Anna karenina

/!*'

intre timp, slujitorii altarului işi puseseră odăjdiile.

Preotul şi diaconul se indreptară spre tetrapodul care se

alia in faţa porţilor impărăteşti.

Preotul ii spuse ceva lui Levin, acesta insă nu-1 auzi.

— Ia.mireasa de braţ şi condu-o, ii suflă lui Levin un

cavaler de onoare.

Mult timp Levin nu putu inţelege ce i se cerea. Cei din

jur ii tot arătau ce să facă şi aproape renunţaseră să-1 mai

indemne — mirele luă mireasa nu cu mina cuvenită şi nici

de mina care se cerea — pină cind, in sfirşit, işi dădu seama

că trebuia să-i ia mina dreaptă fără să-şi schimbe poziţia.

in cele din urmă, după ce Levin luă mireasa de braţ aşa

cum se cădea, preotul făcu ciţiva paşi spre dinşii şi se opri

in faţa tetrapodului. Mulţimea rudelor şi a cunoscuţilor

ii urmă cu zumzet de glasuri şi cu foşnet de rochii. Cineva,

aplecindu-se, indreptă trena miresei. Apoi, in biserică se

făcu o tăcere atit de adincă, incit se auzea cum cădeau

picăturile de ceară din luminări.

Preotul, bătrin, cu o camilafcă in cap, cu şuviţe strălucitoare

de păr argintiu strinse in două părţi după urechi,

işi scoase miinile mici şi bătrine de sub felonul bogat,

lucrat in fir de argint, cu o cruce de aur in spate, şi pregăti

ceva la tetrapod.

Stepan Arkadici se apropie de dinsul cu grijă, ii şopti

ceva şi, făcind lui Levin un semn cu ochiul, se intoarse la

locul său.

, Preotul aprinse două luminări impodobite cu flori, ţinindu-

ie cu mina strinsă aplecate intr-o parte, aşa că ceara

picura incet din ele, şi se intoarse cu faţa spre miri. Era

acelaşi preot la care se spovedise Levin. Aruncă mirelui şi

miresei o privire obosită şi tristă, oftă şi-şi scoase dreapta

de sub felon. Binecuvintă pe mire şi, cu acelaşi gest, dar

cu o deosebită blindeţe, işi puse degetele impreunate. pe

capul plecat al lui Kitty. Le intinse după aceea luminările,

luă cădelniţa şi se indepărtă incet.

„Să fie adevărat ?" se gindi Levin şi-şi intoarse capul

spre mireasă. Ii văzu profilul cam de sus. inţelese după o

mişcare abia prinsă a buzelor şi a genelor sale că Kitty ii

simţise privirea. Ea nu-şi intoarse capul, insă guleraşul

inalt şi plisat se mişca, ridicindu-se spre urechea sa trandafirie.

Levin observă cum un oftat i se opri in piept. Mina

21

4p|cuţă, cu ≪ănuşi luagi, care ţinea luminaneaj, ii trefţsra

uşor.

Zăpăceala pricinuită de cămaşă şi de intirziere, conworbirea

cu rudele şi cunoscuţii, nemulţumirea acestora,

situaţia lui ridicolă — totul se risipi dintr-o dată. Se simţi

fericit şi sfios.

Protodiaconul, un bărbat voinic şi frumos, in stihar de

argint, cu părul creţ bine pieptănat de o parte şi de alta a

feţei, ieşi inainte cu paşi siguri şi, ridicind cu două degete

orarul, se opri in faţa preotului.

„Bi-ne-cu-vin-tea-ză, stă-pi-ne !" rosti rar şi psalmodiat,

iar sunetele răsunară solemn,, vibrind prelung in aer.

„Binecuvintat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum

şi pururea şi in vecii vecilor", răspunse smerit şi melodios

preotul bătrin, pregătind mai depărta ceva pe tetrapod.

Apoi acordurile pline ale unor cantăreţi nevăzuţi se ridicară

in unde largi, umplind biserica pină in bolţi şi, intărindu-

se, se opriră o clipă şi se stinseră incet.

