Implications for the development

În privința publicului, 
se considera că până în 2034 acesta va fi format 
dintr-o generație cu reflexe digitale complexe și foarte creative, iar muzeul, plin plusul de auten-
ticitate, va asigura accesul digital la informație credibilă, într-o lume în care expertiza este tot mai 
des clamată și mai rar demonstrat
ă
, aș adăuga eu. Suntem în acest moment mai aproape de anul 
2034, cel vizat de analiz
ă
, avem de-a face cu o criză, și totuși instrumentele digitale nu reprezintă 
o caracteristică generală a formelor de expresie muzeală. 
Chiar dacă analiza AAMG viza muzeele în general, trebuie spus că temele privind educația 
digitală, audiența online și arhitectura tot mai complexă a relațiilor cu publicul (comunitatea) 
s-au regăsit și în dezbaterile specialiștilor din muzeele universitare, la sfârșitul deceniului trecut
12
și continua să revină în atenția dezbaterilor privind muzeele ca spații și resurse ale educației 
non-formale
13
.
Accesibilizarea colecției prin digitizare are beneficii multiple, nu doar în ceea ce privește o 
mai bună comunicare a colecției, ci în în domeniul cercetării sau educației. Tehnologia a per-
mis muzeelor să dezvolte programe de educație interactivă; o învățare activă este cea în care 
interacțiunea cu obiectele folosește cât mai multe dintre simțuri și asigură o învățare de dura-
tă, spre deosebire de învățarea pasivă în care sunt transmise unidirecțional informații
14
. Pentru 
spațiul academic, un exemplu de utilizare didactică a materialelor digitale îl reprezintă proiectul 
Macquarie University de scanare 3D a unor obiecte din colecție care au permis studenților să 
experimenteze schițe curatoriale folosind obiecte virtuale în spații virtuale
15
. A venit apoi rândul 
10
Ibidem, p. 163.
11
https://www.aam-us.org/wp-content/uploads/2017/12/Museums-Society-2034-Trends-and-Poten-
tial-Futures.pdf.
12
Vezi spre exemplu nr. 2 din 2009 al ”University Museums and Collections Journal”, revistă edi-
tată de comitetul ICOM pentru muzee și colecțiile universitare (https://edoc.hu-berlin.de/han-
dle/18452/384).
13
Vezi, de pildă, contribuțiile din nr. 36/2014 al ”International Journal of Research of History Di-
dactics, History Education and History Culture” (JHEC) cu privire la 
edutainment
și 
histotainment 
sau cercetările lui
 
Naif A. Haddad (
Multimedia and cultural heritage: a discussion for the community 
involved in children’s edutainment and serious games in the 21
st
 century
, in: ”Virtual Archaeology Re-
view”, 
7
(14), 2016, p. 61-73.
14
Există o bibliografie foarte bogată în privința valențelor pedagogice ale patrimoniului muzeal, 
menționăm doa două titluri: George E. Hein, Mary Alexander, 
Museums: places of learning,
1998, 
John H. Falk, Lynn D. Dierking, 
Learning from Museums: visitor Experiences and the Making of Mean-
ing,
2000.
15
Andrew Simpson, Gina Hammond, 
Museum literacy that is virtually engaging,
2013 (https://www.

---

Conferință științifică internațională, Chișinău, 22-23 septembrie 2020, ediția a II-a
~ 445 ~
roboților să preia munca educatorilor de muzeu și să captiveze generațiile tinere, creând o legă-
tură atractivă cu patrimoniul muzeal. 
Obiectele muzeale digitizate permit interpretări și contextualizări utile în înțelegerea unui 
fenomen, a unei epoci, fără a folosi spațiile fizice ale muzeelor. O foarte interesantă demonstrație 
a materialității și non-materialității obiectelor digitizate folosite de holograme, ecrane interactive 
și proiecte de realitate virtuală realiza, în 2018, Haidy Geismar
16
.
Avantajele digitizării au fost vizibile în privința extinderii barierelor fizice și geografice de 
acces la colecții, vizitatorii putând accesa colecții muzeale și interacționa cu acestea prin diverse 
programe și activități. Cercetătorii sunt ajutați prin accesul direct, fără programări și alte demer-
suri cronofage, dar cu posibilitatea de a analiza tridimensional și la o bună rezoluție obiectele/
materialele de interes. De la primele demersuri ale lui Jonathan Bowen care a avut ideea de re-
aliza o pagină virtuală cuprinzând linkuri ale muzeelor, în 1994, această formă de comunicare 
s-a dezvoltat și adâncit, astfel încât muzeele anului 2020 includ pe paginile lor expoziții și tururi 
virtuale, galerii cu imagini, jocuri, tutoriale și pachete educaționale pentru profesori sau elevi. 
Au apărut apoi rețele care permit accesul la colecțiile unor instituții culturale diverse: proiectul