-ului - să fie semnat într-un anume mod. De asemenea, legea poate solicita înregistrarea, revizuirea, examinarea şi aprobarea contractului de know-how - sau a acelor contracte sau acorduri separate - de către una sau mai multe autorităţi guvernamentale desemnate.

D.Vânzarea si importul mijloacelor de producţie

Transferul comercial şi achiziţia de tehnologie pot avea loc prin vânzarea, achiziţia şi importul de echipament şi alte mijloace de producţie. Exemple de echipament de producţie sunt maşinile şi instrumentele necesare fabricării produselor sau punerii în aplicare a unui proces.

Materiile prime, de exemplu petrolul brut sau acidul fosforic, pot fi considerate de asemenea mijloace de producţie în sensul că, deşi ele însele sunt produse, pot fi necesare pentru fabricarea unui alt produs, cum ar fi benzina sau respectiv îngrăşămintele. Aşa că bunurile intermediare, cum ar fi bumbacul sau fibrele de poliester, sau ţesăturile din lână sau pielea, care urmează a fi tăiate şi cusute pentru a asambla articole de îmbrăcăminte şi părti ale altor componente, cum ar fi anvelopele, bateriile, radiatoarele şi motoarele, care urmează a fi asamblate într-un automobil, pot fi considerate mijloace de producţie în sensul că ele sunt folosite la fabricarea altor produse.

Astfel de vânzări şi achiziţii de mijloace de producţie, precum şi importul acestora într-o ţară pot fi considerate, într-un anumit sens, tranzacţii de transfer de tehnologie.²⁸ Acestea sunt însoţite adesea de documentaţii cuprinzând informaţii tehnice, de exemplu manuale privitoare la instalarea, operarea şi menţinerea maşinii sau a echipamentului, specificaţii privind mărimea, calitatea, culoarea, densitatea sau alte caracteristici ale materiilor prime sau bunurilor intermediare avute în vedere, instrucţiuni privind ansamblul părţilor componente sau altor componente ale produsului. O asemenea documentaţie cuprinde cunoştinţe esenţiale pentru utilizarea mijloacelor de producţie. Contractele acoperind vânzarea, achiziţia şi importul de mijloace de producţie sunt adesea asociate cu un contract de licenţă sau cu dispoziţii privind know-how-ul sau cu un contract de know-how. în anumite situaţii, dispoziţii privind vânzarea, achiziţia şi importul mijloacelor de producţie pot fi găsite în contractul de licenţă sau chiar în contractul de know-how.

E.Franchising-ul si distribuirea

Transferul comercial de tehnologie poate de asemenea avea loc în legătură cu sistemul franchising-ului şi distribuţiei de bunuri şi servicii.²⁹

O franchiză sau distribuire este un acord comercial prin care reputaţia şi informaţiile tehnice ale unei părţi sunt combinate cu investiţii ale celeilalte părti, în scopul vânzării bunurilor sau a acordării serviciilor direct către consumator.

Bunurile în discuţie pot fi cu utilizare îndelungată, ca în cazul automobilelor sau a instalaţiilor casnice. Bunurile în discuţie pot fi consumate prin utilizare, cum ar fi hrana sau băuturile preparate.Serviciile se pot extinde şi la închirierea de echipament de producţie, de exemplu automobile, camioane sau alte echipamente motorizate, sau la servicii hoteliere, spălătorii sau asistenţă de secretariat.

Piaţa de desfacere pentru comercializarea unor astfel de bunuri şi servicii se bazează, de obicei,pe o marcă de fabrică şi de serviciu sau pentru un nume de fabrică şi pe un design sau decor special al celor menţionate mai sus. Licenţa unor astfel de mărci sau nume de către titularul acestora este combinată în mod obişnuit cu furnizarea de către acel titular a know-how-ului într-o anumită formă,fie ca informaţii tehnice, servicii tehnice, asistenţă tehnică sau servicii de management privind producerea, comercializarea, menţinerea şi administrarea. Titularul unei astfel de mărci sau nume de fabrică şi know-how este numit „franchisor" sau „licenţiator". Partea căreia îi este acordată licenţa şi îi este furnizat know-how-ul este numită „franchisee", „distribuitor" sau comerciant".Franchiserul,distribuitorul sau comerciantul pot deţine instalaţiile sau poate contribui cu bani şi timp la investiţia în afacerea firmei. Asupra altor aspecte ale relaţiei comerciale, inclusiv împărţirea profitului franchizei sau ale distribuirii se va conveni între franchisor sau licenţiator şi franchiser distribuitor sau comerciant şi vor fi stabilite într-un înscris sau document numit „contract de franchiză" sau „contract de distribuire".

