Implications for the development

De la „Negru Vodă” la Neagoe Basarab
34
. El este conceput ca o 
25
Ibidem, p. 125-150.
26
Ibidem, p. 151-162.
27
Ibidem, p. 163-227.
28
Ibidem, p. 228-259. 
29
Ibidem, p. 260-277.
30
Ibidem, p. 278-289. 
31
Ibidem, p. 290-302.
32
Ibidem, p. 303-212.
33
Idem, 
Arta medievală
, Vol. 2, București: Albatros, 1998.
34
Idem, 
De la „Negru Vodă” la Neagoe Basarab. Interferențe literar-artistice în cultura românească a 
evului de mijloc
, București: Ed. Academiei RSR, 1976. 

---

Patrimoniul cultural de ieri: implicații în dezvoltarea societății durabile de mâine
~ 48 ~
continuarea primului volum și își propune – în prima parte
35
– să prezinte mănăstirea Argeș și 
scrierea parenetică Învățăturile lui Neagoe către fiul său Theodosie, iar – în partea a doua
36
– o 
serie de opere legate de apariția la începutul secolului al XVI-lea a personajului mitic Negru 
Vodă, întemeietor legendar al Tării Românești. Mănăstirea, ctitorită de același Neagoe Basarab și 
cunoscută mai mult sub denumirea de Biserica Episcopală din Curtea de Argeș este introdusă în 
aceeași ecuație cu Învățăturile voievodului din dorința de a urmări, prin genuri de artă eteroge-
ne, spiritul creator al epocii în care a trăit voievodul, și de a desluși mai bine trăsăturile specifice 
ale culturii medievale românești din secolul al XVI-lea, – trăsături – oglindite atât în artele vizu-
ale – în cazul de față în arhitectură – cât și în arta cuvântului. Chihaia a propus aici o considerare 
globală a fenomenelor artistice din vremea lui Neagoe, pornind de la aceeași viziune despre lume 
și de la concepțiile estetice ale epocii respective. În a doua parte a volumului, intitulată 
Geneza si 
evoluția mitului lui Negru Vodă
37
, este examinat „cel mai răspândit și mai statornic mit etiologic 
din Țara Românească”
38
. Concluzia la care ajunge Pavel Chihaia urmărind, verificând, – uneori 
– chiar reconstruind vechile cronici din Țara Românească și coroborându-le cu cele contempo-
rane lor, dar de pe teritoriul Moldovei, este următoarea: Negru Vodă nu mai poate trece drept 
cognomenul unei misterioase identități voievodale, ci este o creație livrescă, răspunzând unor 
schimbări revelatorii de viziune. Nevoia de mituri legate de începuturile Țării Românești, de 
existența acestei țări sub 
specie laică
este evidentă în această improvizație a „descălecătorului”, 
care va cunoaște o desfășurare și o diseminare atât de largi.
Volumul trei
39
al pentalogiei lui Chihaia, întitulat 
Țara Românească între Bizanț și Occident
, a 
fost publicat de Editura 
Institutul European
la Iași, deja după revoluție, în anul 1995. Scopul cărții 
era să ofere cititorului o viziune polifonică asupra artei și culturii medievale din Țara Româ-
nească, o viziune în care tradiționalul vector bizantin și sud-slav să fie întregit de cel occidental 
și central-european, – vector – poate mai puțin accentuat, mai puțin vizibil, dar, cu certitudine 
prezent și în zonele situate la sud și la est de Carpați. După cum subliniază însuși Pavel Chihaia 
în prefața la respectivul volum, „relațiile cu Occidentul (…) sunt deosebit de importante pentru 
cunoașterea și descifrarea spiritualității românești în general”
40
. Or, aceste relații – aproape ne-
cunoscute marelui public la acea vreme –au fost apreciabile până la intrarea țărilor române în 
umbra suzeranității otomane, scăzând în intensitate către sfârșitul secolului al XV-lea, când are 
loc acest impact, dar reînviind și modificând peisajul cultural românesc din a doua jumătate a 
secolului al XVII-lea. Capitole din volumul trei, cum ar fi cel cu titlul „Vlad Dracul voievodal 
Țării Românești și cavaler al Ordinului Dragonului”
41
, își propun să arate nu numai ceea ce au 
primit românii de la lumile postbizantină și occidentală, ci și ceea ce au dăruit ei acestor lumi. 
Trebuie spus că pe tot parcursul cărții, de la primul capitol
42
– în care se analizează trăsăturile 
balcanice și cele occidentale ale miniaturilor din faimosul