Erau rugăciuni obişnuite pentru pacea şi mintuirea

cerească, pentru sinod, pentru ţar. Urmă o rugăciune pen

tru robii iui Dumnezeu KamSaOtat şi Ekaterina, care se

logodeau atunci. : '

..Ca să li se trimită lor dragoste desăvarşită, pace ţd

ajutor, Domnului să ne rugăm*, cetea parcă intreaga

biserică prin glasul protodiaconuiuL

Levin asculta cuvintele, şi ele il uimeau. „Cum de au

ghicit că am nevoie de ajutor, tocmai de ajutor ? se gindi

el, aducindu-şi aminte de ingrijorările şi de indoielile sale

din ultima vreme. Ce ştiu eu ? Ce pot să fae fără ajutor

in imprejdRBrea asta care mă sperie ? Tocmai de ajutor

am nevoie jpaţm."

Cind dimsHiul isprăvi ectenia, preotul se intoarse spre

miri cu maMffcelnicul in mină :

,.Dumnezeul cel veşnic, carele cele risipite le impreunezi

intr-una şi ai pus legătura neintreruptă a dragostei,

incepu bătrinelul cu glas blind şi melodic. Cel ce ai binecuvintat

pre Isaac şi Rebecca şi i-ai arătat pre ei moştenitori

făgăduinţei tale: insuţi binecuvintează pre robii tăi

aceştia, Konstantin şi Ekaterina, povăţuindu-i pre dinşii

spre tot lucrul bun. Că milostiv şi iubitor de oameni eşti

şi ţie mărire inălţăm, tatălui şi fiului ţi sfintului duh,

aeum şi pururea şi in T*m≪cUen* „Ar*-≪iw*, ≪e revăn*'

din nou in aer corul nevăzut.

„Carele cele risipite le impreunezi intr-una şi ai pus

legătura neintreruptă a dragostei"... „Ce inţeles adinc au

cuvintele acestea şi cit de bine se potrivesc cu cele simţite

de mine in clipa asta ! se gindi Levin. Oare simte şi ea

oeea ce simt eu ?"

Intorcind capul, Konstantin ii intilni privirea.

Din această privire, Levin işi dădu seama că ea inţelegea

totul ca şi el. Dar acest lucru nu era adevărat. Mireasa

nu pricepea cuvintele slujbei şi nici nu le asculta.

Nu le putea asculta, nici inţelege, atit de puternic era sentimentul

care-i umplea sufletul, sporind din ce in ce mai

mult. Acest simţămint era bucuria implinirii dorinţelci

ce se plămădiseră de o lună şi jumătate in sufletu1 ei, o

bucuraseră şi o ehinuiseră in timpul acestor şase săptămini.

Din ziua in care Kitty, imbrăcată intr-o rochie cafenie, se

apropiase in tăcere de dinsul in salonul cel rnare al caselo

≫ din Arbat şi i se juruise — din ziua şi din ceasul acela

ea işi smulsese din suflet tot trecutul, ca să facă loc

unei vieţi noi, necunoscute, deşi nu se săvirşise nici o

schimbare in viaţa ei exterioară. Aceste şase săptămini _

au fost perioada cea mai fericită şi totodată cea mai chinuitaaie

din viaţa sa. Toată fiinţa-i, toate dorinţele şi năde|≫'

ctUe sale erau concentrate asupra acestui bărbat, pe care

nuri pricepea incă şi de care o lega un sentiment şi mai

de neinţeles, atrăgind-o şi respingind-o in acelaşi timp.

