Conferință științifică internațională, Chișinău, 22-23 septembrie 2020, ediția a II-a
~ 345 ~
apelăm la experiențele unor țări europene precum România și Bulgaria pentru a înțelege me-
canismele aprobate la nivel de state pentru conservarea și valorificarea patrimoniului construit.
În timpul deplasărilor de teren efectuate în decurs de câteva ani (2014–2018) am reușit să
analizăm mai multe experiențe europene cu specificarea acelor forme de valorificare, care par
cele mai viabile pentru realitățile Republicii Moldova, în special, partea de sud a acesteia. O
modalitate aparte pentru conservarea patrimoniului cultural am observat în Bulgaria, inclusiv a
caselor tradiționale în spațiul rural transformate în muzee etnografice. În opinia noastră, această
practică trebuie să fie luată în considerație când modelăm variantele de utilizare a patrimoniu-
lui cultural conservat în special în partea polietnică a Republica Moldova, în sud. Majoritatea
experiențelor promovate de aceste muzee se referă la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul
secolului al XX-lea, contribuind la formarea unei viziuni clare despre aspectele culturii materiale
și spirituale care erau caracteristice bulgarilor dintr-o anumită regiune.
În alte cazuri, casa tradițională propriu-zisă devenea obiect muzeal dacă era declarată mo-
nument cultural de importanță națională și luată sub protecția statului. În interiorul unui astfel
de monument sunt organizate, de regulă, expoziții etnografice tematice, dedicate, de exemplu,
meșteșugurilor populare din regiune
6
.
Un exemplu elocvent de conservare a patrimoniului cultural este localitatea Koprivșița, muzeu
în aer liber, unul dintre puținele orașe din Bulgaria, împreună cu Nessebar și Sozopol, unde este
interzisă construcția de noi clădiri. Numai respectând stilistica arhitecturii bulgare din secolul
al XIX-lea se poate ridica ceva nou. Chiar și școlile și băncile arată ca clădiri vechi. Din istorie
cunoaștem că Koprivșița a fost un oraș al evenimentelor revoluționare (din 1877–1878) și locul de
naștere al câtorva scriitori și lideri ai poporului, oameni care, prin exemplul și activitatea lor, au
încurajat poporul bulgar să se ridice împotriva jugului otoman. Casele unor personalități impor-
tante au fost transformate în muzee, dedicate acestora. Dar nu numai expozițiile lor sunt intere-
sante, exteriorul caselor este o mostră a arhitecturii renascentiste bulgare, care a început la mijlo-
cul secolului al XIX-lea, împreună cu renașterea conștiinței poporului bulgar ca națiune integră
7
.
De experiență vastă în acest sens dispune România, unde dezvoltarea muzeelor etnografice
începe în prima treime a secolului al XX-lea cu includere largă a caselor tradiționale în calitate de
exponate sau cu organizarea de muzee în casele reprezentative. Unul dintre cele mai importante
în acest sens este Muzeul satului, sinteza tipologiei satelor din România, care a fost înființat în
luna mai 1936 în București
8
. Muzeul își datorează apariția profesorului Dimitri Gusti, fondatorul
Școlii Sociologice din București. După 1989, concepția de Muzeu al satului a fost revizuită pe un
program de priorități clare. Acestea țin de dezvoltarea și extinderea colecției în aer liber, dar și
de aprofundarea în continuare a cercetării, precum și de crearea bazei științifice pentru celelalte
funcții ale muzeului: educativă și comunicativă cu vizitatorii etc.
9
. Un alt muzeu de o amploare
similară este Muzeul ASTRA din Sibiu. Conceptul și modul de organizare a acestui muzeu con-
firma cu certitudine că farmecul vieții satului tradițional este imposibil de redat doar prin inter-
mediul unor case amplasate în aer liber într-o ordine bine chibzuită. Satul cu casele și ulițele sale
este doar fundamentul necesar pentru reconstruirea întregii filozofii a vieții rurale
10
.
O altă practică interesantă în acest sens este fondarea de către 23 de membri-fondatori din
toate regiunile țării a
Do'stlaringiz bilan baham: