Implications for the development

~ 182 ~
Ştefan POPA
doctor în științe pedagogice 
Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”
email: [e-mail]
ETAPELE ISTORICE ALE FORMĂRII PROFESIONALE ÎN DESIGNUL INTERIOR
Summary
. 
The historical stages of vocational training in interior design. 
The article refers to 
the professional training in the field of design, that hystorically has gone through several stages: 1
– 
individual education, characterized by the syncretism of the utilitarian and artistic popular and by 
the individual performances of the folk craftsmen; 2 
– institutionalization of artistic education, in 
which architectural principles and practices are managed by the state; 3 
– modern, which highlights 
the artistic individuality; 4. contemporary, characterized by a broad syncretism of all values in the 
field. The Bauhaus (House of Construction) 
– the first school of arts and crafts, design and archi-
tecture, founded in 1919 in Weimar under the leadership of Walter Gropius, where theoretical and 
methodological concepts of the artistic design of interior spaces were developed, played a decisive 
role in the process of establishing interior design as an autonomous artistic branch. In the Republic of 
Moldovano research was carried out on the methodology of professional training in interior design, 
but ideas were formulated in the artistic-plastic education research.
Keywords: 
art education, interior design, artistic design of the interior space, spatial-artistic com-
petence, professional training in interior design.
Învățământul artistic tradițional s-a constituit de-a lungul istoriei societății, evoluând conti-
nuu, înregistrându-se perioade de reforme accentuate. 
Etapa învățământului individual
. Bazat pe tendința naturală a transmiterii unei experiențe 
câștigate și a însușirii descoperirilor vechi de către noile generații, învățământul artistic a evoluat 
în forma învățământului individual, fie alături de părinți, în cadrul familiei, unde se confecționau 
diferite obiecte de artizanat (ceramică, mobilier din lemn etc.), se țeseau covoare și prosoape, 
se broda, se împletea, croșeta etc., fie în cadrul atelierului maestrului, unde se creau adevărate 
opere de artă. O caracteristică definitorie a învățământului artistic individual era orientarea pre-
ponderent utilitară a acestuia. Toate activitățile casnice de confecționare a obiectelor cu valoare 
artistică, de exemplu, urmăreau în primul rând un obiectiv de natură utilitară, apoi și artistică.
Informații semnificative despre învățământul artistic individual în Țările Românești obținem 
prin studiul folclorului și etnografiei. Ca și în țările din sud-estul Europei, pe teritoriul României 
în secolul al XIX-lea, se resimte influența culturii bizantine. Îndeosebi în Moldova și Țara Ro-
mânească, această cultură se dezvoltă mai rapid. Spre deosebire de cele două țări românești, în 
Transilvania sunt prezente influențe ale curentelor artistice provenite din zona Europei centrale. 
România face legături directe și cu țări precum Franța și Italia de unde tinerii ce merg să studie-
ze, asimilează idei noi ce vor fi puse în practică. Atât Occidentul cât și Orientul, aduc schimbări 
accelerate determinând un efort de sincronizare a culturii și artei românești cu țările din aceste 
locuri. În 1841 G. Asachi pune bazele învățământului artistic și politehnic,prin inaugurarea școlii 
de arte și meserii în Iași, iar în anul 1864 prin decretul dat de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, 
este înființată Școala Națională de Arte Frumoase în București.
Etapa instituționalizării învățământului artistic
. Prezent pe șantierele religioase, în corporațiile 
medievale, în academiile particulare italiene din secolul al XVII-lea din Florența și Bologna, apoi, 
în cele franceze din Fontainebleau și Paris, alcătuite după modelul primelor, învățământul artistic 
ajunge învățământ oficial de Stat în 1648 cu