Cu toate acestea, Kitty işi ducea mai departe virţa de

nuti inainte şi se ingrozea de nepăsarea deplină şi de neinvins

pe care o avea faţă de tot trecutul ei, de lucrurile,

obiceiurile şi de oamenii pe care ii iubise şi care o iubeau,

faţăt de maică-sa, amărită de această nepăsare, faţă de

ta&OL său, care-i era aşa de drag şi pe care-1 iubise pină

alunei mai mult decit orice pe lume. Kitty ba se ingrozea

de această nepăsare, ba se bucura, gmdindu-se la ceea ce

pricinuise acest lucru. Nu putea gindi, nici dori ceva in

afară de viaţa cu acest om. Dar viaţa aceasta nouă au

luase incă fiinţă ; ea nici nu şi-o putea inchipui limpede^

Totul se mărginea numai la aşteptării teamă şi bucurie

de ceva nou, necunoscut... Iar acuiaa% aşteptarea, necunosca-.

tul, părerea de rău pentru nepăsarea faţă de trecut — totul

avea să se sfirşească din clipă in clipă şi să inceapă viaţa

nouă. Această noutate nu putea să n-o sperie prin necunoscut.

Dar, inspăimintător ori nu, totul se săvirşise in sufletul

ei acum şase săptămini. Astăzi se sfinţea numai

ceea ce-i hotărise mai demult inima.

intorcindu-se din nou cu faţa la tetrapod, preotul luă

cu neindeminare inelul cel mic al lui Kitty şi, cerind mina

lui Levin, i-1 puse pe prima incheietură a degetului. ≪Se

logodeşte robul lui Dumnezeu, Konstantin, cu roaba lui

Dumnezeu, Ekaterina.≫ Şi, punind verigheta cea mare in

degeţelul trandafiriu, induioşător de subţire, al lui Kitty,

preotul ro&ti aceleaşi cuvinte.

De citeva ori mirii incercară să ghicească ce anume trebuiau

să facă. Greşiră insă de fiecare dată. Preotul ii indreptă

in şoaptă. in sfirşit, indeplinind cele de cuviinţă şi

binecuvintindu-i cu verighetele, preotul intinse din nou

lui Kitty verigheta cea mare, iar lui Levin, verigheta cea

mică. Ei se incurcară iarăşi şi trecură de două ori verighetele

din mină in mină, neizbutind totuşf să facă ceea ce

trebuia.

Dolly, Cirikov şi Stepan Arkadici inaintară mai in faţă

ca să le arate. Ieşi o incurcătură. Se auziră şoapte. Se văzură

zimbete. Dar expresia de solemnitate şi de induioşare

nu se şterse de pe chipurile mirilor. Dimpotrivă, incurcind

manile, mirii aveau1 priviri şi mai grave, şi mai solemne

decit inainte. Zimbetul lui Stepan Arkadici, cind acesta

lg şopti ca fiecare să-şi pună inelul său, ii incremeni pe

■ ffcize. Oblonski işi dădu seama că orice suris i-ar putea

jjjgni.

'•""' ≪Că tu dintru inceput ai zidit parte bărbătească şi parte

fgmeiască şi de la tine se insoţeşte femeia, spre ajutor şi

ijpre dăinuirea neamului omenesc. insuţi dar, stăpine Dumjjezeul

nostru, cel ce ai trimis adevărul preste moştenirea

ta şi făgăduinţa ta preste robii tăi, părinţii noştri, cei aleşi

ai tăi intru fiecare neam şi neam, caută spre robul tău,

Konstantin, şi roaba ta, Ekaterina, şi intăreşte logodna

Ier in credinţă, intr-un gind, in adevăr şi dragoste≫, citi

preotul după ce schimbă verighetele.

Levin simţea din ce in ce mai limpede că toate gindului

in legătură cu insurătoarea şi toate visele privi-

■TA

toare la orinduirea vieţii sale erau o copilărie. Ceea ce se

săvirşea asupră-ie avea o menire neinţeleasă pentru el

pină atunci şi pe care o inţelegea şi mai puţin acum. Pieptul

i se cutremură din ce in ce mai tare şi lacrimi nedomolite

ii veniră in ochi.

