~ 6 ~
Constantin TOMA
Primar al Municipiului Buzău, România
Marius–Adrian NICOARĂ
Doctor în istorie
membru asociat al Academiei Oamenilor de Știinţă din România
email: nicoarama@yahoo.com
ORAŞUL BUZĂU SE DEZVOLTĂ PRIN INTERMEDIUL BUNURILOR
DE PATRIMONIU CULTURAL, RECUPERÂNDU-ŞI TRADIŢIILE
ŞI EXTRAORDINARUL TRECUT ISTORIC
Conferinţa știinţifică „Patrimoniul cultural de ieri – implicaţii în dezvoltarea societăţii dura-
bile de mâine”, ediţia a II-a, dedicată
Zilelor Europene ale patrimoniului,
desfășurată la Chișinău
în perioada 22–23 septembrie 2020, sub auspiciile parteneriatului înaltelor foruri ştiinţifice din
Republica Moldova, Ucraina și România, a fost poate cel mai important eveniment știinţific și
cultural al anului.
Deoarece patrimoniul cultural național reprezintă o mărturie și o expresie a valorilor,
credințelor, cunoștințelor și tradițiilor naționale, la Buzău, indiferent de categoria bunurilor de
patrimoniu cultural național, apreciem că prin punerea lor în valoare, se sporește vizibilitatea
municipiului și se poate afirma identitatea acestuia. Astfel se asigură incluziunea socială în oraș
și se realizează un mediu urban de calitate prin creșterea calităţii spaţiilor publice. Regenerarea
municipiului Buzău este mai eficientă prin integrarea culturii în planificarea urbană și transfor-
marea culturii în resursă de dezvoltare economică și socială sustenabilă, sporind posibilităţile de
petrecere a timpului liber în orașul nostru.
De aceea Primăria Municipiului Buzău, pe parcursul anilor 2017–2020, a sărbătorit Cen-
tenarul Marii Unităţi a României, realizând cel mai complex program de activităţi știinţifice
(simpozioane, sesiuni de comunicări, concursuri pentru elevi) și artistice (spectacole, concerte)
naţionale și internaţionale, realizări, reabilitări şi amenajări de monumente, clădiri, însemne co-
memorative, și nu în ultimul rând întâlniri cu marile personalităţi ale orașului și ţării noastre, dar
și din străinătate, din toate domeniile de activitate.
Apreciem că dezvoltarea municipiului Buzău, este în continuă creștere, ducând la emanci-
parea zonei de la Curbura Carpaţilor. Folosirea bunurilor culturale, a însemnat în anul 2020
realizarea unui monument destinat Căilor Ferate Române, constituit din o locomotivă cu aburi
fabricată în anul 1936 la Uzinele Malaxa amplasată în faţa Gării Buzău, ce face parte din patrimo-
niul cultural naţional, ca reper ale tradiţiei feroviare de 150 de ani la Buzău.
În context, a fost amplasat și unui glob – monument, ce marchează locul cu totul special ocu-
pat din punct de vedere geografic de orașul Buzău, „cel mai mare oraș din Europa și al doilea din
lume, situat exact la jumătatea distanţei dintre Polul Nord și Ecuator”.
Proiectul de reabilitare a Iazului Morilor, ce a fost mai bine de 400 de ani vectorul dezvoltării
civilizaţiei buzoiene, va duce la creșterea vizibilităţii municipiului nostru, implicit a atracţiei tu-
ristice a acestuia. Atâtea câte au mai rămas la Curbura Carpaţilor, morile de apă ca ansambluri
tradiţionale rurale, sunt monumente de arhitectură populară, valoroase componente ale patri-
moniului cultural local și naţional. De aceea în municipiul Buzău este planificată conservarea,
reabilitarea și protejarea unei mori de apă.
Această abordare pragmatică este rezultatul strategiei de dezvoltare durabilă economico-so-
cială, turistică și urbanistică a orașului, prin amenajarea complexă a Iazului Morilor. Ea se face
prin inserţia moștenii tehnice lăsate de instalaţiile hidraulice între componente urbanistice și
culturale moderne, pornind de la valorificarea tradiţiei locului în domeniul mesteșugăresc, ca
element al testamentului tehnic de ieri pentru societatea buzoiană de mâine.
Conferință științifică internațională, Chișinău, 22-23 septembrie 2020, ediția a II-a
~ 7 ~
De la acestea cetăţenii orașului găsesc prilej de emulaţie în societatea noastră buzoiană, care
să îi scoată din resemnarea și neîncrederea cotidiană. Și prin intermediul culturii și educaţiei,
actuala administraţie a orașului, în temeiul unui patriotism local curat, de factură europeană,
având vocaţia modernizării, urmărește o schimbare în bine, prin aprecierea personalităţilor, a
tradiţiilor și valorilor orașului nostru.
În încheiere, o felicităm pe doamna dr. hab. Liliana Condraticova, Președintele Comitetului
Organizatoric al acestei conferinţe științifice internaționale, pentru modul exemplar de manage-
riere a activităţii.
Do'stlaringiz bilan baham: |