Implications for the development

ture of memory in post-totalitarianism. 
During the Stalinist period, Moldavian SSR officials com-
mitted serious crimes against the population. The officials made no effort towards democratization 
and decommunization the country even after the Declaration of Independence. The victims of the 
Famine of 1946–1947 have not been morally rehabilitated even until now. In the Republic of Moldova, 
the education of a culture of memory is not a complex process in which different structures are in-
volved, such as: the state, academia and civil society. Political factors influenced the lack of consensus 
on the communist past. Under the pretext of reconciling with this past, some politicians have an inter-
est in silencing the dark pages of communist history and forgetting the traumatic moments of famine.
Keywords: 
culture of memory, politics of memory, Famine, Moldavian SSR, 1946–1947.
Soarta popoarelor europene în secolul XX a fost marcată de geneza, evoluția și dărâmarea re-
gimurilor totalitariste. Colapsul URSS a alimentat speranța și dorința oamenilor (care s-au aflat 
în prizonieratul regimului circa 70 de ani) de a edifica o societate în care drepturile și libertățile 
personale vor fi garantate și protejate de stat. „Nimeni nu ar fi crezut însă că la numai câțiva 
ani de la declanșarea năruirii totalitarismului, cu impresionantele-i pledoarii colective pentru 
introducerea pluralismului politic, crearea statului de drept, trecerea la economia de piață și in-
staurarea echității sociale, din ce în ce mai frecvent se vor face auzite comentarii având ca subiect 
profunda insatisfacție de cotitura care s-a produs”
1
, trecând sub tăcere suferințele din trecutul 
comunist.
Proclamarea independenței Republicii Moldova, deși a sporit sentimentul de încredere al 
populației în instituțiile statului, nu a semnificat o rupere radicală de vechea mentalitate sovie-
tică. Această situație,suprapusă comportamentului șovăielnic al clasei politice moldovenești a 
creat impedimente procesului de constituire a culturii memoriei cu funcții educaționale și civice 
pentru generațiile post-totalitariste. „Cine construiește memoria publică, alegând ce anume să fie 
amintit, celebrat, și ce să fie închis în arhive sau să devină subiect al uitării comandate, controlea-
ză trecutul, stăpânește prezentul și creează reprezentările viitorului. Memoria poate fi înțeleasă 
ca o artă, cum demonstrează tradiția mnemotehnicii, însă ea este, în același timp, o forță politi-
că: un instrument al puterii statale sau religioase, dar și unul al rezistenței și al revoltei”
2
. Acu-
mularea memoriei despre perioada totalitară în post-totalitarism nu putea genera instantaneu 
o cultură a memoriei, întrucât erau necesare actualizări constante ale trecutului – zile anuale 
de comemorare a victimelor regimului comunist; discursuri oficiale, discursuri ale oamenilor 
de știință; activități în instituțiile publice, școli, instituții de învățământ superior; mediatizarea 
acestor activități etc. În societatea moldovenească post-totalitară cultura memoriei a avut șanse 
mici de a se contura în condițiile în care instituțiile statului nu au colaborat cu mediul academic 
și societatea civilă, iar mijloacele de informare în masă nu au reflectat procesele de rememorare 
ale represiunilor, deportărilor, foametei. Caracterul sporadic și preponderent particular al cer-
1
Mihai Șleahtițchi, 
Marea iluzie, posttotalitarismul
, in: 
Manipularea 
în
 posttotalitarism
, coordonator 
M. Șleahtițchi, Chișinău: Gunivas, 2008, p. 232.
2
Andreea M. Mironescu, 
Textul literar și construcția memoriei culturale. Forme ale rememorării în 
literatura română din postcomunism
. Editura Muzeul Literaturii Române, p. 19. 

---