Toată Moscova — rude şi cunoscuţi — era in biserică.

in timpul slujbei, la lumina strălucitoare din biserică. in

cercul femeilor şi al fetelor gătite şi al bărbaţilor cu cravate

albe, imbrăcaţi in fracuri şi in uniforme, nu inceta

vorba potolită şi cuviincioasă, stirnită mai ales de bărbaţi,

in vreme ce femeile aveau privirile aţintite asupra tuturor

amănuntelor acestui serviciu religios, care le induioşează

totdeauna aşa de mult.

in cercul cel mai apropiat de mireasă se aflau cele două

surori ale acesteia : Dolly şi sora sa cea mai mare, doamna

Lvov. o frumuseţe calmă, care sosise de curind din

străinătate.

—De ce o fi venit Mărie la nuntă in violet ? E aproape

ca in n^ru, intrebă doamna Korsunskaia.

—E singura salvare pentru tenul ei, răspunse doamna

Drubeţkaia. Nu inţeleg de ce-au făcut nunta seara. Ca

negustorţi...

—Aşa e mai frumos. Şi eu ra-am cununat seara, răs

punse doamna Korsunskaia şi oftă, amintindu-şi ce

dră

guţă fusese in ziua aceea şi cit de caraghios de

indrăgostit

era bărbatul ei, pe cită vreme acum lucrurile stăteau

cu

totul altfel.

—Se spune că acel care a fost cavaler de onoare la

zece nunţi nu se mai insoară. Vroiam să fiu cavaler

de

onoare a zecea oară, ca să mă asigur ; dar locul era

ocupat,

zise contele Sineavin către prinţesa Cearskaia,

care-şi

pusese ochii pe el.

Prinţesă Cearskaia ii răspunse numai printr-un zimbet.

Se uită la Kitty, inchipuindu-şi cum şi cind va fi şi ea

alături de contele Sineavin in aceeaşi situaţie. Atunci ii

vu aminti gluma de astăzi.

Şoeribaţki spuse bătrinei domnişoare #e ≪noare laeva

că are -de gind să pună cununa pe chignon *-ul Iui Kitty,

ca să fie fericită.

— Nu trebuia să-şi pună chignon, răspunse domni

şoara Nikolaeva, care hotărise de mult că dacă bătrinul

văduv, vinat de dinsa, ar lua-o de nevastă, ea ar face

nunta cea mai simplă cu putinţă. Nu-mi place fastul acesta.

Serghei Ivanovici vorbea cu Daria Dmitrievna, susţinind

in glumă că obiceiul voiajului după nuntă este răspindit

din pricină că tinerii căsătoriţi se simt cam ruşinaţi.

—Fratele dumitale se poate mindri cu ea. IS c minune

(Je drăgălăşenie. Cred că-1 invidiezi.

—Mi-a trecut vremea, Daria Dmitrievna, răspunse

Serghei Ivanovici, şi chipul lui luă pe neaşteptate o

in

făţişare tristă şi gravă.

Stepan Arkadici povestea cumnatei sale calamburul

despre divorţ, pe care-1 ticluise el.

—Trebuie să i se indrepte cununa, răspunse ea fără

ifc-1 asculte.

—Păcat că s-a uriţit, şopti contesa Nordstone către

amna Lvov. Totuşi el nu ajunge nici la degetul ei

cel

asie. Nu-i aşa ?

— Ba mie-mi place Iftarte mult. Şi nu fiindcă are

.• f|-mi fie beau-frere 2, răspunse doamna Lvov. Ce ţinută

umoasă are ! Şi e atit de greu să te prezinţi bine intr-o

emenea situaţie fără să fii ridicol ! Şi el nu e nici ridicol,

nici ţeapăn. Se vede numai că e emoţionat. J

— Mi se pare că te aşteptai la această căsătorie,

-r- Poate. L-a iubit totdeauna.

— Să vedem acum cine are să calce cel dinţii pe covor.

AojiSfătuit-o pe Kitty să cake ea.

u •— Degeaba, răspunse doamna Lvov. In neamul nostru

≪iotan toate soţii supuse.

—- Eu am călcat dinadis cea dintii, cind ai-JB≫ cununai

cu Vasili. Dar dumneata, Dolly ?

1 Daria Alexandrovna stătea alături, le auşea ; ≪aeă nu le

' ≪fepundea. Era induioşată, cu ochii plini ≪fas iterimi. N-iu

1 Coc de păr fals ifr.).

" C umn a t ( f r . ) . '•' ' • ■ . ■ ■ ' ■'" • . - ..:

m

fi putut sp≪ne o vmiaăi ftră să ixbwrnească ia pftss. bucura

pentru Kitty şi pentru Levin. Se intorcea cu dul la propria

sa nuntă : arunca priviri spre Stepan Arka? dici, care

strălucea de voie bună, şi uita cu totul prezent tul ; nu-şi

mai amintea decit de intiia şi nevinovata el dragoste. Nu se

gindea numai la ea, ci şi la toate femeSii cunoscute care-i

erau aproape. Şi le amintea in clipa aceea unică şi solemnă

din viaţa lor, cind stăteau cu cunună pe cap, ca şi Kitty

acum, copleşite de dragoste, nădejde şi teamă, rupind cu

trecutul şi păşind intr-un viitor plin de taină. Printre aceste

mirese care-i veneau in minte, Dolly ' vedea şi pe scumpa

ei Anna, despre al cărei divorţ auzi*! nu demult unele

amănunte. Stătuse şi ea aşa, tot atit cit curată, cu flori de

lămiiţă pe cap şi cu voal. Şi acum ?

≪infiorător de straniu≫, işi zise ea. :-

Nu numai surorile, prietenele şi rudele urmăreau pini

fh orie mai mici amănunte slujba religioasă, dar şi femeii*

străine, simple spectatoare, urmăreau ceremonia cu emoţie,

abia ţinindu-şi răsuflarea. Căutau să nu scape nici i>

mişcare, nici o expresie de pe faţa mirilor. Răspundeau eu

dudă, ba de multe ori nici nu auzeau vorbele bărbaţilor

care, indiferenţi, făceau cite o glumă sau cite o observaţi*

nepotrivită.

— Oare de ce o fi aşa de pliaaa ? O> fi jmăritind-o ctt

—De ae cu de-a sila după wa bărbat aşa de chipeş ?

—DtoMsna in atlaz alb nu-i soră-sa ? Ascultă acum,

Cind o si tune diaconul : ≪Femeia să se teamă de

bărbat !≫

—Corul e de la Ciudovo i ?

—Pfu, de la sinod.

—Am intrebat pe un servitor. Se zice că o duce numaitfectt

Ia moşia lui. Cică-i putred de bogat f De aceea iau

ff dat-o de nevastă f

—Orice ai zice, e o pereche frumoasă ?...

—Iaca, Măria Vlasievna, spuneai că se mai poartă cri-

IloRne largf. Uită-te la cea cu rochie de catifea. Se

zice

' Mtnastire *• BHsia. vestită prin cintăreiii săi.

că e ambasadoare. Vezi cum e sh-insă pe de laturi şi uite

cum ii vine la spate, aşa şi... incă o dată aşa.

— Ce drăgălaşă-i mireasa ! E ca o mioară albă ! Orice

s-ar spune, ţi-e milă de femei.

Aşa se vorbea in mulţimea femeilor care izbutiseră să

se strecoare pe uşa bisericii.

VI

După ce se isprăvi slujba logodnei, un ţircovnie intinse

in faţa tetrapodului, in mijlocul bisericii, o bucată de

mătase trandafirie. Corul cintă un psalm meşteşugit şi cu

intorsături, in care basul şi tenorul işi aruncau "ăspunsuri

unul altuia. intorcind capul, preotul arătă mirilor bucata

de mătase trandafirie intinsă pe jos. Deşi amindoi auziseră

adesea şi cu insistenţă de superstiţia că primul care va

călca pe covor, acela va fi adevăratul cap al familiei, nici

Levin, nici Kitty nu şi-1 putură aminti cind făcură cei

ciţiva paşi. Mirii nu auziră nici observaţiile făcute cu voce

tare, nici discuţiile aprinse, după care — aşa cum văzuseră

unii — el ar fi călcat cel dintii, in timp ce alţii erau de

părere că amindoi călcaseră in acelaşi timp.