Ca şi în cazul cedării, al contractului de licenţă şi al contractului de know-how, legea poate impune ca acele contracte de franchiză sau de distribuire să fie înregistrate şi revizuite sau examinate şi aprobate de către una sau mai multe autorităţi guvernamentale abilitate. Complexitatea multor activităţi comerciale si a tranzacţiilor de transfer de tehnologie, prezintă totuşi probleme pentru întreprinderi sau alte entităţi si pentru oficialii guvernului acestora care doresc să achiziţioneze tehnologie. Experienţa acestora în achiziţionarea de tehnologie poate să nu fie atât de extinsă ca aceea a întreprinderilor care deţin tehnologia şi doresc să o transfere.³⁰ Prin urmare, este necesar sau recomandabil ca achizitorul tehnologiei să solicite asistenţa altor persoane în planificarea şi achiziţionarea unei tehnologii date. Poate fi de asemenea necesar sau recomandabil ca achizitorul să coopereze cu cedentul tehnologiei într-o manieră mai extinsă decât rezultă în mod normal de exemplu prin contractul de licenţă sau prin contractul de know-how.

Acest lucru conduce la explicarea a altor trei tipuri de acorduri comerciale la care poate recurge cel care achiziţionează tehnologia. Acestea sunt „activitatea de consultanţă", „proiecte la cheie" şi „acordurile cu risc comun".
G. Activitatea de consultanţă

Ajutorul furnizat de un consultant individual sau de o firmă de consultanţă care va da sfaturi şi va acorda alte servicii privitoare la planificarea şi achiziţionarea propriu-zisă a unei anumite tehnologii poate fi util, dacă nu chiar indispensabil pentru astfel de întreprinderi, persoane sau guverne care doresc să achiziţioneze tehnologia unor întreprinderi din alte ţări.

In astfel de activităţi nu numai că se primeşte ajutor la achiziţionarea tehnologiei, dar experienţa câştigată şi lecţiile învăţate în cadrul angajării şi lucrului cu un consultant individual sau firmă de consultanţă vor constitui cunoştinţe valoroase, care pot servi la o mai buna realizare a viitoarelor proiecte.

În ceea ce priveşte planificarea,³¹ sfaturile sau serviciile se pot referi la selectarea produsului ce urmează a fi fabricat sau îmbunătăţit şi a tehnologiei ce trebuie utilizată, la investiţiile necesare, la tipul de organizare comercială sau la alte legături ce trebuie stabilite, precum şi la corespondenţa acestora cu obiectivul sau obiectivele ce urmează a fi atinse.

Sfaturile sau serviciile privind planificarea se pot extinde şi asupra recomandărilor legate de tipul de produs ce urmează a fi fabricat, de alegerea tehnologiei ce trebuie utilizată în acel proces de fabricare, precum şi de posibilele surse/origini ale acesteia.

Serviciile ar putea include şi un studiu general al ariei sau ariilor geografice, în vederea determinării oportunităţii suprafeţei respective pentru amplasarea unei fabrici sau pentru comercializarea unui produs.

Serviciile pot include studii ale disponibilităţii forţei de muncă, materiilor prime, bunurilor intermediare, părţilor sau componentelor. Ele pot cuprinde estimări ale impactului tehnologiei asupra mediului, inclusiv teste de teren şi analize de laborator. Pot fi furnizate estimări ale investiţiei,identificarea surselor de finanţare şi alte tipuri de servicii premergătoare investiţiei. Serviciile de consultanţă pot include şi o evaluare a tipurilor de legături comerciale posibile şi a celor care trebuie stabilite, în această privinţă, se pot face recomandări privind diferitele metode legale pentru achiziţia tehnologiei selectate.

Serviciile de consultanţă se pot extinde şi asupra implementării unui proiect. Un exemplu tipic îl constituie serviciile de „proiectare şi tehnologie". Astfel de servicii privesc pregătirea planului pentru amplasarea mecanismului, proiectul clădirii fabricii, proiectul maşinii si al altui echipament,pregătirea documentelor solicitate pentru construirea clădirii, a echipamentului şi pentru construcţiile civile, evaluarea ofertelor şi sfaturi privind contractele, supervizarea construirii fabricii, incluzând instalarea echipamentului, supervizarea pornirii şi testării echipamentului şi stabilirea unor concluzii privitoare la starea de funcţionare a procesului utilizat, ca şi acordarea unor sfaturi privind stadiul iniţial al operării cu un anumit echipament sau al întregii fabrici.

Serviciile de consultanţă se pot extinde mai departe asupra cercetării şi dezvoltării în scopul îmbunătăţirii produsului aflat în fabricaţie sau a procesului aplicat, asupra determinării utilizărilor posibile ale produselor derivate, precum şi asupra creării unor noi produse conexe sau procese.

În acordarea serviciilor în discuţie pot fi angajaţi unul sau mai mulţi consultanţi sau firme de consultanţă. Cu toate acestea, o persoană sau firmă se specializează de obicei într-un anumit tip de serviciu, cum ar fi planificarea investiţiei, proiectare şi tehnologie, impact asupra mediului, comercializare sau organizarea şi gestiunea afacerii, într-un anumit sens, serviciile de consultanţă sunt forme de know-how. Ele pot fi astfel considerate în cadrul contractului de know-how, mai precis al contractului sau acordului de servicii tehnice.