După intrebările obişnuite : dacă doresc să se căsătorească

şi dacă nu şi-au dat altora cuvintul, ca şi după răspunsurile

care le sunau straniu pină şi lor inşiie, incepu

o nouă slujbă religioasă. Kitty asculta cuvintele rugăciunii,

vrind să le prindă sensul, dar nu putea. Pe măsură

ce se desfăşura slujba, un sentiment de triumf şi de bucurie

senină ii umplea din ce in ce mai mult sufletul, răpindu-

i putinţa inţelegerii.

Preotul se ruga : ≪insoţeşte-i pre dinşii intr-un gind,

incununează-i intr-un trup, dăruieşte-le roadă pintecului,

ciştigare de prunci buni≫. Pomeni că Dumnezeu a zidit

femeia din coasta lui Adam şi ≪pentru aceasta va lăsa omul

pre tatăl său şi pre mama sa şi se va uni cu femeia sa, şi

vor fi amindoi un trup≫. Spuse că ≪taina aceasta mare

este≫. Se rugă ca Dumnezeu să le dea rodnicie şi binecuvintare,

aşa cum a dat lui Isaac şi Rebeccăi, lui Iosif, lui

Moise şi Sephorei, şi ca să vadă pe fiii fiilor lor.

2S

≪Totul e minunat de frumos, se gindea Kitty, ascttl.-

tind aceste cuvinte. Nici nu putea fi altfel.≫

Şi un zimbet de bucurie, care trecu fără voia lor la

toţi cei ce-o priveau, ii lumină faţa.

— Pune-i-o pe cap ! se auziră sfaturi, după ce preotul

intinse cununiile deasupra mirilor.

Şcerbaţki ţinea cununia sus, deasupra capului lui Kitty.

Mina lui, intr-o mănuşă cu trei nasturi, tremura.

— Pune-mi-o pe cap ! şopti mireasa zimbind.

Levin se uită la ea şi rămase uimit de strălucirea care

se răsfringea de pe faţa ei. Acelaşi sentiment ii cuprinse

fără voie intreaga fiinţă şi se simţi şi el tot alit de fericit

şi de inseninat.

Le făcea plăcere să asculte citirea din Faptele apostolilor

şi glasul protodiaconului, care detuna la ultimul verset,

aşteptat cu atita nerăbdare de publicul străin. Le-a

făcut plăcere să bea vin roşu, cald, indoit cu apă, dintr-o

cupă joasă, se inveseliră şi mai mult cind preotul, dindu-şi

la o parte poalele felonului, luă miinile mirilor şi păşi cu

ei imprejurul tetrapodului in izbucnirile basului, care cinta

Isaiia dănţuieşte.

Şcerbaţki şi Cirikov, care ţineau cununiile, se impiedicau

in trena miresei, zimbeau şi se bucurau şi ei, ba răminind

in urmă, ba dind peste miri, cind se oprea preotul. Se

părea că scinteia bucuriei, aprinsă in Kitty, trecea din om in

om la cei din biserică. Levin avea impresia că şi preotului, şi

diaconului le venea să suridă ca şi lui !

După ce luă cununiile de pe capetele tinerilor căsăto^

riţi, preotul citi ultima moliftă şi-i felicită. Levin se uită

la Kitty. I se păru că n-o văzuse niciodată aşa de frumoasă.

O lumină lăuntrică ii scălda faţa, dindu-i străhi*

cirea nouă a fericirii. Levin vroia să-i spună ceva, dar nu

ştia dacă se isprăvise slujba. Preotul ii scoase din incurcă-'

tură. Le zimbi cu bunătate şi le spuse incet: ≪Sărută-ţi

soţia ; iar dumneata, sărută-ţi bărbatul≫, apoi le luă luminările

din mină.

Levin sărută delicat buzele zimbitoare ale lui Kitty, ii

dădu braţul şi, cu o nouă şi stranie simţire de apropiere,

se indreptă spre ieşire. Nu-i venea să creadă şi nici nu

putea crede că ceea ce se totinapla eia adevsămt≫Numai

m

*lfeid privirile lor mirate ŞT sfioase se irtflhart, Le≫M≫ ijl

simţi că acum sint un trup şi un suf lefc a; in aceeaşi

noapte, după masă, tinerii căsătoriţi plecară kt ţară.

VH

De trei iuni, Vwmski şi Anna călătoreau impreună prin

Europa. Vizitaseră Veneţia, Roma, Neapole şi abia sosiintr-

un orăşel italian, unde vroiau să se oprească pe≫-

citva timp.

' Un majordom impunător, cu părul des şi pomădat, despărţit

de o cărare care incepea de la ceafă, imbrăcat in

•frac şi cămaşă albă cu plastron mare de olandă, cu o miiliiţime

de brelocuri care se bălăbăneau pe pintecele său ro-

■tund, stătea cu miinile in buzunare şi cu ochii inchişi pe

jumătate, dispreţuitori,, şi Făspundea alene la intrebările

unui domn. Auzind de partea cealaltă a scării paşi cate

urcau, majordomul intoarse capul şi, eind văzu pe conteie

rus, care ocupa camerele cele mai frumoase, işi scoase r≪4r

pectuos miinile din buzunare şi, inclinindu-se, ii spuse că

se intorsese curierul şi că afacerea cu inchirierea palazza*-

ului se incheiase. Administratorul general era gata să se≪fr

neze contractul.

—A ! imi pare foarte bine, zise Vronski. Doamna e

acasă ?

—Ieşise la plimbare, dar s-a intoE& ciiiar aeraao, răs

punse maj ord omul. ; . :

Vronski L≪i scoase pălăria rnaoe ≪i IXBţJm. largi şi cu o

batistă işi şterse de nădtişeala fzwntea ≪i pirul dat pe

spate, care-i acoperea chelia şi jumătate din ≪techi. Apoi,

după ce aruncă o privire distrată domnultţjt eare tot mai

stătea actiki .şi se uita la dinsul, vru să teeacă inainlu.

^... — Domnul acesta e rus şi intreabă de daaaftaeavoast.ra,

H anunţă majordomul.

: , Cu un sentiment nelămurit de ciudă dl nicăieri nu

■eapă de cunoscuţi- in acelaşi timp şi cu dcucii&ţa. de a găsi

Q cit 4fe mică distracţie in monotonia vieţii sale,

mm'mi- ■ ■ ■ ■ " ' ' • ■ ■ • ■

ee -uită facă o dată la donatul care se____„ _... - ! , _ *

se oprise in clipa aceea. Ochii lor se isanewăsmA In WtOşfi'

—Goleniscev !

—Vronski i

Era intr-adevăr Goleniscev, colegul lui \ronski din:

Gorpul pajilor. Goleniscev făcuse parte din partidul liberal,

isprăvise şcoala fără grad militar şi nu intrase nicăieri

in serviciu. Colegii se despărţiseră şi de atunci nu se mai;

intalniseră decit o singură dată.

Cu prilejul acelei intilniri, Vronski inţelese că Goleniş-,

cev işi inchinase viaţa unei cariere intelectuale lifeere, dis~

preţuind din această pricină activitatea şi gradul Iul,

Vronski. De aceea, la acea intalnire cu Golenişeev, Vronsk*≫

ii răspunse cu o atitudine rece şi mandră pe care o adoptt>

faţă de unii oameni şi care insemna : ≪Poate să vă placfc

ori nu felul meu de trai. Mi-e totuna. Dar trebuie să mă

respectaţi, dacă vreţi să aveţi vreo legătură cu minej^

Goleniscev arătă o nepăsare plină de dispreţ faţă de tonii

lui Vronski. Această intilnire ar fi trebuit parcă să-i de≫≫,

partă şi mai mult. Totuşi, acum, recunoscandu-se, anrindfii

se inseninară şi scoaseră exclamaţii de bucurie. Vronsift

nu se aşteptase deloc ca această intilnire să-1 bucure atit.